Inevitable

[Bell Evans]

"-Fir'ar" mormai Bell.
Asta insemna ca Porrin fusese in casa ei; si o facuse de rusine. Ii venea sa urle. Cum putuse sa'i tradeze intr'un asmenea hal pe bravii cercetasi? Ii facuse de ras - intinase memoria casei..memoria lui Godric. Oricum avea sa plateasca. Iar acum avea un motiv in plus ca sa ii faca ce era mai rau posibil.

"-Haide, Bells" ofta Rosalie.
"-Innebunesc" replica cercetasa, enervata.
"-Si Charles..a fost la ODS" ofta tanara.
Isi aminti ca intr'adear..asa fusese.
"-Imi pare rau" sopti ea.
"-Si mie..dar asta nu rezolva cu nimic lucrurile" replica Rosalie.

Poate aveau sa gaseasca ceva in Turnul Cercetasilor; sau cel putin, asta spera. Stia ca nu erau prea multe sanse, insa merita sa incerce macar.

[Rosalie Vivienne Alden]

Mda,intr-adevar asa era. Furia Cercetasei era de inteles. Pe langa ca este demna de casa ei mai este si sefa de casa deci are tot dreptul sa se supere pentru asa ceva. Si eu am fost sefa de casa si cand am aflat ca acel Lestrange fusese la Ochi-de-Soim practic nu puteam sa imi controlez furia din mine. Am lasat-o sa se linisteasca putin fiindca avea nevoie de asta apoi i-am spus:
"Intai le vom rezolva pe toate..apoi ne vom razbuna si pentru ce a facut caselor..Dar oricum le vom rezolva pe toate. Si daca nu se poate deodata in timp vom reusi.."
Nu spuneam asta doar ca sa o consolez, stiam ca asa vom face pentru ca vointa noastra este mai presus de orgoliul celor doi Devoratori ai Mortii.

[Bell Evans]

Trebuia sa existe si un final fericit, nu? In cele din urma, soarele trebuia sa rasara si in vietile lor; era deja prea mult de indurat..prea multa suferinta, prea multe lacrimi. Prea multe vieti pierdute in zadar. Era cazul ca cei doi sa fie opriti..asta daca nu se opreau singuri, lucru ce parea imposibil.

Rosalie ofta, iar Bell isi ridica incet privirile spre ea; parea ingandurata. Se intoarse la propriile idei si zambi slab. Vroia o zi fara cei doi; o zi in care sa se distreze. Sa nu aiba grija nimanui, doar a ei. O zi normala - fara nimic periculos..monotonie si plictiseala. Cerea chiar atat de mult?!

Stia ca i'a fost sortit sa sufere; dar se saturase. Avea impresia ca nu se mai termina faza cu "cerul plin de nori" iar razele soarelui sunt indepartate; prea indepartate ca sa le zareasca.
"-Ce vrei sa facem?" intreba Rosalie, brusc.
Cercetasa tresari.
"-Cum adica?" intreba ea.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am privit-o pe Bell chicotind usor si ridicand o spranceana in semn de mirare. Intr-adevar-cum adica? Astazi imi propusesem sa fie o zi linistita,fara temeri,fara ganduri necurate,fara Porrin si Lestrange urmarindu-ne sau..noi in urmarirea lor. M-am cam..de fapt - m-am saturat de toata povestea asta. Paream ca suntem intr-un infern din care nu mai puteam iesi curand,dar acum aveam sa ne gandim la cu totul altceva. Mi-am mutat din nou privirea catre Cercetasa si am intrebat-o cu o voce plangacioasa,ca de copil:
"Pai..ce vrei sa facem? Nu-Porrin,Nuu-Lestrange. Ceva ..haios,poate. Ceva ce sa ne faca sa ne gandim la altceva,mult mai .. frumos."
Asteptam ca ea sa spuna ceva , in timp ce chicoteam observandu-i privirea surprinsa,inocenta.

[Bell Evans]

Cercetasa paru sa ezite; chiar nu stia ce ar fi putut face. Privi in jur si un zambet i se asternu pe chipul palid, obosit. Erau in Sala Armurilor - deci ar fi trebuit sa faca ceva cu..armurile?! Chicoti incet cand ii trecu prin minte acest gand, dupa care se intoarse spre Rosalie.

"-Ce'ar fi sa stam..doar sa stam.." sopti ea.
Era cam patetic; sa stai printre armuri. Dar parca dupa atata agitatie, era bine sa te mai relaxezi.
"-Ok" replica Rose, cu un mic zambet.
Nu protesta..nu veni cu alta idee; asta ii placea Bellei la ea. Mereu statea in banca sa.
"-E ciudat sa nu ai griji" spuse Rosalie, intr'un final.
Bell dadu usor din cap.
"-E foarte straniu.." remarca ea.

Tanara incepu sa rada.
"-Stii..vroiam sa vorbesc despre asta cu cineva..si tu imi pari cea mai potrivita" incepu cercetasa.
Rosalie deveni atenta.
"-Anul acesta se termina slujba mea..ca sefa a cercetasilor" ofta Bell.
Rosalie zambi trist.
"-Asta inseamna ca nu vei mai fi nici eleva.." murmura Bell.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am ramas putin surprinsa de cele spuse de Bell. Ce intorsatura luase ziua de astazi-acum vorbeam linistite,despre un subiect foarte important. Abia acum,cand spunea toate acestea ,mi-am dat seama cat de repede trece timpul,iar fiecare inceput are si un sfarsit. Eu nici nu mi-am dat seama cat de repede a trecut anul VII,cat de repede am plecat dintre soimi-si ca sefa de casa,si ca o colega,lasand pe altcineva in locul meu,o persoana careia ii acordam toata increderea posibila- Emma.
Reveindu-mi din ganduri si amintiri mi-am intors privirea trista catre sefa de casa de la Cercetasi:
"Bell,orice ai face...Ai facut casa ta mandra pe intreg parcursul anilor , ai meritat acest post si il meriti in continuare..Esti sigura ca vrei sa renunti?",am intrebat-o pe o voce plangacioasa.

Apoi am mai adaugat ceva cu o voce plina de speranta:
"Si cand se va termina..vei face ca mine,nu? Vei ramane ca Adult in castel...? Nu vei pleca de aici,nu?"

[Bell Evans]

Cercetasa zambi trista.
"-Nu pot sa parasesc si Hogwarts'ul" raspunse ea.
Asta chiar nu mai putea face; ar fi fost prea de tot. Si asa ii venea greu sa renunte. Dar fiecare lucru - in cazul ei, un lucru bun - are un sfarsit. Perioada ei se incheiase, iar acum incepea ceva nou; spera sa fie la fel de placut. Avea sa ramana ajutor in Aripa Spitalului. Mai mult, verisoara sa, Arwen si fratele sau, Lucas plecau de la Hogwarts. Deci vroia sa candideze pentru postul de profesoara de Transfigurare.

"-Arwen si Lucas pleaca si ei" murmura Bell.
Rosalie ramase putin socata.
"-Dar..de ce?" intreba ea.
"-Au primit niste oferte de munca in Germania" raspunse fata.
"-Ah.." ofta tanara.
"-Stiu..acolo s'au nascut. Si da'ti seama ca abia asteapta sa se termine anul si sa plece" remarca cercetasa.

Stia ca ii va fi greu fara toate rudele plecate; macar ramasese Meredith. Rose terminase si plecase..acum Arwen si Lucas plecau si ei. Avea sa'i fie foarte greu sa ramana singura. Dar stia ca trebuie sa se acomodeze. Nu prea mai avea alta varianta.
"-Si daca Arwen pleaca..cine va lua postul ei?!" intreba Rosalie.
Bell zambi slab.
"-Am sa candidez eu" sopti ea, incet.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am chicotit usor cand am ascultat cuvintele lui Bell,aceasta era fata pe care o stiam eu- puternica si dornica sa reuseasca mereu. Mi-am indreptat privirea catre ea si i-am spus pe o voce serioasa,abia abtinandu-ma sa nu rad:
"Ei,cum adica 'candidezi'? Tu vei lua postul,sunt sigura!"
Se uita la mine si nu stiam ce va spune,dar chiar eram sigura ca asa va si fi. Ei mereu i-a placut ora de Transfigurare,sau cel putin asa stiam eu,iar acum avea ocazia sa fie profesoara la respectiva clasa.

Mi-am mutat brusc privirea catre o armura care mai avea putin si cadea peste mine. M-am cam speriat,dar din fericire m-am dat la o parte exact la timp.
Mi-am mutat din nou privirea catre sefa de Casa de la Cercetasi sa vad ce face...Parea cufundata in propriile-i ganduri.

[Bell Evans]

Auzi zanganitul armurii, care cazu zgomotos pe podeaua din dale reci de piatra si isi ridica privirile; se simtea atat de obosita, incat parca reactiona in reluare. Chiar nu stia ce se intampla cu ea..cu intregul ei organism. Parea secat de putere; de parca isi traia ultimele clipe din viata. Poate asa si era..ultimele clipe din viata de eleva. Ei bine, era o diferenta majora.

Rosalie chicoti slab, dandu'si o palma peste frunte.
"-Esti bine?!" o intreba Bell.
"-Dap; scuze de deranj" raspunse tanara, zambind in continuare.
Cercetasa surase slab, ca reactie la zambetul ei, dupa care isi lasa capul in maini.
"-Stiu ca iti este greu" murmura Rose.
"-Nici nu ai idee cat de greu imi este" continua Bell.

Era ca si cum se rupea de ceva drag, pentru a se intalni cu ceva mai drag; greu de explicat. Si mult mai greu de inteles. Nici nu se astepta sa priceapa cineva ceva din palavrageala ei.
"-A venit timpul schimbarilor" remarca Rosalie.
Inchise ochii si zambi; intr'adevar..asa era.
"-Din pacate" raspunse fata.
"-Nu spune asta..schimbarile sunt bune. E bine sa aduci ceva nou in viata ta" ii sopti Rosalie.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am privit-o pe Bell si puteam sa imi dau seama cat ii e de greu. Exact asa am fost si eu cand s-a terminat anul VII si am ramas in scoala doar ca profesoara: stiam ca o etapa importanta a vietii mele ia sfarsit aici,dar nu fara a avea mii de amintiri placute si unele mai putin...placute,insa nu aveam sa regret niciun an petrecut la Hogwarts. De asemenea stiam ca o noua etapa avea sa inceapa curand,iar acum faceam parte din ea-. Mi-am mutat privirea catre Cercetasa din nou intrebandu-ma ce as putea sa ii spun si am chicotit usor rostind:

"Haide,Bell,curaj! Orice ai fi de vei descurca de minune,sunt sigura de asta!"
Nu stiu cat de mult o va ajuta toata palavrageala mea,dar tot ce am spus era din suflet.