If we ever meet again

[Bell Evans]

• Rafturile inpanzite de bile de cristal se ridicau ca niste ziduri defensive in jurul lor. Incepea sa aiba un vag sentiment de claustrofobie; era ca si cum intreaga incapere ar fi protestat in legatura cu prezenta lor..ca si cum nu le'ar fi vrut acolo, in singuratatile ei interzise. Dar nu aveau de ales. Nici ele nu erau prea fericite, insa chiar trebuiau sa gaseasca macar un indiciu..cat de mic. Porrin fusese acolo. De asta erau sigure; ce facuse? Asta nu mai stiau.
  
  Ofta incet, ridicandu'si bagheta; sfera fluida de lumina trimitea raze plapande in bezna cenusie, incercand sa strabata intunericul. Insa fara prea mult succes. Pasii lor se auzeau ca un ecou al fostelor suflete care se perindasera pe acolo de'a lungul a sute de ani. Incepea ca totul sa devina fantomatic, cu o tenta de vechi..ca un mister mitic ancestral, ce era menit sa ramana nedescoperit.
  
  "-Uite aici" sopti Bell, brusc.
  Rosalie tresari, privind.
  "-De aici a cazut ce a cazut" continua cercetasa.
  Era o urma mare pe podeaua prafuita, care parea proaspata; niciun fir de colb cenusiu nu exista pe mica suprafata. De parca cineva s'ar fi chinuit din rasputeri sa'si stearga urmele.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am tresarit brusc si am inghitit in sec cand mi-am dat seama ca Bell imi aratase ceva anume. Deci nu mai existau dubii: Porrin fusese aici si nu demult. Ma intreb oare daca intr-adevar a plecat sau se ascunde pe undeva pe aici asteptand sa fim vulnerabile pentru ca el sa ne gaseasca si sa ne faca rau cand ne asteptam cel mai putin. Nu mai suportam aceasta situatie: sa stiu ca sunt mereu urmarita,sa stiu ca mereu sunt in pericolul de a muri,iar Bell avand aceleasi riscuri ca si mine. Dar nu am de gand sa clachez fiindca stiu ca asta vrea de fapt Tom,vrea sa ne faca sa ne simtim cat mai nesigure pe noi pentru a ne ataca in momentele noastre de panica,dar nu o vom face!
Mi-am mutat privirea catre Bell si pe un ton serios,sincer am intrebat-o:
"Crezi ca mai e pe aici pe undeva el?"
Stia ca ma refer la Porrin,iar acum asteptam nerabdatoare raspunsul,sfatul ei.

[Bell Evans]

• Bell ridica din umeri; nu stia raspunsul. Nu avea de unde; putea doar sa presupuna ceva.
  "-Poate da..poate nu" murmura ea.
  Realiza ca vorbea in dodii si chicoti incet; evenimentele din ultima vreme o facura din ce in ce mai nepasatoare. Stia ca binele avea sa invinga curand raul. Stia ca in curand se va sfarsi lupta dintre cei de partea lor si Devoratorii Mortii. Iar Porrin avea sa fie pedepsit atunci; o data cu Charles si restul. Si totusi..ii pasa.
  
  "-Pe aici" sopti ea, incordata; vazuse o alta umbra pe podeaua prafuita, umbra care se misca. Spera sa fie o simpla draperie, sau o perdea. Doar ca nu prea aveau de unde sa fie asemenea lucruri intr'o camera a Profetiilor.
  Rosalie inghiti in sec, urmand'o indeaproape. Cercetasa isi scoase bagheta aprinsa, tinand'o ridicata.
  "-Pot sa jur ca am vazut ceva" mormai aceasta.
  
  Rosalie tacu; iar incaperea devenea din ce in ce mai stranie.
  "-Spune ceva" murmura Bell.
  Ura linistea care se raspandise pe deasupra lor ca un acoperamant sacru.
  "-Nu stiu ce as putea spune" remarca Rosalie.
  Ofta, si privi din nou in jur; acum umbra nu mai aparea. Poate era doar rodul imaginatiei sale..

[Rosalie Vivienne Alden]

Nu puteam sa nu imi dau seama ca suntem din ce in ce mai agitate. Ceva cu siguranta se intampla aici. Am inghitit din nou in sec uitandu-ma alarmata in jur , uitandu-ma printre rafturile pline cu profetii pe care niciodata nu le vom putea deschide,cel mai probabil ..
Mi-am mutat privirea agitata si speriata din stanga in dreapta,din dreapta in stanga si tot asa pana ce am vazut ceva in fata Cercetasei si am tipat exasperata:
"Ai grija!"
Am impins-o putin la o parte,insa nu s-a intamplat nimic. Deci avusesem impresia ca cineva voia sa vina pana la noi,ca o umbra era pe cale sa ne imbranceasca.
"Bell!",am strigat din nou.
"Ce e?",intreba aceasta fiind in alerta.
"Deci .. Cred ca aceasta camera ne face sa innebunim! Nu stiu cum sa iti spun .. dar cam intentionat!"
Credeam ca aceasta stare ne-o provoaca cineva cu buna stiinta.

[Bell Evans]

• Bell se ridica de pe jos, scuturandu'se de praf; isi curata pelerina lunga si privi tematoare in jur.
  "-Nu cred ca suntem singure aici" remarca ea, incet.
  Era complet sigura de asta; si intr'un fel, prefera sa primeasca rapid o confirmare decat sa ramana cu indoiala care ii musca nemiloasa din increderea pe care o capatase cu greu. Poate ca nu trebuia sa fie acolo; poate ar fi fost mai bine daca ramanea la Hogwarts, in siguranta.
  
  Incepu sa mearga din nou, alertata de orice zgomot; cat de mic sa fie, si tot ii distragea atentia. In cele din urma, cel care era acolo tot avea sa faca o greseala. Nu putea sa se ascunda de ele la nesfarsit. Era mai mult ca sigura ca Porrin cotrobaia printre profetii, incercand sa gaseasca ceva care sa'l ajute. Insa pentru moment, putea considera ca acele sfere mici din cristal erau in siguranta datorita propriei naturi.
  
  Ajunsesera in fata unei bifurcatii; Bell se intoarse spre Rosalie, zambind.
  "-Eu o iau pe aici, iar tu pe aici; daca patesti ceva, vezi sau auzi ceva, strigi" spuse ea, metodic. Rose ofta incet, dupa care o lua pe culoarul din stanga.
  Bell urma drumul spre dreapta, pana cand ajunsese in fata unui raft; iar in spatele raftului se ivea o pelerina cenusie.
  "-Ma bucur ca esti aici" spuse vocea, incet.
  
  Ochii Devoratorului o privira cu dispret si furie.
  "-Charles" ingana Bell.
  Se astepta sa dea peste Porrin; nu peste Lestrange.
  "-In persoana" murmura barbatul.
  Isi aminti brusc de intamplarea cand se intalnira ultima oara in Padurea Interzisa.
  "-Am jurat sa ma razbun; si uite'ma aici!" continua Lestrange, cu un zambet ironic pe chip.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am inghitit in sec doar gandindu-ma ca va trebui sa o iau printr-o alta parte. Cine stie ce ne astepta pe fiecare dintre noi doua. Aveam o senzatie ciudata,din care cea mai mare parte era provocata de aceasta incapere sinistra plina de niste profetii la care nici eu nici Bell nu aveam acces,lucru care imi displacea enorm. Am vrut sa ii mai spun ceva Cercetasei,dar din pacate nu am apucat. I-am observat doar marginea pelerinei care zbura putin prin aer datorita grabei sale.

Am oftat incet facand pasi micuti incercand sa nu atrag prea mult atentia,dar cum nu imi ridicasem capul din pamant am observat doar niste picioare puternice care erau postate in fata mea cu niste bocanci negri care speriau pe oricine.
"Porrin!",am rostit eu chiar inainte sa ma uit cine este.
'Ma cautai cumva?',raspunse acesta plin de cinism.

Ma asteptam sa vina si acest moment,ba mai mult. Stiam ca astazi ma voi intalni cu el,dar nu ma asteptam sa vina in fata mea cand sunt singura, desi stiind ca e las ar fi trebuit sa stiu ca asa o va face!


OOC: Bell, cred ca putem sa scriem cateva postari fara sa ne dam de veste una celeilalte.

[Bell Evans]

• Cand toata fiinta ta se lupta cu ultimele puteri sa supravietuiasca..cand bataile inimii iti sunt numarate..cand insusi sufletul se zbate sa se elibereze din inchisoarea corpului..Ce poti sa mai faci atunci? Cum poti sa privesti moartea in fata, fara sa ai tendinta sa o iei la goana si sa te salvezi?! Cum poti sa iti ignori instinctele umane de aparare?
  
  Uite ca poti..
  Lestrange statea in fata ei, privind'o atent; parea sa o cerceteze. Ochii ii poposeau pe chipul livid de spaima, invaluind'o pe cercetasa intr'o privire plina de ura si rautate.
  "-Cine credea ca ne vom intalni tocmai aici?" spuse el incet.
  Realiza brusc ca putea sa o strige pe Rosalie; dar nu avea de gand sa faca asta. Probabil ar fi fost ultimul lucru pe care l'ar fi facut. Nu vroia sa o puna si pe ea in pericol. Spera doar sa nu se intoarca..sa ramana acolo, oriunde ar fi.
  
  "-Nu iti fa griji pentru mica ta prietena" remarca Lestrange; de parca putea sa ii citeasca gandurile. Desi, nu era mare nevoie de asta; expresia plina de groaza de pe chipul ei ar fi putut sa o dea de gol in cel mai scurt timp.
  "-Rosalie" sopti Bell, cu o voce gatuita.
  "-Porrin e si el aici; doar nu credeai ca vin singura" continua Devoratorul.
  Chipul ii fu strabatut de o expresie dezgustata pret de cateva clipe.
  "-..cum a fost in acea noapte in Padurea Interzisa" spuse el, terminandu'si propozitia.

[Rosalie Vivienne Alden]

Eram ingrijorata de ceea ce se putea intampla acum si eram ingrijorata si pentru Bell. Sunt sigura ca Porrin nu venise singur,ca de obicei. El niciodata nu este atat de puternic,de curajos incat sa vina singur sa ma infrunte. Am vrut sa oftez,dar nu mai aveam forta sa fac nici asta. De fapt,subconstientul meu imi tramsmitea sa ma abtin, sa fac orice,numai sa nu cedez in fata lui. Voiam sa o strig pe Cercetasa, dar nici macar asta nu puteam sa fac. Ma simteam amenintata de acest Devorator care nici macar nu era unul adevarat. Insa .. cu timpul am invatat sa nu il mai subapreciez.
"Porrin!",am strigat catre el observand ca se intoarce cu spatele.
"Ce mai urmaresti acum?".
Am vrut sa mai adaug ceva,dar am preferat sa tac. Ajunge pe moment. Nu vreau sa ii arat nicio secuda cumplita de slabiciune.

[Bell Evans]

• Inghiti in sec, amintindu'si de acea seara neagra. Pentru Porrin, cat si pentru ea. Niciunul din ei nu reusise sa'si duca scopul pana la capat. Fiecare intampinase probleme.
  Se gandi la Meredith si zambi; macar ea era in siguranta, la Hogwarts. Atata satisfactie sa aiba si ea. Isi imagina ca daca ar fi murit, Mer nu s'ar fi lasat si ar fi cautat horcrux'ul pana cand l'ar fi gasit. Zambi slab la acest gand, iar Charles ridica o spranceana.
  
  "-Esti exact ca el" sopti Bell.
  Vru sa intrebe ca cine, dar cercetasa ii taie vorba.
  "-..exact ca Voldemort in ceea ce priveste conceptul despre iubire si prietenie; habar nu ai ce inseamna sa fi pretuit de cineva..habar nu ai de ce inseamna sa ai pe cineva care sa te iubeasca asa cum esti. Sa iti accepte defectele si sa nu se lase condus de ele in ceea ce priveste relatia bazata pe respect si afectiune. Poate ai puteri si cunostinte in Magia Neagra. Dar nu vad cum te'ar ajuta asta sa fi fericit" continua ea, cu un zambet plin de satisfactie.
  
  Stia ca probabil avea sa regrete ce spusese; dar era adevarat.
  "-Crucio!" urla Charles, ca ars.
  "-Protego!" replica cercetasa.
  Exact la timp..scapase ca prin urechile acului. Si trebuia sa fie atenta; data viitoare, Charles avea sa atace strategic.
  "-Nu inteleg de ce nu te obisnuiesti cu ideea ca esti demn de mila si de nimic altceva" murmura Bell.
  Iubea asta; adora sa il chinuie, sa il faca si pe el sa simta ce a simtit Hayden in momentul cand i'a indreptat bagheta spre pieptul neprotejat.

[Rosalie Vivienne Alden]

Uram faptul ca Porrin se uita la mine fara nicio expresie. Stiam ca in acest moment urmareste ceva,dar stiam si ca nu avea de gand sa ma atace exact acum! Ma face sa ma simt din ce in ce mai nesigura,dar nu voi arata acest lucru,asta clar! Trebuia sa gasesc o forma de a-l face pe Porrin sa regrete ca a venit aici,sa regrete si zilele ce le mai are de trait. De fapt,pe scurt: sa regrete faptul ca inca traieste si sa ajunga sa se roage sa se fi aflat acum in Azkaban in loc sa fie aici. Stia ca nu il voi ucide,bineinteles ca stia asta. Cel putin deocamdata. Dar razbunarea mea pentru tot ceea ce imi facuse mie si familiei mele , chiar si viitorului meu sot, abia incepuse. Abia acum incepea adevarata dreptate,fiindca nu o puteam numi razbunare! Mereu am fost de partea binelui.
"Devorator fals ce esti!",am tipat eu inconstienta de ceea ce fac.
"Taci din gura, Mrs.."
"Taci tu! Nu mai zi asa!"