P.S. - Te iubesc I - Printable Version

- E.. Paºtele!
- Nu.. Paºtele a trecut.., râse Jennifer.
- Atunci e.. Nu ºtiu.. Crãciunul!
- La naiba, Tess.. suntem în iulie!
- Atunci e Crãciunul din iulie!
Jennifer pufni ºi râse ºi mai tare, acompaniatã de Johnny ºi Ray.
- Haide, zi-mi Jenn. nu puteam ghici ce zi atât de importantã mai era.
- Nu..
- Haide, Tess.. În sinea ta ºtii! râse Ray.
- Ok, acum râdeþi de mine, nu?
Mi-am încruciºat mâinile la piept ºi am oftat, apoi am continuat:
- E de înþeles, din moment ce arãt.. aºa.
Eram legatã la ochi cu o panglicã neagrã, aºa încât sã nu pot vedea nimic. Eram într-una dintre camerele casei mele, doar cã nu reuºeam sã-mi dau seama în care.
- Oh, haide.. A suferit destul.., chicoti tata.
Tata?! Habar n-aveam cã e ºi el în camerã..
Am simþit niºte mâini puternice dar blânde, care mi-au desfãcut panglica. Tata m-a luat de umeri ºi mi-a spus râzând:
- Ne dezamãgeºti, Tess. Sã uiþi de propria zi de naºtere?..
Toþi au început sã râdã ºi sã strige:
- La mulþi ani!!
I-am privit cum sãreau în sus ºi zâmbeau.
- Mã speriaþi.
Îi þineam în suspans. În sinea mea eram foarte bucuroasã cã ºi-au amintit, ºi ºtiam cã ei ºi-au dat seama cã glumesc. Într-un final am început sã râd ºi eu.
- De asta vã iubesc!
M-am dus ºi i-am îmbrãþiºat pe fiecare în parte. A fost cam ciudat când am ajuns la Johnny. Nu ºtiu de ce.. dar parcã am stat mai mult de treizeci de secunde în braþele lui.
- Ne iubeºti pentru cã te speriem..? întrebã el ridicând din sprâncene.
- Da! ªi nu..
Ok.. iar am râs.
- Deci..? Ce crezi? întrebã Ray arãtând camera.
Abia atunci mi-am dat seama cã eram în sufragerie ºi cã totul era decorat foarte frumos ºi cu grijã. Ghirlande, baloane.. mai ceva ca la Crãciun..
- Voi aþi.. Oau.. e superb!
- ªtiam c-o sã-þi placã.., spuse tata.
- ªi acum.. cadoul nostru..! spuse Jennifer uitându-se la Ray ºi Johnny.
- Oh, nu.. Ne va urî pentru asta.., glumi Johnny.
- Vã urãsc deja, pentru ce aþi fãcut aici.. deci.. ce ar mai conta, brother..? am spus eu ironicã.
- Ok.. dar.. sã nu te sperii.. sister.., mã avertizã el fãcându-mi din ochi.
Merserã pânã pe hol ºi se întoarserã cu o cutie nu prea mare, albastrã ºi… acesta fu lucrul ciudat.. O cutie care se miºca.
- Haide.. deschide-l! spuserã ei în cor.
- O sã mã rãnesc?
Un râs zgomotos luã amploare.
- Ok.. sunt curajoasã.., am zis eu zâmbind.
Am întins mâinile ºi am ridicat încet capacul cutiei. Din ea sãri un cãþeluº mic, negru, cu pete maro ºi ochi albaºtri.
- El e noul tãu prieten! E un pui de Rottweiler ºi nu are decât o lunã.., explicã fratimiu.
- Ooo.. e aºa de drãguþ.., am zis luându-l în braþe pe micuþul Rottweiler.
- Deci.. ce nume o sã-i pui..? întrebã Jenn.
- Rusty.., am spus fãrã sã mã gândesc prea mult.
- Nu þi-a luat mult sã te gândeºti, nu? râse Ray.
- Nu chiar.. îmi doresc un câine de când aveam ºapte ani.. am avut suficient timp sã mã gândesc..
Petrecerea a continuat.. Între timp, a venit ºi mama, care nu a ratat ocazia sã mã îmbrãþiºeze foooarte mult.
- Unde ai fost..?
- Oh, scumpo.. ªtii cât de mult lucrez..
Da.. ºtiam.. Mama lucra la un spital ºi mereu era câte o urgenþã.
- Mi-aº dori sã fii mai mult aici..
- ªi eu.. Dar hei.. acum sunt aici.., spuse ea îmbrãþiºându-mã din nou.
Ziua a trecut destul de repede. Micul Rusty a primit de la mine o zgardã albastrã, o lesã ºi un coºuleþ în care sã doarmã. Ok, poate cã exageram, dar era primul meu cãþeluº, ºi deja mã ataºasem foarte mult de el.
M-am aºezat în pat ºi l-am privit cum doarme liniºtit. M-am uitat în jur ºi nu mi-a venit sã cred.
Eu? Pãrinþii mei? Cum de mã lãsau..? Mama nici nu a vrut sã audã de vreun câine în casã.. pânã acum..
M-am dus ºi m-am aºezat la birou. Cu toatã fericirea asta cu Rusty, nici nu am avut timp.. sau mai bine zis, nu m-am mai obosit sã despachetez celelalte cadouri..
Am luat unul la întâmplare ºi am cãutat eticheta sã vãd de la cine e.
Era o cutiuþã neagrã, ºi foarte uºoarã. M-am încruntat. Nu era nici o etichetã sau vreo semnãturã. Asta m-a fãcut ºi mai curioasã. Am deschis cutia ºi am dat de o brãþarã subþire, cel mai probabil din argint, foarte frumoasã de care atârna un mic pandantiv.. L-am luat între degete ºi l-am privit de mai aproape. „ J. + T.”
Era clar de la cine era cadoul. Dar de data asta.. doar am zâmbit ºi mi-am pus brãþara.
M-am aºezat pe pat ºi l-am privit din nou pe Rusty.. Cred cã am fãcut asta pânã am adormit…