~Cãzut în zãpadã
Priveam un înger
Cum cãdea
Împins de lumina unui întuneric adânc.


Pe lângã înger
Eu treceam
Zãmislind numai discordie.


De ce am murit?
Întrebai eu.
Iar îngerul zâmbea zdrobit,
Crestând cheaguri de sânge.


Dar tu de ce ai murit?
M-am deschis pieziº.
Însã îngerul tãcea acum…
κi pleca sufletul spre lunã.


Îþi simþi inima întinzându-se?
Zise el golit.
Vezi cum viaþa piere sub tine?
Acum eu tãceam.


~Armonie

Amintirile sunt necuvintele unui cuvânt:
Stropesc negrul cu elegia raþiunii.
Mor numai cei ce nu ºtiu a crede
Rãmâne acela care crede ce ºtie.



Am început a alerga orbeºte
Fãrã scop, fãrã gândire ,fãrã mine.
M-am nãscut cu adrenalina întinzându-se pe piele…