Inevitable

[Bell Evans]

OOC: Just me and Rosalie

E inevitabil sa nu te gandesti la trecut..sa nu simti cum fiecare bataie a ceasului te indeparteaza mai mult de ce ai fost..si te apropie mai mult de ce vei fi. Totul se schimba; nimic nu ramane la fel, oricat de mult ti'ai dori tu. Omul in sine e o fiinta trecatoare..care ofteaza la fiecare durere si zambeste la fiecare bucurie. E in natura noastra.. Nu poti sa fi mereu fericit..pentru ca daca nu ar fi si tristete sau suferinta, nu ai aprecia in totalitate acest sentiment.

Bell iesi ingandurata de la Biblioteca, cautand un loc linistit; vroia sa se gandeasca din nou la trecut. Sa se simta inlantuita in prezent era cel mai mare chin la care era supusa. Si cel mai rau - nu putea scapa de el. Prezentul era mereu in jurul sau, amenintator si aspru. Iubea trecutul..iubea tot ce tinea de el..pentru ca nu putea sa se desparta de el..de ce se intamplase.

Cu bune, cu rele..era trecutul sau. Si nu putea sa'l indeparteze, sau sa'l uite. Prefera sa traiasca in perioada care trecuse din viata sa, decat sa priveasca cruda realitate ce se intindea in jurul sau.
Pasii ii fura purtati pe coridoare, pana cand ajunsese in fata unei usi. Zambi usor si apasa manerul auriu. Sala Armurilor i se infatisa pe dinaintea ochilor, cu straluciri ca de topaz. Observa ca era deja cineva acolo si zambi.
"-Buna Rosalie" sopti ea.

[Rosalie Vivienne Alden]

In aceasta dimineata m-am trezit cu gandul la tot ce s-a intamplat pana acum si desi am trecut prin multe nu regretam toate acestea fiindca mereu aveam pe cineva langa mine sa ma sprijine. Pasii mi se indreptau spre necunoscut. Niciodata nu aveam o directie anume, ma lasam indrumata de sentimente. Mi-am lasat roba sa atarne pe coridorul tacut pentru a simti ca exista putin zgomot,la fel ca in orice loc..

Am ajuns in fata "Salii Armurilor" si ma intrebam ce face Bell. Am intrat acolo deoarece era usa deschisa si cand am auzit un "buna,Rosalie!" am stiut cine este. Am zambit intorcandu-ma catre ea si am imbratisat-o salutand-o.

[Bell Evans]

Cercetasa chicoti slab cand Rosalie o imbratisa, si se strecura din bratele ei. Era din nou destinul cel care le aducea impreuna; inevitabil sa nu se intalneasca. Sincer..nu ii displacea acest lucru. Era o adevarata usurare cand vazu chipul unei prietene si nu al vre'unui viperin rautacios, sau mai rau..cineva care sa o bombardeze cu intrebari despre cum se simte.

Adevarul era ca nici ea nu stia cum se simtea; ar fi spus bine. Poate foarte bine. Dar ar fi mintit. Viata ei se intoarse cu susul in jos de multe ori, intr'un timp prea scurt. Nu mai intelegea nimic, iar dispretul fata de ceea ce se intamplase ii bantuia fiecare amintire.

"-Ce faci aici?" o intreba Rose, zambind.
"-Sincer..nu stiu cum de am ajuns tocmai aici" replica cercetasa, cu un mic zambet.
"-Dar unde ai fost toata dimineata?!" chicoti Rosalie.
"-La biblioteca..am avut de scris ceva pentru Transfigurare" sopti Bell.
Tanara zambi.
"-Tu ce faci aici?" o intreba cercetasa.

[Rosalie Vivienne Alden]

Ma simteam mult mai linistita in preajma Cercetasei,stiam ca ea poate sa ma inteleaga in mare parte. Mi-am indreptat privirea in jurul incaperii unde ne aflam deoarece se auzi un trosnet de armura. Nu stiu de ce alesesem acest loc pentru o plimbare 'linistita'..Printre atat de multe zgomote..Prea multe,as indrazni sa spun. Mi-am dres glasul pentru a ii putea raspunde si am rostit pe o voce clara dar intrebatoare:

"Sincer,nu prea stiu. Pasii mi s-au indreptat spre aceasta camera. Ei bine,stii tu cum sunt eu!",am adaugat chicotind.
"Mda!",raspunse Bell razand la randul ei.

"Frumos loc de relaxare mi-am gasit si eu!",radeam in continuare ferindu-ma de o armura care era cat pe ce sa cada peste mine.

[Bell Evans]

Cercetasa privi nedumerita in jur; de cand devenisera armurile atat de..vii si zgomotoase? Era cam ciudat, pentru ca de obicei stateau nemiscate; sau cel putin, asa tinea ea minte. Amintirile din ultima ei plimbare in acea camera ii revenira in minte, facand'o sa zambeasca. Alice si Melody erau niste prietene pe cinste.

Era atat de bine sa priveasca in jur, sa inspire aerul vechi si sa admire stralucirea armurilor; fara griji..macar pentru moment. Stia ca va veni timpul cand trebuia sa se ingrijoreze din mai multe puncte de vedere. Dar nu acum; sau macar, nu in acea dimineata. Lucrurile erau mult prea linistite.

"-E atat de bine sa duci o viata normala" sopti ea.
Rosalie chicoti.
"-Si eu care ma plangeam de plictiseala inainte" replica ea, zambind.
"-Da..cateodata chiar te rogi ca soarta sa iti rezerve putina monotonie" murmura ea, visatoare.
Se simtea..in siguranta. Libera, ca pasarea cerului. Chiar daca vanatorul inca mai pandea de dupa tufisuri, ea nu'l vedea; si putea sta linistita, pana la urmatoarea confruntare.

[Rosalie Vivienne Alden]

Intr-adevar Bell avea dreptate. De cand duceam dorul unei zile linistite , iar acum aveam parte de ea. Inainte ma plangeam ca avem doar zile plictisitoare,iar acum tanjeam dupa una. Dupa atatea probleme cu cei doi Devoratori si nu numai parea ca am atins un vis.

M-am asezat pe un scaun care l-am facut sa apara printr-o simpla rotire de bagheta apoi mi-am indreptat privirea catre Bell spunandu-i sa se aseze in timp ce am mai facut inca unul sa apara. Am rostit pe o voce atat de linistita..:

"Bell,imi era dor sa pot sta fara griji..fara sa ma gandesc ca Porrin sau/si Lestrange ne asteapta dupa colt.."

[Bell Evans]

Bell zambi; parca traia o alta viata. De cand distrusesera al doilea horcrux pe care il gasisera, lucrurile se calmasera. De parca un val protector se asezase pe deasupra vietilor celor doua. Era atat de ciudat sa te trezesti in fiecare dimineata, si sa te gandesti la ce vei face. Nu ca inainte, cand stresul gasirii celor doua obiecte intunecate le acapara in fiecare moment al zilei.

"-Trebuie sa le cautam si pe celelalte" sopti Rosalie.
"-Dap.." ofta Bell.
Nu aveau de ales; horcrux'urile trebuiau cautate si distruse; normal, mai intai gasite.
"-Nu avem nicio informatie despre ele" murmura tanara.
"-Mdap..asta e partea mai proasta" replica Bell, oftand.
Primele doua fusesera distruse; medalionul si inelul, precum si cupa creata de Charles.
"-Nici macar nu stim in ce le'a ascuns" pufni Bell.

Incepu sa se gandeasca la diferite obiecte in care putea sa'si ascunda sufletul; Porrin era un tip clasic, daca pana atunci isi incredintase fragmentele propriei inimi unui inel din argint si unui medalion. Probabil prefera obiectele rare, poate chiar unice. Cine stia? Cand aveau sa porneasca in cautarea lor..abia atunci aveau sa dea de necaz.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am oftat la spusele Cercetasei. Valul de liniste din ultimele doua zile m-a captivat atat de mult,incat abia acum imi amintisem ca mai existau inca patru Horcruxuri. Nu vreau sa fiu pesimista,dar totusi..nu sunt o fire deloc optimista. Cel putin , foarte rar sunt asa. Mi-am mutat privirea catre Bell si i-am spus:
"Haide..Astazi sa facem o exceptie. Nu vreau sa ma gandesc la Porrin si Lestrange..."
Dadu aprobator din cap dupa care am adaugat zambind trista:
"Gandeste-te ca pana nu vor fi distruse toate Horcruxurile...nu vom mai avea zile linistite..ca aceasta!"
Am ramas putin pe ganduri dupa care am murmurat putin cam speriata:
"Dar oare cand ne va cauta? Sunt sigura ca si-a dat seama de faptul ca al doilea a fost distrus deja..Iar mania pe care o are sunt sigura ca nu este de subapreciat!"
Tot ce doream acum era sa am in continuare o zi linistita,fara previziuni..si intamplari tumultoase.

[Bell Evans]

Cercetasa zambi trist; mai mult ca sigur cei doi devoratori aveau sa porneasca in cautarea lor de indata ce vor observa disparitia medalionului. Se intreba cat de des isi verifica Porrin horcrux'urile. Spera ca rar. Pentru ca distrusesera cel de'al doilea horcrux de ceva timp. Aproape o luna. Iar timpul zbura atat de repede cand nu aveai griji. De parca cineva il fura, si il ascundea intr'un loc de unde nu il mai putea lua inapoi; nu puteai sa iti schimbi trecutul. Puteai sa'ti schimbi, insa, prezentul. Si sa'ti astepti cu o urma de zambet pe chip viitor, care se arata insorit in fata lor.

Ofta; Rosalie isi intoarse ingrijorata privirile spre ea, cu un mic suras.
"-Haide..acum stau mai bine lucrurile" chicoti ea.
"-Mdap..stiu..dar inca nu s'au rezolvat" continua Bell.
"-Nu conteaza.." chicoti tanara.
Cercetasa zambi, de data aceasta mai vesela.
"-Totul va fi bine..in cele din urma" spuse ea, cu o raza de speranta in voce.

[Rosalie Vivienne Alden]

Intr-adevar stiam ca Porrin va veni dupa noi de fiecare data cand ii distrugem un Horcrux si era inevitabil acest lucru. Insa pe mine ma ingrijora acum altceva,alt lucru: din sase Horcruxuri,doar doua au fost distruse. Primul de catre Bell si al doilea de catre mine. Dar celelalte patru?...Stiu ca mai aveam de trecut prin multe ca sa putem sta linistite,cel putin din privinta lui Porrin. De asemenea sunt sigura ca in momentul in care ultimul Horcrux va fi gasit..vom trece si peste asta. Porrin se va simti mult mai slabit decat niciodata,iar in acele momente de slabiciune sunt sigura ca viata lui se va sfarsi , de fapt viata sa va fi atarnata pe acel fir de ata care delimiteaza viata si moartea..iar partea catre care se inclina mai mult este..moartea.

Am oftat usor mutandu-mi din nou privirea catre Cercetasa si i-am spus incurajator,dar sincer:
"Totul va fi bine,chiar daca nu in acest moment..nu acum,dar stiu ca va fi! Odata.."