Ferestre învechite de trecerea timpului.

Pânză de păianjen care atârnă peste ușa din lateral.

Sunetul înăbușitor al liniștii.

Prea multă liniște.

Suspect de liniștitoare toată această panoramă.

Toate acestea mă transpuneau într-un trecut încărcat de umbre, când eram nevoită să cobor în beciul casei pentru a mă descotorosi de artefactele blestemate ale tatălui meu. 

Ugh, mereu mi se prindea în păr, uram acest aspect. Ei bine, nu e ca și când nu îmi plăcea în adâncul sufletului meu să trag cu ochiul la obiectele respective.

Un sunet ciudat mi-a atras atenția către locul în care mă aflam. O cioară mă privea acuzator de pe acoperișul casei. Aparent, i-am stricat și acesteia seara.

Mi-nu-nat! Acum sunt și pe lista neagră a păsărilor nocturne. Mi-am dat ochii peste cap și am încercat să ignor această părere de rău care mă copleșea. Cioara a decis că nu merit atenția ei, așa că printr-o simplă bătaie din aripi și-a luat zborul. 

Casa Cruplud.
Ce caut mereu aici? Cum se face că de fiecare dată când îmi pierd cunoștința ajung printr-o minune - nu, utilizare greșită a cuvintelor - printr-un blestem, aici. Mirosul de sânge pare că se întețește cu fiecare vizită pe care o fac aici.

Nimic nu este schimbat, totul pare la fel. La fel ca în ultimele 10 dăți, nici măcar o mică schimbare.

Niciuna.
Nici măcar crengile frunzelor care bat în geam nu și-au schimbat locația. Stai... ce?
 

Nici măcar crengile frunzelor nu și-au schimbat locația? Singura noutate ar fi cioara. 

M-am mutat din loc și am început să dau o tură în jurul casei.  Sunt convinsă că cineva își bate joc de mine. Sau și mai rău, am fost blestemată. Sau sunt nebună. Nimic nou la orizont. De m-ar vedea cineva aici, cu siguranță aș trezi anumite suspiciuni. Odată ce am ajuns în spatele casei am observat că cioara văzută adineauri și-a mutat prezența lângă geamul crăpat.

Am tras aer în piept și m-am apropiat de acesta. 

Trebuie să pot, mi-am spus. Dacă nu eu, atunci cine?