Quote:Apusul. Norii se adunau treptat de pe cer, asemeni unei năluci, acoperind razele aurii şi totuşi insistente ale soarelui oranj să mai lumineze câtuşi de puţin. Urme violacee ce păreau difuze, acum dispăreau de pe întreg văzduhul, dând impresia că totul în jur amorţise. Însă nu în seara respectivă. Sau cel puţin aşa ar fi trebuit să fie, dar nu era. Era frig şi înnourat şi marea, şi nisipul, şi cerul, şi malul stâncos îşi pierduseră culorile. O singură pată de un alb sclipitor părea picurată dintr-un penson nesigur în acest peisaj lipsit de culoare.
Eduard, singur, rătăcit pe acest ţărm străin "valsă" pe acordurile destrămate ale vântului. Nu era vesel ca de obicei şi nu râdea, nu zâmbea, ci doar "dansa" cu apa izbindu-i-se de picioarele desculţe. Nu avea acum motiv să zâmbească. Îşi lăsase rucsacul pe nisipul fin, alături de sacoul de acelaşi alb impecabil şi tot ceea ce ţinea legătura cu el, printre care şi telefonul. Nu mai punea preţ pe nimic în clipa respectivă, ci doar acorda atenţia liniştii ce domnea în jurul său. Priveşte către largul mării şi trage aer adânc în piept, lăsând braţele moi pe lângă trupul uşor amorţit.