Intalnire cu Cap-de-Mort

[Jade A. Crawford]

M-am uitat inspaimantata la Crystal care se agata cu ultimele puteri de viata.
Trebuia sa fac ceva, dar.... Nu stiam ce...Pur si simplu nu stiam .
Ploaia nu incetase si incepea sa devina din ce in ce mai agitata.
-Cred ca cel mai bine ar fi sa ne intoarcem la castel...
Am spus neincrezatoare uitandu-ma la Crystal si Kira. Crystal inchise ochii iar chira dadu aprobator din cap. Am inceput sa alergam toti, si Crystal pe spatele lui Grace, inapoi, spre Hogwarts. Am trecut printre toti copacii intunecati si umezi, pana am vazut luminile aprinse ale colibei lui Hagrid.
-Hagrid!!!! Poate ne ajuta el!
Am exclamat dandu-mi la o parte suvitele ude de par de pe fata.
Am batut repede la usa si am auzit maraiturile lui Colt.
Hagrid deschise pana la urma usa si ramase ingrozit la vederea noastra.
Dupa ce statu cateva secunde si ne analiza din cap pana in picioare spuse:
-Eu te-am avertizat, dar nu ai vrut sa asculti.
"Asa e", se citea pe fata mea disperata. Am intrat in coliba lui Hagrid unde era cald si bine. Am ajutat-o pe Crystal sa se intinda pe pat si apoi i-am spus lui Hagrid:
-S-a intors, Cap-de-Mort s-a intors!
Hagrid tresari la auzul numelui lui.
-Eram sigur....
Spuse acesta ganditor.
-Ai ceva pentru ea?
L-am intrebat uitandu-ma la Crystal.
Hagrid incepu sa caute prin dulapurile lui cu diferite potiuni.

[Scarlett Soul]

"Asta nu, asta nu , asta nu ... Doamne oare mai exista ceva bun prin coliba asta afurisita ?", se trezi Hagrid intrebandu-se.
"Repede ...", intui si Jade.
"Daca in urmatoarele 2 minute nu voi fi vindecata, atunci voi pleca asa, asa fara nici un ajutor.", le-am spus eu, cu multa incredere.
Trecu un minut, un minut si jumatate, doua si intru-un final, Hagrid isi scoase capul din dulapul urias ce se afla in dreapta noastra si imi dadu o potiune, ce imi mai ameliora intraga ameteala.
"Bun ... Vii ?", am intrebat eu, uitand-ma la Jade si vazand ca Hagrid ii daduse ceva, spunandu-i :"Asta va va fi de folos ..."
Iar dupa aceea nu am auzit ce au mai vorbit, caci eram prea concentrata sa aud un semnal si cand nu ma asteptam acesta aparu, intiparinduse adanc in mintea mea :

Mergi la Nord. Nu departe de intersectia raurilor Shadow vei gasi prima piatra, Onixul.

Atat si nimic mai mult. Haide, i-am spus eu astropufei, neputand sa-mi destainui gandurile, de teama ca dusmanul nostru sa nu fi pus stapanire si pe ea.

[Jade A. Crawford]

-Sigur de simti mai bine?
Am intrebat-o neincrezatoare pe Crystal.
Aceasta dadu aprobator din cap.
-Multumim din suflet, Hagrid.
Abia apucasem sa spun asta, cand Crystal ma apuca de mana si incepu sa alerge, cu mine in urma ei. Grace si Kira alergau umar la umar cu noi. Habar nu aveam unde ma ducea, habar nu aveam ce era in mintea ei, dar era clar ca nu eram pe aceeasi lungime de unda. Parea foarte concentrata, de parca ar fi auzit ceva, sau pe cineva care ii spunea ce sa faca si incotro sa mearga. M-am lasat totusi in mana ei, increzatoare.

[Scarlett Soul]

'Nord, nord, nord ... ', imi sopti vocea, incapabila sa ma mai lase sa ma gandesc la altceva.
Treceam, parca prin zbor toate acele dealuri mocirloase ce erau inca acoperite de un morman de frunze pleostite, care lui Jade, pareau sa-i cauzeze o mica problema.
"Haide ....", am urlat eu, iar in mintea mea se auzi iarasi vocea :
'Nord, nord, nord ... inca putin .. si ...'
Alergam de ceva vreme, dar nu simteam nici un fel de discomfort, parca cineva ma probramase sa merg si sa merg fara oprire. Am privit in urma si deodata Jade nu mai era, iar apoi aparu din negura neiertatoare a serii.
"Asteapta-ma !", imi sopti astropufa.
"Nu, haide ! Mai repede !", am silit-o eu, smulgand-o din acel loc cu o forta pe care pana atunci nu o avusesem.
"Si aici !", se auzi avertismentul din mintea mea.
M-am oprit si am dat o privire prin jur, dar nimic, doar acelasi noroi maroniu si gretos.
"E in noroi .", i-am soptit eu sfarsita.
M-am aplecat usor si am inceput a scormoni, dar nimic.
"Vei fi aici... TREBUIE !!!!!", tipat eu la luna .
Si atunci mana mea atinsese ceva tare. O forma rotunda, aproape perfecta se putea deslusi in misterul negru al intunericului.
'Acum e randul tau.Tu esti cheia pentru urmatoarea poarta ', se auzi glasul frumos al acelui cuiva pe care nimeni nu-l stia, in gandurile lui Jade. Eu nu mai puteam auzi nimic, doar liniste. In sfarsit liniste ....

[Jade A. Crawford]

"Eu???"
M-am intrebat neaincrezatoare.
"Cum as putea ajuta eu?"
M-am uitat la Crystal intreband-o din priviri daca si ea aude ceva, dar aceasta dadu din cap dezaprobator. Brusc, vocea se auzi din nou, o voce care nu-mi dadea pace, care imi zgaria fiecare particica de creier:
"Intoarce-te in Padurea Interzisa"
Si apoi din nou:
"Fugi, Fugi! Nu mai e timp de pierdut"
Parca prinzand niste forte neomenesti, m-am uitat increzator la Crystal, si dupa ce m-am uitat in jur sa vad daca Kira si Grace ne ajunsesera, am prins mana lui Crystal intr-o stransoare puternica si am inceput sa alerg inapoi spre mijlocul Padurii Interzise.
"In mijlocul padurii, acolo unde nici sarpele nu se incumeta sa mearga, unde nici puma nu se incumeta sa vaneze, chiar in centru, in centrul intunericului"
Se auzi din nou vocea misterioasa.

[Scarlett Soul]

'Care poate fi urmatoarea piatra ?', m-am intrebat eu, in timp ce ma lasam trasa de Jade prin padurea cu desisuri de aur si copaci rubinii.
"Aici !", sopti astropufa.
"Nu e nimic acolo.", i-am replicat eu convinsa, gandindu-ma ca nu aveau cum toate pietrele sa fie ascunse in acelasi loc.
"Nu e acolo ! Concentreaza-te !", am repetat eu vorbele care-mi roiau prin minte .
"Concentreaza-te !"
Daca nu avea sa gaseasca piatra aveam sa fim cu totii pierduti, sa ne intoarcem de unde nici nu am visat, din vidul tivit cu demoni si suferinta cereasca, fara ca vreun inger sa ne mai salveze. Doar vom imparti aceleasi clipe " efemere " de moarte ...

De moarte si savoarea dulce a sangelui uman ...

'Ciudat ...', imi zbura un gand taindu-mi gatlejul.
"E aici !", am spus eu cu aceasi convingere cu care incepusem discutia cu Jade.
M-am apropiat prevazatoare coroana fascinanta ca copacului cu suflet de argint si i-am privit durerea, golul. O scorbura mica, cat sa incapa ceva neinsemnat, dar care avea sa salveze o lume intreaga.
"Lasa-ma pe mine ...", imi explica astropufa situatia.
"Bun, dar ai grija !"
"Si eu stiu ce am de facut !!!", ma avertiza aceasta, putin iritata de simtul meu protector.
'Am gasit ... ', ma anunta ea, dezvaluind doua pietre.
"Ochi de tigru ...", imi sopti Kira, prin intermediul mintii. Dar nu era ea in totalitate, mai era ceva, ceva ce tocmai iesise din Jade si-si gasise locasul in Kira. Era vocea.
"Ochi de tigru si Trandafir de desert ...", i-am repetat eu vorbele Kirei cu voce tare, dandu-i de inteles astropufei ca de data aceasta lupul meu era baza.

[Jade A. Crawford]

Am simtit cum acel ceva inuman, vocea aceea imi iese din suflet, din corp, ca o aura sfasiata si intra in corpul lupului. M-am uitat neincrezatoare la Kira. Apoi la Grace care se uita stupefiata la figura increzatoare a lupului gri. Crystal puse pietrele in buzunarul robei, ascunzandu-le bine, langa cealalta gasita initial.
-Acum incotro? am intrebat mai mult lupul decat pe Crys.
Acesta scoase un scheunat hotarat si incepu sa alerge in directia opusa.
<<Pff...iar o luam de la capat>> am gandit dandu-mi un fir de par la o parte de pe fata in timp ce alergam in urma lor. Ploaia incetase si iesise soarele, dar asta nu ajuta prea mult avand in vedere ca pe jos erau numai balti cu noroi, in care calcam inevitabil in timp ce fugeam.
Brusc lupul s-a oprit in fata unei rape adanci. Nu se vedea capatul acestuia.
-Trebuie sa coboram acolo asa-i?
M-am uitat ingrijorata la Crystal, care dadu din cap aprobator inchizand ochii.

[Scarlett Soul]

Se pregati sa sara, dar negand din cap, am oprit-o.
"Nu, stai !"
"Ce e, Cryss ? Doar ai spus ca trebuie sa coboram ..."
"Trebuie, dar mai intai trebuie sa-ti explic ceva.", i-am spus eu, calma.
"Ce ?", se crispa ea, precum un caprior care descoperea lumea pentru prima data.
"Nu mai pune atatea intrebari si asculta-ma ! E doar o iluzie, poate toata propastia asta nu exista, ideea e ca trebuie sa pornesti cu ideea ca vei reusi, nu ca : Ei daca mor asta e ! Asa chiar ca vei muri. Fi atenta, foarte atenta."
"Bun, am inteles. Sa traiti !", imi raspunse ea.
"Nu cred ca e timp de glume"
"Inteles Domnule General ...", lucru care ma facu sa pufnesc in ras, uitand gravitatea situatie, care atarna de data aceasta pe umerii lupului meu.

[Jade A. Crawford]

Pierindu-mi zambetul de pe fata am tras aer adang in piept, am inchis ochii si m-am aruncat. Aerul imi vuia prin urechi. Am auzit cum in urma mea s-au aruncat si Crystal, Kira si Grace. Am ajuns jos, parca incetinita de o parasuta imaginara si am aterizat bland pe pietrele reci.
-Sunteti bine? am intrebat in jurul meu auzind prabusirea celorlalti.
Era intuneric asa ca mi-am scos bagheta strigand indispensabilul 'Lumos'.
Am inceput sa ma uit imprejur cautand urmatoare piatra. Brusc mi-am amintit ca de aceasta data Kira era secretul asa ca am ramas pe loc asteptand miscarea lupului,.

[Scarlett Soul]

Se apropie incet si cerceta o stanca neagra, inconjurata de un alai de pietre ce nu aveau nici ce-a mai mica legatura cu "muntele". Atunci se opri si mirosi cu atentie fiecare vietuitoare ce supravietuise prabusirii de la care probabil pietrele se aflau acum acolo. Am vrut sa fac cativa pasi, dar lupul alb ma opri cu un marait feroce. Nu mai avea nici un sens sa continui, dar ce se intampla daca ma opream ?
"Doar continua sa inaintezi, lupul tau e prea speriat ca sa-ti vrea moartea, dar daca se misca atunci pietrele vor cadea din nou.", imi sopti Jade, trecand fugitiv si atent pe langa mine.
"Piatra !", am urlat eu, trimitandu-i un gand lui Kira.
Pietrele cazura. Aproape ca-mi simteam oasele frante, dar lupul alb si maiestru aparu de dupa bolovani, aducand o piatra. Una deosebita, una care ne salvase.
"Topaz ...", i-am spus lui Jade, in timp ce incercam sa ies din aura de putere ce ne ferea ca pietrele sa cada pe noi.