All dreams are lost in lies

[Effy K. Dietrich]

Era nerăbdătoare s-o cunoască pe Melisse. I se părea logic că nu era prima ce îi ceruse asta. Eveline avea mulţi prietenii şi cu siguranţă doriseră s-o cunoască.
Cercetaşa spusese că s-ar putea s-o cunoască şi că era Cercetaşă. Acest lucru o făcu şi mai curioasă. Melisse, Melisse...Numele-i părea cunoscut , deşi în acel moment nu îi venea în minte nici o persoană cu acest nume. Se încruntă scormonind adânc în memoria sa, dar nu găsi nimic. Clătină din cap şi privi din nou pe fereastră.
Nu ştia dacă îi juca mintea feste, dar vedea ceva, ca o pată de cerneală pe cerul cenuşiu, apropiindu-se. Un zâmbet îi apăru pe chip gândindu-se că e bufniţa Cercetaşei.

[Evelyn Steel]

Eveline privea concentrata pe cer.Punctul se apropia din ce in ce mai mult.Eveline era sigura ca era Apolline desi nu o vedea inca din cauza cetii.Dar o simtea.Si dintr-o data inima sa o lua la goana.Era atat de curioasa de ce avea sa raspunda.Numai vorbise cu el de atat de mult timp.Oare mai o tinea minte?Nu prea credea.Nu se mai vazusera de cand erau mici.Si acum cand aflase marea veste,era si mai fericita ca el stia de lumea ei.Pentru ca nu stia cum sa ii ascunda lucrul acela.Si nici nu putea.

- E o bufnita Eveline! zise Elizabeth deodata facand-o pe Eveline sa tresara.Intradevar,era o bufnita.Iar cand se apropie si mai mult,Eveline isi dadu seama ca era Apolline.
Eveline se ridica grabita si deschise micuta fereastra.Apolline intra inauntru unde se infoie si se scutura apoi lasa scrisoarea lui Eveline pe locul sau liber.O ciupi usor dar cu dragoste apoi se aseza pe bagajul sau privind-o pe Elizabeth curioasa.Eveline privea scrioarea.Murea de nerabdare sa vada cum mai erau lucrurile in Londra ce o lasase in urma.

[Effy K. Dietrich]

Aşa cum crezuse era o bufniţă ce aducea o scrisoare. După reacţia lui Eveline nu era orice bufniţă, ci draga ei Apolline . O privi pe bufniţă într-un mod blând. Îi plăceau animalele, iar pe lângă pisici bufniţele îi păreau cele mai adorabile. Erau loiale, drăgăstoase şi chiar foarte folositoare. O privi o clipă pe Hollow,care se trezise şi o privea curioasă pe Eveline, dar mai ales pe Apolline. Surâse şi deschise uşita coliviei. Hollow se uită o clipă la Elizabeth, apoi zbură şi se aşeză lângă bufniţa cealaltă.
O privi curioasă pe colega sa Cercetaşă şi zări pe chipul său entuziasmul şi nerăbdarea. Deschise gura, vrând s-o întrebe de la cine e, dar se gândi că ar fi fost cam indiscretă, aşa că doar clătină din cap şi zâmbi tăcută.

[Evelyn Steel]

Eveline ridica capul si o privi pe Elizabeth.Dupa privirea sa isi dadu seama ca murea de nerabdare sa afle de la cine era scrisoarea dar probabil ca nu o intrebase,nevrand sa fie indiscreta.Eveline chicoti usor in timp ce deschidea scrisoarea si recunoscu scrisul ondulat al celui mai bun prieten al sau,David.Scrisoarea se intindea pe aproape tot pergamentul.Deci poate era ceva interesant de povestit.Insa Eveline stia in esenta ce,de la mama sa.

- E de la cel mai bun prieten al meu,David zise Eveline privind-o pe Elizabeth.Este incuiat.Ne cunoastem de cand eram mici copii si cu un an inainte sa vin la Hogwarts am prins o pasiune pentru el.M-a durut foarte tare cand a trebuit sa il mint cu ce eram si unde mergeam.Dar apoi cand l-am intalnit pe Dominik,mi-am dat seama ca il iubeam pe David ca pe un frate.Si acum s-a casatorit cu o vrajitoare si a aflat in sfarsit tot.Cred ca a fost un soc pentru el termina Eveline cu un chicotit.Privi din nou scrisoarea apoi o baga la loc in plic.Nu vroia sa o citeasca acum.Acum vroia sa petreaca timp cu prietena sa.Avea destul timp sa se amuze de ce scrisese David pe acolo.

[Effy K. Dietrich]

Elizabeth era mirată de faptul că , în ciuda nerăbdării cu care aşteptase scrisoarea, Eveline aruncase doar o scurtă privire pe pergament, şi alesese să îi explice ei cine era cel ce îi trimisese scrisoarea.
Chicoti atunci când Cercetaşa se gândise că David avusese un şoc când aflase de magie, deşi era aproape în totalitate de acord. Îşi amintea că atunci când aflase ea că este vrăjitoare o pusese pe mama să o ciupească ca să fie sigură că nu e un vis. Şi chiar după ce se convinsese tot se aşteptase ca cineva să apară şi să îi spună că e o farsă de 1 aprilie întârziată.
"Îţi e dor de el?" o întrebă pe Eveline referindu-se la cel mai bun prieten al ei.
O clipă privirea îi zbură asupra copacilor. Se încruntă atunci când văzu, sau i se păru că vede, o umbră plutind printre copaci, dar în cele din urmă scutură din cap şi îşi întoarse privirea spre Eveline.

[Evelyn Steel]

Eveline statu putin si se gandi la intrebarea lui Elizabeth.Da chiar ii era dor de David.De zilele acelea cand stateau in curtea ei din spatele casei si se jucau cu jucariile lui Eveline.Cum imparteau totul,chiar si ultima frimitura.Cum el fiind mai mare ca ea avusese grija intotdeauna de ea si o aparase,exact ca un frate.Cum pe masura ce crestea Eveline incepuse sa simta pentru el ceva mai mult ca pentru un frate si cum chiar ajunsera sa fie impreuna cateva luni.Acelea fusesera cele mai frumoase luni din viata lui Eveline,pana sa afle ce era.Iar apoi se despartisera.Si acum ii ducea dorul.

- Ba da imi e dor de el zise Eveline dupa o pauza mai lunga.Cateodata stau si ma gandesc cum ar fi viata mea daca nu as fi plecat.As fi fost langa el.Si cu siguranta am fi ajuns sa ne casatorim candva.Dar acum sunt fericita ca am plecat.Pentru ca mi-am dat seama ca daca ramaneam faceam cea mai mare greseala din viata mea.Imi este ca un frate.Si asa imi va fi mereu zise Eveline privind pe geamul Expresului cum soarele se lasa usor jos.

[Effy K. Dietrich]

Fusese o întrebare prostească. Chiar trebuia să gândească mai mult înainte să vrobească. Desigur că îi era dor de el. Cum să nu îţi fie dor de cineva cu care împărţeai amintiri de când erai o mogâldeaţă . Aşa cum îi era şi ei dor de verişoara sa, Alicia, aşa îi era dor şi Evelinei de cel mai bun prieten al ei. Cu siguranţă că îi fusese tare greu Cercetaşei să vină aici conştientă că nu va putea fi niciodată sinceră cu David. Elizabeth ar fi vrut să fi fost atunci lângă ea, s-o ajute sau măcar să îi fie alături.
"Trebuie să fi fost tare greu. " Murmură ea uşor încruntată." Dar măcar acum poţi fii sinceră cu el , nu?" Încercă să găsească partea plină a paharului. Ştia că nu se pricepea să fie optimistă, natura ei de nemţoaică o făcea pesimistă. Dar îi plăcea să fie diferită şi ar fi fost minunat să se deosebească de ceilalţi nemţi în acest sens.

[Evelyn Steel]

Eveline isi dadu seama ca Elizabeth se simtea prost pentru intrebarea pusa mai devreme.Probabil o considera una prosteasca.Eveline clatina din cap si o asigura pe Cercetasa ca nu a pus nici o intrebare aiurea.Din contra.Eveline vedea in Elizabeth un prieten de nadejde.Si vroia sa ii spuna lui Elizabeth ca nici o intrebare nu era prea indiscreta.Pentru ca era prietene si prietenii isi spuneau orice.Eveline nu se astepta ca Elizabeth sa ii spuna tot.Poate ca erau unele lucruri ce nu trebuia sa le stie.Dar era multumita de relatia lor de acum.

- Da pot fi sincera cu el.In vacanta asta mi-a povestit tot.Si m-a pus sa jur ca nu spun la nimeni.Dar cand i-am spus ca stiu tot a ramas uimit.Si m-am simtit putin prost pentru faptul ca el a ales sa-mi spuna si eu nu i-am spus lui la momentul oportun.Dar m-a iertat.Si cu ce usurinta m-a iertat!Defapt a spus ca i se parea ceva ciudat ca lipseam in fiecare an.Si ca ma intorceam doar vara.Si acum suntem din nou frate si sora si ii spun tot concluziona Eveline ganditoare.Dintr-o data era nerabdatoare sa se intoarca inapoi acasa.

[Effy K. Dietrich]

După înclinarea discretă din cap a lui Eveline îşi dădu seama că nu o deranjase întrebarea, iar acest lucru o bucura. Îi plăcea să discute cu Eveline, şi s-ar fi simţit tare prost să spună ceva ce ar fi deranjat-o. Nu avusese mulţi prieteni atunci când încă era o Încuiată, şi nu vroia să piardă această prietenie.
Surâse , căci i se părea amuzant. Îşi imagina ce faţă făcuse David, când încălcase o promisiune să îi spună Evelinei, când de fapt ea ştia mult mai multe decât el. Eveline şi David erau din nou fraţi. Happy End putea zice. Dacă ar fi fost într-un film ar fi spus că e un final banal, dar se aflau în realitate. Iar finalurile fericite din realitate îi plăceau.
Se uită o clipă la bufniţa sa, care îşi ascunsese capul după aripă, într-o încercare haioasă de a se juca. Chicoti şi se uită iar la Cercetaşă, şi zări o altă expresie pe chip. De-a lungul anilor învăţase să citească expresiile de pe faţa unui om.
" Vrei să te întorci acasă, nu? " Întrebă ea, deşi deja cunoştea răspunsul.

[Evelyn Steel]

Eveline ridica din umeri.Da probabil ca ii era dor de casa dar nu in asa mare masura incat sa stea sa sufere din cauza ca nu isi va mai vedea familia si prieteni pana in vacanta de iarna,cand va pleca acasa.Daca va pleca,desigur.Pentru ca in ultimul timp ramanea in vacanta de iarna la Hogwarts.Doar in vacanta de Paste mai mergea pe acasa.Ii placea prea mult la castel ca sa mai plece de acolo.Insa mai avea momente ca acelea cand isi dorea sa fie acasa.Dar ii trecea repede.

- Mda.Acum ca m-am gandit la David mi-as dori sa ma intorc.Sa stau sa vorbesc cu el ore in sir,asa cum faceam inainte.Cred ca cateodata vorbeam si nopti intregi.Dar acum cand ma uit si vad cat de putin mai avem pana la Hogwarts imi piere cheful de casa.Castelul e casa mea defapt zise Eveline cu un chicotit.Isi privi catelusa ce dormea linistita langa ea si isi dadu seama ca Lily era defapt motivul pentru care patronusul sau era un caine si isi mai dadu dintr-o data seama cat de mult iubea magia.