Darkmark RPG Forum
Nisipuri miscatoare - Printable Version

+- Darkmark RPG Forum (https://www.darkmark.ro)
+-- Forum: Coltul Creativ (https://www.darkmark.ro/f-coltul-creativ)
+--- Forum: Writers' Hangout (https://www.darkmark.ro/f-writers-hangout)
+--- Thread: Nisipuri miscatoare (/t-nisipuri-miscatoare)

Pages: 1 2

Nisipuri miscatoare - Briana Brighton - 09 Aug 2009

M-am hotarat sa fac si eu un fic.Stiu ca este o stupiditate, insa nu am de gand sa fie ceva in genul compunerilor de la romana, cu multe figuri de stil si imagini artistice. ^^ Sa spunem ca il scriu de plictiseala...

Actiunea se defasoara in capitala Frantei si are ca protagoniste pe 2 surori gemene foarte diferite.
O mica introducere a personajelor care vor aparea la inceput pentru a va fi mai usor sa il cititi:
- Emilie Villion & Ophelia Villion sunt cele doua surori gemene;
- Margarette Villion, mama celor doua;
- Pierre Villion, tatal;
- Josephine Villion, bunica lor si mama lui Margrette.

I.Viata de familie


- Emilie! Emilie!
- Da, mama! Vin acum!
- Emilie!
- Am spus ca vin!
Am mai citit cateva randuri dintr-un trat vechi de anatomie, iar apoi l-am lasat pe pat, hotarata sa ma intorc imediat si sa imi continui lectura.Am coborat in sufragerie, unde mama ma astepta nu tocmai bine dispusa, insa de cand locuiam cu ea si cu tata nu o vazusem niciodata altfel.
- Tu ai de gand sa mai mergi la cumparaturi anul asta sau chiar trebuie sa fac eu totul in casa asta? Nu iti ajunge faptul ca te-am adus sa locuiesti cu noi? mi-a spus de indata ce m-a vazut intrand pe usa.Nu alesese insa momentul potrivit pentru ca dorinta ei de a se certa cu mine avea sa ramana fara niciun rezultat.
- Margarette, las-o sa faca ce vrea!Pana la urma nu v-a sta mult pe aici, ii spuse tatal meu vitreg, un barbat fara loc de munca si un fost alcolic, care o influenta mereu pe mama in deciziile ei.
- Nu vezi ca nu face nimic toata ziua, Pierre?De ce trebuie sa muncesc eu mereu? Ai putea sa te angajezi si tu ca vanzatoare sau ospatarita vara asta.Ai mai castiga si tu un ban cinstit, fetito!
- Mama…
Sa fi incercat sa ii reamintesc a mia oara faptul ca peste cateva zile trebuia sa dau examentul pentru admiterea la facultatea de medicina dentara din Paris parea un lucru facultativ, daca nu zadarnic.Nu era vina mea ca in Reims, unde traisem pana atunci cu bunica mea, nu erau universitati bine cotate si ca, din intamplare, aveam doua rude foarte apropiate chiar in capitala.
- M-am saturat sa te vad toata ziua inchisa in camera ta inconjurata de carti de anatomie!Crezi ca vei avea bani sa iti deschizi un cabinet particular?Bineinteles ca nu!Va trebui sa te multumesti cu un salariu amarat, fetito!Daca ma ascultai pe mine, puteai sa ajungi avocata sau menager la o firma importanta, insa tu te-ai incapatanat sa faci ce ai vrut tu.Ai inceput sa semeni atat de mult cu ea.Parca vad ca peste un an te duci si tu la “studii” in Anglia.
I-am ascultat discursul patetic, hotarata sa ii vorbesc cat se poate de frumos, iar imediat ce a facut o mica pauza, m-am scuzat si m-am intors in camera mea la mormanele mele de carti de anatomie.Eram hotarata sa iau examenul si sa invat temeinic.Nu ma interesa faptul ca nu aveam bani sa imi deschid propiul meu cabinet imediat ce as fi iesit de pe bancile scolii, insa aveam de gand sa lucrez din anul 4 intr-unul particular pentru a capata experienta.Mi se facuse deja o oferta, desi inca nu dadusem examenele de admitere.Ceea ce nu intelegea mama era faptul ca eu chiar imi doream sa fac ceea ce imi place in viata si nu credeam ca voi muri de foame ca stomatolog.
Atmosfera din noua mea casa era mult prea incarcata pentru a o suporta prea mult timp, iar firea mea hipersensibila nu era facuta pentru a locui in aceeasi casa cu doua persoane care se gandesc numai la ele si uita ca eu o fiica de care s-au multumit sa stie timp de 18 ani ca are numai note de 10 la scoala, ca este ascultatoare si cuminte.Ii vedeam doar in weekend cand veneau la casa bunicii mele pentru a ii lasa niste bani pentru intretinerea mea si pentru a ma asigura ca le este foarte dor de mine, insa nu pot veni mai des.Tot ei ma despartisera de sora mea geamana, Ophelia.Am trait atat de mult timp separat incat aproape ca o consider o straina.In primii ani ai copilariei am locuit impreuna, iar bunica mea avea grija de amandoua.Ophelia era mereu vesela si jucausa, imi fura jucariile si nu ma lasa niciodata sa ma joc cu ale ei.Eu plangeam, iar ea radea de mine si totul se sfarsea printr-o imbratisare a bunicii.Pe la 5 ani, cand trebuia sa mergem la gradinita, parintii mei au venit sa ne ia acasa, la Paris, insa au plecat doar cu sora mea, sub pretextul ca nu doreau sa o lase pe bunica mea singura, scuza pe care in acel moment am crezut-o.De atunci pana la 15 ani ne-am intalnit doar in unele weekend-uri si in vacante, insa de fiecare data povestea era aceeasi.Ophelia venea la bunica, inspecta casa si o gasea infiorator de urata si invechita, imi critica toate lucrurile si imi prezenta atmosfera deosebita a Parisului.Pana pe la 10 ani semanam destul de mult desi ea avea intotdeauna o coafura diferita de a mea, isi taia mereu parul si nu il lasa sa creasca mai jos de umeri.Eu in schimb il purtam lung, in codite si nu vroiam in ruptul capului sa ma tund.Cand ma duceam in vizita la parintii, plangeam 70% din timp pentru ca toata lumea se purta cu mine cu indiferenta.Mama parca uitase ca mai are o fata, iar tata imi da de inteles ca este mai bine sa ma intorc in Reims cat mai repede.Lucru pe care il faceam in cel mai scurt timp posibil deoarece nu ii considerasem niciodata familia mea si nu credeam ca voi fi vreodata nevoita sa locuiesc cu ei mai mult de o saptamana.
Pe la 13 ani, Ophelia a inceput sa devina foarte rebela, pleca de acasa, mergea in cluburi si se imbraca doar in haine foarte ciudate.Avea mai mereu parul vopsit negru si cu cateva suvite colorate si se hotarase sa isi faca un tatuaj.In vara, cand am vizitat-o am descoperit ca se schimbase foarte mult, se inaltase si nu mai semana deloc cu mine nici macar fizic, avea multi prieteni si statea toata ziua in parcuri, iar seara iesea in oras si se mai intorcea pe la 2-3.Eu o asteptam treaza,privind pe fereastra si facandu-mi griji pentru ea, insa in cele din urma adormeam, trezindu-ma abia in zori zilei, cand observam ca Ophelia se intorsese demult.
Asa decurgea viata familiei mele si probabil ar mai fi fost inca la fel, daca Ophelia ar mai fi locuit inca aici.Ei bine, sora mea cea rebela a parasit casa parinteasca la 15 ani, dupa ce a terminat scoala generala pentru a merge in Anglia impreauna cu gasca sa si a studia acolo Liceul de Arta Teatrala.Socul plecarii sale a fost cu atat mai mare cu cat Ophelia nici macar nu si-a anuntat parintii ca are de gand sa plece, ci pur si simplu si-a facut bagajele si a plecat cu trenul, dupa ce il pacalise pe tata sa semneze un act prin care era de acord ca fiica lui sa paraseasca granitele tarii.De atunci nu am mai vorbit niciodata cu ea, nu mi-a trimis nicio scrisoare si nu cred ca si-a mai amintit de mine.Am aflat de la mama cateva amanunte despre locul in care statea si modalitatea in care se descurca acolo.Parintii mei i-au trimes in fiecare luna banii de teama ca fiica lor sa nu apuce pe cai gresite, insa brusc si-au mutat interesul de la Ophelia la mine.Deodata am devenit fiica lor preferata si au incercat sa ma determine sa ma mut la ei, insa nu eram pregatita sa o parasesc pe bunica mea si sa ma despart de Reims, asa ca am preferat sa imi continui liceul in provincie, inconjurata de caldura si bunatatea bunicii Josephine, singura figura bland din familia mea si cea careia i-a pasat cel mai mult de mine in acesti 18 ani.Imi amintesc si acum povestile ei, al caror final niciodata nu il auzeam pentru ca glasul dulce al bunicii ma adormea de fiecare data, acompaniat de focul care ardea necontenit in vatra.Caldura din casa se transfigura si imi ajungea in suflet, vindecandu-mi toate ranile.Acolo, intr-o casa micuta din Reims am avut cea mai frumoasa copilarie pe care o persoana o poate avea si tot acolo ma voi intoarce mereu pentru a-mi improspata mintea si sufletul cu mirosul imbatator al florilor din gradina noasta.Sincer vorbind, niciodata nu mi-am dorit sa plec din Reims si aveam de gand sa ma intorc acolo dupa ce voi termina facultatea. Pana atunci insa trebuia sa raman in capitala,in apropierea scumpilor mei parinti si chiar in casa lor pentru catva timp, pana cand mi-as fi gasit o garsoniera mai ieftina la periferia Parisului.

Re: Nisipuri miscatoare - Briana Brighton - 16 Aug 2009

Aceasta este continoarea ficului... Nu stiu daca a citit prima parte cineva.Am postat si partea a doua, insa cred ca ma opresc aici daca nu primesc niciun comentariu[negativ sau pozitiv nu conteaza]

II.Examenul

Timpul trecuse atat de rapid si mai ramsesera doar 24 de ore pana la mult asteptatul examen. Imi doream ca secundele sa se scurga cu viteza luminii si sa ma aflu in fata unei foi albe.Vedeam in fata mea, pe un pupitru vechi de lemn scrisul marunt de tipar si ma chinuiam sa deslusesc macar o intrebare, insa in clipa urmatoare foile, bancile, clasa dispareau rand pe rand in neant si ma aflam din nou in patul meu comod alaturi de mormane de carti groase, roase de molii sau nou-noute, abia ridicate de pe rafturi.Incercam sa ma relaxez, sa uit de toate si sa visez, sa ma eliberez de aceasta povara pe care o purtam de luni intregi pe umeri, sa fug.Da, asta vroiam, sa fug cat mai departe de casa aceea ingrozitoare, sa alerg fara sens pe strazi, prin ploaie, prin soare, noapte si zi, fara nicio clipa de ragaz si in final sa imi rasara inainte casuta din Reims si sa aud miorlaiturile motanilor mei, sa simt parfum florilor si sa o aud din nou pe bunica strigandu-ma pe nume, sa fiu din nou ACASA.
Incet, incet toate imaginile s-au scufundat in intuneric, casuta, pisicile, florile, toate s-au preschimbat in umbre, iar apoi s-au topit intr-un negru desavarstit.M-am trezit dupa cateva ore in acelasi pat, dar un teanc de carti era prabusit pe podea.Am privit rapid ceasul si am observat ca era deja 20:00.Si eu care vroiam sa mai repet putin sistemul osos… Poate era mai bine asa.Citisem recent un studiu din care reiesea faptul ca lucrurile repetate in preajma unui examen sunt retinute, insa celelalte isi pierd din importanta.Chiar daca nu crezusem atunci in veridicitatea studiului, incercam sa ma consolez cu ideea ca invatasem destul, iar o ultima recapitulare nu mai avea sens la aceea ora.Mintea insa parea sa nu ma asculte si nu ma puteam gandi la alceva decat la miile de termeni stiintifici despre care invatasem.Intr-o incercare disperata de a vedea daca sunt cu adevarat pregatita am inceput sa caut diverse intrebari, sa enumer cauzele si sintomele unor boli si feedback-ul negativ in cazul reglari sistemului endocrin.Visasem plansele cu sistemele osos si muscular zece zile la rand si nu mai speram sa am macar ultima noapte putin mai normala.Deodata mi-a revenit in minte termenul “calcaneu”… Unde am mai auzit de asta? M-am chinuit minute in sir sa imi amintesc, am cautat zadarnic printre fisierele stocate in memorie si, cu toate acestea, nu reuseam sa focalizez cuvantul.
- Ce nostim suna… “calcaneu”! Unde? Unde am mai auzit de el? mi-am zis chinuindu-ma sa imi amintesc.Peste cateva momente insa am adormit, uitand de buclucasul calcaneu, de care a doua zi dimineata nu mi-am mai amintit, dar daca as fi facut-o mi-as fi dat seama ca stiam ca este un os al tarsului, pe care il uitasem din cauza oboselii acumulate.
  Orele care au urmat au ramas invaluite intr-o ceata densa, prin care abia mai puteam zari franturi din filmul derulat in acea dimineata ploioasa de vara in care timp de 3 ore am incercat sa raspund la zeci de intrebari, mutandu-mi din cinci in cinci minute ochii la ceasul vechi de pe mana sau la figura severa a celor doua profesoare care ne asistau.Chipurile lor mi le amintesc vag, prima era in varsta si extrem de slaba.Ochii de o culoare indefinita erau iconjurati de cearcane vizibile, care dadeau figurii un aer glacial.Cealalta, mai tanara si mai zambitoare parea o scolarita trecuta de treizeci de ani.Pe chip se citea faptul ca iesise de mult de pe bancile scolii,dar caldura sufleteasca se revarsa in valuri in intreaga clasa, ajungand pana in banca mea de la geam, de unde puteam sa aud discutiile trecatorilor si zgomotul surd al masinilor stergand cu rotile lor astfaltul udat de stropii mari de ploaie care cadeau necontenit.
  Am predat ultima teza si am iesit absenta pe usa, nebagand in seama cativa baieti care vroiau sa ma intreba ce raspuns am dat la nu stiu ce intrebare.Afara erau zeci de parinti emotionati care isi asteptau copii cu umbrelele deschise si spunand in gand o rugaciune pentru ei.Pe mine nu ma astepta nimeni. Nu avea rost sa plang asa ca am pornit grabita spre metrou, nemaideschizand umbrela, lasand picaturile reci sa imi stropeasca fata si sa ma trezeasca din acea transa in care ma aflam.Totul trecuse, insa nu puteam sa afirm ca ma simteam mai bine, ci doar ca nu mai aveam atat de multe emotii.In metrou am incercat sa imi amintesc intrebarile fara sa mai scot foaia din rucsac, dar nu mai puteam rememora nimic de parca toata acea dimineata se stergea lent din mintea mea lasand in urma un gol invaluit in ceata.
In fata casei astepta un baiat de vreo douazeci si cinci de ani cu o geanta enorma pe umar, sunand nervos la soneria stricata de vreme si blestemand timpul.Am ajuns exact in momentul in care se pregatea sa plece deoarece nu ii raspunsese nimeni.Probabil parintii mei erau plecati la serviciu si nu avea cine sa ii deschida.
- Aveti un colet la adresa aceasta, domnisoara! mi-a spus scotand un pachet imbracat in hartie portocalie si legat cu o franghie alba.
M-am gandit ca este pentru parintii mei, insa el m-a intrebat daca Emilie Villion locuieste aici, asa ca am semnat pentru primire si am intrat in casa hotarata sa imi schimb hainele ude si sa imi sun bunica pentru a ii da vesti despre examenul din acea zi.

Re: Nisipuri miscatoare - Briana Brighton - 20 Jun 2010

Azi am recitit primele 2 "capitole" din aceasta veche incercare de a scrie un fic, pe care l-am abandonat neavand niciun cititor

Ma gandeam sa il continui daca ar mai fi cineva interesat...

Re: Nisipuri miscatoare - Bell Evans - 20 Jun 2010

mi'au placut cele doua capitole, Bree
destul de interesant inceputul, astept sa vad ce se intampla si in continuare
eu vreau next

Re: Nisipuri miscatoare - Isabella River - 20 Jun 2010

Am citit si eu primele doua capitole, Bree..
Imi place mult cum descrii si mai ales, ca nu sari de la o actiune la alta asa.. dintr-o data. [ cum mai fac eu uneori. Whistle ]
Iti spun.. ar fi foarte pacat sa nu continui acest fic.
Deeci.. suntem deja doua persoane.. Hai.. apuca-te de scris. >Happywide<

Re: Nisipuri miscatoare - Bella Emily Rose - 20 Jun 2010

Scuze de intarziere , Bree
Imi place foarte mult felul prin care te exprimi
Astept sa mai postezi

P.S. : Daca nu continui ... nu stiu ce fac Happywide

Re: Nisipuri miscatoare - Briana Brighton - 03 Aug 2010

M-am reapucat de scris la acest vechi fic... Acesta este inceputul celui de-al III-lea capitol.As fi scris mai mult, dar vreau sa imi spuneti daca are rost sa il continui.Actiunea ficului inca nu a inceput cu adevarat...

III.Naruirea


Am intrat in casa rapid cu gandul de a-mi schimba in cel mai scurt timp posibil hainele ude care mi se lipeau de corp si care, mi se parea mie, imi dilatau fiecare celula din epiderma.Dar nu imi pasa in acele minute de felul in care ma simteam din punct de vedere fizic, ar fi putut foarte bine sa imi fie turnata o galeata rece de apa in cap si nu as fi putut sa ma trezesc din acea amortire. Discutia cu postasul ma apropiase pentru cateva clipe de lumea terestra, dar apoi cazusem in aceeasi stare de visare atat de caracteristica mie.Aveam nevoie de apa, putin apa care sa ma ajute sa ma calmez asa ca am cautat disperata un pahar si l-am umplut cu acel lichid(care nu putea fi cu siguranta apa) de la robinet,desi nu obisnuiam sa fac asta.In clipa in care am simtit gustul clorului,am scapat instinctiv paharul auzind un zgomot infernal pe faianta.Ce facusem? Probabil ca acest incident ma readusese putin la viata caci am incercat sa adun cioburile imprastiate la 2 metri in jurul meu.Nu imi mai dadeam seama ce fac, nu simteam nicio durere atunci cand sticla rece imi patrundea in piele pana cand mi-am privit mana insangerata si, automat, am reusit sa simt mai mult decat temperatura paharului.Ce a urmat imi este greu sa imi amintesc pentru ca, desi mereu mi-a fost frica de sange, in acele clipe am simtit mai mult decat o teama nefondata.Sangele acela urma sa il vad eu zi de zi sub pretextul ca niste necunoscuti vor avea zambetul frumos? Ce imi pasa mie de asta? Sa suport aceea culoare ingrozitoare care ma facea sa tremur pentru zambetul lor? Trebuia sa imi revin si cu ultima farama constienta mi-am cautat cateva haine noi si mi-am spalat fata cu apa rece ca gheata.De parca n-ar fi fost de ajuns dusul gratuit pe care il primisem in drumul spre casa...
Clipele pe care le-am petrecut in aceea zi in fata oglinzii privindu-mi chipul de copil distorsionat de panica ce se asternea precum o crusta grea in jurul sufletului, nu le voi uita poate niciodata.M-am intrebat de zeci de ori apoi daca acela era un semn ca ceva trebuia sa schimbe sau pur si simplu o coincidenta.Eram acolo, cu ochii pierduti in fata unui chip strain incercand sa refuz sa accept ca imi era teama.Ar fi trebuit sa fiu fericita ca scapasem in sfarsit de examen, ar fi trebuit sa ma rog sa intru la facultatea la care visasem atat de mult, ar fi trebuit sa o sun pe bunica mea si poate chiar pe mama si sa le spun cum a decurs totul, dar nu puteam sa ma desprind din aceea transa care imi imobiliza corpul, trezindu-mi parca inconstientul la viata.’Ce o sa se aleaga de viata mea? Ce o sa fac acum? Cum am putut sa cred ca as putea deveni stomatolog cand stiam foarte bine ca pur si simplu nu mai am aer atunci cand vad putin sange?’ Toate aceste intrebari mi se invarteau la nesfarsit prin minte, fara a incerca sa le gasesc un raspuns.Trebuia sa ma calmez si stiam asta, fusese doar acel strop de sange care umpluse paharul suferintelor mele.Inainte aveam certitudinea ca voi avea o cariera stralucita sau macar voi face tot ceea ce imi sta in putinta pentru a-mi indeplini visurile si acum totul se prabusea. Intelegeam tot, dar nu vroiam sa insist asupra ideeilor; nu era un moment bun pentru a gandi, trebuia doar... sa mananc ceva si apoi sa ma relaxez uitandu-ma la televizor, lucruri banale, care aveau menirea de a ma readuce cu picioarele pe pamant. ‘Mai tarziu... atunci voi putea fi mai rationala... nu acum ‘ imi repetam incercand sa imi revin.

Re: Nisipuri miscatoare - Bella Emily Rose - 04 Aug 2010

Ma bucur ca ai continuat ficul
Si sa stii ca merita sa mai scrii
Chiar e interesant
Si sunt curioasa ce o sa scrii in urmatorul capitol Love

Re: Nisipuri miscatoare - Jenny Spring - 04 Aug 2010

Mie imi place Briana..
Am citit cu bucurie si curiozitate capitolele.
Oare ce se afla in colet? 8->

Re: Nisipuri miscatoare - Briana Brighton - 04 Aug 2010

Multumesc, June & Bella! >Happywide<

June, ce este in colet conteaza foarte mult, in urmatoarea parte a capitolului III veti afla Cam de acolo incepe povestea...