Big girls don`t cry

[Jennifer L. Campbell]

Big girls don`t cry

Jennifer and Elizabeth

Jennifer statea singura in Camera de Zi a Cercetasilor, uitandu`se pe geam la cerut instelat.Afara era o seara linistita si placuta.
"Asta e momentul potrivit sa ma duc" isi spuse ea deoarece toata lumea plecase in camerele lor.
Urcase repede la ea in camera, isi luase roba neagra pe ea, pe care o cumparase sampatama trecuta de pe Aleea Diagon, coborand repede iar in Camera de Zi si iesind in cea mai mare liniste prin gaura portretului.
Isi ceru scuze Doamnei Grase, pasind tiptil pe holuri, sa nu o auda Filch sau Doamna Norris.

Ajunse fara probleme afara, coborand in graba scarile de marmura, indreptandu`se spre Padurea Interzisa.Isi intoarse privirea spre Castel, vazand cum inca unele lumini in camere sunt aprinse, si sperand sa nu o vada nimeni.
Avea de gand sa se duca in Padurea Interzisa, dar nu avea un motiv intemeiat.Pur si simplu asa simtise, ca trebuie sa fie acolo.Spera sa nu se insele.
Dintr`o data se auzi ceva in spatele ei, intorcandu`se imediat vazand cum conturul unei siluete in negura noptii.

[Effy K. Dietrich]

Privi a mia oară pergamentul, nici de data aceasta nevenindu-i vreo idee. Încerca de jumătate de oră să rezolve o amărâtă de temă, dar nu avea nici o idee. Când simţea că găsisese inspiraţia înmuia pana în cerneleă, o ducea cu grijă pe pergament , dar nu cuvintele refuzau să fie scrise.
Îşi puse mâna pe frunte simţind cum o cuprinde o durere de cap şi o greaţă insuportabilă. Avea nevoie de aer curat. Se ridică de pe scaun şi înşfăcă pelerina sa de un violet închis, aproape negru şi ieşi din cameră. Îi ceru scuze Doameni Grase că o deranjează din nou în timp ce cobora scările din marmură.
În curând ieşi din castel, fiind imediat lovită de o pală de vânt rece . Îşi ridică privirea sticloasă şi văzu că era o noapte liniştită. Cerul era înstelat, cu o lună plină drept coroană, iar vântul adia blând printre ramurile copacilor. O noapte perfectă pentru o plimbare.
Păşi cu rapiditate pe poteca prăfuită, zărind tot mai aproape conturul copacilor. Zâmbeşte şi îşi aprinde bagheta imediat ce intră în pădure.
Inspiră parfumul plăcut al pinilor, simţind imediat cum durerea de cap dispare. Înaintă vioaie printre arborii bătrâni. Era aşa de linişte, încât credea că e singură. Dar se înşela.
Desluşi o siluetă înaintea sa, care se întoarse cu faţa . Se încruntă strângând bagheta în mână, dar se linişti când văzu că era Jennifer. Făcu câţiva paşi înainte, astfel încât luna să-i lumineze chipul.

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer se mai linisti, dandu`si seama ca acea silueta nu era nimeni alta decat colega ei de casa, Elizabeth.
-Hey, Elizabeth, spuse ea incantata ca nu daduse peste vreun profesor, sau cine stie ce altceva.Chiar ii parea bine ca era Elizabeth,deoarece era o fata de treaba.Ce faci pe aici la ora asta? continua Cercetasa.
-Iau o gura de aer, spuse ea zambindu`i lui Jennifer.Da tu ce faci aici?
Jennifer se gandea daca sa ii spuna sau nu lui Elizabeth, in fond, putea veni cu ea, dar nici ea nu prea stia de ce venise aici, de ce se indrepta spre Padurea Interzisa, doar avuse un presentiment, daca se putea spune asa, simtitse nevoia, parca stiind ca va fi nevoie de ea aici.

-Pai..incepuse ea.Asa am simtit, sa ma plimb prin Padurea Interzisa.Nici eu nu stiu chiar ce caut aici..spuse ea dandu`si seama ca se gandise cam prea mult ce sa faca, facand`o pe Elizabeth sa astepte un raspuns.
In primul moment Elizabeth se uitase cam ciudat la ea, poate crezand ca o minte, da r ii trecuse repede.
-Vrei sa vin cu tine? o intreba ea pe Jennifer.
-Desigur, raspunse Jennifer zambindu`i prietenoasa.

[Effy K. Dietrich]

Îi înţelegea îngrijorarea cu care o privise la început. Şi ea se temea de fiecare dată când ieşea noaptea din Turn să nu dea peste vreun profesor , sau mai rău Filch. Îi plăcea faptul că Cercetaşi erau în fruntea clasamentului şi nu dorea ca acest lucru să fie schimbat doar din cauza neatenţiei ei.
Când o întrebase ce face aici , Jennifer îi răspunsese ezitând că aşa simţise, că de fapt nu prea ştia ce caută aici. Acest lucru o făcu pe Elizabeth să se încrunte . I se părea un pic deplasat motivul, poate chiar ilogic. Dar acest moment de cumpănă trecu repede căci îşi dădu seama că spunea adevărul. Pe chipul Cercetaşei se desluşea sinceritatea. Şi în plus, chiar şi Elizabeth avea momente în care făcea lucruri doar fiindcă aşa simţise.
"Vrei să vin cu tine?" O întrebase Lizz , iar răspunsul din partea lui Jennifer veni afirmativ.
Se apropie de colega sa Cercetaşă şi , când se asigură că sunt la acelaşi nivel, o porni la pas printre copaci.
Era cu adevărat întuneric, dar ochii lui Elizabeth erau obişnuiţi cu negrul acela profund. Cercetaşa îşi ridică ochii albaştrii spre lună şi se încruntă , simţind iar durerea împungându-i fruntea precum un pumnal.

[Jennifer L. Campbell]

Cele doua Cercetase isi incepusera plimbarea prin Padurea Interzisa.
Jennifer isi scoase bagheta din roba, pentru a face lumina.Deja se adancira un pic in padure, iar afara era intuneric.
-Lumos, spuse ea vazand cum razele de lumina provenite din bagheta le lumineaza calea ei si lui Elizabeth, care facuse si ea acelasi lucru.
-Stiu un loc linistit aici, care imi place foarte mult, vrei sa mergem acolo? o intrebase Jennifer pe Elizabeth care aproba scurt din cap.
Jennifer o luase pe drumul inspre poienita unde statuse cu Lylith, cand se cunoscusera.Ii placea mult acel loc, o linistea.
Nu dupa mult timp ajunsera acolo.
-Am ajuns, ii spuse ea prietenei ei.
Jennifer luase un loc pe jos, rezemandu`se de trunchiul unui copac.

[Effy K. Dietrich]

Durerea trecu încet , imediat când ajunseră în umbra copacilor, ferite de lumina lunii . Îi părea un lucru ciudat, dar nu îngrijorător. Aşa că preferă să ignore senzaţia şi să continue plimbarea. Jennifer îşi aprinsese bagheta, iar Elizabeth făcu acelaşi lucru. Zâmbi atunci când drumul pe care îl urmau deveni clar.
Jennifer o întrebase dacă doreşte să meargă cu ea într-un loc liniştit. Elizabeth acceptase aprobând din cap. Dintr-o dată se simţea agitată, ca şi cum băuse prea multe energizante, şi dorea din tot sufletul să se calmeze. O urmă pe colega sa Cercetaşă şi ajunseră într-o poieniţă, luminată slab de lună. Era chiar frumos locul, dar se simţea tot mai agitată.
Jennifer se aşezase sub un copac. Lizz mai privi câteva clipe poiana, privirea ridicându-se spre cer, mai exact spre lună. Strânse din pumn, enervată şi se aşeză lângă Cercetaşă punându-şi mâinile pe cap.

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer isi intoarse privirea spre Elizabeth, care si tinea mainile pe cap, si avea privirea incruntata.
-Elizabeth, ai patit ceva?o intrebase Jennifer
-Da, sunt bine, raspunse Elizabenth, asezandu`se si ea jos.Ma doar capul, atata tot.
Jennifer se simtea usurata vazand ca Elizabeth nu are nimic grav, decat doar o durere de cap, care presupunea ca o sa treaca repede.

O liniste totala domnea peste Hogwarts, o linistea prea intenta.Nici macar sunetul frunzelor sau animalelor nu se auzea.Era ceva ciudat in chestia asta, se gandea Jennifer.
Incepuse sa cerceteze poienita.Numai fusese de ceva timp aici, numai avusese timp.Chiar ii era dor de locul acesta.Mereu cand avea nevoia sa fie singura venea aici.Locul asta parca avea ceva special.
undeva in lateralui, fosneala unor frunze rupse linistea deplina.Se gandea ca era un animal sau ceva, asa ca nu bagase de seama.

[Effy K. Dietrich]

La naiba cu durerea de cap! Strânse cât de tare putu din pumni, de parcă ar ajuta-o cu ceva. Din contră, pumnalului ce intra tot mai adânc în fruntea ei se mai adăuga şi durerea încheieturilor încordate. Totuşi nu dorea să o îngrijoreze pe Jennifer , aşa că tăcu şi îi spuse că nu e decât o durere de cap, deşi nu era sigură că avea dreptate.
Liniştea aceea începea să o deranjeze. Avea senzaţia că se sufocă de la atâta tăcere. Întotdeauna se simţea slabă şi neputincioasă când era linişte. Se simţea expusă, datorită paranoiei care o împingea la lucruri necugetate.
Ridică capul sus când auzi un foşnet în tufişuri. Poate că era doar vântul, sau poate că nu. Ştia că în pădurea asta trăiau animale periculoase, şi vroia să nu fie luată pe nepregătite. Se ridică de pe pământ şi se uită atentă. Vru să i se adreseze lui Jennifer, dar parcă ceva îi ţinea capul drept, fixat cu privirea spre tufişuri. Deschise gura vrând să rostească câteva cuvinte, dar în schimb printre dinţi ieşi o mârâitură ca de lup.

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer intoarse capul, totusi sa vada daca era ceva nelalocul lui in tufisuri, dar nu vazuse nimic, asadar inchise la loc ochii, relaxandu`se.
Deodata simti cum Elizabeth sescoala in picioare, indreptandu`se spre tufisuri.
Jennifer deschise ochii.
-Elizabeth, ce...incepuse ea dar ramasese socata.
Elizabeth deschise gura vrând să rostească câteva cuvinte, dar în schimb printre dinţi ieşi o mârâitură ca de lup.
-Elizabeth ! tipase Jennifer sculandu`se in picioare dintr`o data.
Elizabeth nu o baga in seama, se ducea spre tufisuri, parca fiind intr`o transa.Fugise dupa ea incercand sa o opreasca, dar nimic, ea dand`o la o parte pe Jennifer.
-Protego, tuna Jennifer Vraja Scut oprind`o pe Elizabeth sa mearga spre acele tufisuri.
Jennifer se indrepta ea intr`acolo, cu bagheta tinand`o in mana strans.Ajunse acolo, dar se parea ca nu era nimeni, decat niste urme pe jos.Jennifer le studia, amintindu`si dintr`o data de Elizabeth.
Se intoarse repede si vazu ca numai era.
-Elizabeth, tipase ea.Unde o fii maa?? Cum am putut sa o las asaa? isi spuse Jennifer enervaza.

[Effy K. Dietrich]

Nu vroia să o îngrijoreze pe Jennifer, dar simţea ceva ciudat. Toate acţiunile îi erau controlate de un instinct animalic, iar acest lucru o enerva la culme. Se chinuise degeaba trei ani să înveţe să-şi controleze sentimentele, căci acum oricât încerca ceva îi împiedica gândirea lucidă.
Auzi încă o dată un foşnet din tufişuri şi simţi un miros ciudat, care nu era deloc plăcut. Se duse ţintă spre locul cu pricina, dând-o la o parte pe Jennifer când încercă să o oprească. Mai înaintă câţiva paşi, dar ceva o opri. Elizabeth clătină exasperată din cap dându-şi seama că era Vraja Scut. Jennifer se apropiase de locul spre care privea Lizz şi văzu nişte urme. Cercetaşa o privi cu coada ochiului pe prietena sa şi profitând de neatenţia ei fugi printre copaci.
Indiferent de ce simţise nu era de bine. Putea auzi în îndepărtare pe Jennifer strigând-o, dar nu se întoarse. Înainte tot mai repede şi tot mai adânc în pădure, călăuzită de acel miros deranjant. Cu fiecare metru parcurs mai aproape de inima pădurii simţea cum un fior rece îi cuprinde corpul şi cum mâinile îi tremură de nervozitate şi confuzie.