Ramuri intortocheate

[Ema Snow]

Am umblat cat de atent am putut.
Cutiuta era cu adevarat folositoare; gaseam tot ce ne trebuia. Am curatat rana si am tratat-o, terminand prin a o infasura in bandaje. Eram recunoscatoare ca o ascultasem cu atentie pe mama, cu multi - poate prea multi - ani in urma. Nu se compara cu experienta ei de doctor, dar macar avea sa tina cateva ore, pana ne vom intoarce la castel.
" - Esti gata!" i-am zambit bland Georgyei.

[Georgia Harris]

-"Multumesc mult, Ema!"zise Cercetasa care se simtea mult mai bine.
-"Ma bucur ca te simti mai bine acum!" spuse Soimeanca.
-"Ce spui mergem?" intreba Gergya nerabdatoare.
-"Sigur!Sa pornim!" raspunse entuziasta fata.
Si ar fi ajuns mult mai usor la destinatie daca Georgya, apucata de o stare de euforie si visare din cauza licorilor de calmare a dureri, nu ar fi calcat pe butonul ce acctiva salci. Deci acum a luasera de la inceput.Erau din nou printre ramuri, din nou lutandu-se pentru aa ramane in viata.
"Geo! Georgya!" se auzi vocea Emei destul de stersa.

[Ema Snow]

Mainile mi se blocasera cand am auzit trosnetul gretos al lemnului rupt. Am avut senzatia ca era bagheta mea, desi o tineam strans in mana. Se parea ca ajunsesem cumva in pozitie para cu Georgya, precum etilul in structura benzenului. Nu o vedeam nici la stanga, nici la dreapta, dar o puteam auzii in spate.
M-am impiedicat prosteste de o ramura intinsa pe pamant si am rasuflat usurata cand salcia trecu pe deasupra mea. Dar numai ca sa descopar ca ramura de care ma impiedicasem era a aceluiasi copac.
Era incolacita precum un sarpe in jurul gleznei, iar in panica momentului m-am transformat in bufnita. Fara efect. Eram precum un soarece in ghearele pisicii. Totul se misca prea repede, in curand trezindu-ma cu tot corpul intr-o durere alba si cu pamantul sub mine. Stiam ca eram om din nou, pentru ca puteam simti iarba cu degetele.
Sunetul disparuse, iar eu vedeam ca prin ceata.

[Georgia Harris]

-"Ema, te simti bine? Ai patit ceva?" o intreba Cercetasa pe Soimeanca care statea jos, pe iarba rece, langa ea.
Fata clipi usor, apoi inchise din nou ochii, cuprinsa de un val alb ce ii acoperea fata delicata. Georgya era foarte aperiata, fata nu se mai misca. Nu stia ce putea face, panica ii inghietase luciditatea. Salcia inca mai lovea tot ce putea si inca mai incerca sa le zdrobeasca sau raneasca mai mult decat erau. Fata se gandea ca ar putea sa o care in brate pe Ema pana in Conac si sa o trateze acolo, unde erau mai in siguranta decat langa salcie.
Dintr-o data Soimeanca deschise ochi rapid si incerca sa se ridice. Georgya o opri, luandu-o in brate temator.
-"M-ai speriate foarte rau!" reprosa grijulie Cercetasa.Si chiar atunci isi dadu seama de ce nu reusisera sa intre in Urlet in Noapte. Trebuiau sa intre impreuna, sa ramana impreuna, ceea ce nu facusera."Cum te simti?" intreba apoi.
-"Am fost si mai bine." replica fata.
-"Vrei sa ne intoarcem la castel si sa te duc in Aripa Spitalului sau sa te pansez eu aici?"o intreba Geo pe Ema.

[Ema Snow]

" - Hai mai intai sa trecem de vegetativul asta urias si apoi ne intoarcem la castel" am chicotit incet.
M-am ridicat incet, strambandu-ma. Mi-am analizat bratul, privind cateva secunde zgarieturile de pe umar. In momentul acela, nu le puteam vedea decat ca pe niste paraiase rosiatice izvorate din carne, facandu-si drum spre cot.
'Fascinant!' am gandit vioaie.
I-am zambit Georgyei, iar ea m-a apucat delicat de brat.
" - Multumesc... pentru tot"

[Georgia Harris]

Ema nu se lasa pana nu ajungea la Urlet in Noapte, si asta ii placea foarte tare Georgyei. Fetele erau hotarate. Si dupa ce Georgya ii pansa ranile Emei, iar Soimeanca ii schimba pansamentele Georgyei se prinsera de mana si pornira impreuna din nou printre ramurile dese ale Salciei Barause. Acum era mult mai simplu, erau doua si luptau impreuna, deci treceau de crengile ucigatoare.
-"In sfarsit am ajuns! In sfarsit!" striga Georgya bucuroasa.

[Ema Snow]

" - Da!" aproape ca am sarit in sus.
M-am oprit, blocata de gesturile mele, si am privit spre Georgya. Cu un zambet de greseala copilareasca si nevinovata, am adaugat un mic "Scuze", cu o voce prea entuziasmata.
Eram destul de sigura ca emotia si bucuria din ochii Cercetasei le puteam gasi si in ochii mei. Si am ras iar, privind spre ramurile ce isi incetineau miscarile.
" - Ei... Acum hai acasa"
Am afisat o fata serioasa, dar am chicotit, tradandu-mi gluma.

[Georgia Harris]

Fetele respirara adanc si intrara in trunchiul gros. Georgya ramase putin la deschizatura scorburii privind imprejurimile castelului. Simtea ca Ema dorea sa o indemne sa porneasca impreuna cu aceasta in tunel. Si fata nu stia ce este cu ea. Un val de nesiguranta mai mare decat ori care altul pe care il simtise vreodata o macina pe dinauntru. Avea acel sentiment care prevestea ca ceva mai putin normal se va intampla in curand. O parte din mintea sa isi dorea sa se intoarca, aceea fiind partea rationala, dar cealalta dorea sa ramana, fiind parteasa ce iubea adrenalina si aventura, fiind partea sa mai puternica. Fiind pusa in fata fapului implinit, alese sa ramana impreuna cu Soimeanca si sa aiba parte de o noua aventura impreuna.
Decii o lua pe Ema de mana si mersera prin tunelul foarte lung, de undeva, de sus de auzea zgomotul picaturilor de apa ce lovesc panatul. Si sunetul unui tunet isi facu aparitia in curand. Acum era clar: incepuse sa ploua, cu fulgere si tunete cu tot.
Avantandu-se din ce in ce mai mult in bezna groasa fetele erau sigure ca mai au putin de mers pana la intrarea in Urlet in Noapte.
Deodata, Georgya simti ca are altceva decat pamant sub piciorul stang. Speriata scoase repede baghieta si striga "Lumos!". Deindata ce locul se umplu de lumina Cercetasa vazu ca sub piciorul ei se afla o hartie.
-"Ce mult mai avem de mers!"exlama Ema uimita.
-"Ema, fi atenta la asta!" spuse Geo aratandu-i bucata de hartie.
Hartia pe care calcase Cercetasa era....

[Ema Snow]

Era cea mai ciudata reprezentare a unui copac pe care o vazusem in toata viata mea. Chiar mai ciudata decat cele din reprezentarile psihologice.
M-am aplecat s-o iau, o doza mare de aer scapandu-mi printre buze cand am descoperit ca nu era -totusi- un copac. Serpi incolaciti unu' in jurul celuilalt, cu cel mai intunecat mar posibil in mijloc. Atat de intunecat incat il considerasem baza crengilor. Iar trunchiul era format din litere inghesuite, cu o infatisare sinistra.
M-am incruntat, strangand din ochi ca sa pot citii.
" - Raul este intotdeauna banal si intotdeauna uman. Imparte paturile noastre... si mananca la masa noastra."

[Georgia Harris]

Oare ce dorea sa zica acest copac? Cine lasase hartia aici? Se va intampla ceva rau daca vor merge in continuare? Sau nu ar trebui sa isi paraseasca scopul? Erau mii de astfel de intrebari in mintea Cercetasei care incepuse sa deraieze de la subiect. Se vedea ca Ema era mult mai calma si Geo se oferi sa o ajute sa dezlege misterul copacului si a versului ce il insotea in acelasi loc, pe foaia din mana Soimencei.
-"Tu intelegi ceva din toate astea?" intreba Cercetasa putin tematoare de un raspuns negativ din partea fetei, dar raspunsul intarzia sa apara.