Capitolul I
Partea I
Fears …

Se uitã în stânga, apoi în dreapta. Drumul era complet liber. Zâmbi, privindu-și ceasul. Nu mai era mult pânã la ora șase, când avea sã se întâlneascã cu câțiva din prietenii lui. Cei mai buni erau Drake, Suzy, Lith și Lim. Drake era un bãiat înalt, de cam cincisprezece ani, din clasa a noua, cu un an mai mare decât Jake. Suzy era o fatã blondã, colegã de clasã a lui Jake. Cei doi avea printre cele mai mari medii și intraserã la același liceu, chiar în aceeași clasã. Lith era un bãiat lunguieț, cu o moacã de fraier de 14-15 ani. Avea pãrul blond, cu ochii verzi. Lim era tot un bãiat, la vârsta de cincisprezece ani, cel mai bun prieten al lui Drake. Își spuneau totul unul altuia, mai ceva decât între fete.
Traversã strada, gândindu-se la prietenii sãi. Avea sã îi întâlneascã … sau nu ? Simți o mânã așezându-se peste buzele lui. Se smuci. “Lasã-mã în pace !” ceru acesta, fãrã sã știe nici cu cine are de a face. Mârâi ușor, incercând sã prindã brațul strãinului. Nu o fi știut Jake arte marțiale, însã la trântã era un as ! Se lãsã în jos, prinzând ambele brațe ale strãinului, aruncțndu-l în fața lui. Acesta din urmã aterizã pe asfaltul rece, gri. Era undeva între blocuri, areul era umed iar locul era întunecat. Un loc perfect de desfãșurare al unui roman polițist. ‘E doar o coincidențã.’ gândi Jake, cãlcând peste trupul inconștient al bãrbatului, fãrã sã realizeze ce face.
“Ai cãlcat strâmb, amice.” aruncã adolescentul peste umãr, îndreptându-se spre cafenea. Strânse ușor pumnii, ca de fiecare datã când ceva îl enerva. De data asta, însã, nu știa ce îl enerveazã. Bãiatul grãbi ușor pasul. Ieși dintre micul spațiu dintre clãdiri, pãșind grãbit. Intrã în cafenea. Era o încãpere mare, întunecatã, cu tavanul înalt și arcuit. Scaunele și mesele erau într-un stil gotic, dar parcã învechit. Un chelner stãtea sprijinit de tejgheaua nelãcuita, cu vopseaua cojitã de ani. O pãlãrie neagrã, înaltã, aidoma unui joben, se odihnea leneșã pe vârful capului sãu mare. O melodie dintr-o ciudatã combinație de chitarã clasicã și vioarã. Bãiatul se uitã în jur. Dar asta nu putea fii cafeneaua. Prea înfricoșãtoare...
“Drake Cartridge... Cât de mult te-am așteptat.” se auzi o voce fantomaticã, înfricoșãtoare. Jake tresãri. Era de rãu – el nu tresãrea. Mârâi. “Cine ești și ce vrei ?” întrebã adolescentul, uitându-se în toate direcțiile, fãrã sã realizeze de unde venea zgomotul. Simți o atingere rece pe umãr, iar unghiile lungi ale cuiva intrarã în carnea lui. Întoarse capul, vãzând niște unghii lungi, negre, înfricoșãtoare – nu arãtau ca unghiile negre normale. Cu un gri închis se vedea o emblemã, înconjuratã de cranii. Bãiatul își duse mâna spre buzunarul unde avea un pistol – da, avea permis de portarmã și știa și sã o foloseascã – “Nu degeaba mã numesc Cartridge.” zise el. (cartridge – cartuș Era și un bun trãgãtor cu arma. Deși avea o moacã de fraier de paisprezece ani, nu era fraier deloc.
Însã nu știa unde sã ținteascã. Mâna care îl apãsa pe umãr se evapora ușor, iar încheietura nu se vedea aproape deloc. Nu putea risca sã tragã atunci, ar fi putut omorî oameni din exterior, ar fi fost apoi interogat, tras la rãspundere pentru tot . . . Își agitã ușor pumnii, iar vocea sinistrã zise cu o combinație de vorbit și șoptit : “Nu ai cum sã mã prinzi ... sunt totul și totodatã nimic, sunt deasupra imposibilitãții voastre de a vã schimba forma, mãrimea ... sunt deasupra slãbiciunilor voastre pãmântene !” Totul se evaporã într-un râs malefic, iar tot ce reuși bãiatul sã vadã începu sa se evapore în negru.
A doua zi se trezi pe un pat de spital. Mama lui stãtea lângã el. Nu putea distinge nimic, dar știa cã femeia era mama lui. Numai mama lu purta brãțãri negre cu ținte la pantaloni de in și bluzã popularã. “Mamã ?” întrebã el. Femeia zâmbi, însã el nu vãzu asta. Încercã sã se ridice în capul oaselor, dar o durere îi strãpunse fiecare mușchi din corp. Jake gemu ușor, picând ușor pe spate. Încercã sã schițeze un zâmbet, fãrã sã reușeascã însã. Închise ochii și adormi la loc.

Capitolul I
Partea II
The dream !


Salonul de spital era rece și
pustiu. Lumina era gãlbui-decoloratã, dând un aer învechit întregii camere. Era un singur pat ocupat – cel în care stãtea Jake. Acum nu mai era absolut nimeni în încãpere, nici mãcar mama bãiatului. El stãtea pe spate, respirând regulat, parcã dupã un ceas special setat pentru așa ceva. În mintea lui erau amintiri învãlmãșite, temeri neconștientizate, iar frica lui revenea la viațã sãpând din ce în ce mai adânc în mintea sa. Ușa era închisã, iar fereastra era deschisã larg, dând și un ușor aer de prospețime salonului, pe lângã aparența învechitã.

Tic, tic, tic, tic … Bãtãile ceasului se auzeau ritmic, ca un bâzâit
care nu te lasã în pace. Doctorul deschise ușa, discutând cu mama lui. “Nu reușim sã descoperim cauza leșinului.” Bãiatul deschise însã ochii. Crezuse cã spitalul fusese un coșmar, și nu fusese. Era oribil. Mormãi ceva ca sã adoarmã iar la loc. Adormea prea repede, nu îi stãtea în fire. Dar oare cine știa, cine știa ce se petrecuse ? Se întoarse cu fața spre pernã, strângând-o bine.

(Anne)
Mergea pe stradã. Pe ce stradã ? Se uitã în stânga, în dreapta. Nu vedea urmã de afiș, nu reuși sã realizeze ce se întâmpla, unde era… Uitase chiar și cine era. Începu sã analizeze totul. Era undeva, pe o stradã uriașã, cel mai probabil un bulevard – cel mai mare bulevard pe care îl vãzuse ea vreodatã. Aceeași cafenea. Aceeași poveste … Oare ? O voce șopti : “Cât te-am așteptat... Anne Kare.” Cine era
? Fata privi în fațã, fãrã sã știe ce se întâmplã. Fata îl privi dușmãnos.

Bãiatul se trezi, ajungând direct în picioare. Deja dusese mâna la pistol. “Anne !” exclamã el, ca sã realizeze cã era în spital. Se uitã nedumerit la doctor, apoi la mama sa. Fusese doar un coșmar. Dar, de ce se speriase din cauza faptului cã Anne ar fi în pericol ? Ar fi fãcut la fel cu orice prieten al lui ? Își duse mâna prin pãr. Zâmbi scurt. “Trebuie sã plec.” se scuzã el, ieșind repede pe ușa salonului, lãsându-I cu gura cãscatã. Puse mâna pe telefon.

”Alo, Anne ?” întrebã el.
”Ce s-a întâmplat ?”
”Sunã-i pe toți. Întâlnire generalã. Parcul Național, aripa F, aleea Gaj.” zise el scurt, apoi închise telefonul. Nu se simțea în
stare sã dea mai multe detalii.

Porni grãbit înspre adresa pe care le-o indicase, apoi se
sprijini de un copac. Primul sosi Drake. Jake îl îmbrãțișã camaderește, apoi îi
facu semn sã stea jos sau sprijinit de arborele din spatele lui.

Mai târziu ...
”Uitați care e planul. Anne, tu mergi cu Anabell și Lisa. Drake, tu cu mine, Leroy și Franco mergem împreunã. Fetelor, țineți sub supraveghere cât mai mult din oraș, noi vom merge la cafenea.” spuse el repede, iar fiecare o luã spre direcția cerutã.
__________________________