+- Darkmark RPG Forum (https://www.darkmark.ro)
+-- Forum: Hogwarts (https://www.darkmark.ro/f-hogwarts)
+--- Forum: Imprejurimile Hogwarts-ului (https://www.darkmark.ro/f-imprejurimile-hogwarts-ului)
+---- Forum: Padurea Interzisa (https://www.darkmark.ro/f-padurea-interzisa)
+---- Thread: We made this world our hell (/t-we-made-this-world-our-hell)
Pages:
1
2
We made this world our hell - Effy K. Dietrich - 06 Dec 2011
We made this world our Hell
Elisabeth && Roselyn
Linişte. Numai asta era împrejurul ei , deşi nu era tocmai o oră târzie din noapte. Toată acea singurătate fără de glas o sufoca, obligând-o să asculte ecourile răstălmăcite ale tuturor celor cărora le greşise vreodată. Se simţea murdară, pătată , distrusă nedemnă chiar şi de durerea care îi apăsa încet şi dureros pieptul. Respiraţia îi era sacadată, ochii închişi strâns şi corpul întins pe pardoseala din cameră. Faţa se pierduse în buclele răvăşite în cel mai brutal mod, semănând mai mult cu un mort decât cu ceea ce se numea viu. Arăta patetic, nedemnă nici de mila celor mai haini.
Oftă zgomotos şi dureros , ridicându-se încet , cu mişcări mecanice şi se sprijini de perete. Îşi dădu încet părul castaniu de pe faţă, dezvelindu-şi ochii ca de safir , lipsiţi de vlagă, şi faţa palidă şi slabă. Îşi mută privirea instantaneu asupra ferestrei şi se încruntă uşor. Întuneric. Deocamdată era în siguranţă. Luă o pelerină simplă, neagră şi o aruncă pe trupui-i firav îmbrăcat doar cu o rochie neagră danteletă, ce nu ajungea mai jos de genunchi, după care părăsi camera, cu direcţia fixată perfect în mintea-i înceţoşată.
Privi de la distanţă adunătura de arbori înalţi, bătrâni şi întunecaţi, apoi norii cenuşii de pe cer, care parcă încercau să o protejeze de furtuna ce va avea să izbugnească din propria-i fiinţă. Un zâmbet vag, asemănător unei amintiri reprimate apăru fugitiv, în timp ce se apropia cu rapiditate de pădure. Un vânt puternic începuse să-i răsfireze buclele pe faţă, şi să-i zgârie corpul acoperit insuficient , dar continua să meargă înainte, să-şi înfrunte bestia din ea.
Frunzele trosneau încet sub puterea paşilor săi, poate mult prea apăsaţi, şi mâinile sale se răneau de fiecare dată când strângeau cu putere scoarţa aspră a copacilor. Oftă încet, închizându-şi ochii înlăcrimaţi şi se propti de un trunchi ceva mai gros , strângând câteva crenguţe în mâinile pline de zgârieturi. Trase aer în piept şi se lăsă să alunece pe pământul rece, aproape îngheţat , nepăsătoare cu privire la pericolele ce se aflau peste tot în jurul ei, la bestiile ce îi dădeau târcoale. Oricum curând şi ea va face parte din acel cerc al supravieţuirii; şi ea va deveni o bestie.
RE: We made this world our hell - Oswin A. Cameron - 06 Dec 2011
Nu mai avea rabdare. Trebuia sa faca ceva, orice care sa nu mai fie in starea asta nenorocita. Intinsa pe patul din camera ei, materialul cearfasului parea rigid in comparatie cu ea. Un motan negru se plimba in sus si in jos, sarid sau stand tolanit peste fata cu parul blond. Era Salem. Avea cea mai multa energie dar in incercarea lui eterna de a o scoate pe copila din camera dadura gres. Stapana lui nici macar nu zambise cand micuta creatura imblanita ii afisa privirea inocenta, plina de regret si compsiune.
Rose ofta si se ridica brusc de pe locul de dormit. Felina care sarise speriata de pe abdomenul soimitei o privea suparata. Scuze Salem! ii adresa aruncandu-i o privire fugitiva. Se aseza linistita pe pervazul geamului. La fel de rece ca intotdeauna. Sticla ferestrei se aburi incet sub respiratia calda si ritmica a fetei. Cu miscari mecanice, blondina desena o pentagrama. Dintr-un dintre cele cinci colturi ale pentagramei se prelinse o boaba de apa. Rose se trezi din visare deoarece, in gdrumul stramb facud de aceasta, observa o silueta care se indrepta spre Padure. Incarca sa o ignore dar curiozitatea ii era prea mare. Ridicandu-se, mai bine spus sarind, soimita blonda isi trase pe ea un hanorac negru. Fiind in timpul liber, nu era obligata sa poarte uniforma; mai ales seara. Apropiindu-se de usa simti priviea animalului de companie atintita asupra ei. Salem isi salta capul cand o vazu pe stapana lui vrand sa iasa. Un simplu zambet cald si fata iesi pe usa.
Pierduta in ganduri nostalgice, bune, rele, Rose nici nu isi dadu seama cand trecuse pe langa tortele de pe coridoare care aruncau in jurul lor umbre lungi si fantomatice. Doar vantul rece, de inceput de uarna o trezise la realitate. Cauta cu privirea Padurea Interzisa si pentru o fractiune de secunda se intreba daca e bine ceea ce face. Ah, ce mai conta acum? Cu pasi mici incepu sa se aproprie de intunericul de nepatruns al acelui loc forestier. Inspira adanc aerul rece al noptii. Brusc, copila isi dadu seama ca alearga printre copaci. Dar... se opri brusc. La vreo zece - cinspazece metrii in fata ei aceasi silueta pe care o vazuse de la geam se sprijinea de trunchiul unui copac. Nu indrazni sa spuna nimic. Facu un pas in spate pentru a se asigura ca intreg trupul ii e ascuns de razele lunii.
RE: We made this world our hell - Effy K. Dietrich - 06 Dec 2011
O lacrimă se prelinse încet , pe obrajul arzându-i, dar o şterse imediat. Nu putea să se arate vulnerabilă, nu în faţa monstrului din ea. Dacă ar fi făcut-o ar fi însemnat că îi ceda controlul asupra propriul corp, şi nu putea accepta aşa ceva. Ştia că ceea ce va urma era iminent , dar încerca să amâne pe cât posibil momentul. Oftă lung, după care îşi acoperi faţa cu mâinile, lăsând vântul să se joace liber în părul său, şi îşi opri preţ de mai multe clipe respiraţia. Îl simţea, îl simţea determinând sângele să-i pulseze furios şi sălbatic prin vene. Se ridică încet şi îşi deschise ochii de un albastru pur, imperturbabil, care străluciră într-un mod ciudat. Trase aer în piept şi se uită la luna acoperită parţial de norii. Un zâmbet amuzat , aprope de extazul nebuniei apăru timp de mai multe clipe, ca mai apoi să dispară la fel de repede.
Cercetaşa adoptă o poziţie dreaptă şi făcu un pas înainte. Privi silueta ce se apropiase de ea, silueta care încerca să se ascundă sub umbra arborilor îmbătrâniţi, şi îşi acoperi capul cu gluga pelerinei. Aruncă o altă privire fugitivă înspre văzduh, lăsând o altă pală de vânt, mai domoală, să-i atingă chipul sobru.
"Ştii că te-am văzut, nu?" Se adresă 'Beth fetei pe un ton bolnav de vesel, dând aparenţa aceea din filmele de groază de prost gust. Continua să privească spre lună, toate celelalte lucruri neinteresând-o în mod special. În afară de acele cuvinte nu mai rosti nimic, nu aştepta neapărat un răspuns de la ea, era doar pierdută prin gândurile sale infecte.
RE: We made this world our hell - Oswin A. Cameron - 06 Dec 2011
Atinse usor scoarta neagra a copacilor si isi incorda degetele pe suprafata de lemn formanus-i un usor elan pentru un pas in fata. Ce rost mai avea sa se ascunda daca fata o vazuse deja. Lumina alba a lunii ii cazu chipul serios. Rare ori i se intampla sa fie asa. Parul blond parea sa fie usor argintiu iar hainele se luminara cat sa isi exprime culoarea intunecata. Tacere. Vantul ii zbulii parul dar stia ca ar fi complet inutil sa incerce sa il aranjeze.
Atmosfera care se instalase in jurul lor cu doar cateva clipe in urma parea a fi cea mai ciudata, neomeneasca. Simti cum in piept i se opreste un semtiment la fel de greu ca si piatra de rau. Urma sa se intample ceva si nu se parea a fi un lucru bun. Isi roti privirea prin padure cautand ceva.... orice ar fi insemnat un semm viu, mort sau obisnuit, ciudat si nelalocul lui.
Esti bine? Rosti soimita verificand daca are sau nu bagheta. Din fericire, batul magic era la locul lui, in buzunarul hanoracului. Nu se asteta la un raspuns. Oricine venea in Padurea Interzisa avea ceva pe suflet si isi dorea probabil sa fie singura, prezenta doar in gandurile ei.
RE: We made this world our hell - Effy K. Dietrich - 06 Dec 2011
Tăcere. Cât ura acest cuvânt şi mai ales înţelesul ei. Pentru ea liniştea era zgmotoasă, blestemată să invoce vocile demonilor din trecut, care şi aşa nu îi dădeau pace. În fiecare zi se îneca în regrete şi sentimente pe care nu ar fi trebuit să le mai simtă de mult, dar care reuşeau să se ascundă în acel colţişor al fiinţei sale care iubea durerea. Suna ciudat, chiar şi pentru ea, dar acea parte exista şi nu permitea să fie renegată. Continuase să privească luna, acoperită în acel moment complet de un nor, ca şi cum era hipnotizată. Voia să se termine o dată.
Îşi întoarse capul spre Rose , dar nu îi răspunse imediat. Un surâs mic îşi făcuse loc , evident amuzată de acea întrebare, aparent serioasă. De obicei când cineva te întreba aşa ceva, nu îi păsa cât de sincer erai, voia doar să obţină un răspuns
" Aş putea spune bine. Dar asta ar însemna să mint şi să îmi încalc principiile pe care m-am chinuit să le respect prea mult timp. Deci răspunsul este nu." Se încumetă în cele din urmă să vorbească, repede, dar clar cercetaşa. Sunase ciudat , plictisitor, mustrător, învechit, dar sincer nu îi păsa de acest lucruri minore.
Văzu că Rose îşi caută bagheta, probabil simţind în acel aer tensionat mireasma atât de ademenitoare a pericolului. Un alt surâs îşi face loc pe faţa sa uşor palidă, şi ochii ca de safir sclipiră din nou în lumina slabă din pădure.
" Nu este nimic în pădure. Nu ai de ce să te temi, deocamdată." Murmurase ţinându-şi privirea plecată şi ochii aţintiţi asupra pământului. Îşi lăsă uşor capul într-o parte , când vântul o atinse iar, de data aceasta mai aspru şi oftă lung şi cu amar.
RE: We made this world our hell - Oswin A. Cameron - 06 Dec 2011
Sctutra usor din cap in semn de nu. Nu era convinsa fata ii vazu gestul dar nu ii pasa. Acum nu ii mai pasa de nimic si de nimeni. Un fior ii infiora trupul iar copila simtii o placere sadica. Pentru ce? Pentru tristetea fetei? Nu. Categoric nu. Dar... Un zambet firav ii aparu pe buzele rozalii. Printre frunzele cazute de vreme, pasii lenti ai Rosei se apropiau de cercetasa. Nu vroia sa se grabeasca iar secundele scurse intre cei doi copacii i se parusera o vesnicie. Isi indrepta privirea in directia lunii. Mai mare decat de obicei si mai luminoasa decat in celelalte zile. Era si normal. Asa era luna plina! Dar de aceasta data parea mult mai melancolica, romantica, visatoare. Amana destul de mult urmatoarea ei replica; poate ... prea mult. Dar tu de ce te temi? Sunt sigura ca ai si tu o temere. Pana si eu am. Chicoti in sinea ei, la exterior afisand un alt zambet firav. Ura sa vada oamenii tristi. Trebuia sa fie o solutie pesntru starea depresiva a cercetasei.
RE: We made this world our hell - Effy K. Dietrich - 06 Dec 2011
Prinse în palmele firave , pline de zgârieturi "proaspete" o frunză ruginie pe care o admiră în tăcere. Era aşa frumoasă cu acea culoare caldă şi fragilă la atingere, dar era moartă. Dacă moarte ar fi fost aşa de blândă şi perfectă cum se arată asupra plantelor i-ar fi primit îmbrăţişarea cea rece de mult timp. Şi gândea adevărul pur, deşi suna sadic, masochist , crud şi imoral. Dar cu aceeaşi sinceritate ştia că aceea nu era soluţia, moartea nu era decât un act de laşitate, însuşire ce nu o caracteriza chiar deloc. Prefera să înfrunte greutăţile cu curaj, să privească pericolul în ochi.
Îi urmări atentă mişcările, pe chipul său zărindu-se doar o urmă de curiozitate, şi nu reacţionă deloc. Totuşi se întreba la ce se gândeşte Rose, ce o determinase cu câteva clipe în urmă să zâmbească, dacă o interesase cu adevărat starea ei. În minte îi veneau doar întrebări inutile, care nu făceau decât să îi consume degeaba energia.
Când îi auzi întrebarea îşi ridică încet , cu o oarecare precauţie privirea spre lună, cu chipul lipsit de expresivitate, de parcă privea nimic.
" Nu am spus că nu mă tem. Din potrivă! Mă tem de multe. Singurătate, respingere, durere, trădare, eu. " Puse accentul ceva mai mult pe ultimul cuvânt, deşi ştia că aparent afirmaţia nu avea nici un înţeles. Dar de asta se temea; se temea de acele părţi ale ei pe care le ţinea încuiate într-un cufăr dinăuntrul ei.
Îşi întoarse iar privirea azurie asupra fetei. Îşi deschise gura, vrând să adage probabil alte explicaţii, dar în schimb se dădu câţiva paşi înapoi. Înghiţi în sec şi strânse puternic pumnii, cu braţele tremurându-i uşor.
" Ai ales un moment cam neadecvat să vii." Murmură cu vocea subţire, gâtuită şi se rezemă din nou de un arbore cu întreg trupul începând să tremure, devenind încordat.
RE: We made this world our hell - Oswin A. Cameron - 07 Dec 2011
Isi intoarse brusc privirea spre ea. In intelegea, sau mai bine zis nu voria sa inteleaga... de ce?. Intrebarea retorica ii rasuna in minte ca un ecou intr-o fantana parasita pret de cateva clipe. Tks... Nu era ceva ciudat. Conchise ea in gandul ei. Un filosof spuse odata ca inainte de ai cunoaste pe cei din jur trebuie sa te cunosti pe tine, pana in cel mai mic colt al sufletului. Oare, Rose cea pe care o cunostea ea era chiar Rose cea adevarata sau doar o masca sub care se ascunde de frica reactiei celor din jur. Cuvintele Elisabethei o puse pe ganduri.
Cred ca da. Poate am ales gresit momentul plimbarii mele. Dar ceea ce se intampla in camera mea devenise de-a dreptul insuportabil. Urasc sa ma plictisesc. Ce rost avea sa ii spuna unei straine toate aceste lucruri? Cu siguranta ca nu o interesa dar ea o simtea mai mult ca pe un prieten decat ca pe un dusman. Zambi din nou. Capul ii cazu usor in piept in timp ce isi duse mana dreapta pe ochiul drept, ascunzandu-l. Isi ridica si capul, spre cer, privind intr-un punct oarecare de pe cerul noptii. Isi simtea degetele cum ii ating incet radacinile negre ale subitelor sale blonde. Intalnirea noastra nu a fost pur intamplatoare! Adauga abia auzibil soimita dupa o scurt pauza.
RE: We made this world our hell - Effy K. Dietrich - 07 Dec 2011
Simţea cum fiecare muşchi din corp se încordează , cum sângele îi pulsa nebuneşte prin vene, cum o dorinţă sălbatică de libertate o cuprindea. Era o senzaţia ciudată, incomfortabilă şi totuşi plăcută. Îşi putea auzi respiraţia cum devine sacadată , cum inspiră tot mai puţin aer, de parcă acest component important ar fi de prisos , şi toată acea stare de melancolie, supărare şi dezamăgire faţă de propria persoană se evaporă încet sub ardoarea adrenalinei. Îşi închise ochii încet şi îşi ridică uşor capul ,cu bărbia înainte, lăsând o pală de vânt rece şi aspră, dar domoloasă să o atingă. Un zâmbet mic şi ciudat, din care se revederea acea fericire aproape de extaz , îi apăru pe chipul luminat parţial de lumina slabă a lunii. Un chicot îi scăpă printre buze , accentuând aparenţa sa de nebunie. Se dădu un pas în spate , lipindu-se de trunchiul copacului , şi îşi înfipse mâinile în scoarţa aspră a acestuia. Îşi plecă privirea, uitându-se fix la Roselyn, cu o expresie sobră.
" Nici eu nu cred că întâlnirea noastră e întâmplătoare. " Deşi acea afirmaţie nu depăşea nivelul unei şoapte, cercetaşa o auzise perfect. Numai că analizaze mai mult timp cuvintele şoimencei , sinceritatea lor şi cât de bine se potriveau situaţiei respective. Deşi aparent nu avea nici un motiv clar pentru care să-i dea dreptate, acea parte din ea care îi mâna în acelaşi timp sângele prin vene o determinase s-o aprobe.
" Şi totuşi nu cred că este bine. Cel puţin nu pentru tine." Continuase 'Beth, rostind ultima propoziţie mai mult şoptit.
Îşi întinse capul pe spate, şi îşi lăsă trupul să se prăbuşească de bunăvoie pe covorul mort de frunze. Strânse câteva dintre acestea printre degete şi privi printre gene luna, netulburată de niciun nor şi aproape de centrul boltei cereşti.
RE: We made this world our hell - Oswin A. Cameron - 09 Dec 2011
Rose simti brusc cum respiratia i se accelereaza iar bataile inima cresc. Cercetasa tocami se prabusise pe jos iar Rose o privea usor nepasatoare. Mintea ii spunea ca trebuie sa actioneze, sa o ajute pe fata sau sa fuga cat mai departe de acel loc insa corpul nu o asculta. Parca ar fi impietrita. Cuvintele ei o facura sa se infioreze usor dar nu era o lasa sa plece si sa se ascunda in camera ei din cauza a asa ceva.
In minte ii venira o intrebara pe cat de banala pe atat de complicata starnindu-i si mai multe intrebari. Oare fata era o creatura a noptii? Si daca da, atunci de ce isi facea atatea griji pentru ea? Rose se simtea in siguranta dar deveni usor indecisa. Stia ca vampirii, varcolacii si alti "monstrii" preferau sa isi atraga victimele intr-un loc cat mai retras. Dar poata ca termenul de "monstru" era putin cam dur sau.... Ah.. Ce mai conta acum?!
Deschise gura sa spuna ceva dar nu reusi sa scoata nici un sunet asa ca o inchise la loc. Tacerea mormantala care se cuprinse locul era apasatoare si mistica. Soimita batu usor din picior cat sa se balanseze un pas in fata, catre cercetasa a carei stare ii era inca necunoscuta.