+- Darkmark RPG Forum (https://www.darkmark.ro)
+-- Forum: Lumea Vrăjitoriei (https://www.darkmark.ro/f-lumea-vr%C4%83jitoriei)
+--- Forum: Padurea lui Dean (https://www.darkmark.ro/f-padurea-lui-dean)
+--- Thread: Pursuit of Hope (/t-pursuit-of-hope)
RE: Pursuit of Hope - Bell Evans - 30 Mar 2011
- Ghemuita in bratele lui Raizen ca un copil mic, tanara putea simti fiecare bataie de inima care pulsa cu panica si durere. Adrenalina le curgea prin vene, facandu'i de zeci de ori mai vigilenti si mai atenti.
"Protego Totalum!" spuse Bell in gand, extinzand vraja scut. Devoratorii avura un moment de ezitare cand vazura sfera rosiatica inconjurandu'i pe cei doi, asa ca Raizen profita de clipa norocoasa si mai impietri doi.
"-Trebuie sa fim atenti!" murmura el, incordat.
Acum stateau spate in spate, invartindu'se in cerc. Blestemele Devoratorilor se loveau de scut cu repeziciune, imprastiind scantei rosiatice si verzui peste tot. Insa farmecul folosit era cel mai puternic pentru aparare, asa ca nicio alta vraja nu il putea penetra. Defectul era ca nu putea sa'l extinda pe o suprafata mai mare, asa ca cei doi trebuiau sa ramana uniti.
"-Sectusempra!" rosti Bell in gand, nimerind un alt Devorator. Pur si simplu adora vrajile non-verbale; te loveau exact acolo unde nu te asteptai. Insa ii era greu; trebuia sa mentina scutul, si in acelasi timp sa se si dueleze cu Devoratorii care acum se unisera si spuneau aceleasi vraji. Iar astfel, puterea lor crestea. Realiza ca daca isi pierdea chiar si pentru o clipa concentrarea, aveau sa fie morti. Sau cine stie, luati prizonieri ca sa raporteze informatii despre Ordin.
"-Nu merge asa" se planse ea.
Raizen insa nu spuse nimic. Se concentra din rasputeri la duel.
"-Nu pot sa tin si vraja scut si sa si lupt!" continua ea. Parca vorbea la pereti; privi campul de roseata din jurul ei, si surase slab. Macar erau in siguranta cat timp acesta era intreg.
Isi sterse in treacat cu o mana transpiratia rece de pe frunte si lua o gura mare de aer; oxigenul din pestera parea sa fie pe sfarsite, pentru ca multi din randurile inamice intampinau deja probleme cu respiratia. Senzatia de sufocare crestea din ce in ce mai mult, iar Devoratorii cadeau pe capete.
"-Asta e sansa noastra" sopti Raizen, aruncand un alt blestem asupra lui Yaxley de data asta. Il impietri, iar corpul inert cazu fara vlaga la pamant.
"-Da, numai sa nu fim si noi pusi in aceeasi situatie..sa ramanem noi fara aer" replica tanara, sfichiuind scurt bagheta. Simtea cum ultimele puteri o parasesc, dar nu putea sa renunte; nu acum, cand erau atat de aproape de a'l salva pe Harry. Trebuia sa duca lupta asta pana la capat, chiar daca fiecare particica din corp protesta in toate modurile posibile; iar durerea se extindea cu fiecare gura de aer inspirata.
RE: Pursuit of Hope - Raizen Isildur - 30 Mar 2011
- Devoratorii realizară că șansele lor începeau să se diminueze așa că unul dintre ei se năpusti brusc către Harry Potter și își îndreptă bagheta către el. În același timp Raizen reacționă rapid ieșind din sfera roșie creată de Bell.
„Abraca...” începu devoratorul să zică însă Raizen făcu un salt mare și îl lovi puternic pe acesta direct în față.
„...dabra!” se auzi apoi cu un ecou, însă vraja deviase mult, lovindu-se de pereții de piatră și într-un final dispăru.
„În morții...” zise Raizen ridicând o mână să îl mai lovească o dată pe Devorator însă chiar atunci se auzi un strigăt care îl îngrozi pentru o clipă:
„Crucio !”
O durere sfâșietoare îl cuprinse ca din senin, sute și mii de săbii tăindu-i corpul. Se simțea bătut de o mie de oameni în același timp, ars și jupuit de viu, tăiat și sfâșiat. Simțea că o să-i iasă ochii din orbite. Urla cât îl țineau plămânii de tare. Niciodată nu mai simțise o durere atât de puternică.
Și atunci, brusc, ceva îi veni în minte. Privirea i se întunecă. Apăru o mică flacără în mijlocul acelui hău negru ca tăciunele. Își aruncă acolo toate sentimente, toate fricile și durerile, toată iubirea și toate gândurile. Flacăra se mărise considerabil. Brusc își putea privi atacatorul. Durerea era undeva departe de el, nu-l mai afecta. Îl privi pe Yaxley în ochi și zâmbi. În mâna dreaptă îi apăru o mică sferă luminoasă, vârful baghetei i se aprinse iar apoi o undă de lumină roșie plecă din baghetă și se conecta cu sfera. Raizen ridică mâinile deasupra capului și tună:
„CRUCIO !!”
O mulțime de urlete de durere se auziră apoi, toți devoratorii din acea cameră zvârcolindu-se de durere. Începură să Dispară toți, unul câte unul, într-o aură neagră, fantomatică. Ultimul rămas fu Yaxley. Raizen dădu drumul vrăjii și strigă „Abracadabra !”. O unda verde tâșni din vârful baghetei sale îndreptându-se către devorator. Chiar atunci acesta dispărea complet. Vraja trecu mai departe, prin locul în care se aflase Yaxley cu o clip mai devreme și se risipi în peretele grotei.
Bell veni către el și îi puse ușor o mână pe umăr.
„Vraja aceea nu e demna de tine..” zise ea.
Raizen se uită în pământ, tremurând, negru de furie. Nu îi răspunse.
RE: Pursuit of Hope - Bell Evans - 30 Mar 2011
- Tanara se aseza pe pamantul umed; stia ca daca avea sa ii tina morala acum nu va rezolva nimic. Si mai stia ca nu trebuia sa ii reproseze nimic; in fond, el fusese cel care ii salvase pe amandoi. Inchise ochii si isi lasa capul pe genunchi; atat de multe lucruri, intr'o singura noapte.
"-Ai facut ceea ce trebuia sa faci" spuse ea, dupa clipe intregi de reflectare.
Erau vremuri negre..blestemele de neiertat trebuiau folosite in situatii de criza; insa nu mereu. Nu trebuia sa devina o obisnuinta. Nu mai erau timpurile de demult, in care puteai sa ajungi in Azkaban doar pentru ca ai folosit Imperio! Acum trebuia sa faci orice ca sa'ti protejezi propria viata. Era o lupta pe viata si pe moarte.
"-Insa data viitoare nu te lasa cuprins de furie; stiu ca nu esti asa. La fel cum stii si tu. Iar faptul ca ai vrut sa il ucizi pe Yaxley - dat fiind ca ai avut un motiv bine intemeiat sa faci asta - nu te transforma intr'un om rau. Dimpotriva, te indeparteaza si mai mult de conceptul de Devorator" remarca Bell, ridicandu'se.
Raizen inca se uita in pamant, cu mainile tremurandu'i de furie. Tanara ezita, insa ii ridica usor chipul si il privi.
"-Totul e bine acum" sopti ea, cu o urma de zambet in voce.
"-Nu, nu e" raspunse el.
Putin dezorientata, privi in jur; peretele era gol.
"-Harry" spuse fata, cu vocea gatuita.
"-L'au luat cu ei" continua Raizen, incet.
Isi pleca privirile si ofta; tot ce facusera pana atunci fusese in zadar.
RE: Pursuit of Hope - Raizen Isildur - 30 Mar 2011
- „La naiba ! Nenorociții...” zise Raizen. Se ridică în picioare și îi întinse mâna lui Bell. „Haide, Bells, să ieșim de aici.”
O luă de mână și se îndreptară spre o crăpătură în perete. Era singura cale prin care puteau ieși, dacă se întorceau nu rezolvau nimic. Se strecurară prin deschizătura în stâncă și merseră puțin până când crăpătura se transformă în tunel și puteau sta în picioare.
Mergeau umăr la umăr fără să spună niciunul nimic. În-afară de ecoul răspândit de pașii lor, doar chițăiturile șobolanilor se mai auzeau. Se lăsase frigul. În mod bizar, în celălalte camere în care fuseseră până atunci fusese cald. La un moment dat în fața lor tunelul încetase să înainteze. Se termina brusc. Nu mai era niciun loc în care sa mergi.
„Oare se va termina vreodată ?” oftă Bell pe un ton deznadăjduid.
Raizen o privi o clipi, așa fără de speranțp cum părea, și apoi se întoarse către ea și o luă în brațe. Nu zise nimic, o ținu doar în brațe. O îmbrățișare la momentul potrivit putea face cât o mie de cuvinte. Oricum știa că orice ar fi zis era de prisos. Raizen zâmbi.
„Ce e ?” întrebă Bell, neștiind ce se întâmpla cu Raizen.
„Uită-te în spatele tău”
Bell se întoarse și privi nedumerită la peretele de stâncă acoperită cu mușchi și liane. Vru să îi zică vreo două lui Raizen, nu era momentul potrivit pentru glume, însă chiar atunci observă și ea. O bară din metal. Mai sus încă una și încă una și încă una. Ridică bagheta și privi în sus. Tunelul se continua spre suprafața, iar pe peretele acela se afla o scară din metal. Bell se întoarse către Raizen și îi zâmbi fericită.
„Urc eu primul. Dacă e ceva sus o să fluier. Bine ?” îi zise Raizen, încercând să își recapete seriozitatea.
RE: Pursuit of Hope - Bell Evans - 30 Mar 2011
- Bell il invalui intr'o privire in care se citea usor frica, dar si hotararea.
"-Anunta'ma daca gasesti ceva" sopti ea.
Raizen ii zambi, isuflandu'i o mica parte din curajul lui. Intoarse pentru ultima data privirea spre ea, dupa care se pierdu in tunelul strajuit de intuneric. Scanteierile de argint pe care le raspandea scara din metal strapungeau bezna in lumina plapanda a baghetei. Si era liniste; o liniste ciudata, care in amestec cu teama si adrenalina putea sa dea roade neinchipuite.
Isi auzea pana si bataile inimii; sacadate, zvacnind cu frica si nerabdare in acelasi timp. Acum nu il mai auzea pe Raizen urcand, pasii lui se pierdura in noapte ca si silueta fantomatica ce o lasase in urma. Stia ca va fi bine; stia ca va gasi o solutie sa se salveze amandoi. Dar nu se putea gandi la asta in timp ce statea acolo, singura.
Pierduse notiunea timpului; si avea o vaga senzatie de deja-vu, care o tulbura mult prea tare. Incepu sa se plimbe in jurul tunelului, asteptand. Secundele se tarau aproape agonizant in jurul ei, si fiecare zgomot plapand o facea sa tresara. Ramasese iar singura. Ura asta; data viitoare avea sa se tina de Raizen, indiferent de unde mergea. Nu il mai lasa sa se duca singur si sa o lase pe ea in siguranta. Nu era corect.
Haide odata! isi spuse ea. Poate se intamplase ceva; poate Raizen era asteptat acolo de Devoratori..poate avea probleme. Scapa bagheta si injura in soapta. Se apleca si incepu sa bajbaie prin intuneric, cautand'o. In cele din urma simti atingerea rece a lemnului sub degetele sale tremurande si ofta usurata. O aprinse din nou si astepta; in cele din urma auzi un fluierat scurt, care se prelungi cu un ecou pana la ea.
In sfarsit!
Zambi si incepu sa urce treptele; nu avea idee de unde mai gasea puterea sa se avante in intuneric spre suprafata, dar stia un singur lucru - nu mai avea sa fie singura.
RE: Pursuit of Hope - Raizen Isildur - 31 Mar 2011
- Raizen ajunse în sfârșit la capătul scării. Tunelul era acoperit de gheață și zăpadă. Trebuia să-și fi imaginat. Era iarnă. Lovi gheața cu pumnul până o crăpă, având grijă să nu cadă vreo bucata în capul Bellei. Dădu și zăpada la o parte înjurând și blestemând anotimpul acela pe care îl ura. Era destul de întuneric afară, lumina slabă a lunii strălucea printre crengile copacilor. Făcu vraja patru-puncte și privi către nord. Se uită apoi la cer. Când intraseră în peșteră acum câteva ore, cerul fusese acoperit de nori, însă luna lumina o parte a văzduhului, astfel că își puteai da seama unde e. Acum cerul era acoperit de nori, și luna la fel. Era același cer. Doar foarte puțin schimbat. Luna se afla în același punct.
„Ia stai puțin..” zise Raizen nedumerit. Cât fuseseră sub pământ, se pare că timpul stătuse pe loc la suprafață. „A dracu magie..”
Privi în jur și nu văzu nimic. Zăpada părea neatinsă, exceptând locul prin care tocmai ieșise din peșteră. Raizen merse câțiva metri înspre nord, cercetând atent totul. Observă că deși zăpada nu fusese călcată, ramurile copacilor fuseseră curățate pe alocuri. Se vedea că cineva trecuse pe acolo. Probabil Devoratorii folosiseră o vrajă, pentru a nu lăsa, sau pentru a șterge urmele, însă, în prostia lor uitaseră că se loveau și de tufe și de crengi și ramuri.
Raizen se îndreptă către gura tunelului, chicotind. Fluieră apoi scurt, cât mai înspre tunel și nu foarte tare, astfel încât să nu-l audă decât Bell. Spera asta. Se așeză pe zăpada înghețată și o așteptă pe fată. Deși trecuseră prin multe în acea zi, se bucura totuși de timpul petrecut cu tânăra lui prietenă. Era bucuros că avea și el o prietenă de nădejde. Știa că oricând s-ar putea baza pe Bell, orice problemă ar avea. Făceau o echipa bună în rândurile Ordinului.
RE: Pursuit of Hope - Bell Evans - 31 Mar 2011
- Incepea sa simta frigul de afara patrunzand in tunelul nesfarsit; intunericul devenea mai putin dens, strabatut de raze plapande de lumina. Nu era prea sigura daca erau de la luna, sau de la bagheta lui Raizen; in orice caz, era recunoscatoare ca in curand avea sa se intoarca in Padure. Chiar daca acolo era frig si probabil ningea, macar scapase de inchisoarea subterana.
Simti in curand atingerea de gheata a fulgilor de nea si vantul aspru care ii ciufuli cateva suvite de par; ajunse la capatul tunelului, si il vazu pe Raizen.
"-Hey" chicoti el.
Zambea, deci era de bine; o ajuta sa iasa, dupa care se intinse din nou pe zapada rascolita.
Tanara privi in jur, cautand orice semn care sa ii conduca la Devoratori.
Insa nu vazu prea multe indicii care sa ii ajute; spera ca macar Harry sa fie inca in Padure. Se ridica, iar Raiz o privi incurcat.
"-Gata pauza de odihna" remarca ea, razand.
Desi nu aveau prea multe motive sa fie fericiti, tensiunea dintre ei disparuse; iar locul ei fu luat de un sentiment de buna-voie.
"-Hai sa'l gasim pe Potter" murmura tanarul, ridicandu'se si el.
Incepusera sa mearga din nou printre copacii imbracati in mantii argintii de cristale de gheata; fulgii de nea ii acopereau incet incet, prefacandu'se in modele complicate ce se nasteau pe pelerinele lor negre.
"-Am uitat sa'ti zic ceva..cat am stat acolo jos, deasupra noastra timpul a inghetat" mormai Raizen.
Privi luna ce trona impetuoasa pe cerul de alabastru si ofta; ramasese in acelasi loc.
"-Nu conteaza" spuse ea. Zambi, continuand sa mearga. "Il vom gasi; si atunci ni se va rascumpara tot chinul asta" continua tanara.
RE: Pursuit of Hope - Raizen Isildur - 10 Apr 2011
- Îl vom găsi.. repetă Raizen în gând. Continuară să meargă în dispoziții total opuse. Bell părea foarte optimistă, însă el era sceptic. Puteau doar ei doi să învingă Devoratorii ? Trebuiau sa creadă într-un miracol. Ori poate că își subestima abilitațile magice.
Raizen nu știa de cât timp urmăreau urmele lăsate de Devoratori. Trecuse pe puțin o jumătate de ceas. Vântul adia ușor purtând zăpada prin aer, ca pe praf. Chiar semăna cu o zi în deșert. Doar că era noapte... iar acesta era un deșert alb și întunecat. Frigul se înăsprise, lăsând pădurea fără viață. Nicio făptură nu se încumeta să iasă din viziună. Era pustiu. Straniu de pustiu.
„Știi.. eu și Kayla ne căsătorim..” zise Raizen. Dădu să continue însă inima îi stătu în loc. Și Bell observă, întrucât nu mai scotea niciun sunet. Amândoi stăteau crispați atenți la perechea de ochi galbeni care îi privea pătrunzător. Chiar atunci luna se iți printre norii negri care se dădură la o parte doar cât să-i facă loc acesteia să strălucească. Un urlet lung scutură toată pădurea. La scurt timp mai multe perechi de ochi galbeni i se alăturară. Luna intră din nou în nori și haita de lupi tâșni din întuneric drept în fața celor doi prieteni. „Ei bine, va trebui să lăsăm discuția asta pentru altă dată” zise Raizen încet, printre dinți.
Raizen se dădu un pas înapoi, așteptând în orice secundă ca lupul ce stătea cel mai în față să sară la beregată lui. Era cu siguranță liderul haitei, era mai mare și mai bătrân decât toți cei din spatele său. Mârâi arătându-și dinții. Se lăsă pe picioarele din spate și sări. Raizen înlemni, inima îi bătea mai să-i spargă pieptul. Însă lupul trecu pe lângă el. Ceilalți rămaseră pe loc. Liderul haite se uită înapoi parcă așteptând ceva.
„Cred că vrea să îl urmăm” zise Raizen.
„Ești nebun !? Dacă vrea să ne ducă într-un loc ascuns și să ne facă harachiri !?”
„Și ce îl oprește să facă asta chiar acum ?”
Bells se uită o clipă la el după care îi făcu semn cu mâna, să pornească el primul. De îndată ce se îndreptă spre lup, acesta o luă din loc. Restul haitei îi urmau din spate, mârâind când cei doi se mișcau prea încet. Era posibil ca urma aceea să fi fost o altă capcană ? Se săturase de capcane. Speranța luă ființă în el. Era o șansă ca lupii să îi ducă la Harry... mică, însă era. Spera să nu fie și asta o altă capcană.
RE: Pursuit of Hope - Bell Evans - 10 Apr 2011
- Alergau cam de jumatate de ceas, dar cercetasa avea impresia ca mai avea putin si cadea lata; nu mai tinea pasul cu lupii ce o inconjurau din toate partile, si de cateva ori chiar intentionase sa se opreasca. Insa maraitul fiarelor o ingrozea de'a dreptul, deci hotari sa alerge pana cand nu va mai putea..desi simtea ca nu mai putea inca de la inceput. Se ruga sa se termine o data toata fuga aia. Si sa ii conduca spre Potter, nu spre o alta capcana. Se saturase de viclesuguri menite sa ii afunde si mai mult in adancurile Padurii.
Brusc insa, liderul haitei se opri; la fel si restul lupilor. Bell se prabusi in zapada ravasita, tinandu'si mainile stranse in jurul pieptului. Simtea cum aerul rece al noptii ii inunda plamanii, facand'o sa gafaie si sa se bucure in acelasi timp. Chiar nu putea sa o mai tina mult timp asa.
"-Esti bine?" intreba o voce din spatele ei.
Tresari panicata, dupa care recunoscu vocea. Bajbai ceva, din care Raizen nu intelesese probabil nimic, dupa care inchise ochii. Odihna - asta vroia.
Insa un urlet - mult mai strident ca primul pe care il auzisera - strabatu randurile de copaci, cu un ecou aproape dureros. Facu ochii mari, recunoscand sunetul. Il mai auzise o singura data, si cu toate astea, inca il mai tinea minte.
"-Cum de nu ne'am gandit" sopti ea.
Raiz o privi nerabdator, cu o urma de banuiala in priviri.
"-Devoratorii au vacolaci printre ei" murmura tanara, cu vocea sugrumata de panica.
Asa fusese si in vremea lui Voldemort; orice fiinta demna de dispret, care putea face rau, era primita in randurile armatei lui.
Se ridica in graba, scuturandu'si zapada de pe roba. Isi pregati bagheta, indreptandu'se cu pasi mici spre locul unde statea lupul ce ii conduse aici.
"-Inseamna ca ne'a adus unde trebuia" murmura Raizen, in spatele ei.
Macar atat; acum erau aproape de locul unde se afla Harry. Pentru ca un fosnet de pelerine, urmat de alte cateva urlete se auzira din spatele unui palc de copaci.
Nu puteau ramane acolo; Devoratorii erau mult prea multi si aveau de partea lor si varcolaci.
"-Pe aici" spuse tanarul incet, apucand'o de maneca robei si tragand'o dupa el spre un trunchi gros de copac.
RE: Pursuit of Hope - Raizen Isildur - 10 Apr 2011
- „Am o idee. Uite, știu că o sa sune prostesc rău de tot, însă vom face ca în filmele cu Încuiați.” zise tânărul.
„Cine se uită la așa ceva !?” râse Bells indignată.
„Hhhh..” făcu Raizen străpungând corpul fetei cu priviri ucigătoare. „Va trebui sa creem o simplă diversiune. Una stupidă, de ajuns încât să-i luăm prin surprindere.”
Acestea fiind zise, Bell își scoase bagheta din robă și se concentră o vreme cu ochii închiși. Apoi brusc o îndreptă înspre cer și șopti o incantație de neînțeles. Brusc deasupra lor începu să se contureze Semnul Întunecat. Ani de zile trecuseră de când acesta luminase ultima oară cerul. Raizen și Bell puteau auzi acum agitație în fața lor, unde erau Devoratorii. Știau că li s-a întins o cursă și că toți vrăjitorii de pe o raza de câțiva kilometrii aveau să vadă Semnul Întunecat și să vină acolo grăbiți pentru a vedea ce s-a întâmplat. Știau că trebuiau să plece până când nu era prea târziu. Cu siguranță nu se așteptau la un atac.
„Haide, acum e șansa noastra !” îi zise Raizen lui Bell și o trase de mână scoțându-și bagheta.
Fugiră în direcția din care veneau zgomotele făcute de Devoratori și brusc se treziră într-o poieniță îngustă. În mijloc se afla un cub de sticlă iar în interiorul lui zăcea Harry Potter, slăbit, murdar și plin de răni, exact așa cum îl văzuseră ultima oară în peșteră. În jurul său Devoratorii dispăreau pe rând. În scurt timp mai rămăseseră doi. Dădură să pună mâna pe cușa din sticlă, însă chiar atunci Raizen se năpusti înainte și strigă „Stupefy !”. Devoratorul se feri agil și începu să râdă ironic. Rosti o incantație și cușa de sticlă căpătă o aură galbenă. Harry se ridică brusc în picioare, agitat.
„Aici va muri!” zise vrăjitorul în robă neagră, rânjind, după care dispăru și el, împreună cu celălalt Devorator.
Raizen se năpusti spre cușcă însă Harry strigă agitat la el:
„NU ! Dacă intri vei muri împreună cu mine.”
Tânărul vrăjitor observă un scris roșiatic pe cușcă, în limba engleză.
„One shall exit if and only if a soul has been sent to oblivion. A life for another.” citi Raizen încruntându-se. „Pentru numele lui Merlin, ce înseamnă bălmăjeala asta ?”
„Înseamnă că, pentru a ieși din cușcă un om din interior trebuie să moară” zise Harry cu greu. Se prinse cu mâinile de gât. Ochii i se înroșiră și începu să tușească. Se ținea strâns de gât. Părea că se sufocă. Devoratorul acela făcuse o vrajă asupra cuștii. Raizen păși rapid înăuntrul ei. Luă o gură adâncă de aer. Era rece și îl zgârie pe gât. Bells veni îngrozită înspre el însă Raizen fu mai rapid. Făcuse deja o vraji non-verbală și nimeni nu mai putea trece de zidul invizibil din jurul cuștii.
„Spune-i Kaylei că o iubesc.” mai spuse el după care își îndreptă bagheta la cap și rosti „ABRACADABRA !”. O undă verde de lumină țâșni din vârful baghetei înspre el. Harry părea că va leșina în câteva clipe. Dar chiar atunci cușca de sticlă explodă zburând cioburi mici peste tot în jur, făcând găurele mici în zăpadă. Bell prevesti ce avea să se întâmple așa că își crease un scut în jurul său, cioburile prefăcându-se în praf în fața sa. Brusc totul se termin așa cum începuse. Bells stătea șocată cu bagheta îndreptată înainte. Harry reuși să ia o gură de aer și să se ridice în picioare. O privi pe fată cu un aer sumbru. La picioarele sale stătea întins Raizen. Nu sufla. Harry se aplecă și îi privi chipul. Ochii săi negrii erau acum goi, fără expresie. Harry oftă. Bells privea totul fără să scoată o vorbă. O lacrimă alunecă pe obrazul ei. Sau poate că era un fulg care i se topea pe chip...