Sfidand timpul

[Rosalie Vivienne Alden]

Va rog sa continue o singura persoana,dar cineva cu care nu am facut RPG la aceasta Cupa a Caselor. Multumesc.

Sfidand timpul

Plimbandu-se pe Aleea Diagon .. asa s-a imaginat ea astazi de cand se trezise,iar acum dorinta sa avea sa ii fie indeplinita. Se imbracase intr-o pereche de blugi simpli si un tricou bleumarin care il avea de mult timp,dar care ii placea enorm. Zambise la gandul unei noi zile petrecute in afara castelului, dar totusi .. parca nu voia sa mearga pe jos. Se trezise destul de obosita,ca de altfel asemenea ultimelor zile, doar ca mai bine-dispusa. Trebuia sa profite de o asemenea zi. Deschise fereastra pentru a cerceta vremea,iar soarele placut al diminetii ii oferise dorinta de ceva nou,de plimbare ..

Alergase pana in fata Hogwarts-ului,apoi Disparuse ca prin minune si aparuse pe Aleea Diagon la intrare. Demult nu mai fusese in acel loc sa se plimbe. Toate din jurul sau i se pareau mult mai dragute acum,incepand cu afisele de pe fiecare magazin in parte. Zambise lejer , apoi se asezase pe o banca bucurandu-se de un inceput de amaiaza minunat si de mingea de foc care o coordona prin alee.

[Scarlett Soul]

"Sta pe banca mea." m-am gandit eu, chicotind malefic.
Uram cand cineva se aseza pe banca mea. Desi nu aveam nici un drept legal sa o numesc asa, nu ma putea condamna nimeni, poate doar limba asta ascutit-o din cauza careia aveam sa o patesc odata si odata. Eram sigura de asta.
Uneori ma temeam ca cei care se asezau acolo aveau sa ia cu ei toate amintirile, toate clipele in care stateam in acel loc si ma simteam frumoasa, ma simteam de parca eram doar eu, si eu ... si iarasi eu.
- Scarlett ? se auzi o voce nesigura.
Fata aceea ma convinse sa ma opresc, adica de unde imi stia numele ? Apoi, stand acolo, nemiscata, am observat cateva asemanari. Stiam exact cine era ... sau macar cine fusese cand o vazusem ultima data. E ciudat cum timpul desparte oamenii, cum devenisem indiferenta si brusc am ajuns sa nu-mi cunosc verisoara si prietena.
- Rose ...
Voce mea sugrumata, se auzea atat de slab, atat de nesigura. Adevarul era ca fusesem si mai bine de atat. Nu era nicidecum un apogeu. Era doar muchia unei prapastii in care ma puteam prabusii din clipa in clipa. Fiecare pas pe care il faceam rostogolea tot mai multe pietricele in prapastie. Aici ma aflam eu. Aici eram. Astazi. Maine, insa, va fi altfel, dar astazi preferam sa raman doar asa, nesigura, nepasatoare si pierduta.
- Rosalie ... Nu ai idee cat ma bucur ca esti aici. Acum. Cu mine.

[Rosalie Vivienne Alden]

Nu ii venea sa creada ceea ce avea in fata ochilor, de fapt mai bine spus pe cine avea in fata ochilor. Oare chiar era posibil sa fie Scarlett? Acum cand o vedea isi putea da seama ca intr-adevar timpul ii schimba pe oameni. In ultimul timp nu s-a mai uitat atat de bine in oglinda, cel putin nu intr-atat incat sa nu se mai recunoasca pe ea insasi. Era ceva de nedescris, de fapt oarecum nici nu ii pasa. In adancul sufletului ramasese aceeasi,doar ca de data aceasta mult mai puternica,sau cel putin macar asa tindea sa creada. Dar acum era vorba despre altceva .. o revedea pe verisoara sa in carne si oase! Nu mai auzise de foarte mult timp nimic despre ea,plecase fara sa dea nicio explicatie, nu a mai aflat ani buni unde locuia sau nimic de acest gen. Acum insa .. cele doua sfidau timpul. S-au intalnit din nou. Chicotise atat de sincer amintindu-si de zilele in care stateau pana noapte sa depaneze amintiri,sa isi povesteasca totul. Nu ii venea sa creada, Scarlett se intorsese si se pare ca mult mai sigura pe ea,sau poate la fel de visatoare ca intotdeauna,la fel ca Rosalie ..

"Mi-a fost atat de dor de tine!", murmurase Rose inca socata de revederea cu verisoara sa. Inca se intreba intruna daca era posibil,daca era ea si nu era doar un vis din care se va trezi in urmatoarele cateva minute. Zambise si o imbratisase scurt,apoi se asezase pe o banca,acea banca pe care se punea de fiecare data cand venea pe Aleea Diagon. Astazi nu voia sa faca cumparaturi,astazi voia sa vorbeasca alaturi de verisoara sa,de prietena sa si mai ales.. de confidenta sa. Avea multe sa ii spuna.

[Scarlett Soul]

Niciodata nu am stiut ce sa spun la intalniri din acestea miraculoase. Dupa ani si ani ... Ma pufni rasul. Da, desigur ca tineam la verisoara mea, doar ca nu ma puteam abtine sa nu rad de propria stangacie. Trupul plin de viata a lui Rose ma imbratisase, dar trupul meu ramasese inca nemiscat. Mintea constientiza ceea ce se intampla in jur, dar cumva conexiunea dintre minte si corp nu functiona. Nu atunci. Nu acolo.
- Rose ...
Am inceput eu, dar o tacere lunga si incomfortabila se aseza din nou intre noi. Imi era greu sa vorbesc. Oare imi era frica ca aveam sa fiu judecata ? Mereu asa era. Toata lumea isi spunea parerea in legatura cu orice. Chiar daca niciodata nu aveam nevoie de perspectivele lor.
- Mi-ai lipsit, am incheiat eu, simplu, dar sincer.
In sfarsit, trupul meu parea sa capete vlaga. Ceva ce nu intelegeam ma inpinse spre o imbratisare afectuoasa.
- Am plecat si ... imi pare rau si nu am sa mai ...
Atat puteam sa spun ? Numai atat ? Cum de vroiam sa ii zic ca nu aveam sa mai plec niciodata ? Plecam, din nou si din nou si din nou. Ca un copil care nu invata din greseli, le comitea la infinit. pe aceleasi.
- Off.

[Rosalie Vivienne Alden]

Rosalie se uitase chicotind la Cercetasa. Pana si de aceste momente i-a fost dor, cele in care nu prea aveau cuvinte,nu stiau cum sa exprime ce simt sau pur si simplu ramaneau tacute cateva minute bune. Oftase vrand-nevrand. Pur si simplu simtea nevoia sa o faca, iar in aceasta clipa timpul .. timpul nu mai insemna nimic pentru ea. Ce mai conta cat timp nu s-au vazut? Aveau o viata intreaga sa povesteasca tot ce doresc,sa depaneze tot felul de amintiri. Fosta Soimeanca ramasese pentru o clipa parca intr-o alta dimensiune, nestiind cum sa isi aleaga vorbele pentru ceea ce va urma. Aveau atat de multe sa isi spuna .. Rosa avea sa ii destainuie foarte multe intamplari,mai mult sau mai putin placute. Se uitase de jur-imprejur din obisnuinta,apoi isi mutase din nou privirea catre verisoara sa. O privise in ochi , apoi a studiat-o dandu-si seama cat de mult s-a schimbat, dar nu in rau,ci in mult mai bine. Era bucuroasa pentru Scarlett fiindca parea mult mai vioaie,mai plina de viata decat atunci .. cand a vazut-o ultima data. Acum erau din nou cele doua prietene dispuse sa discute despre orice.

"E .. nu stiu cum sa zic,dar este .. super ca esti aici si sper sa nu mai pleci curand!", rostise Rosalie cu o urma de repros,dar si de umor in glas. Fusese,insa, foarte sincera. Chiar nu voia ca Scarlett sa mai plece. I-a fost prea dor de ea,prea dor de clipele in care radeau sau plangeau in cele mai triste sau fericite pagini din vietile lor. Acum o noua fila din jurnal se deschisese. Acum aveau din nou ce asterne pe paginile ingalbenite ale unui pergament, cu o cerneala neagra ca abanosul. Zambise brusc la acest gand.

[Scarlett Soul]

Scarlett ii raspunse la zambet prin altul. Ii placea de Rose, ii placuse din totdeauna. Zambi din nou, gandindu-se ce cuvinte simple si copilaresti folosise ca sa spuna ca-i place de Soimeanca. De fapt, toata lumea asta facea. Acel "Mie imi placi" sau "Te iubesc" nu continea decat doua cuvinte ... si totusi de ce cu totii ii cadeau prada ?!?
- Si eu .... si mie mi-ai lipsit, resusi Scarlett sa rosteasca acele cateva cuvinte afectuase.
Se privira indelung, parca nestiind ce sa spuna. Erau amandoua adancite in ganduri. Sau poate se gandeau doar la spatiul gol care ar fi trebuit sa fie umplut de Rose, respectiv de Scarlett. Sau doar la ... la cat de schimbate se reintalnisera.
- Stii ce se spune cand e o liniste din aceasta apasatoare ?
- Nu, nu stiu, ii raspunse Rosalie, sec.
- Ca se naste un gay. Scarlett incepu sa chicoteasca, asteptand reactia lui Rose. Indiferent ce-i va spune prietena ei, ea radea deja. De propria gluma. Asta o amuza si mai tare.

[Rosalie Vivienne Alden]

Rosalie incepuse sa rada zgomotos. Ei bine, tocmai despre asta vorbea ea mai devreme: despre fericirea reintoarcerii , despre momentele cand stateau impreuna la povesti, despre clipele cand puteau sa rada ca nebunele fara ca nimeni sa se ia de ele. Adevarul era ca unii care treceau se uitau cam ciudat la ele,dar nici macar nu le pasa,cel putin fostei Soimence deloc. Chicotise din nou,apoi rostise entuziasmata:
"Dumnezeule, tu nu te schimbi niciodata! Mereu ma faci sa rad si mi-a fost dor de aceste momente .."
Nu mintise. De cand o vazuse astazi pe alee se gandea la acelasi lucru: cat de bine se simtea cand povesteau intruna. Acum,insa .. trebuia sa o pregateasca pe Scarlett pentru urmatoarea veste cam .. Wow! Avea sa fie un BUM! intr-adevar. Avea multe sa ii spuna,mai ales despre Ryan ..

Se uitase la ea razand din nou. Se gandise cum sa inceapa , apoi spuse sec,dar sincer:
"Am multe sa iti spun!"

[Scarlett Soul]

- Toate au un inceput. Incepe ! ii spuse Scarlett taios, nereusind sa-si mentina tonul serios. Sfarsi prin a rade zgomotos. Asta faceau ea si Rose de la o vreme. Ce fete aiurite, sigur asta gandea lumea. Dar ei chiar credeau ca lor le pasa ?
Se ridica. Isi simti tot trupul amortit. Ii era dor sa doarma. Sa se viseze lup si sa simta cum vantul ii trecea prin blana, cum ochii ii se modificau incet, din cei de om, in cei de animal, cum traia o alta viata, cu alte griji, necazuri si bucurii diferite, dar aceasi minte, acelasi suflet care simtea loviturile cuvintelor, gesturilor si nu, nu mai simtea pietrele. Cat statuse pe banca, reusise cumva sa pastreze ratiunea, firul logic al intamplarilor, dar acum era doar o visatoare, cu asteptari absurde.
- Scuza-ma, acum te ascult , ii zise Scarlett lui Rose, nestiind de fapt pentru ce-si cerea iertare. Zambi totusi, asteptand ca Rose sa-i spuna. Ceva. Stia ca trebuia sa-i spuna ceva.

[Rosalie Vivienne Alden]

Se blocase nestiind ce sa mai spuna. Totul era mult prea mult pentru ea, iar nu putea sa isi gaseasca cuvintele potrivite pentru a ii spune ceva, pentru a .. anunta ceva,practic .. sau poate chiar pentru a cere un sfat. Brusc oftase , stia perfect de ce: era a mia oara cand nu isi gasea vorbele pentru a zambi si a scapa de griji. Trase adanc aer in piept,apoi se uitase in gol. Chiar nu stia ce sa zica. Privise cerul de o nuanta azurie si soarele care aproape saruta norii. Deodata tresarise si rosti:
"Pai ..hm,nu stiu cum sa incep. Mda,probabil cel mai bine ar fi sa iau cu inceputul..pas cu pas. Eu .. am.. un iubit pe nume Ryan."
Se simtise din nou vinovata gandindu-se la Jake,desi nu avea motiv sa se simta astfel fiindca el ar fi dat orice sa o vada fericita,chiar si viata sa!

[Scarlett Soul]

O privi cu interes. Parea sa sufere, sa sufere mai mult decat avea voie. Si aici nu avea voie.
- In definitiv, dragostea e ca o floare, ce se naste s-apoi moare.
Scarlett ramase aproape surprinsa de cuvintele ce tocmai le rostise. Aproape ca le spuse inconstient, dar se pare ca se potriveau, adica Jake murise si luase odata cu el si dragostea in mormant, dar Rose era vie, Rose traia din dragostea ei, dragostea altora, dragostea tuturora. Nu avea voie sa se opreasca la un mormant si sa refuze sa respire acele picaturi mici si dulci de iubire din care traiau cu totii pana la urma.
- Mie poti sa imi spui, continua cercetasa. Poti sa ai incredere in mine.
Vroia sa o intrebe cand i-a inselat increderea, dar tacu, amintindu-si ca plecase lasand totul in urma si ... si fara a privi inapoi. Nu stia ce sa mai spuna. Ura momentele astea, erau singurele lucruri pe care le ura intr-adevar. Tacerea fortata si pe ea insasi.