P.S. - Te iubesc II - Printable Version

Capitolul XI - Partea I
"Vampir.." am ºoptit..

That's for Bellatrix. Dacã nu erai tu sã mã încurajezi sã continui sã scriu.. Fic-ul ãsta era pierdut. Mulþumesc..

[Image: ebc2889fa88e1fc8b428fbbb5fd0bcb3.gif]

- Vampir.., am continuat sã-l privesc. Mã uitam la el cu un amestec de fricã, poate chiar groazã, ºi.. uimire.. sau fericire.. cã se întorsese.. sau.. Sincerã sã fiu, nici nu mai ºtiam ce simþeam.
Respiram tot mai greu.
Aerul îmi intra cu greu în plãmâni ºi ieºea prea repede, iar apoi.. refuza sã mai intre. Era ceva în atmosferã ce mã deranja. Aerul era pur ºi simplu.. greu.
- Da.. ªtiu.. ºtiu cã este greu sã înþelegi, dar..
- Nu. Nu îmi este greu sã înþeleg. Doar cã.. îmi este greu sã cred.
Nu mai spuse nimic.. Buzele lui moi ºi catifelate stãteau lipite uºor una de alta fãrã sã se miºte.
- Deci ai fost aici.. Cu mine.. Mereu..
- În fiecare searã. Îmi place sã te privesc cum dormi. Este foarte.. liniºtitor.
- Dar voi nu..
Matt intui ce voiam sã spun ºi rãspunse rapid:
- Ba da. Sigur cã da. Dar.. mai rar. Nu obosim atât de repede ca voi..
În momentul acela m-am blocat. Ce naiba fãceam? Stãteam pe patul meu, trezitã în mijlocul nopþii, cu acest om.. ba nu, cu acest.. vampir ºi discutam de parcã totul era cât se poate de normal.
ªi diferenþa aceea din vocea lui. „Nu obosim atât de repede ca voi.” Prin aceste cuvinte separa lumea lui de lumea mea. Nu era corect..
În momentul urmãtor, Matt fu chinuit de o durere, din câte vedeam, cunoscutã lui, dar complet nouã pentru mine. Era în faþa mea, cu mâinile împreunate ºi cu o grimasã de durere.
M-am panicat neºtiind ce se întâmplã.
- Matt.. Matt! Ce se întâmplã?!
Acesta mai fãcu o ultimã grimasã, apoi cu o durere ce se putea citi în ochii lui albaºtri-verzui, se calmã.
- Eu.. nu am mai mâncat de ceva timp. Cred cã va trebui sã mã duc în pãdure sã vânez.
Alte cuvinte.. nu. Nu erau cuvintele noi pentru mine. Era contextul. Nu.. mâncase? Sã.. vâneze?
- Stai.. Tu.. adicã nu..
ªi de data aceasta Matt îmi intui întrebarea ºi rãspunse scurt:
- Nu. Eu nu. Foarte rar consum sânge uman.. ºi.. într-un mod.. indirect, ca sã spun aºa. Dar asta mã slãbeºte. Vezi tu.. acest sânge uman, ne dã o vitalitate ºi o putere mult mai mare decât sângele unor alte vietãþi.
Nu ºtiam ce sã mai spun. Am înghiþit în sec ºi fãrã sã-mi dau seama mi-am întins uºor mâna, cu încheietura finã ºi palidã în sus, spre el. Venele mele albastre spre mov se ramificau foarte simplu ºi fascinant sub pielea albã.
- Nu!
- Dar trebuie. Vreau.., am spus insistând.
- Nu ºtii ce vrei, Tess. Nu vrei asta! gemu el încruntându-se de durere.
M-am apropiat încet ºi mai inocentã ºi mai calmã ca niciodatã, buzele mele le-au atins pe ale lui. Iar atunci l-am simþit cum se calmeazã ºi el, ºi.. acceptã..
Ridicã delicat încheietura uitându-se la mine ºi aºteptându-se sã renunþ, sau sã vadã pe chipul meu o urmã de nesiguranþã. Dar.. în clipa urmãtoare, am închis ochii ºi am simþit mica înþepãturã.. Matt muºcã foarte uºor. Nu mai simþeam nimic. Doar.. amorþealã..
Dupã jumãtate de minut, se ridicã de pe pat ºi se îndreptã cu spatele la mine, privind pe fereastrã.
- Nu e de ajuns. am zis fermã.
- Niciodatã nu e. Dar dacã nu mã opresc acum.., nu mai continuã ºi oftã adânc.
M-am ridicat fãrã sã ºtiu ce fac. Habar nu aveam ce mi se întâmpla. Sau ce fãceam. Doar.. fãceam. ªi simþeam cã acum trebuia sã fiu alãturi de el. M-am oprit în spatele lui fãrã sã ºtiu.. dacã sã-mi pun mâna pe umãrul lui sau sã stau pur ºi simplu. Nu ºtiu dacã faptul ca respiram greu sau miºcãrile mele stângace m-au dat de gol, dar poate cã erau simþurile lui mult prea ascuþite, pentru cã Matt se întoarse ºi m-am cufundat în braþele lui..