Game off!

[Bell Evans]

OOC: Just me and Rosalie

Bell isi lua matura noua din cufar si o privi zambind; nu era prea buna la Vajtjat, dar fiecare lucru avea un inceput. Si era dispusa sa invete. Macar asa, de placere. Nu avea de gand sa joace in meciurile oficiale ale cercetasilor. Atunci avea obligatia sa stea pe margine si sa'si incurajeze prietenii. Dar in timpul liber, nu strica putina miscare.

Isi lua roba cumparata tot cu ocazia asta si se imbraca in graba cu ea; era albastra. Culoarea ei preferata. Se potrivea atat de bine cu tenul ei palid si parul inchis la culoare. Isi prinse parul intr'o coada la spate, pe care o impleti si o rasuci intr'un coc. Nu avea nevoie de suvite rebele de par care sa ii atraga atentia de la antrenamente. Era ultimul lucru de care avea nevoie, daca se gandea mai bine.

Iesi din Turn, si pasi in linistea coridoarelor; o zi de sambata, aproape de apus. Dar mai erau cateva ore bune pana cand soarele avea sa se scufunde in oceanul de ninsoare. Asa ca era suficient timp si pentru Vajthat. Cu pasi grabiti, iesi din castel, si ajunse pe domenii. Era atat de frig, iar cerul parea ireal de albastru. Un senin azuriu, acompaniat de un ger de nedescris.

[Rosalie Vivienne Alden]

In aceasta dimineata m-am trezit foarte bine dispusa asa ca mi-am propus sa ma antrenez pe stadionul de Vajthat. Mi-am luat echipamentul de prinzatoare desi cu siguranta astazi nu va fi un meci,ci mai degraba doar din pacere si m-am indreptat cu pasi marunti intr-acolo cu matura in mana. Cand am ajuns pe stadion m-am urcat pe matura si am inceput sa ma antrenez. Speram sa mai vina cineva dornic de un meci de Vajthat . Am inceput sa zbor pe matura din ce in ce mai tare cand..m-am ciocnit de cineva. Era chiar Bell. M-am uitat la ea dupa care am rostit entuziasmata:

"Bell,buna! Se pare ca ne intalnim oriunde am merge!",am chicotit eu usor.

[Bell Evans]

Cercetasa tresari cand o matura ateriza chiar langa ea, rasturnand'o; silueta de pe matura cazu si ea la randul sau, iar apoi un ras cunoscut se auzi in tot stadionul. Bell se ridica, usor ametita, si isi privi ingrijorata matura. Era in regula; isi muta privirile de la matura, la cea de care se ciocnise si incepu sa rada. Chiar ca se intalneau peste tot.

"-Rosalie!" chicoti cercetasa.
"-Ce faci aici la ora asta?" intreba tanara, ridicandu'se.
"-Antrenamente, cica" replica cercetasa.
"-Ooo, Bell si Vajthat'ul!" spuse Rosalie razand.
"-Da; doua lucruri paralele" remarca Bell, razand la randul sau.
"-Ei..nici chiar" chicoti Rosalie.

Bell se urca pe matura, si o lovi usor de pamant; se ridica in aerul racoros, si simti adierea crivatului invaluindu'i intreaga fiinta. Era atat de bine sa fi sus, in vazduh. Se simtea ca o pasare eliberata. Privi in jos, si o vazu pe Rosalie uitandu'se la ea. Cercetasa ii facu din mana, dupa care incepu sa coboare. Se opri in dreptul prietenei sale, si astepta.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am privit-o pe Cercetasa zburand un timp dupa care se opri drept in fata mea. Eram buimacita,nu stiam ce vrea sa faca,de fapt ce astepta,fiindca se uita la mine batand usor ritmul cu un picior. Hmm,cred ca stiu ce vrea. Am chicotit usor dupa care am rostit pe un ton vesel:

"Ei,ce zici de un scurt antrenament intre o fosta soimeanca si o cercetasa?"
Aceasta dadu aprobator din cap dupa care m-am urcat pe matura si am luat-o in zbor. I-am facut semn lui Bell sa ma urmeze si m-am uitat in jur la stadionul care era gol la aceasta ora. Se pare ca suntem singurele care se antreneaza acum! Perfect : aveam sa invatam si mai bine Vajthat!

[Bell Evans]

Bell incepu sa zboare dupa Rosalie, privind in jur; se simtea atat de bine, incat era de'a dreptul fericita. Zambea, cum nu o facuse de luni intregi. Vantul ii involbura suvitele de par in jurul gatului, gadiland'o. Iar soarele incepea si el sa'si arate aura plapanda printre petele de albastru azuriu.

"-Si ce facem?" chicoti Rosalie.
"-Pai; nu stiu" raspunse cercetasa.
"-Ah, uitasem ca tu nu ai mai fost la antrenamente de Vajthat!" chicoti Rosalie.
"-De fapt am fost; dar nu am participat" o corecta Bell.
"-Asa" murmura tanara, dandu'si parul pe spate.
"-Eu una vreau sa zbor putin; fara mingi si alte minuni" chicoti Bell, iar Rosalie incepu sa rada.

Cercetasa se indeparta, si incepu sa se inalte in vazduh; era o senzatie uimitoare, cum nu mai traise pana in acel moment..de libertate si frenezie totatala..

[Rosalie Vivienne Alden]

Bell avea dreptate,nu m-am mai gandit la zbor dintr-o asemenea perspectiva cand eram pe stadionul de Vajthat. Am observat-o pe Cercetasa cum se indeparta tot mai mult in inaltul cerului si am strigat pe o voce entuziasmata:
"Stii ce ? Ai mare ...drepta...te!!!",am inceput eu sa zbor pe matura mea Fulger. Abia am reusit sa rostesc ultimul cuvant cooerent datorita faptului ca ma simteam deja pe alta lume in zbor. Si era atat de bine cum gandea Bell: fara mingi,fara sa te gandesti la Vajthat-doar sa zbori. Este minunat! De foarte mult timp nu am mai avut parte de o astfel de senzatie,iar acum simteam cum bataia vantului este de partea mea,la fel ca pasarile care zburau pe langa mine,ma simteam de parca zburam printr-o lume de basm...

Dupa atatea probleme,lupte si alte chestii care au legatura cu Porrin si Lestrange aveam parte de putina libertate si ma simteam nemipomenit de bine!

[Bell Evans]

Senzatia era de nedescris; de parca toate grijile ramasesera pe pamant, iar aerul doar o ajuta sa se inalte mai mult si sa scape de griji. Se simtea atat de linistita, iar o pace sufleteasca ciudat de puternica o cuprinse din toate partile, imbratisand'o intre faldurile pelerinei sale blande.

Nu putea descrie modul in care se simtea; pentru ca nu se mai simtise asa niciodata. Era ca si cum aerul vajaind pe langa corpul sau o ridica in slavile interzise ale vazduhului, purtand'o pe aripile viselor si ale vantului. Putea vorbi un secol despre ce senzatie avea..si tot nu ar fi reusit sa acopere toate detaliile.

In cele din urma, deschise ochii si se opri; era la o inaltime destul de mare deasupra terenului si incepu sa priveasca in jos. Nu ametea, spre deosebire de alte persoane. Adora sa se uite de sus, sa para ca stapanea intregul stadion. Zapada de jos, care acoperea nisipul din timpul verii, parea un val de argint intrerupt doar pe alocuri de urme mici, abia observabile. Vroia sa pastreze aceasta imagine pentru totdeauna in mintea sa, asa ca ramase pe loc, zambind si admirand.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am observat-o pe Cercetasa cum s-a oprit si se uita imprejurui ei asa ca m-am oprit la cativa metri de ea lasand-o sa ramana pe ganduri. Era clar ca admira peisajul,stadionul si intregile imprejurimi de acolo de unde era,de prin vazduh. I-am urmat si eu exemplul si intr-adevar totul parea minunat de aici,zapada se ducea incetul cu incetul dar din fericire nu disparuse de tot si ne mai putea incanta un timp cu cristalele care inca mai cadeau din cer. Am simtit cativa fulgusori asternandu-se pe fata mea si pe roba si am aadmirat cei care cadeau prin fata mea. Mi-am intors din nou privirea spre Bell si i-am spus pe o voce mai puternica pentru a ma putea auzi:

"Bell,cum te simti..in cer?",am chicotit usor in timp ce asteptam raspunsul fetei.

[Bell Evans]

Bell zambi; bine spus, "in cer". Se gandise atat de des la vazduhul nemarginit in ultima perioada, incat aproape ii devenise propria casa. Era ceva magnific, si nu credea ca poate sa se desparta de acest cer ingehtat. Inaltimile lui interzise o atrageau din ce in ce mai puternic, rugand'o parca sa nu le paraseasca..sa mai stea putin acolo sus.

Si nu vroia sa coboare; simtea cum fiecare adiere e o mangaiere a cerului, pe care o merita dupa atat de multa lupta..simtea cum fiecare fulg de nea era un sarut bland dat de soarta, menit sa infloreasca pe buzele ei calde, topindu'se aproape dureros..simtea ca intregul cer e al ei, si nu vroia sa il paraseasca; ci sa ramana acolo, pe vecie daca se putea.

"-Bell!" striga Rosalie, de la cativa metri sub ea.
"-Ce e?" murmura cercetasa, trezita din visare.
"-Chiar ai de gand sa stai acolo toata ziua?" chicoti tanara.
"-Sincer; as ramane aici pentru o eternitate" ofta Bell.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am chicotit usor cand am observat-o pe Bell stand pe matura ei si nemaivoiind sa coboare de acolo. Mi-am dres glasul ragusit apoi am mai adaugat un singur cuvant:

"Ok!". Mi-am mutat privirile spre Hogwarts. Se vedea atat de frumos de pe Terenul de Vajthat incat parea mai mult decat magic. Castelul era atat de inalt iar fiecare fereastra din sticla parea ca un cristal obtinuit cu multa munca si tinut ca pe cea mai de pret comoara. Ma simteam atat de bine aici incat incepusem sa ii dau dreptate lui Bell: nu prea mai voiam sa cobor. Ma simteam ca o pasare pentru care cerul este esenta vietii,pentru care adierea vantului este vitala.

Am zambit melancolic..Ce mult mi-as fi dorit sa fi fost in pielea unei pasari calatoare pentru o zi,sa ma simt exact ca ele,sa simt ca vazduhul este casa mea si ca fulgii de nea imi sunt ca niste frati.