In cautarea fericirii - Printable Version

Capitolul III ~ Nebun

Si astfel am început sa studiez alchimia…
Acum, când mã gândesc cat de greu mi-a fost la început îmi vine sa rad. Pentru ca, atunci când m-am hotãrât sa studiez aceasta ºtiinþa pierduta, am crezut ca o sa fie floare la ureche. Cat de curând am aflat…

Trecuserã deja doua saptamani de la înmormântare. Suferinþa pe care o simþisem atunci era cuibãrita adânc in inima mea, astfel incat sa nu îmi afecteze mintea in totalitate. Aveam nevoie de ea daca vroiam sa duc la bun sfârºit ceea ce îmi propusesem.
La început, am cãutat informaþii pe internet. Nu mã aºteptam sa gãsesc atât de multe lucruri. Se pãrea ca mulþi oameni au încercat sa facã acelaºi lucru ca si mine, daca mã luam dupã rezultatele catarilor mele si inca si mai mulþi au încercat sa studieze Alchimia. Insa tot atât de mulþi au eºuat…

-Matt, inca te mai gândeºti la asta? Te rog, renunþa. Iþi faci mai mult râu crezând ca poþi aduce pe cineva la viata. Nu eºti Dumnezeu! îmi arunca Nathan aceste cuvinte in timp ce se descalþã.
Acesta tocmai se întorsese acasã si mã gãsise ca de obicei in fata calculatorului. Nu m-am obosit sa ii rãspund. Spunea acelaºi lucru iar si iar. Nu putea sa inteleaga si începea deja sa mã calce pe nervi. Totuºi, nu puteam sa ii spun asta in fata, atâta timp cat mã lãsase sa locuiesc in casa lui.
-Matt? Ai auzit ce am spus?
-Da doctore, am auzit. Dar parca am mai vorbit despre asta înainte nu? Iþi sunt extrem de recunoscãtor ca ai încercat sa ii salvezi viata lui Lauren si ca m-ai lãsat sa locuiesc aici. Nu puteam cere un prieten mai bun ca tine in acest moment. Dar te rog, nu mai încerca sa mã convingi pentru ca orice ai face, nu o sa reuºeºti.
-Dar…
In acel moment m-am ridicat si m-am întins dupã telefon si dupã hanoracul care stãtea atârnat intr-un cuier, undeva in coltul camerei.
-Unde te duci?
-Trebuie sa gãsesc rãspuns la câteva întrebãri si cred ca ºtiu unde. Am sa mã întorc pe la 11.
Si am ieºit grãbit din camera ticsita cu tot felul de lucruri pe care Nathan tot promitea ca o sa le stranga in fiecare zi. Vroiam sa scap de acesta ca sa îmi pot face ordine in gânduri. Dar nu minþisem. Gãsisem niºte informaþii interesante. Nu ºtiam cat erau de adevãrate. Nu ºtiam cat de adevãrat era tot ce citisem pana atunci. Dar un lucru ºtiam: nu aveam sa mã las cu una cu doua.
Poate ca intradevar îmi pierdusem minþile, poate ca nu. Dar in acel moment al vieþii mele chiar nu mai aveam nimic de fãcut. Nu mai aveam o casa, nu mai aveam un loc de munca, nu mai aveam nici un motiv sa trãiesc…tot ce îmi mai ramasese erau speranþele mele ca o sa duc la bun sfârºit acea calatorie, care pãrea imposibila din orice punct de vedere ai fi privit-o.
In timp ce puneam cu greu un picior in fata celuilalt, mã gândeam la ceea ce citisem pe internet:

[align=center]„Inca din antichitate, oamenii de ºtiinþa au încercat sa gãseascã modalitati de a transforma diferite metale in aur sau de a readuce la viata oamenii. Astfel a apãrut Alchimia…Deºi multe studii au avut loc, la care au participat nenumãraþi oameni de ºtiinþa si invatati ai vremii, un singur om a reuºit sa transmuteze un metal in aur pur. Mai mult, dupã multe incercari acesta a atins apogeul, incalcand legile naturii si aducând pe cineva la viata. De asemenea se mai spune ca a reuºit sa facã toate acesta cu ajutorul Pietrei Filozofale. Numele acestui om era…”

Ajunsesem in sfârºit la destinaþie. Era o casa mica, darapanata, undeva in suburbiile oraºului. Am înaintat încet pe drumuleþul de piatra care ducea la uºa de la intrare. Am ridicat o mana tremuranda si am bãtut. Dupã câteva momente, aceasta se deschise si in prag apãru un bãtrânel, barba si parul acestuia ajungându-i pana la cot.
-Buna ziua, am zis eu nesigur. Îl caut pe Edward Elric. Mi-sa spus ca locuieºte aici…