I will not bow

[Bell Evans]

Radacinile si crengile incepeau sa le ingreuneze drumul; de parca nu era suficient efort, acum trebuiau sa se mai lupte si cu furia padurii.
“-Parca se razbuna pe noi” sopti Meredith.
Incepuse sa isi piarda cumpatul.
“-Mmdap..” remarca Bell.
“-Nu inteleg ce e cu toata indiferenta asta din partea ta” pufni Meredith.
Stia ca trebuia sa taca; dar ii venea greu.
“-Ce se intampla?” striga verisoara sa, oprindu’se.
“-Nimic” raspunse Bell.
Vocea ei sunase intr’un mod mult prea fals.

[Violet Wilson]

Acum chiar ca ajunsese la capatul rabdarilor.
“-Deci?!” murmura ea.
Se oprisera amandoua, iar acum se priveau una pe celalata - Meredith cu ciuda, iar Bell cu o resemnare prea banuitoare in priviri.
“-Poti sa imi spui, Bells” insista Mer.
Cercetasa lua o gura mare de aer dupa care isi drese vocea.
“-S’ar putea sa nu ne mai intoarcem din Padure” murmura ea.
Atat de scurt..sunase prea sec.
“-Haha..buna gluma” remarca Meredith.
“-Nu glumesc” replica Bell.

[Bell Evans]

Ura faptul ca spusese asta; dar era adevarul. Si nu putea sa’l mai ascunda prea mult.
“-Nu glumesti?!” repeta Meredith.
Isi pierduse orice urma de furie.
“-Nu” raspunse fata.
“-Si atunci?!” insista Mer.
“-Atunci nimic; trebuie sa gasim horcrux’ul” sopti Bell.
Incepu sa mearga din nou; simtea ca nu poate ramane pe loc.
“-Doar atat? Nu imi mai spui nimic?!” striga Meredith, in urma ei.
Se opri iar, intorcandu’se.
“-Nu stiu ce ar mai fi de spus” ofta ea.
“-Multe, crede’ma” remarca Mer.

[Violet Wilson]

Era ca o scena de teatru, jucata de doi actori tampiti.
“-Bell, sincer..tu iti bati joc de mine nu?!” mormai ea.
I se parea ceva de necrezut; adica o adusese la o moarte sigura?!
“-De aia insistam sa te intorci” ofta cercetasa.
“-Aha, si de’abia acum, dupa ce am ajuns in adancul Padurii Interzise te’ai gandit sa imi spui si motivul pentru care ma rugai sa ma intorc?! Foarte frumos din partea ta, nu am ce spune” murmura Meredith.
Era nervoasa; dar intr’o oarecare masura se gandea si la pericolul la care era expusa.
“-Inca te poti intoarce” sopti Bell.
“-Taci odata!” striga fata.

[Bell Evans]

Incerca sa ramana calma; macar ea. Pentru ca Meredith ajunsese deja pe culmile disperarii.
“-De ce suntem in pericol?” intreba ea, dupa o pauza indelungata.
Bell inghiti in sec, dupa care reveni asupra subiectului.
“-In primul rand, din cauza lui Lestrange; nu stiu daca a ramas aici. Dar daca intr’adevar e in Padure, atunci va face orice sa ne impiedice sa ii luam pretiosul horcrux” raspunse ea.
Meredith o privi incurcata.
“-Si in al doilea rand?!” intreba ea.
“-Pai..e Padurea Interzisa..nu stii niciodata peste ce hibrid de’al lui Hagrid ai putea calca” chicoti fata.
“-Bine atunci” raspunse Mer, cu un mic zambet.
Observase acel mic suras si ramase putin socata.
“-Ce?!” o intreba Meredith.
Clatina usor din cap si surase.
“-Nimic” sopti ea.
Era atat de bine sa fie cineva cu tine in acel desis smaraldiu; parca teama incepea sa’si piarda din putere cand observa oftaturile lungi si plictisite ale verisoarei sale.
“-Mersi” remarca Bell, dupa alte minute de liniste.
Mer ridica o spranceana, parand usor dezorientata.
“-Nu incepe iar cu multumirile sau plecaciunile coreene” chicoti ea.
“-Cu plecaciunile le are Rose” murmura Bell.
Un zambet trist i se asternu brusc pe fata.

[Violet Wilson]

Observa paloarea de suparare care o acapara cand rostii numele lui Rose.
“-Nu ai mai vazut’o de mult, nu?” intreba ea.
Bell dadu incet din cap in semn de nu.
“-Imi pare rau” ofta Meredith.
Nu o cunoscuse niciodata pe Rose Evans; dar din cate auzise de la geamana ei - Bell o ridica mereu in slavi - cu siguranta era o fata pe cinste.
“-O vei vedea curand” remarca Mer.
“-Mda..mai bine inchidem discutia asta inainte sa devina prea sentimentala” ii raspunse Bell, scurt.
“-Urasc cand te inchizi in tine si nu ii lasi pe cei din jur sa te ajute!” mormai Meredith

[Bell Evans]

“-Imi..imi pare rau” sopti Bell.
“-Si iar iti ceri scuze, desi nu ai gresit cu nimic. Bells, asta e firea ta” murmura Meredith.
“-Stiu; dar as vrea sa ma schimb” replica cercetasa.
Lua o gura mare de aer, in timp ce isi continua drumul printre radacinile noduroase.
“-Nimeni nu vrea sa te schimbi” remarca Meredith.
“-Eu vreau” sopti Bell.
Si chiar vroia; dar nu putea. Era o mare diferenta intre “a vrea” si “a putea”.

[Violet Wilson]

Mereu fusese o diferenta in ceea ce privea caracterele ei; Bell isi dorise sa fie mai indrazneata..cu mai multa incredere in sine..iar Meredith vroia sa mai taie din orgoliu. Sa nu se mai increada atat de mult in propriile forte. Una avea ce isi dorea cealalta.
"-Asta da nedreptate" sopti Mer, reflectand.
Bell o privi dezorientata.
"-Scuze" murmura fata, cand realiza ca spusese cu voce tare ce gandea.
Sirurile paralele de copaci o faceau sa se gandeasca la lucruri din ce in ce mai indepartate, aproape uitate intr'un colt indepartat al mintii. Iar frica si ingrijorarea incepeau si ele sa apara, rand pe rand..

[Bell Evans]

Stia la ce se gandea verisoara sa; era mai mult decat evident. Iar expresia de pe chipul ei era mai ganditoare ca oricand. Nu o mai vazuse asa de la moartea lui Jeremy.
Inghiti in sec, imaginandu'si miile de ganduri si sentimente care se perindau acum prin mintea lui Meredith; ar fi dorit sa ii poata alina macar putin durerea.
"-Mer?" sopti ea.
Fata isi intoarse privirile spre ea; lumina zilei deja invelea Padurea cu o aura de stralucire. Iar intunericul din vis abia daca se mai facea simtit.
"-Te gandeai la Jeremy?" continua Bell.
Poate nu ar fi trebuit sa intrebe asta; poate nu a facut decat sa rasuceasca cutitul in rana. Dar nu mai putea suporta tacerea ce se asternuse peste ele.

[Violet Wilson]

Intrebarea lui Bell o facu sa zambeasca.
"-Intamplator, nu ma gandeam la el" raspunse Meredith.
Se simti usurata ca nu fusese nevoita sa minta si de data asta.
"-Sigur?" insista cercetas.
Clatina usor din cap.
"-De ce nu ai incredere in oameni?" intreba Mer, cu vocea scazuta.
"-Poate pentru ca am avut..si mi'au facut mult rau" raspunse Bell, cu o urma de zambet in voce.
Ok..la un asemenea raspuns chiar nu se astepta.
"-Exemple?!" insista ea.