Capitolul III - Friends



Maºina mãtuºii Jane aluneca lin pe ºoseaua pustie. Stãteam în spate cu cãºtile mp3-ului meu în urechi, fãrã sã aud muzica. Tot ce-mi doream era doar sã nu o aud ºi pe Jane. Acordurile unei chitãri mã fãcea sã uit totul. O melodie tristã era tot ce-mi trebuia. Uneori e bine sã plângi, ºi sã te descarci. Doar cã eu nu puteam sã o fac acum.. nu cât eram în maºinã cu Jane.
Am oftat.
ªi imediat am simþit privirea mãtuºii în oglindã.
M-am uitat pe geam. O plapumã gri-albãstrui þesutã din nori ce prevesteau furtuna acoperea întregul cer. În numai câteva minute, picãturi mari, violente brãzdau fereastra întinzându-se ca niºte sãgeþi ascuþite.
Era ca ºi cum pânã ºi cerul imi stãtea alãturi în suferinþa mea nesfâºitã. Am închis ochii ºi alte câteva lacrimi mi s-au scurs pe obraz.
Mi le-am ºters repede cu mâneca hanoracului meu negru. Nu mai aveam chef de alte discuþii cu Jane. ªtiam cã ea mã înþelege, ºi cã vrea doar ca eu sã-mi refac viaþa. Dar tot ce voiam era sã fiu singurã acum.
Când în sfârºit motorul maºinii se opri, am coborât. Pãmântul se învârtea o datã cu mine. Eram ameþitã.. Am încercat sã-mi recapãt echilibrul ºi am respirat adânc.
Fãrã sã spun un cuvânt am urcat scãrile casei ºi am trântit uºa camerei în urma mea. Mi-am deschis calculatorul. Zeci de mesaje de la Jennifer, Ray ºi Johnny.

Jenn.D.K. : Tess, am aflat ce s-a întâmplat ºi îmi pare atât de rãu.. dacã este ceva ce pot face.. doar.. sunã-mã.
Johnny Boy : Pe bune, Tess, îmi pare nespus de rãu, te implor, rãspunde la telefon.
TheRay : Tuturor ne pare rãu, Tess, nu încerca sã ne ascunzi nimic. Rãspunde la telefon! Sau mãcar sunã-ne. Suntem aici pentru tine.
Jenn.D.K. : Tess, eºti acolo? De ce nu vrei sã rãspunzi la celular?

Am pufnit. Toate mesajele se terminau la fel. „Sunã-mã.” Sau „Rãspunde la telefon.”
Nu-nþelegeau cã nu voiam sã.. Ah.. ce spuneam.. ? Normal cã îi voiam aici, normal cã voiam sã vorbesc cu ei..
Cu ochii în lacrimi am pus mâna pe telefon ºi l-am sunat pe Johnny. Sunã doar de douã ori ºi cu o voce plinã de speranþã, acesta rãspunse:
- Sis, în sfârºit! Eºti bine?
- Mda.. Da, sunt bine. Nu.. nu sunt. Vã rog..
- Îi chem pe Ray ºi Jenny ºi ajungem în cinci minute.
Închise.
Îi eram recunoscãtoare cã înþelesese ºi cã nu fusese nevoie sã mai spun ºi altceva.
În câteva minute, soneria sunã. Le-am deschis uºa ºi i-am chemat înauntru doar cu o miºcare a capului. Toþi erau palizi ºi din câte se vedea, îngrijoraþi.
Jenny mã îmbrãþiºã.
- Tess.. Ne pare rãu..
I-am privit pe toþi ºi am zâmbit trist, aproape.. indiferent.
- E în regulã. Nu trebuie. Nu e vina voastrã..
- Suntem aici pentru tine.., repetã Ray.
- Da.. ºtiu. ªi vã mulþumesc pentru asta.
Le eram chiar foarte recunoscãtoare, dar.. cu toate cã aveam atâtea pe cap.. Matt era în centrul gândurilor mele.