P.S. - Te iubesc II - Printable Version

Capitolul IX - "Sunt mereu cu tine.."
[ That's for Matt.. You know why.. ]

[Image: c5ccf8799ef653e532fb601728ac4a85.gif]

Iarba se miºcã uºor în bãtaia vântului.. Totul e atât de calm, dar.. El.. el se îndepãrteazã.. ªi cu fiecare pas pe care îl face e tot mai departe..
- Matt.. te rog.. nu.. Nu mã lãsa..
Spusesem totul atât de.. nu ºtiu.. Respiram din ce în ce mai greu.. Aerul era tot mai apãsãtor. Am înghiþit cu greu pentru a-mi îndepãrta nodul inexistent din gât. Imediat.. m-am prãbuºit pe iarbã cu ochii sclipindu-mi în lacrimi..
În clipa urmãtoare totul se prãbuºi încetul cu încetul..
Eram în camera mea, iar el era chiar în faþa mea, în picioare, cu o expresie foarte rigidã pe faþã. L-am privit speriatã ºi uimitã, în timp ce rigiditatea de pe chipul sãu se schimba într-un zâmbet fermecãtor..
- Sunt mereu cu tine..

Aceste vorbe m-au fãcut sã deschid ochii mari. Ora 04:13.. Era ceva atât de ciudat.. În primul rând.. fereastra era larg deschisã, iar perdeaua albã se miºca asemenea unei fantome vii în bãtaia vântului.. Iar eu închisesem geamul înaninte sã mã culc.
Am privit dezorientatã în jur. Totul era cufundat în beznã.. M-am întins dupã întrerupãtor ºi am aprins lumina. Respiram foarte repede ºi foarte greu.. Acele vorbe.. „Sunt mereu cu tine..” Erau.. adicã.. pãruserã.. atât de reale.. de parcã el chiar mi le-ar fi ºoptit la ureche..
Tocmai de aceea eram atât de speriatã.
Eram ferm convinsã cã se întâmpla ceva ciudat.. Dar..
- Cred cã e doar imaginaþia mea.., am ºoptit.
M-am ridicat din pat ºi m-am dus la fereastrã.. Cerul era foarte senin, strãpuns de mii de punctuleþe strãlucitoare ºi.. vii. ªi desigur, de luna argintie ºi plinã. Am închis geamul.. Apoi mi-am trecut o mânã peste fruntea umedã ºi prin pãrul uºor încâlcit. Am oftat stingând lumina ºi m-am bãgat sub cearºaful subþire, încercând sã mã apãr de ceva.. Nu ºtiam de ce, dar.. aºa simþeam.
În loc sã închid ochii ºi sã adorm.. Mi-am plimbat privirea prin camerã încercând sã disting fiecare lucru în parte în acel întuneric.
Am oftat din nou amintindu-mi de ce-mi spunea el de fiecare datã când mã surprindea oftând..
„Oh.. ce oftat..”
Atât de simplu..
Nu ºtiu cât am mai stat treazã, însã.. ºtiu cã am alunecat între vis ºi realitate ºi.. am auzit aceeaºi voce, aceleaºi cuvinte..
În dimineaþa urmãtoare eram în pãdure, la stejarul mare ºi bãtrân.. Râul.. iarba.. totul îmi aducea aminte de el.. Toate erau la fel.. însã.. fãrã el acolo, parcã nu aveau aceeaºi valoare.. Era trist sã vezi ceva ce pentru tine.. era lipsit de culoare. Mã întrebam ce însemna visul meu de noaptea trecutã.
Nu mai eram atât de sigurã acum de ceea ce visasem, însã.. pãstrasem în minte acele cuvinte...
„Sunt mereu cu tine..”