Se arata dementorii






Harry avansa înspre Urlet în Noapte, când fruntea pãrea sã i se despice, iar el se împiedicã ºi cãzu pe domeniul Hogwarts-ului, care era, la acea vreme, plin de zãpadã; Ron se apropie de prietenul lui ºi-l ajutã sã se ridice, clipind, ingrijorat. Harry îºi scuturã capul ºi zâmbi trist, înainte de a ieºi pe porþile ªcolii ºi apoi de a se îndrepta spre Hosmeadge, poticnindu-se din cauza diferitelor pietre îngropate în zãpadã. Ron îl urma îndreproape pe Harry, adâncit în propiile sale gânduri, salutând absent pe oamenii de pe strãzile înguste ºi aleile largi, în timp ce se îndreptau spre Urlet in Noapte. Harry surâse vag când vãzu capul de mistreþ atârnând de lemnul pe care era scris numele locului, iar apoi intrã împreunã cu Ron. Cerurã douã berizero ca ºi atunci când erau copii, apoi se aºezarã la masa ascunsã în penumbrã, scaunele scârþâind când se aºezarã pe ele ºi praful ridicându-se-n aer automat, de pe suprafaþa mesei.

- Deci, începu Harry, McGonagall a murit.
- Da.., murmurã Ron, apoi luã o gurã din bereazero ºi o trânti înapoi pe masã cu un mic bufnet.
- ªi Cap-de..
- Numele e încã un tabu! Îl întrerupse Ron.
- Fie.. ªi ªtim-Noi-Cine e în viaþã. Sunt sigur cã va începe un nou rãzboi, chiar mai mare decât celãlalt, continuã Harry, încruntat, pe un ton scãzut, aºa cã barmanul nu putea sã audã ceea ce tocmai spusese.


Ron dãdu din cap, în timp ce Harry oftã din toþi rãunchii ºi luã o gurã de berezero, dar o bãu toatã, dintr-o suflare, apoi puse sticla înapoi pe masã ºi-ºi ºterse gura cu mâneca. Ron se ridicã ºi merse pânã la tejghea, ºi plãti vreo trei galioni ºi 24 de sticli, înainte de a se uita pe fereastra soioasã ºi de a înghiþi în sec, ochii sãi mãrindu-se.

- H-Harry... Cred cã trebuie sã vezi asta...
- Hmm, ce sã vãd? Fãcu Harry absent ºi se ridicã de la masã, apropiindu-se de Ron ºi uitându-se pe fereastrã.

Dementorii erau acolo, sute, mii, chiar ºi zeci de mii... Dementorii aduceau cu ei o ceaþã groasã, ºi un frig de crãpau pietrele, mai frig decât era vreodatã în Hosmeadge ºi pe domeniile castelului Hogwarts – pluteau prin aer ºi se repezeau, orbi, dupã oamenii de pe stradã, dau nu prindeau pe nimeni niciodatã. Harry îºi luã bagheta din buzunar ºi deschise uºa încet, concentrându-se pe ceva ce-i adusese fericirea: naºterea copiilor sãi... Din vârful baghetei ieºii o luminã argintie, ce se transformã într-un cerb argintiu, care împrãºtie pe datã dementorii. Ron ºfichiui bagheta ºi un alt patronus cãpãtã formã, forma unui bulldog, iar cei doi se avântarã înspre castel, dar numãrul dementorilor îi copleºi în curând.

Fugirã înspre castel, iar când intrarã, trântirã uºa destul de tare ca suntetul sã producã un ecou sinistru pe holul ºcolii Hogwarts. Intrarã, gâfâind, în Sala Mare, merserã spre profesori, încet, greoi, Ron ºchiopãtând. Harry se prãbuºi pe banca cercetaºilor, iar prietenul sãu se împiedicã ºi aterizã vis-a-vis de Harry, pe banca Astropufilor. Vorbirã în acelaºi timp, aceleaºi vorbe, pe un ton jos :

- Dementorii sunt aici, în jurul castelului...
- Oh, Doamne... trebuie sã numim un director, cât mai repede posibil! Spuse Slughorn, încruntat.
- Neville, spuserã ceilalþi profesori, dar ºi Harry ºi Ron.

Emoþionat, Neville se bâlbâi, vrând sã zicã ceva, dar copii nãvãlirã în Sala Mare, þipând – Dementorii intraserã în castel...