Darkmark RPG Forum / Lumea Incuiatilor / Graveyard / Sala de Primire
« Previous 1 … 4 5 6 7 8 … 38 Next »
/ Elizabeth Annabelle Turner

**Effy K. Dietrich** · (This post was last modified: 05 Dec 2011, 12:32 by Effy K. Dietrich.)

{HER MAJESTY}

Elisabeth Katia Dietrich
[Image: tumblr_lupz09eFHn1qmtfiy]

* These wounds won't seem to heal
This pain is just too real
There's just too much that time cannot erase
.

{ALL OF MY REGRETS ARE NOTHING NEW}

Deşi ar fi fost tare bucuroasă să sară peste acea parte numită "istorie", era nevoită să-şi aducă aminte. Nu avea neapărat un trecut tragic, dar în amintirea ei erau împregnate destule amintiri dureroare. Îi era greu să redeschidă rănile ce încă nu se vindecaseră, dar era nevoită s-o facă.
Să începem cu... începutul.
S-a născut într-o friguroasă zi de noiembrie, care printr-o coincidenţă era ultimă zi a acestei luni, în minunatul oraş german Nürnberg. Deşi teoretic iarna nu începuse, o dată cele dintâi bătăi de inimă ale feţiei începuseră să cadă şi primii fulgi de zăpadă. Încă de la început oamenii au simţit că fiica lor are ceva special, dar niciodată nu s-au gândit la "supranatural", pentru că de altfel ei nici nu credeau în acest lucru. Astfel Elisabeth, aşa cum fusese numită de cei doi , a avut o viaţă relativ normală. Cu toate că primise tot ceea ce îşi dorise şi nu ducea lipsă de inteligenţă, niciodată nu reuşise să se integreze. Lucrurile care fascinau pe toţi ceilalţi pentru ea nu aveau nici o valoare, abia considerându-le banale, în timp ce obiectele şi legendele ce pe alţii îi speriau , ei îi păreau interesante .
Încă de la o vârstă fragedă a observat că ceva nu era obişnuit la ea. Nu era vorba de înfăţişare, nici de personalitate. Uneori în jurul ei se întâmplau lucruri inexplicabile. De exemplu lucrurile dispăreau de pe rafturi şi apăreau în alte locuri, sau când era nervoasă tablourile de pe pereţi se prăbuşeau. Deşi părinţii săi încercau s-o convingă că nu erau decât simple coincidenţe , ea nu renunţa la ideea cu supranaturalul. Şi teoriile îi fură aprobate , când la vârsta de unsprezece ani primise o scrisoare de la celebra şcoală de magie, Hogwarts. Deşi părinţii săi ezitaseră să o trimită lângă cei ca ea, nu au putut rezista şansei de a o intregra pe fiica lor, de a-i da ocazia să se integreze în sfârşit.
La Hogwarts a petrecut cei mai frumoşi patru ani din viaţa sa, în prezent având paisprezece ani, deşi în timpul petrecut acolo a avut parte şi de greutăţi, ca de exemplu momentul în care a descoperit că este vârcolac. A fost un adevărat şoc pentru ea, mai ales că Devoratorul ce îi hărţuieşte unele din cele mai bune prietene, face parte din aceeaşi specie. Nu a vrut să spună nimănui de acest lucru, dar aşa cum s-a aşteptat adevărul a ieşit la iveală. Se aşteptase să fie respinsă de ceilalţi, dar în schimb prietenele ei i-au fost alături.

{DYING TO BREATH IN THESE ABUNDANT SKIES}

Această parte putea fi chiar mai neplăcută , şi asta pentru că nu se pricepea la descrierii.Îşi privi imaginea reflectată în olglinda de pe perete analizând fiecare detaliu. Primul lucru ce îi atrăgea atenţia era sclipirea ciudată a ochilor albaştrii precum safirul. . Apoi privirea îi cădea asupra buzelor de un roz pal ce se arcuiau într-un zâmbet firav şi uşor timid. O buclă jucăuşă îi căzu pe faţă, făcând-o să se uite atentă la părul său. Avea o culoare plăcută, un castaniu deschis prin care se zăreau şi nuanţe aurii sau roşcate, prezente mai ales în buclele ce cădeau cu graţie până în zona taliei.
Se dădu un pas în spate studiindu-şi de data aceasta întregul corp. Nu era foarte înaltă, având doar vreo 1.65 metri , dar era înălţimea perfectă pentru corpul său suplu şi uşor firav, calitate ce era evidenţiată mai ales de pielea sa palidă .

{LEARNING TO BREATH, LEARNING TO CRAWL}

Stătu o clipă pe gânduri. Niciodată nu se gândise la o descriere a personalităţii sale. În general era calmă şi prietenoasă, nelăsându-se enervată sau deranjată de orice lucru minor. Ştia să îşi trăiască viaţa, fără a regreta dăţile în care se distrase alături de prietenii ei sau se furişase din castel. Ţinea foarte mult la persoanele dragi şi ar fi făcut aproape orice pentru a le fi bine . Atunci când aceştia erau în pericol, renunţa la partea sa amuzantă şi imprudentă şi se"conecta" la acea Elisabeth matură şi precaută. Ştia că nici prea multă seriozitate nu e bună, dar niciodată nu s-ar fi putut ierta dacă ceilalţi ar fi plăitit pentru greşelile sale. La extrema cealaltă se afla partea sa răutăcioasă şi rece, care ieşea la iveală foarte rar, doar atunci când era rănită sau trădată. Pur şi simplu nu suporta trădare. Crescută într-o manieră germanică, cel mai grav lucru i se părea acesta. Dacă ar fi fost vreodată să se compare cu un animal probabil că cel mai asemănător i s-ar fi părut lupul; poiate acesta era şi motivul pentru care patronusul său era acets animal.

{THIS IS THE WAY I SAY I LOVE YOU}

Majoritatea mă cunoaşteţi, însă nu toţi. So... Numele meu e Cristina, dar vă rog să-mi spuneţi Crissu, am doisprezece ani şi probabil ca majoritatea celor de aici sunt un mare fan HP.

Quote:Mai luă o gură din suc, un zâmbet apărându-i pe chip imediat. Deşi cu câţiva ani în urmă ar fi băut tot paharul dintr-o singură înghiţitură, acum savura fiecare strop. Se schimbase mult. Nu mai era acea fetiţă naivă, care tăcea mai tot timpul fiindcă îi era frică să nu spună ceva greşit. Elizabeth aceea era o străină. Acum dacă greşea ,asta era. Nimeni nu este perfect . Zâmbi melancolică şi învârti absentă paiul în lichid. Gândul îi zbura departe, la vremea când îşi petrecea timpul liber alături de singura ei prietenă Încuiată, care mai era şi verişoara sa, Alicia. Îi era dor de ea,şi se întreba cum se descurcă cu Încuiaţii singură. Clătină din cap. Nu avea de ce să se îngrijoreze; Alicia fusese întotdeauna populară. Faptul că era prietenă cu ciudata-retrasă de Elizabeth surprinsese pe toţi.
Observă că Melisse se uita în altă parte , apoi se cutremură. Clipi de câteva ori şi privi în aceeaşi direcţie ca prietena sa. Cel care îi provocase acea reacţie nu era nimeni altul decât beţivul de mai devreme. Spre deosebire de Melisse, care dădea semne că doar îi pare rău de acel om, Elizabethei îi era scârbă când se uita. Nu era neapărat de felul în care arăta ci de modul jalnic în care îşi îneca amarul. Strâmbă din nas şi începu să bată ritmic cu degetele în masă. Poate că era cam răutăcioasă, dar sângele german care îi curgea prin vene o împiedica să agreeze astfel de persoane. Bărbatul se oprise în uşă, căltinându-se într-o parte şi-n alta, după care se rezemă de tocul acesteia . Îşi băgă mâna în pelerina murdară şi ruptă şi scoase o baghetă, pe care o privi lung şi gânditor. Eliza se încruntă simţind cum nervii i se întind la maxim.
"Oamenii ca el nu ar trebui să deţină o baghetă." Spuse pe un ton exasperat .

THIS TEMPLATE WAS MADE BY VERONIQUE A. ROSE @ DARKMARK