Pursuit of Hope

[Bell Evans]

OOC: Just me and Raizen

• Lumina palida a lunii invaluia domeniile Hogwarts'ului intr'o aura fantomatica; fiecare rasuflare glaciala a vazduhului se pierdea usor printre fulgii argintii de zapada, care cadeau neincetat din inaltul nemarginit al cerului. Si fiecare fulg de nea isi spunea povestea plina de mister in drum spre oceanul de diamante reci, ce se rasfrangea aproape dureros in straluciri la picioarele ei.
  
  Bell cobori treptele din marmura rece pana cand ajunse la baza lor; arunca o privire in jur, strangandu'si mai bine pelerina in jurul sau. Era o noapte rece si neagra; iar luna noua aducea a rau augur. Se intoarse spre iesirea din castel, rugandu'se in gand ca Raizen sa ajunga mai repede. Simtea cum fiecare fior rece care i se raspandeste in trup o va face sa se intoarca.
  
  Si nu vroia sa faca asta; nu acum, cand era atat de aproape de adevar. Lungile momente in care se gandise la Potter - daca era sau nu in viata - trebuiau rascumparate acum. In calitate de membrii ai Ordinului, era de datoria lor sa il caute pe Harry. Si aveau cateva informatii de la surse sigure cum ca acesta fusese vazut in Padurea lui Dean, insotit de Devoratori. Cei care au transmis vestile nu au vazu daca era sau nu ranit.
  
  Dar traia; si asta conta cel mai mult. Dupa stirea din Profet, care ingrozise sute de vrajitori cu cateva luni in urma, zvonul ca cel care a invins Intunericul era in viata era o adevarata usurare. Un zgomot mic de pasi se auzi in spatele ei, iar cercetasa tresari. Raizen iesi din castel, indreptandu'se in graba spre ea. Cobori repede scarile de marmura, sarindu'le mai mult si ajunse in dreptul Bellei.
  "-In sfarsit" sopti aceasta, privindu'l.
  

[Raizen Isildur]

• Raizen râse și spuse cu un aer distrat: „Oh iartã-mã, chemarea naturii... Nu vreau sã fiu nevoit sã merg la baie în timpul unei lupte. Oare tu mi-ai da rãgaz într-un duel sã mã duc la toaletã ?”
  „Hhh, hai sã mergem..” zise Bell dându-și ochii peste cap.
  „Ceee ? Ce am ziiis ?” întrebã Raizen nedumerit însã Bell îl apucã de braț și fãrã sã-i adreseze niciun cuvât Dispãrurã.
  
  Se trezirã într-o beznã adâncã negãsindu-se unul pe celalat. La un moment dat o palma îl lovi în fațã strivindu-i nasul.
  
  „Au, aia e fața mea !” zise Raizen iritat.
  
  Bell șopti „Lumos” și râzî vâzându-l pe Raizen cum se ținea cu mâinile de nas. Își aprinse și el bagheta și privi în jur, atât cât putea sã vadã. Era foarte întunecat. Pe cer nu se ițea nicio stea, iar luna era ascuns departe în spatele norilor groși ce prevesteau un viscol pe cinste. Tânãrul spera doar ca vremea rea sã se dezlãnțuie doar dupã ce terminau ei treaba. Ura iarna, zãpada și frigul. Acum și-ar fi dorit sã fie pe fotoliul comod din camera sa, în fața șemineului, citind o carte și bând o cafea. Oh Doamne, ce vise ! Se trezi la realitate și continuã sã sruteze întunericul cu privirea. Pãdurea era destul de densã. Realizã brusc cã nu știau încontro sã se îndrepte. Era o pãdure, nu avea niciun punct de referințã, doar copaci, copaci și iarãși copaci.
  
  „Ei bine și acum ce facem, isteațo ?” întrebã Raizen ironic, sperând ca Bell sã se enerveze și sã se întoarcã amândoi la Hogwarts. Pentru o clipã vãzu imaginea unei mese luminate de niște lumânãri mari, plinã cu mâncare și bãuturã. Oftã, visãtor, îndesându-și mâna cu care nu ținea bagheta mai adânc în buzunar.
  

[Bell Evans]

• Bell privi chipul visator al tanarului si se posta in fata lui, cu un aer amuzat.
  "-Daca nu incetezi sa visezi la Hogwarts, la dormitorul tau cald, sau mai stiu eu la ce" aici facu o pauza pentru ca Raizen incepu sa rada foarte tare "atunci nasul tau va face inca o data cunostinta cu palma mea; si de data asta nu e obligatoriu sa fie intuneric, ca sa nu intelegi ca am facut'o din greseala" spuse ea, incercand sa fie serioasa.
  "-Mmna, bine, mai; totusi..ce facem?" intreba tanarul cu o expresie amuzata pe fata.
  Fata ofta incet, incercand sa'si dea seama de ce Dumnezeu venise cu el in Padurea aia.
  
  Arunca o privire in jur, incercand sa desluseasca prin patura deansa de intuneric lumina unei baghete; sau macar un zgomot.
  "-Nu se vede si nici nu se aude nimic" sopti Raiz. "Ce crezi ca faceam cu cateva minute in urma?" continua el.
  "-Visai la Hogwarts?!" chicoti fata, si incepu sa rada.
  "-Inainte de asta" remarca Raizen, iar Bell renunta.
  Erau copaci..peste tot, doar trunchiuri groase de arbori giganti; cum puteai gasi pe cineva in desertul ala verde? Era ca si cum ai fi cautat acul in carul cu fan; impropriu spus.
  
  Incerca sa'si aminteasca ce spusesera cei doi membrii ai Ordinului care ii instintasera la ora 11 noaptea - bun moment isi gasisera si ei - ca Potter a fost vazu in acea Padure; parca adusera in discutie cuvantul sud-vest, dar nu era prea sigura. Avand in vedere ca era singura lor pista, trebuiau sa o urmeze.
  "-Deci..Harry a fost vazut de membrii Ordinului in partea de sud-vest a Padurii" spuse ea.
  "-Aha; si noi aflam sud-vestul orientandu'ne dupa copaci, nu?!" raspunse Raizen, razand.
  "-Vraja patru-puncte; cred ca ar fi mult mai utila" sopti Bell, dandu'si ochii peste cap.
  

[Raizen Isildur]

• Raizen se strâmbã la Bell spunându-i:
  „Știam și eu, dragã”
  
  Bell îi aruncã o privire cruntã. Probabil mersese prea departe așa cã îi zâmbi împãciuitor. Fata folosi Vraja Patru-Puncte, care indicã sud-vestul, exact în partea mai întunecatã și mai înfricoșãtoare a pãdurii. Raizen bombãni ceva încruntându-se supãrat. Când întâlni privirea Bellei, porni primul, înaintea ei, ținând strâns bagheta în mânã.
  
  Pãdurea era liniștitã. Rar se auzea câe un foșnet al vreunei pãsãri ce ratase cãlãtoria cãtre tãrile calde. Raizen o auzea pe Bell tresãrind uneori în spatele sãu. Și el era cam încordat, dar își pãstra calmul relativ ușor în astfel de situații. Toate jocurile video horror fãcute de Încuiați pe care le-a jucat dãdeau acum rezultate. Gândul îi zburã la Dead Space 2 și la Necromorphii pe care ar putea sã-i mãcelãreascã acum cu o ciocolatã caldã lângã el, însã cumva Bell intui la ce se gândește. O palmã rece îl lovi peste ceafã fãcându-l sã se împiedice de o rãdãcinã și sã cadã la pãmânt.
  
  „Hei ! N-am voie nici sã visez !?” zise Raizen indignat, dând sã se ridice.
  
  Când vãzu privirea îngrozitã a Bellei, se sãltã sus repede și se uitã în aceeași direcție ca ea. Chiar în dreapta locului unde cãzuse, exact unde puse mâna, o bucatã de metal ruginit se ițea prin zãpadã. Raizen se aplecã rapid și dãdu cu mâinile zpãada din jur dezvãluind un fel de trapã rotundã din metal ruginit. Probabil cã, privitã de la depãratare, arãta ca un trunchi de copac. În ciuda ruginei care mãcina metalul, se putea distinge cu ușurințã Semnul Întunecat. Raizen prinse de marginile trapei încercând sã o ridice, însã nu dãdea niciun rezultat. Probabil cã era vrãjitã. Ceva îi spunea cã dacã avea sã atingã Semnul cu bagheta, trapa se va deschide, însã ei doi nu vor fi singurii care vor știi de asta. Cu siguranțã Semnul va apãrea pe mâinile unora.
  
  „Hmm.. asta e cam ciudat. E ca și cum ne invitã sã-i distrugem. Nu înțeleg de ce ar fi pus trapa asta aici cu Semnul pe ea. Doar dacã e o capcanã și vor sã ne prindã și pe noi..” zise privind Raizen gânditor.
  

[Bell Evans]

• Bell ingenunche in zapada rascolita din jurul a ceea ce credeau cei doi ca e o capcana si incepu sa analizeze trapa; erau urme de rugina pe toata suprafata sa argintie, dar Semnul Intunecat se distingea perfect printre ele. Atinse usor metalul rece, si simti cum fiorii ii cuprind intreaga fiinta, facand'o sa tremure. Nu stia daca de frica sau de frig..sau poate de amandoua. Ridica incet bagheta aprinsa pentru a face mai multa lumina, iar Raizen se aseza langa ea.
  
  "-E ceva ciudat aici" sopti fata, cu un glas scazut.
  Tanarul aproba usor din cap, si incepu sa analizeze la randul sau bucata aceea de metal. Incepea sa devina patetic. Ori faceau ceva cu ea, ori plecau de acolo.
  "-Cred ca daca atingem Semnul cu bagheta, se va deschide" murmura Raiz, iar Bell ingheta.
  Cum sa atinga Semnul cu bagheta? Asta nu era modul prin care Devoratorii isi chemau Stapanul? Rasufla usurata cateva secunde mai tarziu cand isi aminti ca Voldemort era de mult trecut in nefiinta.
  
  Linistea se asternu peste cei doi, ca un acoperamant sacru; niciunul nu indraznea sa spuna ceva, de teama ca ar fi tulburat oceanul de tacere ce parea ca va cuprinde curand intreaga padure. Nu avea idee de cat timp trecuse de cand ajunse acolo; stia doar ca acea trapa misterioasa, cu Semnul Intunericului pe ea, ascundea ceva dubios. Poate ca daca o deschideau si urmau tunelul ce se desfasura in spatele sau - tinea sa creada ca asta e, un tunel - ar fi ajuns la Potter.
  "-Hai sa o deschidem" ii spuse ea lui Raizen.
  Acesta o privi pentru cateva clipe, ca sa isi dea seama ca asta era ceea ce vroia cu adevarat si zambi slab; atinse cu bagheta Semnul, in acelasi moment cu Bell, iar trapa se deschise, scartaind.
  
  "-Ai avut dreptate" sopti ea, ragusita; acum era acum. Tunelul ce se infatisa in spatele deschizaturii parea nesfarsit. Arunca o piatra pe care o gasise la picioarele sale si astepta vreme indelunga pana cand o auzi lovindu'se de ceva. Inghiti in sec si se intoarse spre Raizen. "Tu primul?" intreba Bell, ezitand.
  

[Raizen Isildur]

• Raizen o privi pe Bell foarte indecis. Un fior rece îl învãlui fãcându-l sã tremure.
  
  „O sã-?i strig dacã e sigur sau nu o datã ce ajung jos. Dacã mai pot. În cazul în care nu zic nimic, întoarce-te cu întãriri.” îi zise el cu un aer serios dupã care trase aer în piept ?i se aruncã în deschizãtura aceea sim?ind cum e înghi?it de întuneric.
  
  Î?i ?inu picioarele apropiate ?i mâinile pe lângã corp petru a nu se lovi de pere?i. I se pãrea cã trecuserã deja câteva minute de când cãdea în gol, dar cel mai probabil era o simplã impresie. La un moment dat cãderea îi fu atenuatã de o for?ã invizibilã, ?i aterizã lin pe podeaua din piatrã. Fusese sigur cã o astfel de vrajã strãjuia capãtul tunelului, altfel nu ai fi avut cum sã scapi cu via?ã dacã te loveai de pãmânt la acea vitezã. Oricum era pregãtit sã arunce o vrajã pentru a-?i încetini cãderea.
  
  Era o beznã de nepãtruns n jur. Bãnuia cã ajunsese într-un fel de camerã cãci nu sim?i nimic când încercã sã vadã pe unde merge. „Lumos” ?opti el ?i vârful baghetei i se aprinse într-o luminã albastrã-verzuie. Merse câ?iva pa?i pânã se dezvãlui un perete cu o tor?ã suspendatã într-un suport de metal. ?opti „Incendio” ?i tor?a se aprinse inundând camera cu luminã. Erau doar patru pere?i cu câte o tor?ã pe mijlocul fiecãruia. Raizen le aprinse ?i pe celãlalte trei ca sã se asigure cã putea vedea bine. O u?ã din lemn masiv, înaltã de trei metri, se afla în partea dreaptã a camerei, lângã tor?a pe care o aprinse prima. Doi ?erpi încolãci?i erau sculpta?i cu mãiestrie pe ea, înfiorându-l pe Raizen. Îi plãcea ?erpii, însã ?tia cã ceea ce vede nu e deloc de bine. Unde se aflau oare ? Ce era acest loc ?
  
  Î?i aminti brusc cã trebuie sã o anun?e pe Bell dacã totul e sigur a?a cã fugi cãtre mijlocul camerei uitându-se în sus prin tunel. Doar cã nu mai era niciun tunel. Singura ie?ire era u?a. Raizen se panicã brusc. refuza sã creadã cã era blocat într-o camera la sute de metri sub pãmânt, de unul singur. De fapt, dacã se gândea mai bine, de unul singur era bine. O ie?irea exista cu siguran?ã, spera doar sã nu mai fie altcineva acolo în-afara de el.
  
  „Bell ! Bell, mã auzi ? Am rãmas blocat aici, tunelul s-a închis !” îi strigã el cât de tare putu, însã nu primi niciun rãspuns. Î?i scoase bagheta din robã ?i se îndreptã cãtre u?ã. Puse mâna pe mâner ?i trase, dezvãluind un coridor care se întindea la nesfâr?it în stânga ?i în dreapta lui. Scoase un galeon din buzunar ?i îl aruncã în sus. Stânga. O luã la fugã disperat. Nu auzea decât pa?ii sãi lovindu-se tare de podeaua din piatrã. Pere?ii coridorului nu dezvãluiau nicio u?ã, nicio deschidere, nicio fereastrã. Erau doar tor?e peste tor?e peste tor?e, toate, în mod ciudat, aprinse. La un moment dat se hotãrî sã se întoarcã, poate cã se deschise din nou tunelul. I se pãru cã fugea deja de ore întregi. Fugise cu siguran?ã mult mai mult înapoi ?i totu?i nu gãsea u?a. Pãrea cã dispãruse ?i aceea.
  
  „IE?I?I AFARÃ LA?ILOR ! ARÃTA?I-VÃ MUTRELE HIDOASE ?I LUPTA-?I-VÃ CU MINE ! LA?ILOR ! VÃ ASCUNDE?I ÎN SPATELE ZIDURILOR CA NI?TE LA?I !” urlã el disperat lovind pere?ii cu munii. Scoase apoi un strigãt cât de tare putu revãrsându-?i întreaga furie cãtre pustiul de pe coridorul acela. Era doar un coridor infinit. Pãrea cã nu e nimeni acolo. Mânjise tot peretele cu sânge, acolo unde lovise cu pumnii. Era mânjit ?i pe robã ?i pe bra?e. Avea ochii ro?ii de furie.
  
  Brusc, o u?ã din lemn masiv se desenã pe perete. Mãsura în jur de trei metri înãl?ime ?i avea sculptat pe ea doi ?erpi încolãci?i. Raizen se repezi sã deschidã u?a, intrând într-o camera identicã cu cea în care ajunsese prima oarã. Nu ?tia dacã era aceea?i sau nu, însã cele patru tor?e erau aprinse. Nu era nimeni acolo. Î?i coborî privirea asupra pumnilor sãi însângera?i ?i oftã. Se uitã cãtre tavan ?i brusc ceva se ivi cãzând prin tunelul din centru -care se pare cã reapãruse. Raizen reac?ionã într-o frac?iune de secundã. Timpul pãrea cã se scurge cu încetinitorul a?a cã reu?i sã spunã „Aresto Momentum” în gând ?i sã ridice bagheta exact în ultimul moment. Bell se opri din cãdere la câ?iva centimetri de pãmânt. Raizen se duse cãtre ea ?i o luã în bra?e ridicând-o. Dãdu drumul vrãjii ?i o puse cu picioarele pe podea sprijinind-o de el.
  
  „E?ti bine ?” întrebã el.
  

[Bell Evans]

• Parca trecusera ore intregi de cand Raizen se aruncase in acel tunel, fara fund, fiind inghitit de intuneric. Bell se plimba in jurul deschizaturii, inconjurand'o si privind din cand in cand in jos. Nu se auzea niciun zgomot; nici macar un sunet care sa'i fi dat de veste ca tanarul era in viata. Daca a patit ceva?! se gandi ea, dar clatina usor din cap in secunda urmatoare; nu era momentul sa fie pesimista. Cu siguranta Raiz era bine; si avea sa o strige curand. Insa linistea incepea sa'i dea de gandit.
  
  Sa ma arunc si eu..sa nu ma arunc..
  Se saturase sa tot mediteze; incepuse sa devina deja ciudat. Se simtea inutila, stand acolo si privind intunericul din jurul sau. Tunelul se deschidea in fata, invitand'o parca sa intre in ascunzisurile sale interzise. In cele din urma, hotari ca nu mai poate astepta; daca Raizen intrase acolo si se ranise, trebuia sa coboare si ea. Asteptarea incepea sa se transforme in disperare.
  
  Lua o gura mare de aer care ii arse plamanii si se arunca in gol; simti curentul cum ii face roba sa fluture puternic, si isi lipi coatele de corp. Era destul de ingust, si parea nesfarsit. Un claustrofob nu i'ar fi putut face fata. Incepu sa se gandeasca daca avea sa se mai opreasca vreodata. Si o data cu aceasta idee, intreg corpul ii fu cuprins de fiori - mai mult ca sigur se izbea de pamant. Si la viteza pe care o avea in cadere, cu siguranta ranile aveau sa fie grave.
  
  Cadea de ore intregi; sau cel putin asa i se parea ei. Astepta intr'un fel sa ajunga jos, chiar daca asta implica si durere. Simti cum aerul devine mai caldut, iar cand privi in jos vazu lumina. Am ajuns! sopti ea, cu un zambet trist. Putea fi sfarsitul, sau inceputul a ceva nou. Dar macar inceta tensiunea pe care o simtea in curentul rece.
  
  Simtea cum cineva ii opreste caderea, iar inima i'o lua la goana; se opri chiar la cativa centimetri de pamant, putin dezorientata. Simti niste brate puternice, care o ridicara, iar apoi picioarele sale atinsera podeaua. Vazu chipul palid al lui Raizen si ofta usurata. Vroia sa inceapa sa urle, de ce nu o chemase? Dar in acelasi timp, era puternic recunoscatoare. Daca nu era el, probabil acum ar fi fost praf si pulbere.
  
  "-Sunt bine" sopti Bell, sprijinindu'se de el. Se aseza pe podeaua din piatra, iar Raiz ingenunche langa ea. Arunca o scurta privire asupra robei sale; era manjita de sange. La fel si chipul transpirat. Iar pumnii - de acolo venea tot sangele "Ce'ai patit?!" intreba ea, usor panicata. Raizen clatina din cap si isi privi mainile insangerate. Vulnera Sanentur! murmura cercetasa, iar ranile incepura sa se inchida. "Mersi..pentru tot" continua fata, cu un mic zambet.
  
  Se ridicara, si privira in jur; Raizen dezamagit, iar Bell curioasa.
  "-Ce e locul asta?" intreba ea.
  "-Un labirint de coridoare..vrajit" raspunse tanarul, cu o voce joasa.
  Era ciudat; toate tortele din incapere erau aprinse, aruncand o lumina palpaitoare in jur. Nu stia ce se intamplase, dar privi usa care aparuse. Probabil pe acolo intrase Raiz; ultimele urme de sange inca staruiau pe peretele cenusiu, iar cercetasa ofta.
  
  "-A aparut asa..din senin" murmura Raizen, raspunzandu'i la intrebarea nerostita.
  Clatina usor din cap; era evident ca tot acel loc subteran era plin de magie neagra; serpii incolaciti de pe usa, atent sculptati, ii facu orice urma de indoiala sa dispara.
  "-Sacrificiul uman..adica, sangele tau a facut'o sa apara" remarca Bell, ganditoare. "Trebuie sa aflam ce e locul asta..si unde duc acele coridoare" continua ea, metodic.
  

[Raizen Isildur]

• „Da, bine, haide să mergem” zise Raizen și o apucă de mână pe Bell îndreptându-se spre ușa pe care tocmai intrase. O deschise și făcu un pas. Se treziră amândoi într-un cub de sticlă cu dungi verzi care treceau prin pereții acestuia. Părea un fel de cușcă, mai degrabă. Se afla într-o camera din piatră , identică cu cea din care tocmai plecaseră, însă doar o torță dintre cele patru aflate pe pereți ardea.
  
  Chiar acolo, în fața lor, Yaxley, unul dintre temuții Devoratori ai Morții lovea cu piciorul un tânăr cu niște ochelari cu lamă rotundă, sparți și îndoiți făcându-l să se zvârcolească în urlete de durere. Raizen nici nu stătu pe gânduri. Se năpusti cu pumnul înainte și lovi cu toată forța pentru a sparge sticla și a-l nimeri și pe Devorator. Din spate se auzi un "Finite Incantatem" și căzu din cauza inerției, rostogolindu-se pe o piatră rece și umedă. Sticla dispăruse datorită vrăjii lui Bell iar ei nu se mai aflau într-o camera de piatră șlefuită. Erau într-o peșteră. Rece, umedă și întunecată. Puse mâna instinctiv pe baghetă și se ridică.
  
  „Aruncă bagheta la pământ sau o omor !” strigă Yaxley cu propria baghetă împungând tâmpla lui Bell.
  „Hei, hei ! Ușor. De unde știu că nu o omori și dacă arunc bagheta ?” zise Raizen. Ochii săi îl priveau fix pe Devorator, însă mintea lui era concentrată în altă parte.
  „Nu știi ! Până una alta, pune ușor bagheta la podea și arunc-o înspre mine” urlă Yaxley scuipând în jur.
  „Bine, cum vrei tu. Doar să nu-i faci niciun rău !”
  
  Raizen se aplecă ușor la pământ, trăgând cât mai mult de timp. Pus bagheta pe jos și brusc, în loc să o îmingă către Devorator, o șfichiu rapid și Yaxley căzu lat la pământ, lovit în cap de o piatră. Raizen râse și se îndreptă către prietena lui.
  
  „Bells, ești bine ?”
  
  Fata încuviință din cap, însă broboane de sudoare străluceau pe fruntea ei. Îl legară pe Devorator strâns cu câteva vrăji (Bell se pricepea mai bine) și așteptară ca acesta să se trezească, pentru a-l putea interoga în legătură cu Harry Potter. Raizen nu era sigur că vor afla ceva, însă era singura lor șansă. „Ce mai zi..” spuse tânărul cuprinzând-o pe Bell cu brațul pe după umeri și privind amuzant trupul împietrit al Devoratorului.

[Bell Evans]

• Bell zambi, neluandu'si privirile de la trupul lovit al Devoratorului; aproape putea vedea cum ii apar vanatai pe chip, dar lasa asta la o parte cand un scancet de durere se auzi cu un ecou profund, ce umplu intreaga pestera.
  "-Harry!" striga ea, privindu'l pe Raizen.
  Acesta dadu aprobator din cap si ridica bagheta aprinsa; sfera fluida, albastru-verzuie, lumina puternic pentru cateva clipe intreaga grota. Dar tanarul nu era nicaieri.
  "-Unul din noi trebuie sa ramana cu el" sopti cercetasa, cu o voce scazuta.
  Yaxley nu dadea vre'un semn ca s'ar trezi prea curand, asa ca Bell zambi, indreptandu'se cu pasi mici spre silueta doborata la pamant.
  
  Stia ca asta trebuia sa faca; stia ca Raizen era cel mai potrivit sa il caute pe Harry.
  "-Du'te tu" murmura ea, cu un mic suras.
  Tanarul paru sa ezite.
  "-Facem altfel" remarca el.
  Indrepta bagheta spre trupul prabusit al devoratorului si spuse in gand un farmec; corpul inert fu ridicat instantaneu in aer, iar cercetasa incepu sa rada.
  "-Si mai ziceai ca nu te pricepi la vraji" chicoti ea.
  Raiz isi dadu ochii peste cap, facand un semn a lehamite, dupa care incepura sa mearga.
  
  Intunericul parea ca mai avea putin si ii inghitea; iar fiecare pas pe care il faceau strabatea intreaga pestera, cu un ecou prelung, aproape dureros. Harry putea fi oriunde; observasera ca de fapt nu era o singura pestera - era o intreaga galerie. In care aveai mari sanse sa te ratacesti.
  "-E prea frig aici" mormai Bell, clantanind din dinti.
  "-Si mult prea intuneric ca sa vedem ceva" ofta tanarul.
  Yaxley se trezi brusc, iar cei doi schimbara cateva priviri ingrijorate.
  "-Trebuie sa il mentinem tacut" sopti fata. "Nu stim cati Devoratori sunt in locul asta; mai ales daca Harry e si el aici" continua ea.
  Raiz fu de acord, asa ca se oprira amandoi.
  
  Devoratorul parea foarte incurcat cand fu coborat din nou pe pamant, iar prima lui intentie fu sa tipe; probabil sa ceara ajutor.
  "-Silencio!" rosti Bell, cu hotarare in glas. "Fara prea multe zgomote" continua ea, cu un zambet vag.
  Ochii Devoratorului sclipira cu rautate. Se simtea incoltit, puteai vedea asta din panica ce i se citea in priviri.
  "-Iar acum ne vei spune tot ce stii" murmura Raizen. "Imperio!"

[Raizen Isildur]

• „Imperio !” zise Raizen tare si hotarat. Bell făcu ochii mari lângă el. Fața Devoratorului deveni brusc fără nicio expresie. „O să fac treaba asta simplă. Pentru mine cât și pentru tine. Unde se află HARRY POTTER ?”
  „Nu departe de aici.” răspunse Yaxley cuminte.
  „Du-ne la el !” ordonă Bell și fu rândul lui Raizen să facă ochii mari.
  
  Acesta porni fără să scoată o vorbă către capătul opus din care veniseră cei doi. Se deschidea un tunel scund și chiar mai întunecat decât camera în care se aflau. Se aplecară și intrară înăuntru, urmându-l pe Yaxley. Acesta își aprinse vârful baghetei și mergea tăcut, ca teleghidad. Făcu o serie de cotituri prin galeria de tunele și la un moment dat se întoarse către Bell și Raizen, oprindu-se.
  
  „Aici e..” zise el. „La ieșirea din tunel.”
  „Mergi.” ordonă din nou Bell.
  
  Devoratorul se supuse cuminte și înaintă fiind urmat de ceilalți doi până la capăt. Ieși în camera și se opri la doi metri în față. Chiar când puse piciorul pe piatra alunecoasă o durere bruscă de cap îl lovi făcându-l să scoată un mic țipăt de durere.
  
  „Ești bine ?” îi zise Bell îngrijorată punându-i o mână pe umăr.
  „Da, haide să mergem” îi răspunse Raizen și ridică privirea.
  
  Chiar atunci îl văzu. În partea opusă a camerei, legat în lanțuri de mâini și de picioare, se afla Harry Potter, atârnând plin de răni de perete. Raizen se repezi brusc spre el urmat de Bell. Ajunse la mijlocul camerei și făcu brusc ochii mari. Când îl lovise durerea de cap. Pierduse vraja Imperio. Se întoarse brusc spre Yaxley, încercând să ridice bagheta însă era prea târziu. Acesta îi chemase deja pe ceilalți Devoratori, care începeau să apară unul câte unul în fața lui Raizen. Se întrebă de ce nu îi încercuiseră, însă nu era timp de căutat un răspuns. Tânărul o cuprinse rapid pe Bell în brațe și strigă „Protego !” chiar înainte ca o ploaie de vrăji verzi și roșii să tâșnească asupra lor.