Quote: Se așeză. Simți cum niște firișoare reci și umede îi răcoresc spatele, mușcând parcă din urmaru-i fraged. Nu îi era frică. Continuă să privească în gol, în vreme ce oricine-ar-fi-fost-acolo o amenința cu moartea. Lucrurile astea o plictiseau, dar nu se ostenea să-i spună, ba chiar îi plăcea să-l lase pe individ așa, în ceață. Își închipuia câte plânsete și țipete smulsese respectivul de pe alte buze și simți o satisfacție înzecită când își pipăi brațul și observă că era încă teafăr.

Ce avea să-i facă ? Ce îi poți face omului dacă nu îi e frică nici măcar de moarte ? Oare nu devine în clipă aceea superior suferinței ? Zâmbi ușor, alungând acele gânduri profunde pentru câteva clipe și încercă să se concentreze pe găsirea unei soluții reale pentru a ieși din belea.
Era în Coliba Paznicului Vânatului. Atât își putu aminti, dat fiind că fusese legată la ochi o bună bucată de vreme.

Scarlett se trezi transpirată, dar ciudat de calmă." Măcar atât ", își spuse, simțindu-se într-o oarecare măsură dezamăgită că fusese doar un vis. Își aranjă patul, îndoind cu exactitate plapuma la margini, astfel încât să fie atât cât mărimea precisă a patului, iar apoi vru să-și schimbe cămașa de noapte în favoarea unor haine comode. Duse palma la umăr și cu un țipat reținut își adâncii degetele în urmele de dinți ce rămăseseră ca o cicatrice. își mușca buzele cât de tare putu pentru a neutraliza un strigăt proaspăt născut. Fusese în Colibă.