Wind Chill

[Desiree Rose Goth]

• Am pasit de-a lungul potecii, atenta sa nu il pierd din vedere pe Hagrid. Uriasul incerca sa se ghideze dupa scanteile pe care le-a trimis Bell ; desi sustineam ca Bell putea iesi din padure cand avea chef, el tot voia sa se asigure ca Cercetasa nu patise nimic.
  Vantul glacial sufla usor printre frunzele copacilor, insa eu ii simteam frigul. Mi-am pus mainile in jurul taliei, dorind sa ma incalzesc ; cand mi-am inclinat capul, am vazut ceva ce imi capta atentia.
  
  - Hagrid?
  El se intoarse si ma privi rabdator, asteptandu-mi sa continui.
  - De ce sunt urme de centauri pe aici? Adica, eu stiam ca herghelia se afla in partea cealalta a padurii..
  M-am oprit. De fapt, nu eram deloc sigura de ceea ce spuneam. Doar invatasem la Grija Fata De Creaturile Magice de partile din Padurea Interzisa in care stateau centaurii..
  Expresia de pe fata lui Hagrid se insapri.
  - Vremurile s-au schimbat, imi raspunse el, pe o voce joasa. Centaurii nu mai suporta oamenii.. si nici alte creaturi magice in Padurea lor. Sau in apropierea padurii.
  Am tacut. Oare centaurii aveau vreo legatura cu dorinta lui Hagrid de a muta dragonul?
  
  - Hai sa mergem sa o cautam pe Bell, spuse el in continuare, ravasind straturile de zapada.
  

[Bell Evans]

Vantul suiera printre trunchiurile abandonate ale copacilor din Padure, scotand urlete prelungi de durere; era aproape chinuitor sa asculti fiecare protest al codrului, care incerca sa faca fata furtunii de zapada care se abatuse asupra lui. Iar Bell nu se descurca nici ea prea bine. Ura sa recunoasca asta, dar se simtea pierduta; iar frica incepea sa puna stapanire pe ea cu fiecare clipa care trecea. Si asta nu era bine, cand erai singura, pierduta tocmai in Padurea Interzisa.

Asa mi'a trebuit mormai ea.
Isi incolaci bratele in jurul sau, incercand sa se incalzeasca; pacat ca nu ii iesea deloc. Brusc insa, ii veni o idee care mai tarziu se dovedi a fi salvatoare.
Un foc..de asta am nevoie..
Sopti incantatia, iar flacarile albastre aparura in vasul proaspat creat; ce era cel mai bine la aceste focuri era ca puteai sa le tii in maini. Modul perfect de a te incalzi.

Si totusi..era singura. Macar de ar fi fost cu Desiree. Sau cu Hagrid; incepea sa'si regrete izbucnirea furioasa, dar nici nu putea sa se intoarca. Asta era; macar va astepta dimineata fara sa degere din cauza gerului.
Flacarile blande incepura sa dea roade. Temperatura corpului ii crescuse vizibil cu cateva grade, iar frigul devenise mai usor de suportat. Acum nu mai trebuia decat sa astepte..

[Desiree Rose Goth]

• Tacerea se asternuse precum fulgii de zapada , incet si sigur. Hagrid nu parea a dori sa inchege o conversatie, iar eu aveam in minte doar tigarile ca subiect de discutie. Ma rog, nu numai tigarile...
  
  - Hagrid, ti-ai mutat dragonul din cauza hergheliei de centauri? am intrebat, pe o voce joasa.
  Nu se intoarse spre mine. Nu aveam nevoie de o confirmare ca sa stiu ca nimerisem un punct sensibil.
  - Da, recunoscu el. Au devenit putin mai nervosi in ultima vreme si nu ar fi suportat daca..
  -... padurea lor ar fi fost parlita de un dragon psihopat, am completat, rezervata. Te inteleg, Hagrid.
  Puteam simti atmosfera tensionata din aer. Bine, poate ca n-ar fi trebuit sa fiu atat de dura cu el..
  - Uite, cred ca pe aici a trecut Bell..
  Uriasul se opri si imi indica o singura pereche de urme. Pasi ce se indreptau spre nord. Am rasuflat, usurata.

[Bell Evans]

Secundele treceau incet, traganat, parand ca dureaza secole. Incepuse sa isi piarda si putina rabdare care ii mai ramasese. Visa ca acum se afla in dormitorul din Turn, in fata focului jucaus, cu o carte buna si o cana cu ciocolata fierbinte in fata. Ofta incet, injurand in gand; cate putea sa faca in acel moment. Numai sa nu inghete in Padurea Interzisa. Se temea de ce putea sa i se intample; dar prefera sa incerce sa lase lucrurile sa decurga de la sine, fara a se mai ingrijora si inainte ca totul sa fie facut.

Auzi un mic zgomot in spatele sau si tresari; se ridica, tinand bagheta aprinsa la vedere.
"-Cine e acolo?" striga ea.
Niciun raspuns; incepea sa intre la banuieli.
"-Dess?" sopti cercetasa.
Ar fi vrut ea sa fie Desiree. Insa nu raspunse nicio voce.
"-Cine esti?" intreba o voce ragusita, cu doua tonalitati mai joasa decat cea normala.
Simti cum ii ingheata sangele in vene; incerca sa'si gaseasca vocea, dar parea pierduta intr'un abis fara fund.

Lua o gura mare de aer care ii inunda plamanii, dupa care raspunse incet.
"-Bell Evans" sopti ea.
De dupa un palc de copaci din fata ei aparu o silueta fantomatica, ce parea sa raspandeasca in jur o aura usor aurie.
"-Ce cauti in Padurea mea?" continua vocea.
Vroia sa ii spuna ceva..cum adica Padurea mea?! Se opri insa la timp.
"-Tu cine esti?!" intreba fata.
Mai degraba ar fi trebuit sa intrebe ce era; dar considera o lipsa de bun simt aceasta remarca.
"-Centaurul Spence" murmura glasul.

[Desiree Rose Goth]

• - Ai observat ce e ciudat?
  Totul. De la frigul neobisnuit pana la intunericul ce-si tese mrejele in padure. Apropo, urasc padurea.
  - Nu, am replicat, scurt. Fii mai explicit.
  
  Hagrid ofta, se opri, apoi imi arata o urma ravasita de zapada. L-am privit, derutata. Ce era atat de impresionant la o gramada de omat? Am oftat, la randu-mi ; poate uriasul avea halucinatii din cauza frigului. Da, sigur asta era.
  - Sunt urme de centaur si de om, unele langa altele.
  Bine, poate ca Hagrid nu halucina, la urma urmei. Dar nu mai avea mult.
  - Si ce-i cu asta?
  Uriasul se uita ganditor la mine. Am realizat ca ar fi fost mai bine daca mi-as fi tinut ultimul raspuns pentru mine. Nu c-ar fi fost prima oara cand ma lua gura pe dinainte..
  - Inseamna ca un centaur s-a luat dupa urmele astea, imi spuse Hagrid pe o voce clara, inceata, de parca ma considera inapoiata mintal. Si iti dai seama ca nu e de bine.
  Am incuviintat.
  - Hai sa ne grabim..

[Bell Evans]

Simtea adrenalina in vene, la fel cum simtea si panica; incepea sa ii cuprinda intreaga fiinta neajutorata. Singura, in pustietatile Padurii Interzise. Ce sfarsit glorios isi alesese si ea. Zambi trist, si baga mana mai adanc in buzunar. Era acolo; bagheta care putea sa ii salveze viata. Sau, dimpotriva - sa o ucida. Stia reactia centaurilor la obiectele magice. Ei erau cititori in stele..si credeau ca toata magia de care au nevoie si'o iau de acolo. Iar dispretul pentru vrajitori nu era nici el un lucru de negrlijat.

Observa pe furis ca era atent analizata; centaurul isi plimba privirile pe corpul ei, incercand sa treaca dincolo de faldurile pelerinei. I se parea ca situatia devenea de'a dreptul tampita, asa ca tusi scurt. Spence facu un pas in spate.
"-Ce cauti aici?" intreba el, dupa o pauza scurta.
Bell ridica usor din umeri; buna intrebare.
"-M'am ratacit" remarca ea.
Spence clatina incet din cap, cu un zambet sarcastic.
"-Asta spun toti" mormai el. "De cine te'ai pierdut?!"
Inghiti in sec, observand ca situatia se complica.
"-De Hagrid" sopti ea.

Reactia centaurului o lua prin surprindere. Creatura se ridica pe picioarele din spate si o lua la goana, lasand'o din nou singura.
"-Mda..l'am alungat si pana pe el" ofta cercetasa, asezandu'se pe pamantul plin de omat.
Stia ca era posibil ca Spence sa se intoarca; dar se ruga din tot sufletul sa nu se intample asta. Mai ales daca ar fi avut buna-vointa sa isi aduca si cativa fratiori cu el. Clar - mai bine nu se mai gandea la asta. Din moment ce plecase, era clar ca avea ceva cu Hagrid; sau macar cu numele lui.

[Desiree Rose Goth]

• Am cascat, plictisita, privindu-l pe Hagrid, care incerca sa faca lumina cu umbrela lui demodata. Ii marturisisem ca mi se parea imposibil sa rasara firisoare de lumina din varful unei umbrele, dar el continua sa murmure in surdina cuvinte pe care nu le intelegeam. Sau, mai degraba, injuraturi in alte limbi.
  Uriasul avea dreptare cand a zis ca o bagheta nu furniza indeajunsa lumina ; intunericul care se revarsase peste padure invaluia drumul, astfel incat ne puteam rataci usor.
  
  - Renunta, Hagrid, am oftat. Mai bine dai foc la intreaga padure, sa vezi atunci cata lumina vom avea.
  Ma privi consternat timp de cateva clipe, apoi se intoarse la treaba lui. M-am incruntat; nu-mi place niciodata cand o persoana ma ignora. Si, in plus, iroseam timp pretios aici. Daca ne-am fi grabit..
  Uriasul isi ridica brusc privirea, analizand pacla de intuneric. Se uita dezorientat la mine, apoi spuse:
  - Cred ca e o herghelie de centauri pe urma noastra.
  Am palit, evitand sa dau vesnicul raspuns : Eu n-am facut nimic rau..
  - Esti nebun?
  - Nu auzi? E un zgomot de copite, destul de aproape de noi.

[Bell Evans]

Cercetasa hotari ca nu mai ramane acolo, singura, in mijlocul Padurii si cu un centaur speriat - lucru ce il facea de zeci de ori mai periculos - pe urmele ei. Asa ca isi stranse micuta "tabara" indepartand farmecele protectoare, si porni printre copacii incarcati de zapada. Macar asa avea sanse mai mari sa isi gaseasca prietenii. Pana si pe Hagrid vroia sa'l vada acum. Avea vaga impresie ca va sfarsi calcata in picioare de sute de animale furioase, care nu aveau de fapt nimic cu ea. Vorba aceea - sa te afli in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit.

Incepu sa alerge; vantul ii flutura poalele pelerinei, facandu'i temperatura corpului sa scada si mai mult. Dar asta era ultimul lucru de care ii mai pasa.
"-Unde sunteti!" mormai ea.
Se opri brusc, auzind un zgomot de copite; si in acelasi timp o voce care ii topi intreaga teama.
"-Dess!" striga ea, iesind din tufisuri.
Prietena sa o privi plina de uimire, si in acelasi timp, multumire.

"-In sfarsit!" ofta ea, imbratisand'o.
Hagrid zambi rusinat, iar Bell chicoti usor.
"-Credeam ca nu va mai gasesc" mormai ea.
Uriasul rosi, iar Desiree il privi cu ironie.
"-Spuneti'mi ca nu va mai trebui sa suport o a doua separare" remarca ea.

[Desiree Rose Goth]

- Spuneti-mi ca nu va mai trebui sa suport o a doua separare, spuse Bell. Parea multumita ca ne gasise. Respira sacadat din cauza frigului, dar , de altfel, nu patise nimic.
Inca.
Zgomotul copitelor deveni mai pregnant, lovind ritmic pamantul inzapezit. M-am uitat la Hagrid - doar nu ne baga acum si intr-o afacere cu centauri, nu? -, apoi mi-am intors privirea catre Bell.

- Depinde daca reusim sa ne ascundem de toti centaurii care vin, am replicat, uitandu-ma urat in directia uriasului. Hagrid are o gramada de prieteni pe aici, nu-i asa?
Bell il privi atenta. M-am intrebat daca se gandea ca ar fi fost mai bine sa nu dea de noi. Am ranjit in sinea mea.
- Trebuie sa plecam de aici, mormai uriasul, fara sa mai dea vreo explicatie. Isi indesa umbrela demodata intr-unul din buzunarele lui incapatoare , apoi se indrepta spre est. Sau nord. Sau ce-o fi fost, nu aveam busola la mine.

[Bell Evans]

Hagrid facu un semn cu mana, luand'o spre vest, credea ea. Copacii incepeau sa se rareasca si in curand gasira o poteca.
"-Sper ca macar sa mergem in directia corecta" mormai Bell.
Uriasul o privi cu raceala; Desiree ofta ironica, iar cercetasa isi dadu ochii peste cap.
"-A deci tot eu sunt vinovata nu?!" murmura Bell.
Dess incepu sa rada.
"-Terminati o data" remarca ea.

Hagrid zambi; parea sa se simta vinovat. Insa nu putea garanta daca era vinovatie, sau enervare; nu mai conta.
"-Inca se aud centaurii" sopti Bell.
"-Nu ne vor gasi" remarca Hagrid.
Ii povestise deja intamplarea cu Spence, asa ca probabil stia ce face.
"-Sa speram.." murmura Desiree.

Ajunsera la o bifurcatie, si o luara prin dreapta.
"-Puteam sa jur ca am venit prin stanga!" spuse Bell.
Tacerea se sparse cu un ecou aproape dureros.
"-Inca nu plecam" raspunse Hagrid.
Vocea ii sunase ciudat; aproape disperata.
"-Cum adica nu plecam?!" mormai Dess.
"-Inca nu mi'am gasit micutul" raspunse uriasul.