O dimineata specifica de primavara. Soarele pe cer, norii albiciosi... aparent o zi perfecta. Dar oare era asa? Astazi urma sa fie inceputul sfarsitului.
M-am apropiat de oghinda mare circulara din camera mea dezordonata. Am observat, ca de obicei acea fata somnoroasa si familiara. Ochii de un caprui patrunzator, buclele satene ce cadeau in valuri ondulate peste umerii acoperiti de un tricou verde pe care scria " Nu te gandi la trecut, traieste in prezent! " Aceasta fata somnoroasa imi parea cunoscuta dar totusi nu stiam cine este. Mi-a luat ceva vreme sa-mi dau seama ca defapt fata din oglinda era chiar reflextia mea.
Dar totusi, parca s-a schimbat ceva. Sigur, nu din aspectul meu fizic deoarece era acelasi ca in fiecare dimineata, ci mai degraba din felul meu de a gandi... felul meu nou de a vedea lumea. Poate s-a intamplat aseara. Poate acel vis ... acel cosmar m-a facut sa gandesc diferit.
Un coridor lung, pustiu, intunecat, ingrozitor de spital se intindea in fata mea. Un fior glacial ma cuprinse pe sirea spinarii. Imi era asa frica. La capatul coridorului era o usa alba care avea un geam mic. Voiam cu disperare sa ajung la acea usa. Fugeam disperata pe coridorul infricosator pentru a ajunge la destinatie, dar degeaba, usa era incuiata. Am incercat sa ma uit pe geamul mic dar tot ce vedeam era negru. In incercarea mea de a sparge usa m-am lovit la umar.In acel moment din gatul meu se auzi un urlet ingrozitor, iar apoi cineva din spatele meu imi baga un cutit in inima.
Imaginea mea moarta, pata uriasa de sange pe podea ma facea sa cred ca nu a fost doar un cosmar. Dar nu era asa. Daca intr-adevar s-ar fi intamplat cosmarul atunci eu nu as mai fi existat. As fi fost moarta, dar eu eram vie. Acel cosmar ingrozitor m-a transformat dintr-o fata energica si binedispusa intr-una trista si ganditoare.
Un sunet ciudat imi capta atentia, era telefonul meu mobil. Oare cine ma suna? Raspunsul la aceasta intrebare l-am aflat foarte repede: Nicola, prietena mea cea mai buna din clasa a III-a, sora pe care nu am avut-o. Am apasat butonul verde si am dus telefonul la ureche. Vocea Nicolei era ravasita, devastata ceea ce era foarte ciudat pentru ca ea mereu era vesela si gata de orice:
-Alo! imi spuse ea.
-Ce s-a intamplat cu vocea ta, Nicola, pari suparata rau?
-Alessia, vino la mine urgent si vei afla vestea oribila pe care am aflato si eu cu doua minute in urma.
Am alergat spre baie. M-am spalat pe ochi si dinti, mi-am descalcit buclele rebele m-am imbracat si am iesit pe usa in graba mare. Toate astea nu au durat mai mult de trei minute. Mi-a luat putin sa cobor un etaj pana la apartamentul Nicolei. Am sunat la usa si mama ei m-a intampinat cu o fata lunga.