+- Darkmark RPG Forum (https://www.darkmark.ro)
+-- Forum: Coltul Creativ (https://www.darkmark.ro/f-coltul-creativ)
+--- Forum: Writers' Hangout (https://www.darkmark.ro/f-writers-hangout)
+--- Thread: Piatra de aur (/t-piatra-de-aur)
Piatra de aur - Katya Sokorov - 05 Aug 2010
Piatra de Aur
Introducere
Anul 1024 e.n.
Un om misterios stã la un birou din piatrã, pe un scaun rece. O cãlimarã de cernealã stã desfacutã pe biroul lui, iar pana se mișcã repede pe pergamentul fragil. Se pot vedea ușoare pete de cernealã, picãturi de sudoare și semne ciudate. Înmoaie pana în cãlimarã și continuã sã scrie, cu ochii ieșiți din orbite și roșii de obosealã. În colțul de sus se poate vedea o datã mâzgãlitã neinteligibil. Din când în când se oprește sã își șteargã fruntea și mâinile, ca sã nu pãteze prețiosul pergament, greu obținut. Pana își pierde puful pe zi ce trece, lucru dovedit de micile grãmezi pufoase de la baza biroului de piatrã.
Pune pana jos și își privește satisfãcut munca. Încearcã sã zâmbeascã, însã este mult prea obosit sã clipeascã doar. Și deodatã pietrele de la marginea peșterii unde se ascundea se sfãrâmã și intrã o mânã de santinele care, profitând de oboseala bãrbatului, îl iau pe sus și îl duc sã îl execute. Cãlimara de cernealã cade și pãteazã unul dintre pergamente. Omul se smucește și mâzgãlește pe pergament, în grabã, indicațiile pentru terminarea lucrãrii lui. Încearcã sã scape din strânsoarea lor, însã tot ce mai vede este încețoșat. Apoi se aude sabia retezându-i gâtul și capul sãu picând pe jos. Lumea aruncã cu roșii și ouã în trupul mort al misteriosului, strigând în batjocurã cã așa îi trebuia. Și în documente, motivul a fost trecut drept “vrãjitorie”.
Un biet om, acuzat de vrãjitorie din cauza studiilor sale. Dar el studia existența unei pietre, Piatra de Aur, cunoscut sub multe alte nume, iar tocmai când reușise sã dezlege misterul a fost obligat prin decapitare sã își abandoneze studiile. Și pânã în momentul în care a închis ochii, tot ce a gândit a fost “Sper ca cineva sã îmi gãseascã pergamentele...”. Și speranța asta nu a dispãrut o datã cu el, ci a rãmas vie, existentã, cum o piatrã rãmâne chiar dacã apa trece. Dar pergamentele încã nu au fost gãsite, iar dovada existenței lor este aproape inexistentã.
Matthew puse capacul stiloului ºi îºi privi lucrarea. Muncise o lunã pentru referatul lui care avea sã cântãreascã mai mult de jumãtate din media lui, lucrarea care avea sã hotãrascã dacã va absolvi sau nu facultatea. Citi din nou fiecare rând și zâmbi, obosit. Deși dezamãgit cã rezultatul muncii lui de o lunã nu era nici mãcar o paginã de caiet, era fericit cã reușise.
Se ridicã în picioare, pregãtit sã își predea lucrarea. Matt avea 23 de ani, dar arãta ca un bãiat de nu mai mult de șaisprezece ani. Pãrul negru îi era mereu rãvãșit iar sprâncenele dese îi era arcuite într-un mod frumos. Ochii, de un albastru pãtrunzãtor, te fermecau și dacã îi vedeai într-o fotografie. Ce sã mai zici, era un bãiat într-adevãr frumos. Puse coala de hârtie la care muncise atâta într-o folie de plastic, sã nu se îndoaie, și porni satisfãcut spre clãdirea universitãții.
_____________________
PS: Dedic primul capitol celui/celor care ghicesc alt nume al Pietrei de Aur
Re: Piatra de aur - Helena Daphne Rose - 05 Aug 2010
Soph , Soph , Soph...:-w
Mie imi place ideea Adica inceputul suna promitator...si cu cat o sa fie si mai complicata povestea , cu atat mai bineeee
Si...am ghicit pe mess denumirea Nu stiu , eu dupa ce am citit si am stat 2 secunde m-am gandit la...alchimie! Dap , piatra filozofala Se pare ca n-am citit degeaba articolul ala din Terra
Critici? Vrei critici cand mie imi place ce ai scris? Ok , critici primesti!
1.Nu-mi place ca e cam scurt...Dar asta e prologul si mai ales daca iti place sa ne tii in suspans , nu am nimic impotriva
2. Baiatul! Nu-mi plac brunetii cu ochi albastri Ci aia , stii tu care , cu ochi verzi I'm kiddin'
Asa...hai ca dau pe butonul "trimite" pentru ca esti tare nerabdatoare
Deci , imi place ideeq ficului Sa-l continui Si iti multumesc de pe acum pentru dedicatia
Re: Piatra de aur - Katya Sokorov - 05 Aug 2010
Da, ai ghicit, asa ca urmatorul e cu dedicatie pentru tine
Multumesc petnru critici... dar sunt cam putine... ... Mi-ar fi placut sa scrii mai multe
Si ma apuc in curand de capitolul unu, dar cum vreau sa am un fic mai diferit o sa scriu capitolele mai lungi...
Si oricum prologul nu are mai mult de doua-trei pagini A5 deobicei...
Re: Piatra de aur - Helena Daphne Rose - 05 Aug 2010
Multumesc pentru a doua oara pentru dedicatie Si cam ai pretentii in privinta criticilor
Sa te apuci de capitol Si sa il pui curand
And btw...sper ca scrii si la RPG azi
Re: Piatra de aur - Katya Sokorov - 05 Aug 2010
Dedicatie pentru Helena D. Rose
--------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------
Capitolul I
Partea I - Alicia
Partea I - Alicia
Adidașii bãiatului atingeau ușor podeaua lucioasã a amfiteatrului. El își scrijeli numele pe folia de plastic în care pusese referatul sãu și îl așezã peste restul foilor aduse de alții. Încercã sã arate relaxat, totul rãmânând o încercare. Ieși, oarecum speriat de atitudinea rece și serioasã a tuturor, și sperã sã treacã.
(douã sãptãmâni mai târziu)
Bãiatul tastã un numãr de telefon, fericit.
“Alo ? Alicia ?” întrebã el, când persoana sunatã rãspunse.
“S-a întâmplat ceva ?” întrebã o voce femininã, tânãrã.
“Da !” rãspunse el, râzând, dar nu îi lãsã timp sã întrebe ce: “Am trecut ! Nu-mi vine sã cred !”
“Ai trecut…” murmurã ea, fericitã. “Cât ai crescut...” spuse Alicia.
“Mãtușico, nu ai de ce sã te întristezi, sã știi cã nepotul tãu voi fi mereu...”
“Nu mã întristez...” spuse ea, plângând.
“Dar atunci de ce plângi ?” întrebã el, nefamiliarizat cu plânsul de fericire.
“Fiindcã te iubesc ca pe un fiu și ca pe un prieten (aici spusese “prieten” într-un fel oarecum diferit), Matt ! Sunt fericitã pentru tine !” spuse ea și convorbirea se întrerupse.
Alicia era mãtușa lui Matthew, care îl luase în grijã de când el avea cinsprezece ani, când pãrinții lui muriserã într-un accident de mașinã. Aceasta avusese nouãsprezece ani când Matt avea cinsprezece, diferența dintre cei doi fiind destul de micã. Dacã atunci când era mai mic o considera pe mãtușa lui ca fiind “drãguțã”, treaba evoluase spre... sentimente mai... profunde. În realitate, nici nu era mãtușa lui, fiind adoptatã de pãrinții mamei lui cu puțin timp înainte ca el (Matt) sã se nascã.
Alicia era plecatã în Belgia, și vorbea cu Matt în fiecare zi. Pleca de multe ori înafara țãrii, dar niciodatã pentru mai mult de o sãptãmânã.
Bãiatul se trânti pe pat și începu sã îi scrie un mesaj:
Vãd cã nu prea ai semnal acolo unde ești, așa cã prefer sã îți trimit un mesaj. Am trecut cu cele mai mari note. Eu o sã mã mut în Franța, sã îmi continui studiile, și mi-ar face mare plãcere sã vii și tu. Desigur, nu ca o vacanțã... Mi-am gãsit deja un loc de muncã cu jumãtate de normã și m-am interesat și pentru tine. Dar dacã mergem, cel mai probabil o sã rãmânem acolo o vreme, o lunã, douã luni, poate chiar un an sau mai mult. Rãspunde-mi cât poți de repede, te rog.
Bãiatul lãsã telefonul sã îi alunece din mâini dupã ce apãsã pe butonul “Trimite”. Se ridicã din pat și se uitã la ceasul care indica ora 21.48 . Se duse spre laptop-ul care stãtea pe biroul lui de sticlã și cãutã despre “Piatra de Aur”. Gândul îi zburã imediat spre Alchimie și realizã cã de fapt se referea la Piatra Filozofalã. Matt zâmbi la gândul cã a doua zi Alicia avea sã se întoarcã din Belgia.
Și-o imaginã din nou pe Lish. Înaltã, cu pãrul ei blond cãzându-i frumos pe spate, iar zâmbetul larg care încãlzea pe oricine stând galeș pe buze. Ochii ei verzi aveau sã îl priveascã drãgãstos ca deobicei... Un fior cald îi strãpunse toatã ființa. “Alicia...” murmurã el, zâmbind, apoi se întoarse spre monitor. Și, câteva ore mai târziu, trecut de miezul nopții, el adormi cu capul pe tastaturã. Apoi tresãri. O cheie rãsucitã în ușã, o apãsare de clanțã.
“Alicia !” exclamã el zâmbind, undeva între vis și realitate.
“Ți-am vãzut mesajul... Am vorbit cu șeful și spune cã nu vrea sã plec, însã am refuzat categoric sã rãmân aici știindu-te pe tine... altundeva.” zâmbi ea și îl privi cu duioșie. Bãiatul încercã sã și-o scoatã din minte pentru o secundã mãcar, dar nu reuși, Alicia era mijlocul gândurilor lui. Fata se așezã lângã el, pe același scaun – noroc cã era un scaun destul de mare și ei destul de slabi. “Mmm... Ți-am gãsit un post de jurnalistã, dacã te intereseazã.” spuse el, neavând nicio altã idee. “Orice... orice e bun.” rãspunse ea. “Ai pãțit ceva ?” întrebã el, îngrijorat. “Nu... sunt eu obositã. Merg sã îmi fac o cafea...” începu Alicia dar el îi tãie vorba: “Ia-o pe a mea, eu oricum pot sta treaz și fãrã...” indicã el o ceașcã de cafea neatinsã.
Alicia întinse mâna dupã ceașcã. Luã o înghițiturã și o așezã din nou pe birou. Când cana atinse suprafața de sticlã se auzi un mic “cling”. Totuși, în câteva minute fata adormi. Matt o luã în brațe și o așezã ușor pe pat, apoi se întoarse la birou, continuând sã studieze tot ce putea gãsi despre Piatra de Aur, cunoscutã și ca Piatra Filozofalã.
Zâmbi și așezã cana de cafea pe noptiera fetei. Se uitã la ceasul care indica ora cinci dimineața. Întinse mâna dupã cartea lui și se așezã în patul de lângã cel în care stãtea ea și aprinse lampa de birou pe care o avea pe noptierã. Începu sã citeascã, uitându-se din când în când la Alicia, zâmbind. Dupã cam o orã se uitã la ceasul care indica ora șapte. Puse cartea jos și merse sã își ia un pahar de apã.
Partea II – Diferit
Bãiatul puse paharul jos și se duse spre noptierã, pergãtit sã își ia cartea. Privirea îi alunecã însã spre Alicia și, fãrã sã realizeze ce face, își aplecã capul spre buzele ei. Ea deschise ochii și se uitã la el cu o privire fãrã expresie, apoi acea privire se transformã într-un sentiment de furie.
“Ce crezi cã faci ?” întrebã ea, supãratã. Bãiatul se ridicã, fãrã sã realizeze ce fãcea. Adicã ce era gata sã facã. Nu îi rãspunse la întrebare și se duse spre birou, fãrã sã știe ce vrea sã facã.
Mai târziu
Matt își îndesã încã trei caiete într-un rucsac și închise valiza în are pusese hainele, evitând privirea Aliciei. Realizând ce fusese gaata sã facã, roși, rușinat de propria lui persoanã. “Haide.” spuse el rece și luã în mânã valizele și coborî scãrile. Deschise portbagajul mașinii și le puse acolo. Intrã în mașinã și așteptã sã intre și ea.
“Conduci tu ?” se interesã Alicia.
“Da.” rãspunse el, încercând sã parã indiferent.
(peste cinci ore)
“Matt...” începu ea, oarecum încurcatã.
“Știi, atunci când conduc nu e cel mai bun moment sã îmi reproșezi, bine ?” rãspunse el sarcastic. Se opri la cea mai apropiatã parcare. “Ce voiai sã zici ?” întrebã el. Fata nu îi rãspunse. “Consider cã nu era nimic.” zise el, pregãtit sã porneascã, dar ea îi opri mâna. El își retrase mâna dintr-a ei, repede.
“Îmi pare rãu cã am reacționat... cum am reacționat.” zise ea, sincerã.
“Și ce vrei sã zici, cã ar fi trebuit sã te sãrut ? Nu, ești mãtușa mea, asta nu se face.” îi tãie el vorba.
(peste trei zile, au ajuns în Franța)
“O sã stãm la Paris, am cumpãrat o garsonierã... Proprietarul a venit special în România.” zise el, oprind mașina lângã o clãdire de apartamente. “Ia-ți geanta, nu pot sã duc eu tot.”
(mai târziu, peste câteva zile)
Matt aruncã telefonul pe pat. Nu putea sã nu se gândeascã la Alicia. De o vreme începuse sã se încurce în idei indiferent de ce fãcea... Ea ieși din bucãtãrie cu o farfurie de fursecuri cu ciocolatã în mânã. “Ce ?” intrebã el, nedumerit, întinzând mâna dupã un fursec, dar se trezi cu ea în fața lui. Alicia se așezã pe genunchii lui. “Ce faci ?” întrebã el, îndepãrtând-o. “Ascultã-mã, ești mãtușa mea, bine ? Eu și tu... nu merge. Și nu zic cã sunt ferici...” zise el apoi fu întrerupt de un sãrut. Profitã de moment, dar îi era rușine de ce fãcea. Încercã sã o îndepãrteze, din nou, dar pur și simplu mâinile i se blocarã și nu mai ascultarã de el. “Știi cã am fost adoptatã de bunicii tãi, nu ?” șopti ea dupã ce buzele lor se despãrțirã. “Dar... dar...” încercã el. O prinse pe Alicia în brațele lui. Și era rușinat de ce fãcea. Era mãtușa lui. Indiferent din ce punct de vedere era ea mãtușa lui, era mãtușa lui și nu se fãcea ce fãceau ei.
Matt o lãsã sã alunece dintre brațele lui și își întoarse capul spre computer. Dar nu putea sã uite. Sãrutul acela fusese magic...
_________________________
Asa... stiu ca nu e cine stie ce, dar m-am straduit...
Re: Piatra de aur - Helena Daphne Rose - 05 Aug 2010
Thanks pentru dedicatie
Deci , stii parerea mea. Imi place capitolul
Ma bucur ca nu e cu adevarat matusa lui Ar fii fost considerat un incest si as fii avut ce critica...=))
Next! Maine e bine?
Re: Piatra de aur - Katya Sokorov - 05 Aug 2010
Da... cred ca maine pun next-ul.
Si eu abia astept sa il pun... problema e ca ma cam pierd pe drum si s-ar cam putea sa ma abat de la titlu "pe alocuri" (uite ca incep sa vorbesc ca fetele de la meteo )
Re: Piatra de aur - Bella Emily Rose - 05 Aug 2010
Scuze de intarziere , Sophie .
Ma bucur ca am inceput sa citesc si ficul asta .
Chiar merita
Si se pare ca deja Helena are o dedicatie :>
Re: Piatra de aur - Katya Sokorov - 05 Aug 2010
Asa... cel care ghiceste cam ce se intampla mai departe primeste dedicatie.
Si nextul vine maine sau poimaine, nu sunt sigura...
Si multumesc pentru comentarii.
PS: nu postez daca nu primesc si un comentariu a la Ginny... (imi lipseste Ginny )
Re: Piatra de aur - Bella Emily Rose - 06 Aug 2010
Si daca promit ca iti dau un comentariu a la Ginny la urmatorul capitol, il pui ?
