Big girls don`t cry

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer mai avea putin si isi dadea cu ceva in cap, deoarece o lasase pe Elizabeth singura.Adica nu era singura, era cu doi pasi in fata ei, dar fugise.Tanara fusese neatenta.
-Unde o fii? se intreba ea ingrijorata.
Mai ingrijorata era de faptul ca nu erau singure in padure, era si seara, si Elizabeth nu se simtea bine.Si ce fusese cu ragetul ala animalic, produs de Elizabeth? Nu vroia sa se gandeasca inca la asta..
-Elizabeth, tipase ea iar, sperand ca o sa o auda.Cred ca cel mai bine ar fi sa ma duc sa o caut.
Isi lua bagheta din roba - nu stia de ce o puse inapoi acolo- si sopti "lumos".
Cercetasa incepuse sa alerge prin padure, in cautarea celeilalte Cercetase.Era foarte ingrijorata pentru ea.
Se oprea din cand in cand din cauza oboselii, tinandu`si capul in jos pentru a se odihni doua secunde, dupa pornea iar.Spera sa fie in regula Elizabeth...
Alergase ea cam o ora, fara niciun rezultat.De cand intrase in padure avea sentimentul ca cineva o urmareste..dar nu vazuse pe nimeni.
Se asezase pe un bustean, ascunzandu`si fata in maini.
"De ce nu am fost atenta? Daca pateste ceva? Daca nu o gasesc..cum ma intorc eu la Hogwarts si le explic ca Elizabeth e de negasit?" se intreba Jennifer in gand.Oricum nu va pleca de aici fara Elizabeth.Amandoua au venit, amandoua se intorc.

[Effy K. Dietrich]

O auzi din nou pe Jennifer strigând-o aşa că se opri în loc. Fusese o prostie să fugă de una singură. Tot ceea ce se afla în pădure era un pericol şi nu era sigur că în starea în care se afla putea să se apere în cazul unui atac. Şi venind vorba de asta, de ce îşi pierduse aşa dintr-o dată controlul? Ce era cu acel mârâit? Putea să fie... Înghiţi în sec şi scutură din cap , nu era momentul potrivit să se gândească la asta. Era ceva acolo în pădure şi nu era prietenos. Dacă ar fi fost de la şcoală ar fi ieşit să le spună să se întoarcă, dar nu o făcuse deci...
Îşi strânse bagheta în mână şi înaintă încet printre copaci. Se opri în loc simţind cum sângele îi îngheaţă în vene atunci când aude şoapte înaintea ei. Nu ştia ce era acolo, dar clar avea nevoie de ajutor. Îşi ridică bagheta, şopti o vrajă şi mai multe scântei roşii săriră din vârful baghetei pe deasupra copacilor înalţi. Spera ca Jennifer să vină repede, dar până atunci nu avea de gând să stea neputincioasă. Înaintă tot mai mult până când zări ceea ce le urmărise. Nu îşi dădea seama exact ce era pentru că era acoperit de o pelerină neagră, veche şi ruptă.

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer incepuse sa alerge in continuare prin padure, in speranta ca o va gasi pe Elizabeth.Dintr`o data niste scantei rosii aparura nu foarte departe de ea, fugind imediat inspre acel loc.Nu ajunse foarte tarziu, oftand usurata cand silueta lui Elizabeth se ivi in fata ei.
-Elizabeth, stigase ea fugind inspre ea.
Ajungand foarte aproape de prietena ei, vazuse ca nu era singura.Putin maiin fata de ea se vedea silueta cuiva, Jennifer neputand sa isi dea seama cine este, deoarece era imbracat in negru, si pe fata avea trasa gluga pelerinei.

-Elizabeth, spuse ea atingand`o pe umar.Ce se..?
Aceea silueta incepuse sa rada.
-Ce faci Jennifer.Mai ma tii minte?
Jennifer incremenise.Era cel care ii omorase sora, Fenrir Greyback.O ura imensa puse stapanire pe Cercetasa.
-Ce vrei? il intrebase Jennifer indreptand bagheta spre el.
-Stai usor cu aia, daca nu vrei sa ai probleme, spuse el razand.
-Hai zi zau? O sa platesti pentru ce i`ai facut surorii mele, spuse Jennifer vrand sa`l atace.

[Effy K. Dietrich]

Auzi paşi în urma ei şi privind într-acolo văzu silueta lui Jennifer. Oftă uşurată şi îşi strânse bagheta în mână gata să atace. Nu ştia cine era persoana din faţa ei , dar nu îi plăcea deloc . Îi dădea o senzaţie de nelinişte şi pur şi simplu ura acest sentiment.
Jennifer se apropiase şi îi pusese mâna pe umăr făcând-o să tresară. Nu ştia de ce dar în acea seară era foarte agitată, de parcă băuse prea multe energizante. Nu îi plăcea această senzaţie pentru că îi dădea impresia că nu se poate controla.
Privi încă o dată spre siluetă, care începuse să râdă. Elizabeth îşi ridică imediat bagheta şi o îndreptă spre el. Nu îi plăcea deloc râsul său batjocoritor. O făcea să îl dorească mort , tăiat în bucăţele.
Ascultă discuţia dintre Jennifer şi Devoratorul Morţii preferând pe moment să nu intervină. Rămase uimită atunci când colega sa Cercetaşă spusese că va plăti pentru ceea ce i-a făcut surorii sale. Era de neiertat să ucizi un copil. Jennifer vru să atace , dar Elizabeth i-o luă înainte.
"Stupefy!" Zise ea , furia citindu-se în fiecare literă pronunaţată , iar Fenrir se izbi de un copac.

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer era pregatita sa`l atace pe Fernir, omul care i`a omorat sora.Nu era chiar un om, era un om-lup, si unul ingrozitor, fara pic de mila in el.
-Stupefy, spuse Elizabeth indreptand bagheta spre Fernir inaintea lui Jennifer, acesta zburand si dand cu capul de trunchiul unui copac.
-Elizabeth..incepu Jennifer.
-Stiu ca vroiai tu, doar ca este de neiertat sa omori un copil.
-Stiu, spuse Jennifer intorcandu`si privirea spre Fenrir.Il privea cu o ura imensa, la furia pe care o avea, putea sa il si omoare.
Omul-lup se ridicase de jos, uitandu`se furios la Elizabeth.
-Vei plati, spuse el alergand spre Elizabeth, vrand sa o muste.
-N`ai sa vezi, tipa Jennifer.Nu ai sa mulsti sau omora pe nimeni in seara asta.Impedimeta !! continua ea indreptand bagheta spre Fenrir.
Acesta zbura iarasa la un metru de ele, de data aceasta izbindu`se chiar foarte tare de alt copac.

[Effy K. Dietrich]

Zâmbi oarecum mulţumită de rezultatul vrăjii. Era prima dată când folosea cu adevărat această vrajă şi i se părea că se descurcase binişor. Simţise o plăcere imensă văzându-l pe Devorator izbindu-se de copac pentru că ştia că o merită din plin. De fapt simţea că are nevoie de mai multă durere. Era de neiertat să omoare un copil fără motiv.
În momentul în care se ridicase şi fugise înspre Elizabeth , vrând s-o muşte, Cercetaşa aplecă înainte ca într-o poziţie de atac. Dar Jennifer i-o luă înainte aruncând o altă vrajă şi trântindu-l şi mai rău pe Devorator.
Elizabeth făcu un pas în faţă , rămânând la fel de încordată şi uşor aplecată înainte. Scoase un mârâit chiar mai sălbatic decât cel de mai devreme şi îl privi plină de ură pe cel ce zăcea pe jos. Acum ştia ce era cu agitaţia pe care o tot simţea. Era o bestie asemeni lui Fenrir, dar nu ştia cum reuşea să se stăpânească sub clar de lună.

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer incremenise auzind maraitul lui Elizabeth.Prima data crezuse ca provine de la Fenrir, dar defapt fusese Elizabeth.Cercetasa nu stia ce sa faca..
-Elizabeth..spuse ea socata.
Elizabeth se intoarse cu privirea spre ea, nimic schimbat nu se vedea la ea.
-Stai linistita, nu iti fac niciun rau.Ma pot controla, spuse Elizabeth zambitoare
.
Cele doua Cercetase il auzira pe Fnrir maraind, intorcandu`si imediat privirea spre el.
-Deci avem pe cineva nou printre noi, bestiile? intreba Fenrir sarcastic
-Elizabeth nu e o bestie, spuse Jennifer.Spre deosebire de tine, care tu esti !!
Fenrir se sculase de pe jos, indreptandu`se spre fete, care isi tineau baghetele pregatite in maini.
-Si iti este dor de sora ta nu? Acum trebuia sa aiba..hmm..aceeasi varsta ca a ta nuu? intreba el ranjind.
Jennifer simti cum ii fierbe sangele in vene.
-Cum iti permiti sa vorbesti de ea? Tu, care esti unul dintre cei mai josnici oameni pe care i`am cunoscut, esti o persoana fara scurule, ii spuse Jennifer simtind nervozitatea din vocea ei.
-Dar multumesc, chiar mi`ai facut un compliment, spuse el.Iti este dor de ea nuu?
Cercetasa simti cum lacrimi ii vin in ochi, dar nu vroia sa le lase sa iasa.
-Stupefy ! striga ea indreptand iarasi bagheta spre Fenrir, dar nu`l nimerise, el ferindu`se chiar la timp.

[Effy K. Dietrich]

Se pare că Jennifer era şocată . Nu o condamnda. Acum câteva minute nici ea nu ştia ce bestie este. Dar totuşi se bucura că se putea controla. Nu ştia cum , dar o făcea. Nu mai auzise de un vârcolac care să se poată controla , dar era aproape sigură că nu este unicată.
Îl auzise pe Fenrir mârâind din nou şi se întoarse imediat cu faţa , gata de atac.
"Deci avem pe cineva nou printre noi, bestiile?" întrebă Fenrir sarcastic
"Elizabeth nu e o bestie" spuse Jennifer."Spre deosebire de tine, care tu esti !!"
Aprecia că Jennifer credea în ea, că nu o considera o bestie. Dar era nefolositor să nege ceea ce este. Chiar dacă, printr-o minune, acum se putea controla, nu ştia dacă va fi mereu aşa. Chiar şi atunci se simţea agitată, simţea ceva zbătându-se înăuntrul ei.
Devoratorul se ridicase de pe jos şi se îndrepta spre cele două Cercetaşe. Elizabeth ridică bagheta spre el , scăpându-i un alt mârâit. Rămase şocată atunci când văzu cu câtă nepăsare şi nesimţire vorbea Fenrir despre sora moartă al lui Jennifer . Strânse din dinţi, fiind enervată la culme.
Colega sa Cercetaşă îl atacă cu aceeaşi vrajă folosită de Elizabeth mai devreme, dar rată. În secunda imediat următoare atacă şi Lizz.
"Expulso" strigă ea şi închise pe moment ochii.

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer se uita la Elizabeth care atuncase vraja "expulso" pe Fenrir.Stia ca aceasta vraja face obiectele sa explodeze intr`un mod destul de violent.
Se uita la Fenrir, care se parea ca si de data aceasta scapase la milimetru.
Jennifer profita de ocazia ca era pe jos, deoarece se aruncase din fata vraji, indreptand bagheta spre el , spunand "Incarcerous".
Niste funii aparute din neant, l`au imobilizat.Se parea ca acum nu mai avea nici o sansa de scapare.

-Si cum e Fenrir, stai comod? intrebase Jennifer
Varcolacul doar maraise la ea, zbatandu`se pentru a iesii de acolo.Jennifer se uita la el aproape razand.
-E bine sa fii fara aparare, nuu? mai intrebase ea, dar nu se apropie de el.
Acesta numai spuse nimic, doar se zbatea.Incercase sa rupa funiile, dar nu putea deoarece erau vrajite.
Jennifer se intoarse spre Elizabeth, luand`o in brate si multumindu`i.Nu`i pasa ce era, exista si varcolaci pun.Spre exemplu Remus Lupin care murise in batalia de la Hogwarts.Si orice s`ar intampla nu o va lasa singura pe Elizabeth.

[Effy K. Dietrich]

Ştia că vraja folosită producea explozii, dar chiar n-ar fi derajat-o să-l vadă pe Fenrir "zburând ". Mârâi nervoasă atunci când văzu că acesta scăpase. Dar la ce trebuia să se aştepte? Doar nu lupta cu un elev neexperimentat, lupta cu un Devorator al Morţii.
Zâmbi mulţumită atunci când îl văzu pe vârcolac la pământ legat strâs de funii. Spera că se bucură de minunata ocazie de a fi victima. La cât de mult se enervase ar fi putut folosi un blestem pe el, dar alungă acest gând imediat. Elizabeth nu era ca el, nu era o bestie, şi nici nu dorea să devină una.
Chicoti amuzată, dar uşor dispreţuitor atunci când Jennifer îi pusese acele întrebări ironice. Aşa cum o făcuse să sufere din nou pe Jennifer, când îi amintise de sora ei, aşa merita şi el acum tachinările .
Elizabeth clipi de mai multe ori când Jennifer o luă în braţe şi îi mulţumea. Nu prea înţelegea de ce îi mulţumea aşa. Nu făcuse cine ştie ce. Dar totuşi o luă în braţe şi murmură un "cu plăcere" , după care îi mulţumi şi ea.