Secrete dezvaluite.

[Evelyn Steel]

Eveline se simtea putin ciudat sa se afle din nou in camera surorii sale.Numai intrase aici de aproape doi ani si acum simtea cum toate amintirile ce salasluiau aici ii reveneau in minte.Aici statea in toate noptile cand era mica dupa ce mama sa adormea pentru ca fiind prea mica ii era frica.Asa ca Serena era mai mult decat bucuroasa sa o aiba ca partenera de somn.Aici ascultase Eveline prima poveste despre magie si incepu sa-si inchipuie cum ar fi daca ar fi avut si ea asemenea puteri.Aici incepuse totul.Si aici se si sfarsise.
- Esti ok? o intreba Melisse vazand-o.
- Amintiri.Doar amintiri zise Eveline ridicand din umeri.
- Vrei sa vorbesti despre asta? sopti Mell.Eveline clatina din cap.
- Nu .. nu vreau sa ma intorc in trecut.Sunt bine.Acum trebuie sa alegem o culoare noua pentru ca aceasta aproape ca nu se mai vede.Si o mobila noua pentru ca asta e cam veche.Si oglinda asta e sparta,imi aduc aminte .. zise Eveline apropiindu-se de comoda pe unde se afla oglinda.Pe vechea comoda se afla o cutiuta de argint cu o stea pe mijloc.O deschise si acolo isi vazu vechiul colier in forma de inima pe care il daduse sora sa cu cateva zile inainte sa moara.Colierul pe care Rose o indemnase sa il poarte dupa ce ii povestise tot.
Eveline ridica colierul si si-l puse la gat admirandu-l.Se intoarse si vazu ca Melisse ii urmarea miscarile.
- Asta i-a apartinut ei zise Eveline zambind.
- E foarte frumos sopti Melisse admirandu-l.
- Stiu .. mi l-a daruit cu cateva zile inainte sa .. ma rog zise Eveline ridicand din umeri.Hai sa continuam treaba continua ea privind camera din toate unghiurile.

[Melisse Y. Carter]

Initial Melisse vroia sa dea inapoi.
- Sigur esti de-acord? intreba aceasta.
Se gandi ca hotari chestia asta mult prea repede. Se gandi ca Eveline nu vroia sa ii dea camera surorii ei.
Eveline dadu din cap, spunand:
- Nu, nu. Nu. Sunt sigura. Camera iti apartine.
- Ok.... afirma Melisse.

Cele doua incepura sa renoveze fosta camera a Serenei, acum fiind una total noua.
Spre sfarsit, peretii aveau culoarea turcoaz, patul era intr-un colt, biroul era in alt colt, avea un dressing cat baia si multe altele. Melisse era atat de fericita! Se simtea mult mai bine acum.

[Evelyn Steel]

Eveline se dadu inapoi si isi privi munca depusa.Acum camera arata mult mai bine decat era la inceput.Melisse parea de asemenea bucuroasa de treaba facuta.
- Arata bine,nu?intreba Eveline zambind.
- Da.Arata perfect zise Melisse asezandu-se pe marginea patului sau si privind si ea in jur.Eveline asculta sa vada daca se aude ceva de la parter,dar era liniste.Simtindu-se dintr-o data rau pentru cum se purtase cu mama sa mai devreme,deschise usor usa apoi se intoarse spre Melisse.
- Cred ca ar trebui sa le cerem scuze .. adica au avut un motiv intemeiat mormai ea.Melisse ezita putin dar apoi dadu din cap si cele doua coborara la parter unde luminile erau stinse.Era ciudat,mai devreme erau aprinse,cand venisera ele inapoi acasa.
- Unde sunt? intreba Melisse.Eveline ridica din umeri.Ajunsera in bucatarie si isi scoase bagheta soptind "Lumos".Pe masa de la bucatarie era un bilet cu doar doua propozitii ce ii inghetara lui Eveline sangele.

Sunt la noi si daca le vreti inapoi trebuie sa veniti in centrul satului la miezul noptii.Daca incercati ceva,mor.

[Melisse Y. Carter]

Melisse se panica imediat, insa incerca sa lase asta adanc ascuns in ea.
Incremeni. Pentru a mia oara din acea zi.
Se intoarse catre Eveline:
- De ce le-ar rapi cineva pe mamele noastre? intreba Melisse.
Ev isi musca buza inferioara.
- Nu cineva. Devoratorii Mortii. raspunse aceasta.
Numele o facu pe Mell sa tresara.
Inspira si expira, desi, cumva, stia ca nu merita asta. Nu merita sa respire. Nu dupa ce si-a lasat mamele (ce ciudat suna) acolo si nu le-a aparat cu sora sa.

Apoi Melisse medita.
- Mi se pare mie sau centrul satului e chiar... incepu aceasta.
- Cimitirul. termina enuntul sumbru Eveline, dupa care cele doua se uitara una in ochii celeilalte.

- Si ce facem acum? intreba Melisse speriata.

[Evelyn Steel]

- Acum ne calmam zise Eveline mai mult pentru sine.Nu trebuia sa fie speriata sau sa ii fie teama.Acum era mult mai puternica decat stiau Devoratorii Mortii.Avea niste puteri cu care se putea mandri si care nu le intalneai la orice om de la fiecare colt de strada.
- Banuiesti pe cineva? intreba usor Melisse.Eveline stiu la ce se referea.
- Da.Dar nu sunt sigura.Vom afla peste - verifica ceasul de la bucatarie ce arata ora 11 noaptea - o ora.Si sper doar sa nu le faca nimic.
Cele doua statura in liniste in bucataria spatioasa.Eveline nu aprinse becul ci doar aduse o lumanare ce o puse pe mijlocul mesei si o folosira pentru a lumina.La lumina acesteia,Cercetasa se gandea la diverse strategii prin care puteau sa le salveze pe cele doua.Sangele ii fierbea in vene si isi dorea mai mult ca oricand sa se lupte si sa castige,sa faca dreptate.
La 12 : 50 fetele iesira pe strada principala.Nu aveau mult de mers si in 10 minute ar fi ajuns acolo,exact la miezul noptii.Pe strada nu era nimeni si singurul sunet era sunetul pasilor lor prin zapada.Cand ajunsera la intrarea in cimitir Eveline isi verifica ceasul.Acesta arata ora douasprezece fix.Miezul noptii.
- Si acum? intreba Melisse
- Acum .. asteptam mormai Eveline privind in jur.

[Melisse Y. Carter]

Nu dura mult si se auzi un sunet foarte puternic, ca o izbitura. Ca niste pocnitori de Anul Nou.
Fetele se apropiara una de alta, cu frica in ochi si gura uscata.
Cele doua se asteptau ca un Devorator al Mortii sa apara cu mamele lor, dandu-le inapoi pentru...ce?
- Eveline. spuse serios Melisse. De ce au nevoie in schimbul mamelor?
Eveline privea in gol. Inspira si expira.
- Nu stiu. spuse aceasta intr-un final. Chiar nu stiu.

Acest dialog avu loc in ultimile minute de supravietuire. Mai multi Devoratori Aparura, inconjurandu-le.

[Evelyn Steel]

Eveline tresari cand vreo patru Devoratori Aparura,formand un cerc perfect si inconjurandu-le.Aveau mastile pe cap deci Eveline nu putea spune ca ii cunostea desi era sigura ca cateva nume de acolo ii sunau familiar daca avea sa le auda.Acestia inca nu isi scosesera baghetele dar Eveline stia ca daca puteau,le vor omori pe cele doua.
- Unde sunt? intreba Eveline prinzand putin curaj.Unul dintre Devoratori,cel din fata sa,rase scurt si isi dadu masca jos.De sub ea aparu chipul lui Thorfin Rowle care o privea ca pe o nestemata ce trebuia neaparat sa o aiba.
- Noi punem intrebarile aici scumpo zise el apropiindu-se de ele.Eveline o simti pe Melisse cum o apuca strans de mana iar Eveline o stranse inapoi,transmitandu-i prin asta ca vor reusi.
- Ce te face sa crezi ca nu vom intreba nimic? mormai Eveline.Simti brusc un curaj care nu avea nici cea mai mica idee de unde venise.Regreta imediat intrebarea,dar se pare ca Devoratorul nu o auzi.Acesta o privea pe Melisse.
- Si tu trebuie sa fi sora disparuta nu?Si regasita de curand banuiesc.Vai,reuniunile de familie,cat imi plac!Pai haideti atunci,sa nu va lasam mamele sa va astepte zise acesta si le facu semn cu capul spre cimitir.Eveline privi si apoi luand-o pe Melisse de mana incepura sa mearga printre morminte in cautarea mamelor sale.

[Melisse Y. Carter]

- Cine a zis ca va puteti plimba pe unde vreti? spuse Devoratorul, pe un ton ironic. Haideti, Lordul Intunericului va asteapta.

Inima mica, dulce si roz a Melissei era acum ingrozita. Era inghetata si mai avea putin si se crapa. Numele in sine ii dadeau niste fiori de nedescris.

Devoratorul facu un semn cu mana, dupa care disparu, cu un alt Devorator. Ceilalti doi ramasi apucara fetele, dupa care disparura si ei.

Timp de cateva secunde erau parca intr-un univers paralel.

Melisse nu isi mai simtea picioarele. Simtea doar o stransoare de fier din partea Devoratorului care o tinea.

[Evelyn Steel]

Eveline simtea cum se sufoca in timp ce isi tinea ochii strans inchisi.Cand crezu ca va ceda,simti cum picioarele sale atinsera pamantul si plamanii ii fura inundati cu aer proaspat.Niciodata nu crezuse ca avea sa fie fericita sa respire pana atunci.Dar fericirea sa nu dura mult.Din cimitirul din Pestera lui Godric,din care Disparura,Aparura intr-un alt cimitir.Satul era la jumatate de kilometru de cimitir si singrua casa era una ce se afla vizavi de cimitir si abia daca mai statea in picioare.Eveline nu avea nici cea mai mica idee unde se afla dar cert era un singur lucru : Pestera lui Godric era acum la kilometri departare.
Devoratorul o impinse pe Eveline si aceasta incepu sa mearga.Privind in stanga sa o vazu pe Melisse care mai avea putin si lesina de spaima.Eveline privi din nou inainte si vazu ca erau un mic spatiu intre cateva morminte,dupa care urma un fel de caverna.Ei insa nu intrara in ea,ci ramasera in spatiul dintre aceasta si morminte.La cativa metri statea cu spatele la ele o silueta imbracata in negru.Cand acesta se intoarse Eveline tresari si se dadu un pas inapoi,calcandu-l pe Devoratorul ce o tinea.
Era exact asa cum auzise ca fusese : avea ochii rosii si chipul ca de reptila.Lordul Intunericului statea in fata lor,cu un zambet pe buze.Eveline facu ochii mari si simti cum ingheata.
- Vi le-am adus,Stapane spuse Devoratorul ce o tinea pe Eveline.
- Foarte bine.Acum a sosit vremea sa purtam o mica conversatie zise acesta.Vocea lui era joasa si rece.Cand acesta o privi pe Eveline fata simti o brusca nevoie sa se uite in pamant dar nu o facu,ci il privi drept in ochi simtind cum i se apropie sfarsitul.

[Melisse Y. Carter]

In ciuda a tot ce se intampla Melisse mai avea putin si zambea. Insa nu facu asta.

Ea era Clarvazatoare. Eveline era Medium. Aveau aproape aceeasi putere, diferenta era ca un Medium viseaza ce se va intampla sau, atingand ceva anume, ii venea viitorul in cap si un Clarvazator trebuie doar sa ii ceara, intr-un fel, mintii sa vada viitorul. Si il vede.
Insa viitorul nu e clar. Asta e marea problema a Clarvazatorilor. Viitorul poate avea mai multe sfarsituri sau inceputuri. Totul depinde de miscarea facuta cu o secunda inainte de cele prezise.

Melisse era o mica rasfatata, uneori timida, alteori sufletul petrecerilor. Alte ori enervant de ironica.
Tanara se gandea cum era in acel moment. Clar nu era timida, pentru ca mai avea putin si il scuipa pe Lord in fata. Nu gasea cuvantul. Ahh...da. Dezgustata.
Melisse era dezgustata. Era dezgustata de tot ce se intampla in jurul ei. Frica se stinse. Mai era doar dorinta de moarte. Moartea Lordului.

Mai putin de o secunda ii trebui Melissei pentru a intelege ca nici in ruptul capului fetele nu ar putea sa il infrunte pe Voldemort. Nici macar Aurorii nu au putut face asta, daraminte doua fete care nici macar nu erau anul VII.

Pana si gandul era esuat.

Melisse isi privi sora. Reusi sa isi priveasca sora. Aceasta se uita exclusiv la Voldemort. In ochii ei erau flacari. Flacari rele. Flacari...care nu puteau fi descrise.

Melisse se gandea. Nu putea sa nu se gandeasca. De fapt, mai mult erau intrebari.
De ce nu ne-a omorat pana acum? De ce ar vrea sa ne omoare? Ce are cu noi? Ce i-am facut? Ce legatura au parintii nostrii cu el? DE CE INCA TRAIESC?

Poate am murit. Poate visez. Vai, ce as da sa fie doar un cosmar!
Revenind...poate chiar am murit si acum gandesc...in ultimele mele clipe de gandire. Poate...poate...AHH!!!

Era insuportabil. Ceva o apasa pe creier, ceva o apasa tare. O durea.
Fata icni, cazand in genunchi si punandu-si mainile la cap.

Voldemort facea niste vraji non-verbale, care ii provocau Melissei duerea asta.
- Ce ii faci?! intreba Eveline stresata.
Voldemort isi duse privirea spre ea. Pentru prima oara o privea pe Eveline.
- O fac sa inceteze sa gandeasca. Gandurile ei pot fi foarte enervante, zau! spuse acesta.

Cu noroc, Lordul se opri. Melisse inca se mai simtea rau, insa durerea apasatoare pleca.

- Acum...inainte sa muriti, cred ca aveti nevoie de o explicatie. spuse Lordul Intunericului, cu voce pasnica. Ridicati-va maneca tricoului. continua acesta, zambind.

Cand Melisse executa ceea ce i se spuse, vazu o stea cu trei varfuri, de-a dreptul ciudata, care mai avea o stea similara in interiorul sau.

Cele doua se uitara una la alta, vazand ca semnul coincide.

- Nu stiati? intreba Voldemort. Ha! Ce parinti mai aveti si voi! Sa va ascunda adevarul atata timp...!