Dear Fear,

[Melisse Y. Carter]

Si era si noapte. Mell putea sa jure ca plecase afara de ziua si nu putu sa isi inchipuie ca timpul trecu atat de repede.
- Dess...cat e ora? intreba Melisse.
- Shh...! ii sopti Desiree.
In lumina unui felinar se puteau distinge doua siluete din departare. Vorbeau. Sau, mai bine spus, se certau.
Nu stia exact de ce Desiree vroia sa auda ce spuneau cei doi. Sau cele doua. Stia doar ca trebuie sa taca.

OFF: Sorry pentru power-play. X_X

[Desiree Rose Goth]

OOC: Nu-i nimic

Desiree o impinse pe colega ei dupa un zid de piatra partial distrus dupa atatea ploi. Nu voia sa riste ca cineva sa le vada. Avand in vedere ora inaintata si faptul ca se aflau in Aleea Nocturn, cea mai buna alternativa era sa stea ascunse. Deocamdata.
Cele doua auzira un zgomot surd de pasi venind din ce in ce mai aproape. Desiree se crispa; nimeni nu putea sa le vada de acolo, nu-i asa? Apoi sunetul se opri, iar tacerea sumbra fu intrerupta de vocea taraganata a unui barbat.
- Nu ar fi trebuit sa o gasim pe vrajitoare aici?
Tonul pe care il folosea era pe jumatate iritat, pe jumatate nerabdator. Glasul unui al doilea barbat rasuna atunci in Aleea Nocturn.
- Luminile sunt aprinse. Ar fi trebuit...
- Da, ar fi trebuit, Dolohov, dar..
Incet, Desiree se dadu putin la o parte. De dupa zidul de piatra putea vedea foarte bine o pelerina la fel de intunecata precum o umbra. Pelerina unui Devorator al Mortii.

[Melisse Y. Carter]

Dolohov... isi repeta Melisse in minte. Nu putea sa vada nimic, insa numele ii suna cunoscut. O imagine cu o persoana care purta o pelerina neagra ii aparu in minte. Devorator al Mortii. isi mai spuse scrasnind din dinti psihic.

Fizic, Mell era mai tacuta decat fusese vreodata. Isi asculta Sefa de Casa pentru ca stia ca aceasta o va ajuta. Eventual, o va salva.
Devoratorii au plecat, iar Melisse a putut respira cum trebuie.
- Ce facem acum? sopti Mell nesigura.

[Desiree Rose Goth]

Ezita inainte de a-i raspunde lui Melisse. Pe de o parte, era instinctul de conservare ce ii spunea sa ramana in acel loc.. pe de alta parte, ratiunea ii urla ca puteau fi gasite foarte usor. Era o linie foarte fina intre cele doua.
Ii urmari pe cei doi Devoratori intrand in magazinul din care iesisera. Tresari involuntar, apoi ii zise lui Melisse:
- Acum fugim.
O stranse de incheietura robei si o obliga sa alerge cu ea. Nu stia daca ce facea era corect; dar nu mai putea sta nicio secunda in Aleea Nocturn. Trebuia sa iasa , si asta cat mai repede.
Aluneca la cotitura aleei si aproape cazu daca nu ar fi fost Melisse sa o ajute. Cand isi ridica privirea , simti fiori de gheata traversandu-i trupul. Dementori. Le putea percepe pana si foamea.

[Melisse Y. Carter]

Melisse fugi dupa Dess, nestiind sigur incotro. Nestiind nici macar daca cumva era bine ceea ce facea.

Nu mult trecu si Mell simti un fior rece. Simtea cum un val de tristete urma sa vina spre ea. Aparura trei Dementori din intuneric. Intunericul se contrasta perfect cu trupurile lor translucide.

Isi aduse aminte de zilele in care invatase la Aparare contra Magiei Negre cum sa se apere de un Dementor. Atunci rostise, tare:
- Expecto Patronum!
Din varful baghetei iesi un cerb maestuos, care galopa spre acea masinarie care retinea toata fericirea.

[Desiree Rose Goth]

Rasufla adanc, incercand sa nu intre in panica. Cat de greu era sa murmure o simpla incantatie ca sa scape de Dementori? Insa nu reusea sa-si gaseasca vocea in intuneric, de parca creaturile acelea ar fi pus stapanire pe ea, trup si suflet.
Isi reveni cand vazu Patronusul lui Melisse galopand spre Dementori. Cerbul ii imprastia cu lumina lui puternica, iar strigatele lor surde se auzeau in intuneric. Sopti si ea "Expecto Patronum!", dar Patronusul ei in forma de tigru era atat de slab incat disparu dupa cateva secunde.
- Trebuie sa plecam de aici, ii zise lui Melisse. Sa gasim o alta cale de iesire.
Nu putea sa nu se gandeasca ca cineva trimisese Dementorii dupa ele. Simti mana lui Melisse atingandu-i in trecere bratul inainte de a o lua amandoua la fuga.

[Melisse Y. Carter]

Melisse isi privea uimita sefa de casa, vazand cum patronusul ei translucid disparea. Frica o inconjura.
Probabil ca are o fobie cu Dementorii. isi spuse Melisse, linistindu-se.
Ea deobicei in momentele de criza actiona cel mai bine, cu toate ca picioarele ei tremurau ingrozitor de mult.
A urmat-o pe Dess si au fugit impreuna in intunericul sfasietor. S-au oprit intr-un tronson mizerabil. Mell incerca sa uite de mizeria din jurul ei si o intreba pe Desiree:
- Crezi ca ne mai urmaresc?

[Desiree Rose Goth]

Desiree pufni, apoi se aseza pe marginea drumului. Stia ca nu era o miscare desteapta din partea ei, dar simtea nevoia sa-si traga sufletul putin, macar in momentul acela; cine stia cand va mai avea ocazia sa se odihneasca.
- Cine sa ne urmareasca ? Dementorii sau Devoratorii? intreba ea.
Obisnuia sa foloseasca mereu intrebari cand formula un raspuns. Lucrul acesta i se parea familiar, si imediat o cuprinse o senzatie de calm.
O vazu pe Melisse muscandu-si buza, dupa care aceasta ii raspunse:
- Si unii, si altii.
Cercetasa ridica nestiutoare din umeri, apoi rasufla adanc. Cel mai rau era atunci cand nu stiai ce avea sa ti se intample; iar ea ura situatiile astea.
- Probabil ca ne urmaresc toti, ii replica, in final. Desi pun pariu ca Patronusul tau i-a incetinit putin.

[Melisse Y. Carter]

Melisse rosi instinctiv la auzul micii laude involuntare din partea lui Desiree. Deci ea facuse ceva bun...ii placea cand lumea remarca asta la ea.

Insa frica lua locul imbujorarii. Obrajii cercetasei erau mai albi ca zapada si la fel toata fata sa, de altfel.
- Nu exista un mod prin care sa iesim de-aici? intreba Mell.
Ce intrebare stupida! isi spuse apoi. Normal ca daca ar fi existat o posibilitate de scapare Desiree ar fi facut ceva!

Dupa ce vazu privirea cu subinteles a lui Desiree, Melisse mai puse o intrebare:
- Macar stii vreun loc in care ne putem ascunde?
Fata intreba ca si cum in adancul sufletului stia ca Desiree mai fusese pe-acolo. Simtea asta numai prin comportarile ei. Sau, cel putin, asa credea.

[Desiree Rose Goth]

Cercetasa isi musca buzele. Daca ii spunea lui Melisse despre ascunzatorile din Aleea Nocturn, aceasta avea sa-si dea seama ca mai fusese de acolo. Mai fusese de multe ori pe acolo, strecurandu-se printre cladiri, vorbind cu persoanele ce lucrau acolo. Totusi, daca nu vor gasi repede o ascunzatoare, se vor trezi moarte mai devreme sau mai tarziu. Si nu se putea resemna la acest gand.
Ofta scurt si se ridica in picioare. Ii era frig, asa ca isi infasura pelerina mai strans in jurul trupului si isi puse gluga. Murmura apoi catre colega ei:
- Vino pe aici. S-ar putea sa stiu pe cineva de incredere.
Melisse aproba din cap . O luara la aceeasi goana nebuna, ascultand tacerea din jurul lor si sperand ca nu vor da peste un Dementor.