+- Darkmark RPG Forum (https://www.darkmark.ro)
+-- Forum: Hogwarts (https://www.darkmark.ro/f-hogwarts)
+--- Forum: Hogsmeade (https://www.darkmark.ro/f-hogsmeade)
+---- Forum: Urlet in Noapte (https://www.darkmark.ro/f-urlet-in-noapte)
+---- Thread: Sentimente in noapte (/t-sentimente-in-noapte)
Sentimente in noapte - Aylee L. Lovel - 14 Nov 2011
Just me and my Sys
Trecea de pe un coridor pe altul, de pe o scara pe alta. Cat de mult iubea plimbarile nocturne in batranul si maretul castel Hogwarts. Tocmai vroia sa dea coltul, cand simti miscare in spatele sau. Se opri si adulmeca aerul fara a se intoarce. 'Binecuvantate sd fie simturile super ascutite.' Desi in aerul statut din scoala era mai greu, ii prinse mirosul. Apoi ramase fara suflu timp de cateva secunde. 'Imposibil!' Recunostea acel miros, o da. Se intoarse pe calcaie si atunci in vazu. La nici 50 de metri in fata ei era el. 'Imi zisese ca e plecat...' Si totusi uite-l in fata ei. Inalt si cu ten masliniu. Imbracat in acel tricou portocaliu care ei ii placea atat de mult, pentru ca ii scotea in evidenta pectoralii frumos lucrati. Invaluit in acel parfum mirific, de care se indragostise de cum il simtise pentru prima oara. Statea acolo si ii zambea, lasand sa i se vada dintii albi si drepti. Nu era plecat. Era aici, aproape de ea. Nu stia ce sa faca. Sa rada, sa planga, sa alerge la el? Lui nu ii placusera niciodata manifestarile de iubire de genul acesta. Nici nu stia daca o iubeste. Cand ii zicea ca da, cand nu o baga in seama. Iar atunci ea statea si plangea, jurandu-si sa-l uite. Dar toate juramintele se pierdeau cand ii zambea sau o lua de mana. Toate aceste ganduri, toate dubiile ii disparura cand el isi desfacu bratele. Aceasta invitatie muta o invalui. Alerga inspre el si se lipi de pieptul sau. Fu invaluita de parfumul sau in timp ce el isi inchidea bratele, cuprinzand-o. Ii putea simti bataile inimii. I le putea auzi. Ce muzica divina, ce ritm linistitor. 'Mi-a fost dor de tine' ar fi vrut sa ii spuna, dar nu indraznea sa sparga tacerea. Apoi se schimba ceva. Inima lui incepea sa bata mai repede. Isi ridica privirea inspre el. Capul lui se lasa tot mai jos. Buzele aproape ca li s-au intalnit. Inca o secunda si primul sarut nu va mai fi doar un vis. Inca o secunda...
~~~
Se trezi plangand. Statea culcata in camera intunecata. Privea tavanul cu modelele sale verzi si argintii, iar pe fata ii curgeau siruri nesfarsite de lacrimi. Acest vis o facu sa si-l aminteasca. Ii veni in minte acea zi cand el o cautase. Venise la ea si ii zisese ca va pleca. Ca odata ce a terminat scoala, nu mai avea de ce sa ramana. Nu mai avea pentru ce sta acolo. "Nici macar pentru mine?" il intrebase ea. El ii zisese ca nu. Nu era atat de importanta pentru el incat sa il faca sa ramana. Atunci ea se infuriase. Ii strigase printre lacrimi ca oricum nu mai vrea sa-l vada niciodata. Si plecase. Il lasase acolo. De atunci nu il mai vazuse. Incet ajunse sa se gandeasca la el doar ca la o alta dezamagire. O alta persoana dintr-un sir lung. Sa fi zis asta cuiva nu ar fi crezut-o. Ea, fata vesela...
Se ridica din pat. De obicei se uita sa vada daca mai e cineva sau ceva de genul. Acum nu se chinui nici macar sa asculte respiratia celorlalti. Nu ii pasa daca mai era cineva treaza. Nu ii pasa daca o vede sau o aude cineva. Privi ceasul. Ora 3 si 33 de minute. 'Normal...' Nu ii pasa de nimic. Vroia sa plece. Scoase din lada primele haine pe care le gasi, fara sa se uite la ele. Un tricou, blugi, tenisi si pelerina. Nu se opri nici macar cat sa verifice daca se asorteaza. Isi lua cateva lucruri de pe birou, le indesa in buzunar si iesi. Trebuia sa paraseasca locul acesta. Sa paraseasca Hogwartsul. Dar odata ce reusi asta, se opri. Nu stia ce va face, ce vroia sa faca. Porni la pas inspre Hogsmeade. Spera ca drumul lung, aerul rece, ceva o va trezi. Ceva o va face sa uite. Ce gand frumos. Isi continua drumul in intuneric.
~~~
Se trezi plangand. Statea culcata in camera intunecata. Privea tavanul cu modelele sale verzi si argintii, iar pe fata ii curgeau siruri nesfarsite de lacrimi. Acest vis o facu sa si-l aminteasca. Ii veni in minte acea zi cand el o cautase. Venise la ea si ii zisese ca va pleca. Ca odata ce a terminat scoala, nu mai avea de ce sa ramana. Nu mai avea pentru ce sta acolo. "Nici macar pentru mine?" il intrebase ea. El ii zisese ca nu. Nu era atat de importanta pentru el incat sa il faca sa ramana. Atunci ea se infuriase. Ii strigase printre lacrimi ca oricum nu mai vrea sa-l vada niciodata. Si plecase. Il lasase acolo. De atunci nu il mai vazuse. Incet ajunse sa se gandeasca la el doar ca la o alta dezamagire. O alta persoana dintr-un sir lung. Sa fi zis asta cuiva nu ar fi crezut-o. Ea, fata vesela...
Se ridica din pat. De obicei se uita sa vada daca mai e cineva sau ceva de genul. Acum nu se chinui nici macar sa asculte respiratia celorlalti. Nu ii pasa daca mai era cineva treaza. Nu ii pasa daca o vede sau o aude cineva. Privi ceasul. Ora 3 si 33 de minute. 'Normal...' Nu ii pasa de nimic. Vroia sa plece. Scoase din lada primele haine pe care le gasi, fara sa se uite la ele. Un tricou, blugi, tenisi si pelerina. Nu se opri nici macar cat sa verifice daca se asorteaza. Isi lua cateva lucruri de pe birou, le indesa in buzunar si iesi. Trebuia sa paraseasca locul acesta. Sa paraseasca Hogwartsul. Dar odata ce reusi asta, se opri. Nu stia ce va face, ce vroia sa faca. Porni la pas inspre Hogsmeade. Spera ca drumul lung, aerul rece, ceva o va trezi. Ceva o va face sa uite. Ce gand frumos. Isi continua drumul in intuneric.
RE: Sentimente in noapte - Eliza G. Blest - 14 Nov 2011
Cerul devenise din ce in ce mai intuneric pe masura ce trecea timpul si soarele se scufunda ca o epava dincolo de orizontul copacilor , lasand totul in van , in tristete , in uitare . Uitare , ce sentiment frumos ! Pacat ca nu se poate aplica atunci cand dorest . Mai ales pentru viperina cu parul verde . Oftase trista si isi lasase gandurile sa treaca mai departe , dincolo de sentimente . Cum poti uita ? Sau , mai bine spus , cum putem sa uitam ceva anume . Da , acesta este un lucru greu de indeplinit . Intr-adevar , cum ? Ar fi o cale , dar aceasta cale nu e valabila pentru mult timp . Oricine iti poate reda inapoi amintirile si sa te intorci de unde ai plecat . Nu , aceasta nu este o sansa . Insa ar mai fi alta ... Eliza ranjise sarcastic si isi indreptase gandul spre ceea ce viseaza de cativa ani . Moartea . Ce poate sa insemne ? Multi ar raspunde ca odata ce mori , incepi o noua viata . Zambise cu toata gura . "Da...incepi o noua viata , asta imi si doresc . O noua viata , in care as putea sa incep totul cu bine ... si totusi , daca va fi la fel ? " Zambetul senin ii disparuse de pe chip , inlocuit cu o expresie ingrozita . Asta insemna ca nu mai voia sa moara ? "Nu am innebunit dar..poate ca da . " Fara sa isi dea seama , se oprise in a respira , auzindu-se numai muzica slaba din castile ce cadeau spanzurate din jurul gatului fetei . Numai cateva cuvinte se puteau deslusi .. "I'm a torturer" . Ce insemnau si aceste cuvinte ? Chiar era o torturata ? Isi lasase privire in jos, incruntata si totodata trista ..
"Poate .. " ,murmurase ea slab ,in timp ce se juca cu o suvita verzuie , ce ii aluneca peste ochi .
Isi luase mintea de la moarte , lasand-o sa zboare libera peste copacii galbeni , singuri , tristi , lasandu-si lacrimile sa cada odata cu frunzele rosiatice . Isi dusese mana la cap , plimband-o prin par si privind ca oarba manunchiul de par de verde inchis din palma ei . Isi ridicase capul spre cer , lasandusi-l pe spate si privind miile de luminite argintii care sclipeau puternic . Isi dorea sa faca parte din ele , sa vegheze asupra oamenilor iar ea..sa nu mai fie o fiinta vie . Ar vrea sa nu mai aiba sentimente , sa nu se lase cuprinsa de tainele iubirii si apoi a suferintei . Pufnise si se ridicase in picioare , sub ea aflandu-se o piatra maricica , bine prinsa in pamant , si cu niste pete verzui intr-o parte . "Totusi , de ce ma rog ? De ce a trebuit sa se intample asta ? Sa ma ignore ? De ce ? Ce am facut ca sa primesc asta ? Dar , stie ca exist ? " Ramasese cu intrebarea sunand ca un ecou in mintea ei , fara sa vina vreun raspuns . Oare exista unul , Eliza credea cu desavarsire ca nu . Oftase din nou si facuse cativa pasi , desmortandu-se si atinsese o crenguta cazuta la pamant , jucandu-se cu ea , rotindu-se prin multimea de crengute uscate si frunze vejtejite si galbui . Cat isi dorea sa fie el in locul acelei bucati de lemn pierduta . Se simtea exact ca ea . Condusa se altcineva , dar singura intotdeauna , fara un sprijin in viata . Se lasase sa cada la pamant , cu lacrimi siroindu-se pe obraji .
RE: Sentimente in noapte - Aylee L. Lovel - 14 Nov 2011
Incepuse sa ploua. Picaturi mari si reci au pornit sa inunde lumea cruda in care traia. "Imi place sa ma plimb in ploaie caci nimeni nu vede ca plang." I se paruse intotdeauna o idiotenie sintagma asta si totusi. Acum parca se potrivea atat de bine. 'Nu ca ar fi cineva care sa ma vada...' Isi continua drumul. Si-ar fi dorit sa se transforme, dar avea o stare atat de groaznica incat nu reusi sa se convinga sa faca acest efort. Asa ca merse mai departe. Hainele si parul ii erau ude si i se lipeau de trup. Nici nu baga de seama. Punea un picior in fata celuilalt, fiecare pas luindu-i o eternitate si inca putin. Piciorul stang i se prinse intr-o creanga, iar ea cazu in genunchi. Se ghemui la pamant si incepu sa planga. Ura lucrurile astea teatrale. Dar nu stia ce altceva sa faca. Ramase acolo pana cand i se parea ca intunericul o apasa de parca ar fi tinut pe umerii ei pamantul. Se ridica de jos si isi continua drumul. Nu stia unde merge. Nu stia unde va ajunge, dar stia ca nu poate sa se opreasca pe drum. Nu putea pierde timpul. Spera ca... 'Ca ce? Ca se va intoarce la tine calare pe un unicorn alb? Ca iti va zice ca si-a dat seama ca a gresit si ca nu poate sa traiasca fara tine?' Avea dreptate. Ultima parte rationala a ei avea dreptate. Dar ploaia continua si ii topi si aceasta parte. Mai ramase doar tristetea, un bloc urias de marmura neagra, ce nu se lasa topita de niscava ploaie. "Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa sti sa dansezi in ploaie." Cate chestii din astea ii veneau acum in minte. Sa danseze in ploaie. Cat de usor de spus. Dansase de atatea ori in ploaie. Ca un copil mic care se arunca in gramada de frunze din parc. Dar acum a dansa in ploaie i se parea infantil, fara sens. Vroia sa fie lasata sa sufere. Cum putea sa nu sufere. O lasase acolo, asa cum copii mici, dupa un timp, nu mai au nevoie de paturica. Plecase sa isi implineasca visul, un vis in care ea nu avea loc. "Viata e ca ploaia. Fiecare picur e un sentiment,dar cand te plimbi nu sti ce picatura te va nimeri."
Ea se plimba acum printr-o ploaie incrustata cu durere, suferinta, tristete si inca cine stie cate lucruri. Dar nu se putea opri.
Mai merse un timp. Inca nu stia unde este. I se parea ca vede in departare lumini. Vroia intradevar sa intre in satul de vrajitori? Nu stia. Dar picioarele nu o mai ascultau. Acum mergeau mecanic, fara sa le poata controla. Un picior, apoi celalalt, apoi celalalt. Fire de iarba calcate, pietre ocolite, o creanga ii sfasie roba. Nu ajungeau la ea aceste informatii. Ea mergea privind tinta lumina. Ca un fluture. Gravita in jurul unui bec pana cand se ardea. Dar ea era deja arsa. Claude ii lasase niste urme rosii de la foc care nu credea ca se vor vindeca definitiv niciodata. Se opri pe dealul de langa Hogsmeade. Odata ce cobora avea sa ajunga in sat. Incepea sa bata vantul. Pentru locuitorii satului, prima ciudatenie a acelei nopti a fost o umbra infasurata intr-o pelerina rupta, cu parul pana la brau fluturand in vant, care radea. Un ras nebun, diavolesc, ce nu se oprea.
Ea se plimba acum printr-o ploaie incrustata cu durere, suferinta, tristete si inca cine stie cate lucruri. Dar nu se putea opri.
Mai merse un timp. Inca nu stia unde este. I se parea ca vede in departare lumini. Vroia intradevar sa intre in satul de vrajitori? Nu stia. Dar picioarele nu o mai ascultau. Acum mergeau mecanic, fara sa le poata controla. Un picior, apoi celalalt, apoi celalalt. Fire de iarba calcate, pietre ocolite, o creanga ii sfasie roba. Nu ajungeau la ea aceste informatii. Ea mergea privind tinta lumina. Ca un fluture. Gravita in jurul unui bec pana cand se ardea. Dar ea era deja arsa. Claude ii lasase niste urme rosii de la foc care nu credea ca se vor vindeca definitiv niciodata. Se opri pe dealul de langa Hogsmeade. Odata ce cobora avea sa ajunga in sat. Incepea sa bata vantul. Pentru locuitorii satului, prima ciudatenie a acelei nopti a fost o umbra infasurata intr-o pelerina rupta, cu parul pana la brau fluturand in vant, care radea. Un ras nebun, diavolesc, ce nu se oprea.
RE: Sentimente in noapte - Eliza G. Blest - 14 Nov 2011
Se stersese la ochi cu manecile de la bluza subtire ,de un verde inchis si isi luase din buzunarul robei o batista , cu el stergandu-si nasul , care nu o lasa in pace , sacaind-o la culme . Picaturile de ploaie siroiau pe langa ea , picaturi reci , ce o trezeau la realitate , facand-o sa isi dea seama ca intr-adevar era singura . "Unde ma aflu ? " se intrebase ea , privind in jur dezorientata . Habar nu avea cat era ceasul , in ce zi se afla , unde se afla si mai exact .. ce facea . De ce se afla acolo totusi ? "Poate pentru ca aici ma simt cel mai bine .. " Facuse un pas , doi , spre o buturuga de dedesubtul unei salcie , la marginea lacului . Da , stia unde se afla , si ce facea in acel loc . "Sunt in luminisul in care ma calmez de cate ori am prilejul . Deci , motivul pentru care am ajuns aici este ca eram suparata . Oare eram ?Acum nu mai sunt ? "Oftase si isi aplecase capul , ghemuindu-se in roba si privind de la marginea genunchilor albia lacului , ce se misca odata cu caderea unui picuret micut dar facand o gaura atat de mare in aceasta .
Daduse cu mana peste fata si se ridicase in picioare energic si privind dincolo de tarmul lacului . Zarise pe cineva , imbracat intr-o roba neagra , asemenea ei , lunga pana in pamant , si mergand repede . Dar era ciudat la acea persoana .. avea .. mai multe picioare . Inima i se oprise in loc , la fel si respiratia , stand incremenita in ploaie si privind spre acea fiinta cu suprindere . "El e .. el e ! Cum de e acolo ! Nu se poate .. daca ma vede aici .. nu .. trebuie sa plec !! Acum !! " Insa nu se putea clinti din loc . Statea si privea acolo pana cand.. se intorsese , ajunsese exact in fata ei , cu exceptia faptului ca se afla la zeci de metrii departare , dar se uita la ea , si chiar o zarise . Incremenise total , nemaistiind daca traieste sau daca e total moarta . Nici macar mainile nu si le misca , sau pieptul atunci cand respira . Era asemenea unei statuis din piatra , dar ea fiind din ceara . Fara sa isi dea seama , sangele incepuse sa ii curga din nou in vene si o luase la fuga printre copacii inalti si batrani cu trunchiul gros , ocolind tufisurile si sarind peste crengile lasate si cazute la pamant . Inima ii batea cu putere , ca nebuna , iar respiratia i se taiase cu totul , si oboseala o obligase sa se opreasca .
RE: Sentimente in noapte - Aylee L. Lovel - 14 Nov 2011
Cat de aproape era de pamant! Putea sa vada fiecare fir de iarba vestejit, fiecare fir de praf. Se uita in jur, dar nu era nimic special. Era exact acolo unde fusese acum... acum cat timp? Ce intrebare buna. Nu mai conta. Dadu sa se ridice, dar realiza ca picioarele ii erau intinse la maxim. 'Ce nai...?' Apoi creierul ei incepu sa realizeze. Isi privi mainile. Nu vazu decat doua labe negre, incrustate cu cateva dungi portocalii. Cand se transformase in tigru? O alta intrebare la care nu stia raspunsul. Se simtea de parca ceasul ei interior nu mai functiona. Privi cerul. Ploaia inca mai lovea fara pasare pamantul care gemea la fiecare picatura.
Aylee statea in fund, cu picioarele intinse in fata, acea pozitie de papusa a carei sfori au fost taiate. Iarasi era om. Dar cand se transformase inapoi? Atatea intrebari fara raspuns. O facu sa isi aminteasca o intamplare mai veche.
~~~
Frumoasa dupa-amiaza de toamna incepea sa fie pe sfarsite. Asfintitul vopsea cerul in portocaliu si rosu, parca pentru al asorta cu frunzele de pe jos. Isi facea tema pentru ora de Istoria magiei. Era exact asa cum ii placea ei. Inconjurata de carti, pene, pergamente si cerneala neagra. Sprijinita de un copac, isi privea fularul in dungi colorate zburand pe aripile vantului. Auzea undeva in fundal larma celorlalti elevi. Vedea cu coada ochiului soarele care se apropria tot mai mult de linia orizontului. Dar in nari avea doar un miros. Vantul batea dinspre padure, aducand cu el un parfum mirific. Imbatata de el, nu mai realiza ce se intampla in jurul ei. Tarziu observa ca intunericul transformase totul in imperiul sau, elevii erau plecati, iar ea nu se miscase. Isi stransese lucrurile in viteza si se dusese la masa.
~~~
'Stim cu toti cum s-a terminat. Mi-am petrecut urmatoarele zile cautandu-l. Am dat peste el, tinandu-se de mana cu o fata cu doi ani mai mare ca mine. Si asa a inceput totul.' Simtea ca se inmoaie. De parca toate oasele ai ar fi fost din plastelina. Ascunsese durerea atat de mult timp incat acum cand vroia sa o elibereze nu stia cum sa faca asta. "I wanna be your puppet hold on strings" Ce melodie idioata. Nu suporta sa fie papusa nimanui si totusi, intotdeauna jucase cum ii canta el. Ura. Il ura pe el, pentru ca fusese in stare sa o scoata din starea ei naturala. Se ura pe ea insasi pentru ca se lasase condusa de el, cand stia ca nu e bine. Ii ura pe cei din jur pentru ca nu intervenise nimeni, pentru ca nu au observat ca el ii distrugea vointa. Ura tot ceea ce o inconjura, doar pentru ca el nu era acolo. Vroia sa loveasca ceva, vroia sa tipe pana ramanea fara voce. Dar nu era nimic in jur la care sa ajunga. Intunericul era atat de dens incat avea impresia ca daca ar tipa, strigatul ei ar fi fost inghitit inainte ca cineva sa il auda. Acest lucru ii lasa sentimentul ca este singura. Ura sa fie singura. Cea mai buna zi din viata ei a fost cand a aflat nu numai ca avea o sora, dar aceasta era cea mai noua si buna prietena a ei. De cand o cunoscuse totul era atat de animat. Nu trecea zi in care sa nu se intample ceva. Si uite-o acum, pe o stanca, in ploaie, singura, privind satul Hogsmeade. Se retransforma in tigru. Pentru cei care nu dormeau inca, tigrul care maraia si urla la luna noua le oferi o imagine uluitoare si anecdota de povestit nepotilor pentru cand vor avea optzeci de ani.
Aylee statea in fund, cu picioarele intinse in fata, acea pozitie de papusa a carei sfori au fost taiate. Iarasi era om. Dar cand se transformase inapoi? Atatea intrebari fara raspuns. O facu sa isi aminteasca o intamplare mai veche.
~~~
Frumoasa dupa-amiaza de toamna incepea sa fie pe sfarsite. Asfintitul vopsea cerul in portocaliu si rosu, parca pentru al asorta cu frunzele de pe jos. Isi facea tema pentru ora de Istoria magiei. Era exact asa cum ii placea ei. Inconjurata de carti, pene, pergamente si cerneala neagra. Sprijinita de un copac, isi privea fularul in dungi colorate zburand pe aripile vantului. Auzea undeva in fundal larma celorlalti elevi. Vedea cu coada ochiului soarele care se apropria tot mai mult de linia orizontului. Dar in nari avea doar un miros. Vantul batea dinspre padure, aducand cu el un parfum mirific. Imbatata de el, nu mai realiza ce se intampla in jurul ei. Tarziu observa ca intunericul transformase totul in imperiul sau, elevii erau plecati, iar ea nu se miscase. Isi stransese lucrurile in viteza si se dusese la masa.
~~~
'Stim cu toti cum s-a terminat. Mi-am petrecut urmatoarele zile cautandu-l. Am dat peste el, tinandu-se de mana cu o fata cu doi ani mai mare ca mine. Si asa a inceput totul.' Simtea ca se inmoaie. De parca toate oasele ai ar fi fost din plastelina. Ascunsese durerea atat de mult timp incat acum cand vroia sa o elibereze nu stia cum sa faca asta. "I wanna be your puppet hold on strings" Ce melodie idioata. Nu suporta sa fie papusa nimanui si totusi, intotdeauna jucase cum ii canta el. Ura. Il ura pe el, pentru ca fusese in stare sa o scoata din starea ei naturala. Se ura pe ea insasi pentru ca se lasase condusa de el, cand stia ca nu e bine. Ii ura pe cei din jur pentru ca nu intervenise nimeni, pentru ca nu au observat ca el ii distrugea vointa. Ura tot ceea ce o inconjura, doar pentru ca el nu era acolo. Vroia sa loveasca ceva, vroia sa tipe pana ramanea fara voce. Dar nu era nimic in jur la care sa ajunga. Intunericul era atat de dens incat avea impresia ca daca ar tipa, strigatul ei ar fi fost inghitit inainte ca cineva sa il auda. Acest lucru ii lasa sentimentul ca este singura. Ura sa fie singura. Cea mai buna zi din viata ei a fost cand a aflat nu numai ca avea o sora, dar aceasta era cea mai noua si buna prietena a ei. De cand o cunoscuse totul era atat de animat. Nu trecea zi in care sa nu se intample ceva. Si uite-o acum, pe o stanca, in ploaie, singura, privind satul Hogsmeade. Se retransforma in tigru. Pentru cei care nu dormeau inca, tigrul care maraia si urla la luna noua le oferi o imagine uluitoare si anecdota de povestit nepotilor pentru cand vor avea optzeci de ani.
RE: Sentimente in noapte - Eliza G. Blest - 14 Nov 2011
Ramasese intr-un loc , parca bagata cu picioarele in pamant si incercand sa isi readuca respiratia la normal . Oricat de mult si-ar fi revenit , inima ii zvacnea nebuneste in piept . Isi dusese mana la nivelul acestuia , apasand puternic . Nu mai patise asa ceva doar atunci cand il vazuse pentru prima oara . Nici acum nu putea sa il uite , chiar daca au trecut mai multe luni de la cearta lor . Acum regreta prostia ei si se omoara pe dinauntru , incapabila sa o faca si cu exteriorul . Voia sa dispara de pe acea lume cruda , sa nu il mai vada niciodata , sa si-l scoata odata din minte si sa nu se mai gandeasca la el . Dar acest lucru era imposibil pentru ea . Orice facea , fugea prin padure , explora muntii , statea cu sora ei , dezvaluia misterele , scria eseuri , undeva , in mintea ei , aparea o intrebare legata de el , in majoritatea cazurilor fiind "Oare ce face acum ? " . De cate ori i se intampla asta , oprea totul si se inchidea in sine , continuandu-si gandurile mai departe , spre adanc , si punand tot mai mult cutitul in rana abia inchisa . Simtea cum sangele curgea siroaie pe sufletul ei negru , sfaramat , si cu bucatelele pierdute undeva , in abis . Dar ea ce mai putea sa faca , sa isi ia mintea de la el . Era greu , mult prea greu . Nu putea deloc chiar , chit ca incerca .
Isi ridicase capul , privind in jur inspaimantata . "De ce am senzatia ca ii simt prezenta ? Cum e posibil sa fie aici . Nu .. nu !! Nu ! Nu mai vreau sa te vad . Vreau doar sa stiu ca esti viu , ca traiesti in continuare si ca..m-ai uitat . Ca nu mai stii nimic de existenta mea , ca ai sters precum o radiera pe pergament , amintirile cu prezenta mea in ele . Sau ma rog , numai persoana . Am facut cea mai mare greseala implicandu-ma in viata ta . De-as putea sa ajung la tine si sa sterg orice ce are legatura cu mine ... " dar nu putea , oricat de mult isi dorea asta , stia ca o doare si mai mult si ca nu avea absolut nicio sansa sa o duca pana la capat . Nu era la fel ca veninul pe care l-a scos atunci prin acele cuvinte pe care le ura din tot sufletul . Nu , era mai rau . Simtea ca daca va face aceasta prostie , chiar daca era pentru binele lui , va muri pe loc . "Da , poate ca aceasta este cheia care ma va .. " Gandurile i se oprisera imediat , si isi ciulise urechile la maxim . Era un sunet , un sunet blajin, trist , un strigat , si nu unul de om . De animal , si inca o voce care i se parea foarte cunoscuta . "Soro ? "
Rasuflase adanc si se transformase in pantera , intrand adanc in namolul de sub ea .
"Cum e posibil asa ceva ? Nu e o ploaie foarte puternica . E ceva marunt , ca durerea mea . " Deschisese botul si scosese un strigat puternic si facuse sa cutremure pamantul iar pasarile ascunse in adapostul crengilor copacilor iesisera la iveala , dand din aripi si alaturandu-se ei cu tipete nervoase si pregatintu-se de atac . Eliza atat astepta . Ridicase o labuta din care i se zareau labele ascutite si cu o simpla lovitura , cioara neagra era la picioarele ei . Sarise pe o creanga din apropiere , cazuta la pamant si mirosise in aer dupa alte prade . Toate celelalte vietuitoare plecasera imediat ce au vazut crima viperinei . "Chiar a fost o crima ? Si totusi , ma simt asa de bine . Oare acesta este leacul nervilor si suferintei mele ? " Scosese un marait strident si sarise pe o creanga mai lunga si groasa , apoi din copac in copac , infingandu-si ghearele tari , ce lasau urme adanci in creasta lemnului . "I'm cleaning out my closet .. "
RE: Sentimente in noapte - Aylee L. Lovel - 14 Nov 2011
Auzise ceva in departare. Un sunet atat de cunoscut, dar pe care acuma nu avea idee unde sa il incadreze. Creierul sau isi reduse activitatea la minim. Inspira. Expira. Un sobolan fugi prin fata ei. Sari inspre el si isi puse o laba pe coada acestuia. Sobolanul incerca in continuare sa alerge, sapand cate o micuta groapa sub fiecare dintre labute. Era inutil. Tigrul apasa pe el atat cat sa nu poata fugi, dar nici sa nu il omoare. Apoi dintr-o data ii dadu drumul, animalul zbughind-o ca din pusca. Tigrul facu un salt si peste cativa metri il prinse din nou. Sobolanul era din nou in cursa. Dadea in continuare din picioruse, sperand ca va scapa, ca va putea sa continuie ceea ce facuse pana atunci, orice ar fi fost asta. Oh, cat de simpla putea sa fie viata daca ai mintea unui sobolan. Doar instincte, fara pic de creier. Totul atat de firesc. De ce nu putea fi si viata oamenilor ca viata unui sobolan. "O, dar si viata ta este exact cum e viata lui. Si tu esti prinsa intr-o cusca invizibila." Nu! Acea vocea de unde venea? Sa fi venit din creierul ei? Credea ca scapase de ea. "Sti bine ca asa e." Nu! Nu trebuia sa o asculte. Dar atunci de ce spunea lucruri atat de adevarate? Uitase de sobolan. Acesta intr-un moment de neatentie scapase. Il prinse din nou din urma. Il imobiliza din nou. "Esti exact ca el." Toti oamenii traiesc intr-o cusca. Si nimeni nu poate sa fuga, sa scape, sa o pacaleasca. Poate reusea sa faca vre-o smecherie cat temnicerii erau distrasi, dar cusca era mereu acolo. Sobolanul nu mai incerca sa fuga. Se lipise de pamant. Nici inima nu mai ii batea in acel ritm nebunesc. Poate ca in sfarsit isi acceptase soarta. Poate ca isi spunea ultima rugaciune. Dupa asta nu mai conta ce se va intampla. Exista o cale de a evada din cusca. Sora ei o stia mai bine ca oricine. Dar meritau toti oamenii asta? "De ce ar scapa cineva atat de usor?" Candva i se parusera curajosi cei ce aveau taria de a se sinucide. Ajunsese sa creada ca adaveratii viteji erau acei care indrazneau sa ramana in viata.Cei care ii tineau piept vietii. Cei care incercau sa o invinga. Dar in acest moment asta ii parea fara sens va putea vreodata cineva sa sparga cusca in care se afla? Va putea sobolanul sa il invinga pe tigrul care il intemnita? Nu. Unii ar fi spus ca omul nu se poate ajuta singur, ca singurul care putea hotari si face ceva era Dumnezeu. Dar nu era adevarat. Ea putea sa faca ceea ce vroia. "Tu poti fi Dumnezeu. Tu esti Dumnezeul lui." Intr-adevar. Ea hotara soarta animalului. Putea sa il scape sau nu. Nu! Hotari ca nu il va ajuta. Nici macar nu mai incerca. Isi lua laba de pe el, iar sobolanul ramase acolo. 'Sa crezi tu!' Isi scoase una dintre gheare. Zgarie spatele sobolanului. Un firicel de sangea incepu sa curga prin blana murdara si unsuroasa. Acum sobolanul o lua din nou la goana, de parca isi amintisd dintr-o data ca viata lui e in joc. Tigrul sari din nou, dar de data asta il prinse in bot. Sobolanul se zvarcoli. Dintr-o muscatura ii rupse coloana. Inca un spasm dupa care ramase inert.Il scuipa. Nu merita nici macar sa il manance. Niste firisoare i se scurgeu inspre barbie. Era acum din nou om. Da, din nou fiinta superioara. "Nui asa?" Rase din nou a nebunie. Se apropria o umbra. Nu se chinuia sa isi dea seama cine e. Aylee ii zimbi cu dintii patati de sangele gros si inchis la culoare al sobolanului. Apoi rase din nou. Din toata inima.
RE: Sentimente in noapte - Eliza G. Blest - 14 Nov 2011
Nu mai auzise nimic , nimic ce sa ii dea confirmarea ca era intr-adevar sora ei . Insa nu conta foarte mult . Cat de mult isi dorea in acel moment sa o aiba pe Aylee langa ea si sa ii spuna tot ce avea pe suflet . Dar nu mai putea , in fine , atunci nu putea . Doar nu o sa mearga in camera de zi a viperinilor , si sa tipe ca nebuna dupa sorasa care pesemne dormea dusa si visa la ceva mirific , ceva ce nu avea legatura cu suferinta . "Dar de unde sa stiu eu ? E posibil sa aiba , dar cu atat mai mult , e posibil sa nu . Daca e sora mea geamana asta nu inseamna ca pot simti , vedea si vorbi precum face ea . Desi as dori asta . Chiar daca eu sunt cea mai mare , in fine , nascuta cu 3 minute si 33 de secunde inaintea ei , eu o vad pe Aylee ca pe un idol . As vrea sa fiu total ca ea , din toate punctele de vedere . Dar na .. fiecare cu viata lui , din pacate ." Oftase din nou si se prinsese de o alta crenguta care parea ceva mai stabila , oprindu-se .
Contemplase peisajul din jurul ei , incercand sa gaseasca ceva interesant , pe care sa il vizualizeze ore in sir . Cu exceptia lacului , care i e parea ca o ispita nu zarise nimic cu exceptia .. unei mici pete galbui , de pe scoata unui copac . Aterizase lin pe pamantul tare si se apropiase de aceasta , adulmecand marginea acelei urme ciudate . Era un miros straniu , de scortisoara imbinata cu fier vechi , ruginit . "Sange , " isi spusese ea , dezgustata . "Doar nu s-o fi ranit vreun animal nu ? " Se uitase in jur cu atentie , cu ghearele scoase la o laba din fata , pregatita de vreun atac . Nu zarise si nici nu simtise prezenta cuiva in imprejur , ceea ce era ciudat . "Pacat , aveam si eu parte de o cina copioasa . Pata aia de sange aparine unui cerb ranit . Pff , cat imi place mie carnea de cerb ! " Isi linsese botul cu limba rosie ca focul si aspra si se lasase la pamant , mirosind-ul cu nasul negru , cu speranta ca poate poate , ii va gasi urma .
Zambise vulgara cand daduse peste ea , si o luase la goana printre miile de tufisuri , se zgaria , se lovea de trunchiurile copacilor si de tepii ascutiti ai ramurelor scurte ale tufisurelor dese care se gaseau pe tot drumul in fata ei .La un moment dat , se oprise , simtindu-i prezenta remearcabila si suferinda a acestuia . Era un mascul , micut , ranit la sold si mergea intr-o parte , schiopatand . Era la stanga ei , acesta privind speriat , parca stiind ca era urmarit si se oprise intr-un luminis slab luminat , asezandu-se cu greu pe iarba umeda . "Yam , yam . Ce mai delicatesa .. " isi zisese ea , multumita de sine . Facuse un pas in fata , apoi pe al doilea , ascunsa de catre un tufis mare , prin care nu se puteau vedea absolut nimic , cu exceptia crengutelor impodobite cu frunte rosii spre galbui . Se lasase la pamant , gata sa atace , pana cand ii venise un gand straniu in minte . "Singur , atat de singur ... Unde esti ? "