Just FYI

[Veronique A. Dupont]

Acorduri de chitara rasunau in intreaga sala. Ronnie fu imediat vrajita de muzica ce se auzeau pana la masa ei. Isi intoarse capul usor, fara a atrage atentia celorlalti viperini. Dupa ce-si roti privirea prin sala de cateva ori reusi sa depisteze emitatorul acelui cantec. Era un baiat, un cercetas. Statea linistit si canta la chitara in timp ce toti ceilalti mancau. Nu parea sa i se dea prea multa atentie. 'Ignorantii' sopti Ronnie in gand.
Fata si-ar fi dorit sa se duca la masa cercetasilor pentru a intra in vorba cu acel baiat, dar din pacate, nu putea. Era o viperina, iar el un cerctas. Astea erau regulile.
" La ce te tot uiti?" o intreba una dintre colegele sale viperine
" La nimic...Nu prea am chef sa mananc si pierd timpul..."
" Eu vad ca privesti masa cercetasilor insistent. Poti vorbi cu Helena cand nu te vede nimeni" Helena era sora lui Ronnie si era cercetasa, iar ceilalti viperini nu prea erau de acord cu faptul ca cele doua surori se intelegeau atat de bine.
'Poti vorbi cu Helena cand nu te vede nimeni...cand nu te vede nimeni...nimeni' ii rasunara cuvintele celeilalte fete in cap. Ronnie afisa un zambet iar apoi isi facu ordine in ganduri. Stia ce avea sa faca. Avea sa-l lase pe baiat sa termine de mancat, iar apoi putea sa-l urmeze oriunde s-ar fi dus si acolo ar fi putut vorbi cu el fara a fi vazuta de nimeni.
Viperina isi intoarse privirea inapoi catre masa ei si incepu sa manance. Numai dupa vreo cinci minute realiza ca baiatul se opri din cantat. 'Oare a plecat deja?' se intreba pe sine, iar apoi trase cu ochiul la masa cercetasilor. Baiatul era inca acolo, manca.

[Ema Snow]

Pentru o clipa, crezusem ca era Tamara cea care canta. Mi-am ridicat privirea pentru a-l vedea cercetas. Chiar se pricepea! Si avea o voce finuta, genul de voce ce se potriveste cu acompaniamentul unei chitari. Probabil ca nu de geaba ii placea acest instrument.
Un fan al muzicii... Poate ca ar trebui sa vorbim. Am scuturat usor capul si mi-am dat bretonul din ochi. Of! Mereu eram prea timida! Mi-am muscat limba intr-o scurta disputa cu mine insumi.
" - Scuza-ma.." i-am spus colegei de casa cu care vorbisem inainte si m-am ridicat.
Eram in dreptul mesei Astropufilor cand m-am razgandit, intimidata de cat de multe persoane erau, chiar daca era vacanta de iarna. Nu ma puteam intoarce fara sa para ciudat.
Am clipit de cateva ori si am facut un pariu cu mine.
" - Buna..." am zambit prietenoasa. " Eu sunt Ema Snow, de la Ochi-de-Soim. Canti foarte frumos!"

[Misha Darren Collins]

• Încet, Cercetaºul îºi fãcu loc într-un colþ al mesei Cercetaºilor, deºi nu avea nici o intenþie sã mãnânce. κi adusese cu el chitara, pentru cã avea câteva ore libere în ziua aceea - era vacanþa de iarnã - ºi vroia sã cânte puþin, sã mai exerseze. Se uitã puþin peste mâncare ºi se hotãrî doar sã mânânce puþinã pâine prãjitã, aºa cã trase o felie ºi o puse pe farfurie, înainte de a deschide geanta în care chitara era. O scoase ºi se uitã timp de câteva secunde la chitara acusticã neagrã, înainte de a o pune în poalã, de a-ºi fixa degetele pe corzile de pe gâtul acesteia ºi de a-i atinge corzile încet pentru a genera o melodie. Ascultã notele pentru câteva secunde, înainte de a începe sã cânte cu adevãrat.
  
  Notele generate pãreau sã continue sã rãzbatã în întreaga salã, peste toatã agitaþia din aceasta. Blaine se opri pentru câteva milisecunde, apoi zâmbi ºi continuã sã se joace cu corzile chitãrii, în timp ce în sala uriaºã rãzbãtea melodia, puternic. Se simþea puþin stânjenit când câþiva Cercetaºi se holbarã la el, dar continuã sã cânte, ºi când se opri, rãsuflã uºurat. Luã pâinea prãjitã ºi luã o îmbucãturã, o înghiþi ºi începu din nou sã cânte, cu mai multã însufleþire. Melodia se schimbã treptat, pânã când ajunse sã fie una puternicã, rãsunãtoare. Blaine ridicã puþin notele, apoi coborî brusc, iar cântecul se schimbã din nou, de data aceasta cu o repeziciune ciudatã, din cauza faptului cã se oprise pentru câteva secunde. Ignorând gãlãgia din Sala Mare, pãrând cã se simte singur în ea, începu sã cânte ºi cu vocea.
  
  Se opri când observã cã în Salã se fãcuse liniºte ºi clipi, zâmbind încurcat, înainte ca cei care ascultaserã sã continue sã vorbeascã între ei, ca ºi cum nimic nu se întâmplase. Blaine lãsã chitara sprijinitã de masa Cercetaºilor, îºi turnã un pocal cu suc de dovleac, rece ºi îl bãu în câteva înghiþituri, în timp ce se uita în jur, clipind ºi pãrând curios. În faþa sa era masa Astropufilor, dupã aceea cea a Ochilor de ªoim ºi ultimii erau Viperinii, cei care nu prea pãreau interesaþi de ceea ce se întâmpla în jurul lor. Adolescentul îºi sprijini bãrbia în palmã ºi se uitã împrejur, întrebându-se dacã cineva chiar va vrea sã se angajeze într-o convorbire cu el, Blaine, puºtiul ciudat ce cântã la chitarã în loc sã mãnânce.

[Misha Darren Collins]

ooc: am uitat sa adaug ieri, asta a fost ceea ce a cantat, human.

• Blaine aproape cã se înecã când fu luat prin surprindere de fata care venise pânã la masa Cercetaºilor ºi avu nevoie de jumãtate de minut ca sã termine de tuºit ºi ca sã poatã respira normal. Se uitã în sus la fatã, pentru cã încã stãtea jos, ºi clipi, puþin încurcat. Zâmbi larg ºi ridicã din umeri când auzi ultima propoziþie, apoi îi fãcu semn Emei sã se aºeze, în timp ce vorbea pe tonul sãu obiºnuit, deºi încã zâmbea ºi pãrea cu moralul mai sus decât fusese când venise în Marea Salã:
  
  - Mulþumesc. Numele meu e Blaine Dwight Hummel, ca sã-l spun complet, dar lumea-mi spune Blaine sau Tipu' Ciudat cu Chitara care e mult prea scund. ªi- er- mulþumesc din nou de laudã, dar nu prea cânt aºa de bine, din punctul meu de vedere. ªi chitara e veche ºi- er- tot aºa.
  
  Ridicã din nou din umeri ºi, în timp ce lua o altã înghiþiturã din pocal, se uitã la întâmplare prin Marea Salã, iar privirea i se opri la masa Viperinilor. Vãzu cum o fatã îl privea puþin cam insistent, cu coada ochiului ºi lãsã pocalul în jos, zâmbindu-i. Brusc, clipi de câteva ori ºi se uitã în altã parte. Era doar un Cercetaº, iar Cercetaºii nu se înþelegeau cu Viperinii; dar avea o singurã întrebare - de ce se uita fata aceea la el, pentru cã o observase ºi când zdrãngãnea chitara, dacã era o Viperinã?
  
  - Ema, am o întrebare, murmurã el, în timp ce-ºi trecea absent mâna prin pãr, când era gânditor ºi se încruntã puþin, cicatricile provenite de la faptul cã era un vârcolac accentuându-se puþin când fãcu acest lucru. Pãru sã se rãzgândeascã ºi apoi îi zâmbi celei de la Ochi-de-ªoim, voi arãta stupid punând-o, dar... ªtii sã cânþi la chitarã? Sunt doar curios, atât.
  
  

[Ema Snow]

" - Sincer, am incercat sa invat, dar... Cred ca toate chitarile care imi ajung in mana o termina brusc. Raman la pian" am zambit stramb.
M-am incruntat usor cand si el a facut-o. Am privit cicatricile. Nu aveau forme iesite din comun; eram obisnuita sa vad orice fel de cicatrici. Si totusi, ma faceau sa ma gandesc la animale.
" - De unde..."
M-am oprit o clipa. Deja deveneam bagacioasa.
" - ... ai invatat sa canti la chitara?" am zambit. "Am senzatia ca studiezi destul de mult singur..."
Mi-am dat bretonul din ochi. 'Trebuie sa ma tund...' am gandit absenta.

[Misha Darren Collins]

• - Ah, pãi, pur ºi simplu am învãþat. N-a fost prea complicat, doar am învãþat câteva... cum sã spun... melodii, le-am pus în aplicare ºi atât. Acasã - în San Francisco - anul trecut am dat un concert, mã rog, între ghilimele, pentru foºtii colegi de clasã, Încuiaþi. Se strâmbã, ca ºi cum amintirea i-ar fi amintit de ceva dureros. Au spus cã nu ºtiu sã cânt ºi eh... vechea mea chitarã clasicã a fost distrusã de idioþii ãia. Dãdu din umeri ºi apoi oftã.
  
  Nu-i plãcea sã-ºi aminteascã de casã, prea multe chestii stupide se întâmplaserã acolo. De pildã, cu chitara, cu niºte colegi de clasã vechi ºi cu prostia omeneascã sau Încuiatã. Vârcolacul, vârcolacul ãla nenorocit ºi altele. Fusese urât de când începuse sã aibã cicatricile ciudate pe faþã, care-i dãdeau un aer animalic. Nu putuse sã poarte tricou timp de câteva zile, pânã când rãnile se cicatrizau pe braþe ºi aºa mai departe. Ura oamenii din oraºul sãu natal, dar nu prietenii sãi de acolo. De pildã, Joey, unul dintre cei mai buni prieteni ai sãi.
  
  Se încruntã din nou când îºi aminti clar întâmplarea cu vârcolacul. ªi lunile pline. Tâmpite zile. Mormãi ca pentru sine ºi bãu, distras, din pocalul cu suc de dovleac, privind din nou înspre masa Viperinilor. Brusc, tresãri ºi se ridicã, oftând când îºi scoase bagheta din buzunar. Se aºezã din nou ºi fãcu un semn cãtre chitarã, fiind puþin cam prea leneº sã o punã înapoi în geanta acesteia. În timp ce fermuarul se încheia, se uitã din nou la Ema, cu o licãrire curioasã în ochii sãi cãprui-vezi:
  
  - Pian? ªtii sã cânþi la pian? se opri, ezitã, apoi continuã: ºi eu pot, mã rog. Pian, chitãri, vioarã, tobe, cam tot. Am moºtenit asta de la tata ºi cât timp era în viaþã, mi-a plãtit ore ºi- er- mi-a plãcut, aºa cã am învãþat. Ce melodii ºtii? Eu am inventat câteva. Sunt mediocre, dar sunã bine. Eh. Ridicã din nou din umeri, apoi îi zâmbi Emei, încã curios.
  

[Ema Snow]

" - Hm... Stiu cateva clasice, cum ar fi Chansons et Comptines de notre sau Fur Elize, dar prefer sa cant chestii din filme, cum ar fi Poiana. Dar cred ca cel mai mult imi place My Immortal. M-am legat mult de melodia asta, desi nu mi s-a intamplat niciodata ceea ce descriu versurile ei..."
Am realizat ca stateam mai dreapta acum. De obicei, stateam oarecum cocosata atunci cand vorbeam cu persoane noi.
" - Uau! Genul de baiat care stie sa cante la orice instrument pe care pune mana."
Am facut ochii mari, intelesul cuvintelor sunand ciudat in capul meu. M-am uitat la Blaine.
" - Imi cer scuze, nu am vrut sa sune aiurea."
Am privit masa.
" - Imi pare rau pentru... pentru tatal tau. Sunt sigura ca acolo unde este acum este mandru de tine!" i-am zambit bland.
Am inceput sa ma gandesc la un subiect mai vesel. Nu vroiam sa-l fac sa se simta prost sau sa-l fac sa sufere. In fond, era vacanta. Trebuia sa se distreze.
" - Sper ca iti place sa-ti petreci sarbatorile aici" am chicotit si m-am aplecat usor spre urechea sa. " Sa nu o iei pe coridorul de la etajul cinci in dupa-amiaza asta. Peeves va face o farsa...", m-am indreptat iar, " ... De proportii, spune el"
Am ridicat mana si am desenat ghilimele in aer.

[Misha Darren Collins]

• Blaine o ascultã atent pe Ema, în timp ce, invonºtient, bãtea un ritm aleatoriu pe masã. Ridicã din umeri la ceea ce spuse despre tatãl sãu ºi rânji aproape victorios când auzi de farsa lui Peeves. Pentru câteva secunde se gândi la ceea ce avea strigoiul sã facã - probabil sã arunce etajul în aer, înfunde chiuvetele, aduna toate bufniþele în ºcoalã, deschide toate uºile în timp ce etajul se inundã cu apã, sã spargã ferestrele sau sã arunce candelabrele ºi armurile de pe geam - ºi apoi se îndreptã puþin ºi vorbi, dându-ºi pãrul, absent, de pe frunte:
  
  - Mã rog, er- crezi cã Peeves va omorî pe cineva sau ceva de genul? Îl cred în stare. Probabil va arunca bombe fumigene ºi chestii pe aici... Mã rog, pe la etajul cinci.
  
  
  Zâmbi, imaginându-ºi-l pe Peeves dansând în fum ºi alte lucruri ciudate ºi apoi se uitã din nou prin Marea Salã, încercând sã mai recunoascã pe cineva, deºi nu prea ºtia pe nimeni altcineva înafarã de Ema. Simþi cum ceva i se caþãrã în pãr ºi îl dãdu jos pe Walker, care cãzu direct în pocalul unei Cercetaºe de lângã el, care începu sã þipe. Înjurând printre dinþi, încercã sã ia ºobolanul ud, care însã se repezi de-alungul mesei ºi sãri jos, iar þipetele diferitelor fete se fãcurã auzite. Blaine se ridicã ºi începu sã meargã înspre ieºirea din Marea Salã. κi scoase bagheta când ajunse în prag ºi strigã:
  
  - Accio Walker!
  
  ªobolanul veni zburând înspre el, o masã neagrã, umedã, acoperitã cu mâncare ºi praf, iar cu o altã incantaþi ºi o înjurãturã în ºoaptã, deveni uscat ºi curat. Blaine ºi-l puse în pãr ºi se întoarse la masa Cercetaºilor, uitându-se la Ema ca ºi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, deºi toatã lumea din Salã pãrea gata sã sarã la beregata lui ºi spuse, cu un aer impasibil:
  
  - Deci, unde eram?
  

[Ema Snow]

" - Nu... Nu cred... Nu cred ca Peeves va omori pe cineva" am reusit sa spun intre doua chicote.
" - Foarte simpatic Walker. Are simtul umorului" am zambit, privind micuta creatura.
Cercetasa implicata oarecum in conflict imi arunca o privire mortala. Dar nu-mi parea rau. Lucrurile de genu se mai intampla, si, dupa parerea mea, cum nimeni nu are de suferit cu adevarat din ele sunt chiar amuzante.
Ferestrele s-au deschis larg, iar bufnitele au zburat inauntru, aducand posta.
Artemait se invarti zapacita pe la masa Ochilor-de-Soim. Nu ma vazuse aici.
Am suierat printre dinti. Veni fericita spre mine si imi arunca o scrisoare.
" - Mersi, Art!" am mangaiat-o pe cap, studiind plicul. " E de la sora mea..."

Draga Ema,

Am inteles ca iti petreci sarbatorile la Hogwarts. Presupun ca este din cauza lipsei de timp. Recunosc ca e mai bine acolo decat acasa, unde ai sta mai mereu singura. Oricum... Ai grija de tine si saluta-i pe toti din partea mea!
Sarbatori fericite!

Te iubesc,
Dawn

[Misha Darren Collins]

• Curios, Blaine se uitã la spatele pergamentului, singurul lucru pe care-l putea vedea, pânã când o altã bufniþã aterizã la masa Cercetaºilor. Blaine clipi ºi luã pergamentul legat de picioarele bufniþei, apoi o lãsã sã plece, în timp ce desfãcea sfoara care lega pergamentul. Nu ºtia cine îi trimisese o scrisoare - nu avea nici un prieten afarã care sã fie vrãjitor sau vrãjitoare - dar deschise pergamentul ºi îl citi.
  
  

  Blaine,
  
  Crãciun fericit! Cu greu am reuºit sã gãsesc o bufniþã, dar un vecin de-al nostru - îl ºtii pe domnul Warbler? E vrãjjitor - mi-a împrumutat bufniþa lui, aºa cã þi-am scris. Sami a venit în vacanþã aici ºi e foarte tristã cã nu eºti ºi tu prezent, dar se bucurã cã eºti la Hogwarts. Juniper a venit ºi el în vacanþã - ºtii, e prietenul lui Sami - ºi nu te prea vede cu ochi buni, mai ales cã a vãzut o pozã cu tine, cu mine ºi cu Sami ºi aveai cicatricile alea pe faþã ºi braþe ºi acum deºteptu' crede cã eºti un vagabond sau ceva de genul, dar nu te îngrijora, i-am dat niºte pumni serioºi. Acum e inconºtient ºi la spital.
  Lui Sami îi e dor de tine, ºi mie mi-e dor sã ne batem joc de idioþii din ºcoalã. Ãia încã mã evitã de când le-am spus cã eºti un lup mare ºi rãu ºi o sã le muºti feþele. Sunt niºte proºti, Blaine, ºi când o sã vii, în vacanþa de varã, sã nu te enervezi pe ei. Adicã, enerveazã-te. Nu mã deranjeazã. Trimite-mi ºi mie o broascã de ciocolatã cum ai avut vara trecutã, au fost foarte bune. Crãciun fericit ºi an nou fericit din nou. Sami te salutã ºi-þi trimite o îmbrãþiºare.
  
  Joey

  
  Clipi de câteva ori, se încruntã ºi îºi încleºtã pumnii pe marginile pergamentului, apoi zâmbi larg ºi reciti rândul în care Joey spunea cã-i dãduse doi pumni lui Juniper ºi râse, apoi întoarse pergamentul pe dos ºi gãsi acolo, legat, un pachet mic. Îl deschise, gãsind înãuntru o felicitare, puþin rulatã, de Crãciun, în care era scrisul lui Sami, Crãciun fericit, Blaine! . Zâmbi ºi mai larg ºi o desprinse cu atenþie, apoi o puse într-un buzunar interior al robei, înainte de a lãsa pergamentul întins în faþa sa. Sami era acasã, în San Francisco. Un lucru bun. La fel ca ºi faptul cã era cu Joey.
  
  Un lucru era sigur pentru Blaine, ziua începuse bine.