Darkmark RPG Forum
Cicatricea lunii II - Printable Version

+- Darkmark RPG Forum (https://www.darkmark.ro)
+-- Forum: Lumea Vrăjitoriei (https://www.darkmark.ro/f-lumea-vr%C4%83jitoriei)
+--- Forum: Padurea lui Dean (https://www.darkmark.ro/f-padurea-lui-dean)
+--- Thread: Cicatricea lunii II (/t-cicatricea-lunii-ii)

Cicatricea lunii II - Lisa Parker - 19 Mar 2012

[Image: dark-forrest-nature-spooky-trees-wood-Fa...-92703.jpg]

~Part II~

Dupa doua saptamani de mers incontinuu, incepusem sa cred ca fugeam de un mare nimic! Nu era nimic in spatele nostru, faceam doar exercitiu fizic, sa ne mentinem in caz de ceva.
Dar acel ceva intarzia de cateva zile bune.
Ajunsi in faimoasa Padure a lui Dean, se mai linistisera apele. Nervi se topisera precum o inghetata intr-o zi caniculara de vara si oprirea de cateva zile intr-un loc nu mai era asa de "periculoasa".
Cu eforturi supraomenesti l-am mai intrebat odata pe JJ ce anume trebuia sa fac ca sa imi spuna si mie ce se intampla. Dar nu se sichisise sa imi raspunda. In schimb isi realuase multe din vechile obiceiuri. Flinn si Mina erau din ce in ce mai apropiati, insa dintr-o privinta ciudata. Pe Bruno il vedeam o data la cateva zile, el fiind cel care ne asigura si fata si spatele, stand prin copaci, sau ascunzandu-se prin tufisuri. Trebuie sa ne anunte daca vedea sau auzea ceva.


Ajunsi in Padurea lui Dean, seful JJ s-a gandit sa facem o mica oprire, sa ne mai tragem sufletul si sa ne incarcam rezervele de mancare si apa. Ne opriseram la baza unui copac urias, cu o scorbura inalta cat usa unei case si la fel de incapatoare cat o camera de la Hogwarts. Aici urma sa se desfasoare urmatoarea aventura. Saau cel putin, aici vom sta pana cand putem continua drumul.

Ne-am instalat incet, am pus capcane care sa ne anunte in caz de intrusi, am facut plinul sticlelor de apa si ne-am pregatit sa punem tara la cale. Inca nu stiam cu siguranta cu ce luptam. Si nici nu ni se ingaduia sa stim.



RE: Cicatricea lunii II - Mina Fabienne Potter - 19 Mar 2012

Mina era total intr-o ceata continua. Din momentul in care incepuse sa se inteleaga bine cu Flinn, atractia ei catre JJ disparuse subit. Nu stia cum era posibil acest lucru, ei incepand sa se inteleaga ata de bine, insa totul sa se termine atat de brusc si atat de repede. Era un lucur pe care Mina nu il putea pricepe. Flinn, dupa parerea ei, era genul de persoana care te asculta cand ai o problema, iti indeasa sfaturile pe gat cu forta si foloseste foarte rar exclamatia "Awww", pe care fosta soimita o adora. Aceasta apropiere dintre ei s-a datorat indepartarii lui JJ fata de ea. In ultimul timp acesta se purtase foarte distant, rece, ca o bucata de marmura care doar sta si nu poate scoate nici macar o bucatica de cuvant. Mina era foarte nrvoasa din cauza acestui lucru, si poate ca de aceea ea s-a atasat asa de mult si asa de dintr-o data de Flinn. Acesta ii spunea problemele sale, ea i le spunea la randul ei, ajutandu-se si sprijinindu-se reciproc.

Padurea lui Dean era exact cum isi amintea Mina. Mare, intuneoasa si plina de un mister care te atragea inauntru, folosindusi cele mai de pret vraji. Mina cazu repede in ele, si stia ca acest lucru nu ii va face bine. Se uita in jur dupa Lisa, si o vazu, stand acolo, jos langa JJ. Isi intoarse subit capul si il zari pe Flinn. Acesta statea sprijinit de un copac, cam la 20 metri departare. Fosta soimita arunca o privire inapoi, dupa care o lua inspre acesta. Vantul adia placut, parul Minei fluturand incet. Cand ajunse langa copac, puse mana pe el si ii simti textura. Inchise ochii si trase aer in piept, si pentru un moment vazu in fata ochilor o carte mare, veche si prafuita care isi facea veacul pe la biblioteca. Se apropie de Flinn si ii puse mana pe brat.
- Hei, zise ea zambindu-i, esti bine? Ce te preocupa?
Flinn se intoarse si ii lua mana intr-a lui, insa doar pentru un moment, lasandui-o sa cada din cine stie ce motiv. Mina nu se supara insa se simti putin ciudat.
- Sun bine, nu iti fa griji pentru mine, zambi el slab.
Mina stia ca minte, stia ca este ceva in neregula cu el si nu se va lasa pana nu va afla, de asta era sigura. Se intoarse cu spatele si facu doi pasi, cand simti ceva cald care statea pe umarul ei.
- Fabienne...
Isi intoarse capul si il vazu pe Flinn. Inghiti in sec, si se intoarse cu fata spre el. Nu stia ce se intampla in momentul ala. Nu stia ce asteapta de la el. Nimic... Oare era adevarat? Oare ce se intamplase cu ea? De cand il cunoscuse se purtase total diferit. Clipi incet din ochi si isi trecu mana lin prin par.


RE: Cicatricea lunii II - Lisa Parker - 19 Mar 2012

Ma simteam singura, desi aveam o gramada de lume langa mine si il recapatasem pe JJ si restul trupei. O aveam pe Mina care imi toca creierii in fiecare zi, dar imi placea, aveam nevoie sa simt caldura familiara din nou. Aveam nevoie sa simt ca mi se da atentie, ca cineva isi facea griji pentru mine, ca cuiva ii pasa daca erai vie sau moarta, bine sau rau, fericita sau suparata.
Si acolo erau ei. Oamenii care le faceau pe toate deodata.

Simteam fluturasii dansand ritmic in stomacul meu si ma luase ametealea. Era acolo, langa mine, tinandu-am strans in brate, de parca nu mai vroia sa-mi dea drumul. Senzatia pe care mi-o dadea respiratia lui calda pe ceafea mea. Ma trezise totusi din visare cu o soapta nerasuflata. "O sa fie totul ca inainte. Iti promit"
O promisiune? Da, aveam nevoie. Si-o va tine? Ramanea de vazut. Insa ma simteam confortabil stiindu-l acolo.
In jurul meu, padurea isi arata maiestatea, cu bogatia de copaci, cu coroanele lor dese, cu pasarile care se jucau cautand mancare, cu linistea apasatoare ce prevestea ceva rau. Fosnetul continuu si monoton al frunzelor nu dadea semne de intrusi insa mintea mea nu se putea gandi la altceva. Nimeni nu imi spunea nimic. Macar aflasem ca Mina era devoratoare. Macar atat...
Pana si cicatricea parca se mai retrase. Rosul intens pali in fata unui roz cald, placut, pal. Durerea nu mai era asa insuportabila. Viata mea isi realua cumva cursul spre normaliltate. Sau ceea ce se presupunea ca era normalitatea acum.


Nu mai voiam sa continui in felul acela. Ma distrugea pe dinauntru, si chiar daca nimeni nu stia, si nu va sti vreodata, iubisem acea particica din mine, ma obisnuisem cu ea. Isi avea salasul in corpu meu, in inima mea, in sufletul meu. Dar acum trebuia sa o las sa plece. Caci asta si voia. Sa fie libera, sa nu mai sufere, sa nu mai iubeasca in gol.



Inceputul sfarsitului.

RE: Cicatricea lunii II - Mina Fabienne Potter - 07 Jun 2012

Statea si se uita la Flinn, care se pare ca era cu totul si cu totul pe alta planeta. Sigur se gandea la toate prostiile pe care le facuse pana acum, in trecut ma refer, bineinteles. Si –a asezat capul pe trunchiul copacului si i-a aruncat lui Flinn o privire patrunzatoare, si plina de sentiment. Nu stia ce este in acel moment in neregula cu ea,insa era foarte constienta insa de faptul ca ceva era, chiar daca se aflaa acolo, undeva, ascuns in sufletul ei. Ochii fostei soimitei de culoarea smaraldului ii tintuiau ochii persoanei care statea sprijinita de acel copac. Parea ca este un star de la Hollywood care statea in lumina relfectoarelor, lumina soarelui cazand direct in ochii lui albastrii ca topazul. Vantul adia incet, iar parul acelei fiinte care se sprijinea de acea suprafata butucanoasa , zbura in toate partile. Privirea lui se afla acum undeva in jos, spre pamant. Era atat de atent la ceva ce vazu acolo, incat Mina credea ca daca cineva il va scoate din acea stare va reactiona urat. Si-a trecut mana usor prin par si a aruncat o privire in jurul ei. Insa in momentul in care vazu decorul acel romantic isi inabusi un zambet. Care era rostul totusi? Flinn niciodata nu va realiza ca ea era acolo, si ca simtea ce simtea pentru el. Sau poate nu, poate se mintea singura si doar credea acest lucru. Dar era oare posibil sa creada acest lucru dupa toate lucrurile care s-au intamplat intre ei? Toate certurile lor cu dublu inteles, pe care doar “psiholoaga” de Lisa le-ar putea intelege, toate gesturile pe care si le fac in mod neintentionat unul celuilalt, toate acele priviri uciagse si acele zambete date pe furis, si ca sa nu mai spun si de toaate noptile acelea nedormite, pe care le petrecuse cu el stand si discutand ca doi oameni care se cunosc si stau in aceeasi casa dintotdeauna. Cum putea sa uite acele nopti? Era peste puterile ei, mai ales lucrurile care I le destainui-se si el paru interest sa auda mai multe. Statea cateodata si se uita lung la el, si se gandea ca “ Daa, stii? Tu mi-ai putea fi frate! “, dar imediat ce avea acest gand se apuca de ras si ii spunea lui acest lucru. El punea de fiecare data capul in pamanat, scotea acel “Awww” care iti ajungea pana la inima, si zambea. Acel zambet al lui… Mina nu va putea niciodata sa uite acele zambete pe care I le-a daruit. De fiecare data cand Flinn zambea inima ei se oprea in loc si ea se facea mai rosie ca sangele. Nu ca in momentul acela sangele ei mai curgea prin vene, dar asta este cu totul si cu totul alta poveste. Merita? Nu cred ca va fi niciodata pregatita pentru raspunsul la aceasta intrebare. Mina isi trecu mana prin parul ei lung buclat, si se intoarse, dar nu inainte sa ii mai arunce o privire lui Flinn.
Inchise ochii, stapanindu-si cu greu lacrimile care I se adunasera in colturile ochilior si inghiti in sec. Macar de i-ar fi zis ceva, orice, nu avea prea mare importanta. Macar sa ii fi spus ce il apasa pe suflet, insa el nu. Preferase sa taca acum, si posibil pentru totdeauna. Trebuia sa plece de acolo acum, nu mai putea sta niciun singur minut in preajma lui. Durere. Asta simtea acum. O durere cruda si sfasietoare care invaluia toata fericirea pe care o simtise cu cateva momente in urma. Lua toata viata din ea si o inlocuia cu aceasta durere care te macina incetul cu incetul, pana in momentul in care vei invata sa traiesti cu ea si sa nu iti mai pese. Insa ea nu putea. Nu era inca pregatita pentru o asemenea durere sfasietoare. Facu un pas, si deodata simti o mana calda care o prinde pe a ei. Inchise ochii si lacrimile incepura sa ii curga pe obraz, semnificand tot ceea ce nu putuse ea sa zica pana acum. Ii deschise intr-un final, iar Flinn era deja in fata ei. Ridica mana si ii sterse lacrimile incet de pe obraz, dupa care o trase mai aproape de el. Fosta soimita isi muta privirea verzuie direct in ochii lui. Momentul Acela fusese unul decisive pentru ea. Stia ca acum se va intampla ceva ce ea nu dorea, insa nu se putea opune. El…El..avea sa plece… Nu stia insa de ce credea acest lucru, asa simtea, deoarece nimeni care da o veste buna, nu se uita in ochii tai cu privirea aceea de “ Iarta-ma!”. Mina vru sa isi traga mana in acel moment, insa el o stranse si mai tare, facandu-I semn din cap ca “nu”. Vantul adie usor, si copacii din padure incepusera deja discutia lor, care de obicei se petrecea cam in jurul acestei ore, un lucru ciudat pentru Padurea lui Dean. Mina trase aer in piept, deoarece simtea ca mai are putin si lesina. Era sigura de faptul ca Flinn nu va lasa sa se intample asa ceva, din simplul fapt ca ii marturisise ca tine prea mult la ea.” Da. Tine prea mult. In ce sens? In sensul de frate, nu?” gandi ea. Mana lui Flinn incepu sa urce in sus si in jos.
-Imi pare rau, sopti el.
Se apropie atat de mult incat acum ii putea simti respiratia calda pe obraz. Inima fetei incepu sa bata nebuneste. Isi puse mana pe talia ei si o stranse mai aproape de el. Mina isi aseza mana pe umarul lui si nu era sigura daca mai respire sau nu. Soarele isi mutase razele direct pe ei, Mina vazu pentru prima oara acea stralucire specifica ochilor lui si ii zambi din tot sufletul. El incepu sa ii cerceteze chipul si zambi la randul lui.
-Ce? Intreba el razand.
-Nimic, doar ca…stii… isi muta ea privirea in pamant, insa mana lui fu mai rapida. Se aseza urgent la e ape obraz, plimbadu-se pana ajunse la barbie, pe care i-o prinse si o ridica putin, astfel incat sa o poata saruta. Si chiar o facu. Acel prim soc pe care il avu fusese de neuitat. Flinn o stranse pe Mina si mai tare in brate pana cei doi au devenit unul singur. In mintea soimitei se aflau o multime de lucruri si totodata nimic. Simtea cum mai are putin si zboara, simtea cum o lasa genunchii, simtea….ce sa mai simta? Ca mai avea putin si lesina acolo la cat de absorbita era. Flinn o lasa incet pe Mina din stransoare si isi trecu mana prin parul ei. Ochii ei ii cautau acum pe ai lui. Nu putea sa creada ca tocmai se intamplase un asemenea lucru. Niciodata nu se gandi ca Flinn ar putea-o privi mai mult ca pe o sora. Nu stia ce se intamplase, insa nici nu dorea sa afle. Era intr-o ceata deasa si nu dorea sa iasa din ea decat daca o ajuta el putin. Sau putin mai mult. Mina incepu sa rada incet. Flinn isi impleti degetele cu ale ei, nedezlipindu-si insa mana din parul ei.
-Ce sa stiu?Eu orium le stiu pe toate, nu?rase el.
-Aaa…rosi ea, nu mai conteaza acum, termina ea propozitia si il lua in brate.
Flinn rase incet si se trase repede din imbratisarea ei. Fosta soimita paru dezamagita. Flinn ii facu semn ca sa astepte doua minute si disparu dupa un copac. Mina se sperie intai, nestiind ce avea acesta de gand, insa cand vazu ca revine inima I se aseza la locul ei. Nu ca inima ei ar putea sta intr-un loc cand era el prin preajma. In momentul in care aparu de dupa copac afisa zambrtul lui Acela super fermecator pe care Mina il adora si o invalui in privirea lui calda si plina de inteles. Tinea o mana la spate si soimita isi puse mainile in solduri, prefacandu-se suparata.
-Si ce anume ascunde domnul “eu-le-stiu-pe-toate-Flinn” ?
-Ceva pe care domnisoara “si-eu-vreau-sa-le-stiupe-toate-Fabienne” sigur o sa iubeasca!
-Daaa? Si ce este acel ceva?
-Vrei sa stii? Zambi el intr-un fel malefic.
Mina dadu din cap ca da.
-Atunci vino si afla, o provoca el din priviri.
Mina isi lasa mainile jos din soldurile si se apropie in fuga spre el, sarindu-I in brate. Flin o prinse si o invarti, dupa care ii arata ce ascundea la spate. Mina se uita la trandafirul de culoare sangerie pe care el il tinea in mana si ii atinse petalele incet, dupa care il lua, multumindu-I lui Flinn pentru acest mic cadou dragut. Flinn o prinse de talie si o saruta bland pe frunte. Fosta soimita trase aer adanc in piept, si incepu sa se gandeasca la toate aceste lucruri. Mirosul padurii amestecat cu cel a lui Flinn era unul imbietor, de care nu te-ai fi putut satura niciodata. Il satranse in brate si isi dori ca acel moment sa dureeze pentru o vesnicie. Insa brusc in cap ii aparu imaginea Lisei si a lui JJ. Ce aveau sa le spuna lor? Ce vor crede cei doi despre acest lucru? Lisa sigur nu va fi de acrd, deoarece ea l-a iubit foarte mult pe Flinn, si dupa cate isi daduse seama Mina, il iubea pe JJ intr-un mod foarte profund, insa ii era frica sa ii spuna acest lucru. Uneori putea fi foarte incapatanata, si nu asculta sfaturile prietenilor, facand mereu doare ceea ce credea ea de cuviinta ca ii este bine. Cand de fapt era rau. In majoritatea timpului. Mina o cunostea foarte bine, de cand erau mici chiar, si stia cat o poate duce capul. Se desprinse de Flinn si ii arunca o privire putin tematoare.
-Lisa si JJ, sopti ea cautand ceva in ochii lui.
-De azi las armele jos. Nu mai imi pasa de parerea celor din jurul meu. De ce nu mai imi pasa? Lor le-a pasat vreodata?
-Dar totusi sunt Lisa si JJ. Cea mai buna prietena a mea sic el mai bun prieten al…
Flinn izbucni intr-un hohot de ras.
-Cel mai bun prieten? JJ? Asa crezi? Doar pentru faptul ca nu am nicio treaba cu el, asta nu inseamna ca suntem cei mai buni prieteni. Niciodata nu ne-a interest unul de celalalt. De ce crezi ca ne-ar interesa acum?
Mina se holba efectiv la el si nu stia ce sa zica. Ar fi fost mai bine sa nu deschida un sbiect atat de delicat, deoarece se pare ca Flinn se cam aprinsese. Nu ca nu era super dragut cand facea asa, insa nu stia ca atunsese o coarda sensibila.
-Ok, mai bine taceam, da stiu. Nu stiam. Iarta-ma.
-Nu am pentru ce sa te iert Fab, nu ai facut nimic ce trebuie sa fie iertat, o mangaie el pe obraz. Soimita rosi si isi puse capul in pamant.
Oare cate alte lucruri noi si ciudat se mai pot intampla? Eu cred ca abia acum este inceputul. Si ma astept la niste intamplari de toate frumusetea. Episoadele nu inceteaza sa uimeasca.

RE: Cicatricea lunii II - Lisa Parker - 08 Jun 2012

Peisajului putin straniu i se adaugase raceala serii, iar noi inca nu facusem planurile. De fapt, nu stiam nici macar ce o sa facem acolo, daca o sa ramanem, cat timp si de ce. Nici unul dintre ei nu se spunea ce sau cine anume ne urmarea, de ce si cum am putea scapa. Nu stiam nici ce facusem ca sa meritam un asemenea tratament - baietii nu erau foarte prietenosi cand ii intrebam ceva. Insa era ceva. Ceva ce nu-mi dadea pace. Oare toata aceasta nebunia avea vreo legatura cu cicatricea noastra? De ce o aveam amandoua? Ce insemna? Cine ne-o facuse?
Toate aceste intrebari aveau sa-si gaseasca intr-un final raspunsul. Dar cu siguranta nu acum. Toti eram stresati si cu toate simturile active, gata de orice. Sau poate nu...

Stand sub copacul care urma sa ne gazduiasca, mi-au venit in cap o gramada de amintiri. Incepusem sa ma indoiesc de propria familie. Erau ei ceea ce spuneau ca sunt? Erau toti cei din jurul meu ceea ce pretindeau? Vantul adia usor si imi ravasea parul, amintindu-mi ca totusi nu sunt singura care are nevoie de raspunsuri la multele intrebari. Am scrutat cu o privire padurea si am zarit-o pe Mina, undeva mai departe, langa Flinn. Nu-mi putea da bine seama ce se intampla dar stiam sigur ca nu era de bine. Cu toate astea, aveau sa se descurce, nu aveau de nevoie de cineva care sa ii ia la intrebari, si mai ales acum cand toate erau cu susul in jos.
Nu-l mai vazusem pe Bruno de cateva zile. Era deja timpul sa revina si sa ne dea vestile cu privire la ceea ce in jurul nostru. Sau cel putin unde Dumnezeu ne afla in imensa Padure a lui Dean.
Da, era un inceput dar de care fel? Nu puteai nici ghici ce se intampla in urmatoarele minute, daramite in urmatoarele ore, iar asta ne ingreuna munca. Trebuia sa stim unde suntem ca sa putem face "planurile de bataie".

Un straniu sentiment ma cutremura acum, lasandu-ma intr-o stare de agitatie greu de descris. Imi venea sa pun sapte mii de intrebari, si cred ca m-as fi multumit si cu un singur raspuns, dar daca deschideam gura, riscam sa primesc o cautatura urata sau chiar un raspuns usturator.
Dupa cateva minute de stat si primit la stele, JJ isi facuse aparitia in fata mea. Uram faptul ca se misca atat de repede. Putea foarte bine sa scape de orice si puteam face pariu ca si el ura faptul ca trebuise sa stea dupa noi tot drumul. Insa nu spuse nimic. Pana acum...
-De ce nu intri? Se face rece? Avea o privire pierduta, cu o usoara urma de ingrijorare.
-Mi-e bine. Dar tu?
Acel fior ma luase din nou, de data asta mult mai puternic, apasat si provocand o durere surda de cap. Vantul isi mari viteza acum, amestecand in capul meu toate ideile din capul meu.
-Eu ce? Nu intru, cineva trebuie sa stea de paza si vad ca Flinn are treaba. Spuse, el privind inspre Flinn si Mina, cu o oarecare mila. Oare cum o sa le fie? E mai greu, dat fiind cine sunteti voi...
-Cine suntem? Am intrebat eu cu o curiozitate prea accentuata.
-Altadata...

RE: Cicatricea lunii II - Mina Fabienne Potter - 08 Jun 2012

Mina era foarte sigura ca ceva avea sa se intample in acea zi minunata, si iata ca s-a intamplat, insa nu dupa asteptarile sale. Tanara fata credea ca astazi se va intampla o oroare, ceva ce aveau sa le schimbe viata pentru totdeauna, aflarea unui secret atat de odios, incat aveau sa plece din acel loc fara sa mai spuna vreun cuvant. Se uita in spatele lui Flinn si vazu ca JJ statea de vorba cu Lisa. Il lua pe Flinn de mana si il trase dupa ea, zambindu-i calduros, aratand inspre cei doi asa zisi „porumbei” care povesteau despre cine stie ce secrete foarte bine ascunse. Flinn pleca de pe loc si o lua pe Mina in brate, aducandu-i aminte soimitei de prima zi cand se intalnisera si acesta pentru a o putea duce unde dorea el, o lua direct pe sus, punand-o frumos pe umar de parce era un obiect. Nici Mina nu se lasa mai prejos si incepu sa ii faca lui Flinn cunostinta cu pumnii ei. De data asta incepu sa ii faca tanarului cunostita cu sarutul ei pe obraz. Flinn se intoarse si ii darui unul dintre acele zambete care pur si simplu iti topeau inima. Fosta soimita rosi, si trase aer adanc in piept. Era foaarte fericita si nimic nu ii putea strica acest lucru. Cand ajunsera aproape de cei doi „porumbei”, Flinn o lasa pe Mina jos si isi impleti degetele cu ale ei. Nu stia ce sa spuna despre acest lucru. Nu credea ca JJ si Lisa au sa fie de acord cu toate acecste lcururi. Nu ca stia, era foarte sigura, dupa felul in care o stia pe prietena ei. Ori avea sa puste de nervi, ori nu va mai vorbi cu ea niciodata, ori se va preface fericita. Doua din trei. Mana lui Flinn era catifelata, si protectoare. De fiecare data cand acesta o atingea Mina se imtea cea mai protejata fiinta de pe aceasta planeta. Fiecare sunet pe care acesta il scotea, o facea pe Mina sa se comporte ciudat. Nu stia de ce se poarta asa, tot timpul in preajma lui, insa spera ca va gasi o explicatie la acest lucru. Acum insa avea intrebari mult mai importante de pus, si raspunsuri de gasit, undeva. Pentru ca ele existau acolo, undeva, ascunse intr-un loc in care ele nu au cautat si nu se vor gandi niciodata sa caute.
Se apropie de pomul sub care statea Lisa si il trase pe Flinn dupa ea.

Cand ajunsera in fata lor, JJ le arunca o privire fulgeratoare. Fosta soimita incerca sa evite privirea lui JJ. Nu il prea putea orivi in ochii lui de un rosu sangeriu, deoarece se simtea foarte ciudat cand o facea. Simtea cum tot sangele din corpul ei parca se evapora, undeva in ea. Era o senzatie foarte ciudata. Tot acel sange parca se indrepta spre cicatricea pe care o avea ea pe mana si pulsa încontinuu. Din reflex isi puse cealalta mana peste cicatrice. JJ observa acest lucru si schita un zambet. Lisa isi ridica ochii si ii puse direct intr-ai prietenei ei. Privirea verde a fetei incerca sa patrunda in cea capruie, insa ceva o opri. Fu impinsa afara de un zid pus cu foarte mare atentie, si cu foarte multa grija acolo. Stia… Ceva stia si nu dorea sa ii spuna… Sau era doar impresia ei? Nu apuca sa citeasca nimic, deoarece Lisa isi muta ochii caprui pe Flinn. Acesta nu era atent la ea, deoarece privea undeva prin JJ.
-Nu stii in ce te bagi!sopti JJ.
Flinn isi tresari in urmatorul moment si se uita fix la JJ. Devoratorul Vampir nu schita nici un gest pe fata. Era ca o bucata de piatra. Pe fata lui Flinn se puteau citi insa foarte multe. Trecea cu repeziciune de la enervat, la de-a dreptul furios.
-Nici tu nu ai stiut pana ai facut-o! reusi el sa zica.
-Asta pentru ca eu am facut-o cu un scop, nu ca tine.
-Nu ai nici cea mai vaga idee ce se petrece aici! Ce incerci sa faci? Chiar nu am chef de comentariile tale consumate de-am pixu` pe aici! Cred ca ma pot descurca si singur in chestiile in care ma bag.
JJ isi puse capul in pamant si zambi malefic. Mina se holba de la unul la celalalt si nu stia despre ce era vorba. „Oare ce naiba se petrece aici?” gandi ea. In ochii ei se putea citi cu usurinta spaima. Cei doi, in aceasta postura o infricosau. Nu ii placea niciodata cand Flinn se enerva, si chiar acum nu avea nevoie si de urletele lui JJ, de care era super sigura ca atingeau note foarte inalte. In urmatorul moment Flinn ii dadu drumul la mana fetei, deoarece JJ se postase in fata lui si il prinse de gat. Mina facu ochii mari si vru sa se apropie, insa Devoratorul Vampir o dadu la o parte incet.
-O singura data. Ai grija cum ti-o irosesti, sopti el, dupa care disparu in noapte.

RE: Cicatricea lunii II - Lisa Parker - 10 Jun 2012

Vantul adia usor, dand o senzatie de apasare si sufocare. Asta se aduna la scena putin ciudata ce mi se desfasura in fata. Intr-un fel ii dadeam dreptate lui Flinn, dsr si el facuse la fel, deci nu ar trebui sa scoata nici un sunet de protest. Cu toate astea, ceva il macina de ceva vreme. El nu isi facea griji pentru nimeni, insa in aceste saptamani, isi facuse pentru mine si Mina cat pentru toata viata. Ma facea sa incerc incontinuu sa aflu ce anume se petrece dar dupa ceea ce spusese mai devreme, imi era cam greu. Deci noi 2 eram totusi cineva. Sau cineva avea treaba cu noi.
Ma pierdusem incet in ganduri incercand sa-mi amintesc daca facusem vreodata ceva. Dar n-am gasit nici un indiciu, mereu avusesem grija pe cine suparam. Dar Mina? De ea nu mai stiam de ceva timp aproape nimic. Si nici nu apucasem sa trecem in revista vietiile noastre de cand ne vazusem ultima oara. Iar acum chiar ca nu mai gaseai putin timp, cel putin nu fara unul dintre ei pe langa noi, tragand insistent cu urechea. Cel mai adesea JJ, el si abilitatile lui extra-prea-in-plus. Cateodata erau chiar enervante, prea nelalocul lor, prea implicate in vietiile noastre.

Acum, Mina si Flinn erau pe cale de a face o gresala, insa nu-mi pasa, atata timp cat erau fericiti, iar Mina era in siguranta. Insa toata lumea uita un amnanunt. Acesti devoratori iubeau o singura data cat pentru toata viata. Si tare greu isi iroseau sansa aceea. Asta ma facea sa cred si ca Mina ar fi speciala, altfel nu s-ar fi ales cu astfel de tratament. Aerul curat si rece al noptii ma trezi din ganduri si ma pusese din nou in fata scenei decisive. Cum JJ era adeptul chestiilor "pe fata", acum era momenbtul ca Flinn sa-si dezvaluie talentul de convingere. Acesta inca mai avea mana lui JJ bine pusa pe gat, dar nu parea sa insufle panica. Avea o figura impasibila, greu de descris in cuvinte. I se citea o usoara urma de teama doar atunci cand se uita la mine sau Mina. Insa era clar ca stia si el, nu noi sa fim in bataia focului in noaptea aceea.
-Acum chiar nu e momentul sa va marcati teritoriul, ce-ar fi sa facem un foc mai bine? Mina dardaie iar eu cred c-o sa o urmez in putin timp.
Nu parura sa-mi dea prea multa atentie mie cat vorbelor mele. Amndoi luara o pozitie de drept si executara ca doi robotei fara creier automatizat propriu. Aveau doar telecomanda si asta imi convenea. Nu stiam foarte bine ce sa fac, dar faceam tot posibilul sa aflu. Flinn isi abtinea o tuse seaca, in timp ce JJ aducea un brat mare cu lemne.
La naiba cu viteza lui! gandeam eu si ma indreptam spre el, incercand sa-l ajut. Imi oferi drept multumesc o privire calda si plina de inteles, si mi-a inmanat cateva dintre crengi.
In cateva minute aveam deja un foc mare, care emana o caldura ademenitoare. Bruno isi facuse aparitia cu un animal jupui, care ar fi trebuit sa fie cina, insa mie imi pierise pofta cand am vazut bietul animal...
Totusi, am fost singura, ceilalti mancand pe saturate, pana la ultimele bucatele. Simteam din nou acel fior, de data asta insotit de durerea insuportabila a cicatricii. Vazand ca nu era bine, JJ se posta in spatele meu, langa un copac si ma puse sa stau jos, sprijinita de el. Racoarea incerca sa-mi repuna creirul in functiune, insa acesta refuza categoric. Era bine. Frigul combinat cu caldura si enegia venita de la JJ faceau o echipa buna.
Am cascat lung si mi-am lasat capul pe umarul lui. In cateva minute am adrormit, ascultand suntele padurii, care parca te chemau la ele, cu jalnice strigate de animale. Avea sa fie bine atata timp cat stateam cu totii laolalta. Asa ne puteam apara dar si ajuta atunci cand era nevoie, consola atunci cand ceream.



Un zambet cald, o adiere de vant.

RE: Cicatricea lunii II - Mina Fabienne Potter - 10 Jun 2012

Noaptea venise cu pasi repezi. In timp ce isi pierdeau timpul in jurul acelui foc care le transmitea o senzatie de caldura foarte puternica, prin mintea fostei soimite incepura sa se plimbe o gramada de ganduri. Se uita inspre prietena ei Lisa si o vazu pe aceasta cum atipise stand cu capul pe umarul lui JJ. Vantul adia incet, racoros, ca si cum si el ar fi fost obosit dupa o asemenea zi calduroasa si lunga. Parul Minei era atins nu numai de aerul cel bland, ci si de mana lui Flinn care se plimba alene prin buclele ei. Inchise putin ochii, savurand acel moment, si trase aer puternic in piept. Briza padurii o facea sa se simta intotdeauna foarte bine si in siguranta, insa acum ca Flinn o mangaia duios se simtea si mai protejata. Acesta isi apropie capul de urechea ei si Mina simti un fior pe sina spinarii. Zambi in sinea ei si scoase un mic sunet. Flinn incepu sa ii sopteasca ceva la ureche:
-Fab...stii, eu...
Atat apuca fata sa prinda, deoarece JJ fu in urmatorul moment in picioare, Bruno urmandu-l indeaproape. Capul Lisei cazu de pe umarul lui JJ cand acesta se ridica, si acum cazu lin, ca o frunza pe pamant, trezindu-se instantaneu. JJ se apropie de Mina si o prinse de brat, ridicand-o atat de brusc, incat aceasta se sperie. Flinn se ridica si el in picioare si ii arunca lui JJ o privire ucigatoare. Vru sa faca un pas, insa Bruno i se posta in fata Devoratorului si in ochii i se putea citi cat era de calm. Mina se uita la JJ, apoi la Lisa care acum statea in picioare si nu stia ce se petrece aici.
-Trebuie sa ne miscam, se auzi vocea lui JJ.
-Trebuie sa gasim neaparat medalioanele, zise si Bruno.
-De ce trebuie sa ne miscam, si ce medalioane? Ce se petrece aici, oameni buni? intreba Mina facad ochii mari si rugandu-l pe JJ din priviri sa desfaca stransoarea. Mana lui incepu sa cada de pe bratul ei, asta insemnand ca acesta intelesese ceea ce ea ii transmise. Flinn se posta in urmatorul moment in spatele ei, si o prinse dragastos de talie, intreband-o daca este bine. Ea ii raspunse cu un zambet si Flinn o saruta incet pe obraz. Mina simti din nou acea senzatie furnicatoare pe sira spinarii. De fiecare daca cand acesta o atingea, fie si pentru cateva secunde, toti senzorii fetei se activau. Acum insa, simtea si altceva pe langa acest lucru. Cicatricea de pe mana incepu sa o arda din nou si o atinse in treacat. Proasta idee. Simti cum cade intr-o stare de lesin si in urmatorul moment se afla intr-o curte imensa. Vremea de afara era oribila. Nu se putea vedea decat luna, iar tunetele si fulgerele nu lipseau din peisaj. Fosta soimita se intoarse si vazu ca in spatele ei se afla un ditamai palatul, scos parca dintr-o poveste horror. Se cutremura la gandul acesta, ea niciodata avand prea multe tangente cu lumea horror. Brusc imaginea se schimba si Mina se afla acum intr-o camera in care era un barbat. Nu ii putea deslusi fata din cauza ca acesta statea cu spatele, jucandu-se cu doua fetite. Una era un bebelus scump de vreo 2 ani, iar cealalta era sora ei mai mare care radea si se amuza pe seama ei. Mina vru sa se apropie, cand usa din spatel ei se deschise si niste oameni imbracati in robe negre au tabarat pe usa si s-au apropiat de tata si fetele lui.
Fata deschise ochii si vazu ca acum se afla in Padurea lui Dean, cu bratele lui Flinn in jurul ei.
-Doamne, Fab, esti bine? Ne-ai tras o sperietura sora cu Moartea.
-D-da, sunt bine. Lisa...Unde e Lisa? Vreau sa vorbesc cu ea.
-Lisa e cu JJ acum, se auzi o voce blanda, pe care aceasta presupuse ca era a lui Bruno.
-Ce s-a intamplat? se interesa Flinn.
Mina isi afunda ochii intr-ai lui si nu stia daca sa ii spuna sau mai bine sa pastreze secretul. Avea atatea intrebari. Trebuia neaparat sa ii spuna Lisei despre ceea ce visase, sau ce vazuse chiar. Oare cine erau acei oameni? Cu ce au gresit ei, de au venit oamenii imbracati in robe negre dupa ei? Lisa. De ea avea cea mai mare nevoie acum. Insa se parea ca aceasta lipsea momentan. Fostaa soimita isi trecu mana prin par si il stranse pe Flinn la pieptul sau.
-Nimic, sunt bine, multumesc, ii raspunse, urandu-se pe sine ca trebuie sa ii ascunda asa ceva.

In tot acest timp Bruno se pare ca ii privise. Nu stia ce ascunde acel om, insa ceva nu era de bine in legatura cu el. Era tot timpul prea calm si parca purta pe umeri o povara uriasa. Sau un secret nedescoperit de nimeni. Ceva o facuu sa creada ca ceea ce stia Bruno le va putea ajuta pe ea si pe prietena ei Lisa. Privirea aceea verzuie ii aducea aminte de cineva, i se parea foarte cunoscuta, simtea un deja-vu de fiecare data cand il privea in ochi. Si nu, nu era doar imaginatia ei, chiar daca aceasta putea atinge limite foarte mari. Stia, pur si simplu stia ca omul acela are ceva legatura ci cicatricea si cu tot ceea ce li se intampla lor.

RE: Cicatricea lunii II - Lisa Parker - 22 Nov 2012

N-aveam nici cea mai vaga idee ce urma sa facem. Dar presupun ca avea legatura cu medalioanele pomenite de Bruno. Si daca intuitia mea nu ma insela, erau cele pe care le purtau ei la internat. Niste cercuri negre, mate si fara sens, agatate de-un snur la fel de negru si ciudat. Nu mi-a trecut prin cap sa intreb atunci, acum nu mai era momentul.
-Josh, trebuie sa vorbim. Ok suna total patetic si a cuplu pe cale de destramare, dar era singura propozitie pe care o aveam in cap si aveam neaparata nevoie de limpezire si siguranta mentala.
-Cum mi-ai spus? Privirea lui probabil ca era in stare sa taie orice in momentul ala, si nu am fost in stare s-o sustin cu a mea. Dar eram serioasa, chiar voiam sa stiu. Nu-mi ajungea doar sa banuiesc si sa sper ca asa se va intampla, de dragul amorului meu propriu.
-Vreau sa stiu, si nu conteaza cum iti spun, daca asta ma va ajuta.
-Nu te ajuta. Raceala din vocea lui imi dadea fiori. Era totusi atat de cunoscuta, ca si cum as fi auzit-o toata viata.
-Atunci fa cumva a ma ajute, pentru ca eu in starea asta nu mai fac nimic, si nu cred ca ai de gand sa ma cari in spate oriunde am merge. Ai si tu limitele tale. Sper...
-Imi cunosti destul de bine aceste limite. Nu s-au schimbat in timp, sa stii. Sunt inca acelasi om. Doar cu un pret pus pe cap.
-Vrei, te rog, sa nu mai vorbesti tot pe ocolite, sa te asezi si sa imi spui? Am mare nevoie de o urma de liniste. Am pus cea mai imploratoare fata a mea si am sperat sa ma sustina destul de bine.

Decorul iti dadea fiori pe sira spinarii. Copacii aratu toti la fel, si daca nu ar fi fost el acolo, cu siguranta m-as fi pierdut. Aveai senzatia ca te-ai pierdut intr-o sala cu oglinzi multe, aratanjate in asa fel incat sa te faca sa-ti pierzi orientarea in spatiu. Figura lui adaugata la decorul asta nu ajuta. Avea o privire rece ca gheata, ochii misteriosi erau pierduti, undeva departe iar zambetul stramb trada o urma de igrijorare.
-Nu pot...
Mi-am adunat toata forta pe care o mai aveam si m-am uitat la el nervoasa.
-Cat crezi ca mai pot indura? M-am bazat pe anii in care te-am cunoscut, si te-am urmat. Dar n-am nici cea mai vaga idee unde dracu' mergem, sau cine ne urmareste sau..
-Nici eu, ma intrerupse el. Nici eu si nu cred ca vreau sa aflu, ar insemna sa va pierdem. Sa te pierd... ochii aceia ca un ocean de mistere se golisera. La propriu. Nu mai eram in stare sa vad nimic in ei. Parca murise odata cu vorbele rostite.
-Vreau sa stiu cu ce ma lupt.
N-aveam de gand sa-l las sa scape. Desii i-l credeam ca erau multe de indurat. Mereu imi spusese ce i se intampla, si prbabil ca i-l chinuia acum.
Un fior venit pe ne-pusa-masa m-a facut sa ma gandesc la Mina.
-Stii, poate ar trebuii sa ne intoarcem, m-am lingusit eu, rupand orice fir de presiune de pe sau din el. Cu cea mai convingatoare fata de friguroasa pe care o aveam, m-am cuibarit langa el si i-am asteptat privirea.
-Sa presupun ca o sa urmeze o a doua parte, nu?
-Fi sigur.
Desi eu paream amuzata, el nu dadea semne de sentimente. Tot gol era.


Margele fara fir.

RE: Cicatricea lunii II - Mina Fabienne Potter - 08 Dec 2014

Pamantul era umed si rece, simtindu-se pe sub picioarele goale atat de strain, si nemaiatins de nicio fiinta umana pana in momentul de fata. Roba cea lunga si neagra atingea suprafata pamantului, lasand in urma ei o dara de fum. Din cand in cand se mai auzeau soaptele incete ale greierilor in fata, insa doar pana in momentul in care treceam. Prezenta mea omora orice sunet de animal, orice respiratie si chiar orice miscare. Nu credeam vreodata ca doar simpla mea prezenta va ucide vietuitoarele. Ce era si mai ciudat era faptul ca florile inghetau, se depunea pe ele un strat de gheata... Lucrul acesta ma infiora. Nu eram Dementor, insa nici multe nu mai aveam ca sa devin unul. Ceva lucios si rece mi se urca incet pe picior. Simteam acea raceala in fiecare por al pielii, chiar si sangele din vene incepea sa inghete laa atingerea creaturii. M-am linistit si am soptit ceva, astfel incat sa ma auda doar creatura. Se oprise din urcat suierand nemultumita. Am intins mana si am pus-o pe copac. Simteam. Nu puteam sa cred! Simteam textura copacului, liniile fine care erau trase pe suprafata acestuia, simteam... simteam viata care se scurgea din el si se transfera incetul cu inceetul in venele mele. Ce naiba..? Asa ceva nu era normal. NU! De fapt, asa ceva nu era posibil. Nu putea fi adevarat. Existau atatea dovezi care puteau sa confirme ca acest lucru nu era adevarat si nu se putea intampla. Mi-am tras mana repede si am cautat in buzunarul robei. Cele doua medalioane in forma de semiluna erau legate.Am incercat sa le desfac, insa fara niciun succes. Un fosnet se auzi in spatele meu, lucru ce m-a facut sa ascund medalioanele cu aceeasi rapiditate cu care m-am catarat deja in varful bradului. Scurtam cu privirea peisajul. Cineva intrase pe proprietatea mea. Si intr-un final l-am vazut. In departare, se afla o silueta care ingropa ceva in pamant. Intr-o fractiune de secunda am fost in spatele lui, avand grija sa nu ma vada. Am scos bagheta si dintr-o fluturare, corpul omului cazu direct in groapa pe care si-o sapase singur. Asa ceva era inacceptabil. In ochii mei se putea citi furia si disperarea. Cu o miscare lenta am tintuit creatura care statea langa mine de primul copac, dupa care am disparut.

Dupa cateva momente ma aflam in fata palatului meu si ceva straniu simteam ca avea sa se intample. Nici nu am gandit bine ca un val de putere ma izbi direct de zidul din marmura din spatele meu.

-Fab, Fab esti bine? striga Flinn in timp ce o misca pe soimita ca sa isi revina in simtiri. Fab, pentru numele lui Merlin, reactioneaza, te rog! Mina simti o mana calda care o atingea pe obraz si niste brate protectoare in jurul ei. Se simtea atat de bine si de protejata incat nu mai dorea sa mai plece de acolo niciodata si ceva ii soptea la ureche ca nu va trebui sa o faca, lucru pe care il va intelege deabia mai tarziu. In cap ii venira din nou cuvintele lui JJ pe care acesta i le aruncase lui Flinn cu atata ura : "O singura data, ai grija cum ti-o irosesti!" Mina stramba din nas si alunga imaginea lui JJ din mintea ei. Acum avea alte prioritati, nu "fataul de vampiroi blond" a lui JJ care nu facea altceva decat sa aduca probleme. Cand omul acela aparea in preajma, hop si problema dupa el. Zici ca era blestemat sau urmarit de vreo fantoma. Soimita nu dorea sa se mai gandeasca in acel moment decat la Flinn care o tinea in brate. Dintr-o data deschise brusc ochii si il vazu. Era acolo si era atat de minunat incat Mina nu se putu abtine si il trase mai aproape de ea ca sa il poate saruta, fiind atenta ca la sfarsit sa il muste putin de buza. Flinn avea ochii inlacrimati, iar soimita nu intelegea de ce.
-Ce s-a intamplat? De ce ai lacrimi in ochi? intreba ea speriata. Flinn! Ce s-a intamplat?
-Doamne cat ma bucur ca esti bine! Flinn o ridica pe Mina de pe jos si o ridica in brate invartind-o si strangand-o in brate. Habar nu ai cat de tare m-am speriat Fab, habar nu ai!
Soimita nu intelegea nimic, insa era fericita ca il vedea pe el. Se cuibari la pieptul lui si urma sa ii asculte povestea cand o vazu pe Lisa in departare alaturi de JJ. Un zambet si mai mare se afisa pe fata fetei. Se desprinse din bratele lui Flinn si alerga catre Lisa, insa nu apuca sa mearga foarte departe ca in jurul ei aterizara 10 Devoratori ai Mortii, imbracti in robe luni, negre, fumurii, care isi atintisera privirile si baghetele catre Mina. Aceasta isi scoase bagheta si ultimul lucru pe care il auzise, a fost tipatul Lisei care o striga:
-Mina!