P.S. - Te iubesc II - Printable Version

Capitolul X - Partea I
La asta nu mã aºteptam..

[Image: 7a60729f8507308d0858486a223b905d.gif]

Zilele continuau sã treacã. Timpul nu þinea cont de durere, de suferinþã. De fapt.. viaþa nu þinea cont de asta. În fiecare noapte visam aceeaºi voce.. aceleaºi cuvinte.. aceeaºi persoanã. Matt.
Devenea.. agonizant.
Visele deveneau tot mai intense. Atât de intense încât.. nici nu mai ºtiam când visam ºi când nu.
Încercam sã mã obiºnuiesc cu ideea cã pur ºi simplu înnebunesc.
- Tess.. Terresa! Înapoi în bucãtãrie..?
Mi-a luat ceva timp pânã sã devin conºtientã de vocea mãtuºii care mã striga. Stãteam pe scaunul de la masa din bucãtãrie, total dezorientatã.
- Ããã.. da. Scuze.. nu.. nu eram atentã. Ce s-a întâmplat?
- Da, vãd cã nu erai atentã.., spuse acuzator mãtuºa Jane. Uite, spuneam cã a sunat vãrul tãu ºi cã vrea sã vorbeascã cu tine.
Ah.. vãrul meu. Vãrul Alex. Þineam foarte mult la el ºi.. când eram mici ne distram foarte bine. Era ciudat ca un adolescent de 18 ani sã se joace cu o copiliþã de 10, dar.. Îi sunt recunoscãtoare pentru zilele nebune petrecute împreunã. În ultimul timp nu prea mai þinusem legãtura foarte mult. Îl vãzusem la înmormântare, dar.. În rest.. nu. Cred cã.. am crescut. Amândoi.
- Nu a spus despre ce e vorba? am întrebat.
- Pãi este un subiect chiar foarte.. ãã.. fericit aº putea spune, dar cam delicat pentru.. ãã.. perioada asta.
Mã privi cu subînþeles ºi am intuit cã ea ºtia, dar voia sã parã o surprizã ºi sã-l lase pe Alex sã îmi spunã. Mãtuºa Jane nu era foarte priceputã la minþit, dar.. mãcat de data asta am dat din cap ºi i-am dat satisfacþie.
- ªi.. cum a rãmas cu tipul acela.. Matt?
Vocea ei era mai rece acum.
- Ce..? Ce a rãmas? fãceam puþin pe proasta numai ca sã nu dau explicaþii. Mi-era ºi aºa greu sã supravieþuiesc în fiecare zi fãrã el, dar mite sã mai ºi vorbesc despre asta..
- Nu cred cã ar mai trebui sã te vezi cu el. Tess, te-a lãsat aºa.. þi-a frânt inima ºi mai ales, dupã incidentul cu pãrinþii tãi..
Bine.. trebuia sã menþionez cã mãtuºa Jane nu era priceputã nici la relaþii sau chestii de genul acesta. Oo, ºi lipsitã de tact. Uneori.. mã întrebam dacã ea chiar este sora mai micã a mamei.
- Mãtuºã Jane.. oricum.. nu ami conteazã.
M-am ridicat ºi am plecat înainte sã mai protesteze ceva.
- La intrare în parc la ora 15, dacã vrei sã discuþi cu vãrul tãu! strigã ea în urma mea.
Era deja 14:35, deci mã puteam porni. Am ieºit din casã ºi în timp ce coboram scãrile blocului mi-am amintit de visul cu tata. Am oftat adânc. Oricum nu aveam sã îl mai vãd în uniformã ºi.. Am închis ochii ºi mi-am dat capul pe spate.
„Prea multe amintiri..” mi-am spus în gând.
Am ieºit în lumina slabã a soarelui. Iar îi erau razele acoperite de nori. Dar.. mãcar nu erau nori din aceia.. Negri, prevestitori de furtuni sau ploi. Deºi nu puteam garanta cã nu va poua puþin mai târziu.
Intrarea în parc era la doar zece minute de mers. Am traversat strada ºi în timp ce mergeam, cât mai calmã ºi indiferentã posibil, mã uitam din când în când la oamenii din jurul meu. Mulþi cu expresii stresate, alþii cu zâmbete calme, unii vorbind la telefon.. ªi.. doi tineri þinându-se de mânã, zâmbind..
Am lãsat capul în jos. Eu ºi Matt nu vom fi niciodatã aºa..
Stomacul mi se fãcu ghem ºi o durere puternicã îmi strãbãtu pieptul. „Doare.. Chiar doare..” am gândit continuând sã merg.
Am ajuns foarte repede la intrarea în parc ºi l-am vãzut. Un tip înalt, atletic, blond, ochi cãpui cu ochelari. Am constatat cã încã îºi mai dãdea pãrul cu gel în stil „þepi”. Îmi plãcea cum îi stãtea. Ei, da.. Alex avea acum 24 de ani. Dar nu arãta deloc. Îi dãdeai 19 pentru felul în care vorbea ºi 20 pentru expresia serioasã ce o avea mereu. Un zâmbet scurt ºi un salut simplu.
- Hei, var’mea.
Am realizat cã nu era singur. Iubita lui, o tânãrã foarte inteligentã, drãguþã ºi înþelegãtoare, oh, ºi glumeaþã, brunetã cu ochii verzi stãtea lângã el, de asemenea zâmbind.
- Bunã, vãr’miu. Salut, Marcela!
- Hei, Tess!
Am apreciat-o întotdeauna pentru cât îl schimbase pe Alex. În bine, normal. ªi pentru cât de bine mã înþelegeam cu ea.
- Ããã.. Mãtuºa Jane mi-a spus cã vrei sã vorbeºti cu mine. am spus cãtre Alex.
- Da. Ce-ar fi sã mergem la un suc ºi.. îþi spun totul acolo, bine?
- Pãi.. sigur.
- Dar parcã trebuia sã îmi dai o pizza, var’mea. glumi Alex punându-mi mâna pe umãr.
- De fapt, vere, ar fi cam cinci pânã acum. am râs eu.
- Ah.. de câþi ani mã amãgeºti? continuã el sã râdã.
- Pãi.. cinci?
- Ah, noi sã fim sãnãtoºi!
Era bine sã stau cu vãrul meu din nou. Sã glumim.. ca pe vremuri..
Am râs tot drumul, pânã am intrat în cea mai apropiatã cofetãrie. Ne-am aºezat toþi trei la o masã cu câte un suc în faþã ºi Alex începu:
- Deci.. Ce mai faci?
- Ããã.. Sunt.. ãã.. Sunt bine.
Am spus lãsându-mi capul în jos. Mã bâlbâisem atât de mult, de parcã uitasem simpla propoziþie „Sunt bine!”.
- Tess, amândoi regretãm.. pierderea suferitã. ªi ºtii asta. spuse el cu o urmã de tristeþe în voce.
- ªtiu, dar.. lucruri ca astea se întâmplã, deci..
- Da.. Noi ne-am decis sã.. ªtiu cã nu este un moment foarte potrivit, ci din contra, dar.. noi.. Eu ºi Marcela, ne-am hotãrât sã ne cãsãtorim.
Ei bine, la asta nu mã aºteptam..