Trapped in nightmares.

[Evelyn Steel]

Eveline privi piatra si ramase fara cuvinte.Numai vazuse pana acum o astfel de piatra.Semana cu o piramida la forma.Si pe fata avea zgariat un fel de triunghi cu un ochi taiat de o linie.I se parea atat de familiar acel semn insa nu stia de unde.Parca il mai vazuse undeva,intr-o carte probabil.In acel moment nu isi aducea prea bine aminte.Intoarse piatra pe toate partile si o privi.Arata la fel.Si era atat de mica incat nici nu o simteai in palma.Numai vazuse pana acum o astfel de piatra.

- Esti bine? o intreba Elizabeth.Eveline dadu din cap si se uita incruntata la piatra.
- Ce e ciudat? intreba ea.
- Piatra asta.E .. ciudata zise Eveline si o vazu pe Elizabeth cum dadu usor din cap.
- Si priveste simbolul ii zise Eveline.Elizabeth se uita atenta apoi se incrunta.
- Sti,imi pare foarte cunoscut zise ea incruntandu-se.
- Si mie.Numai ca nu stiu de unde .. zise Eveline invartind absenta piatra in mana.Parca simtea ca aerul se schimbase.Mirosul ciudat disparuse.Insa ea privea in gol gandindu-se.Unde mai vazuse acel simbol?
- Eveline .. sopti Elizabeth panicata.
- Hm? intreba ea.Elizabeth facu semn cu capul in dreapta lui Eveline.Aceasta se uita si aproape ca vru sa tipe.Nu putea fi adevarat.Avea iluzii.Dar cu toate astea in fata sa statea sora sa.Sora sa moarta.

[Effy K. Dietrich]

"Şi priveşte simbolul" îi zise Eveline.Elizabeth se uita atentă apoi se încruntă. Era întradevăr ciudat, dar totuşi cunoscut. Semăna cu simbolurile acelea egiptene pe care le vedea în documentare sau enciclopedii, dar ştia că nu avea legătură cu acel popor. Acel simbol era magic, dar oricât încerca să găsească locul unde îl văzuse nu reuşea.
"Şti, îmi pare foarte cunoscut "zise ea încruntându-se şi se uită la Eveline.
"Şi mie.Numai că nu ştiu de unde ..." zise Eveline învârtind absentă piatra in mana. Acest lucru o neliniştea pe Eliza. Nu ştia de ce, dar o neliniştea. Se uită în jur parcă încercând să-şi limpezească mintea. Nu mai simţea mirosul atât de puternic, dar totuşi exista.
Se încruntă când observă ceva sau pe cineva. Îi părea cunoscut. O bătu cu mâna pe umăr pe Eveline.
"Eveline ..." şopti Elizabeth panicată.
"Hm?" întrebă ea.Elizabeth făcu semn cu capul în dreapta lui Eveline.Aceasta se uita şi mării ochii uimită.
Cercetaşa privi din nou spre acea persoană . Semăna destul de mult cu Eveline, dar totuşi nu-i părea de încredere. Se întreba dacă cumva o cunoştea pe prietena sa sau dacă sunt rude. Era aproape sigură de acest lucru.
"Cine e?" Întrebă ea cu un mic zâmbet pe chip. Dacă era o rudă e Cercetaşei ar fi crezut că avea să se bucure. Dar Eveline părea speriată şi intrigată. Acest lucru o făcu pe Elizabeth să se încrunte a nu ştiu câta oară.
"Sora mea." Înghiţi ea în sec. Elizabeth se bucura, dar Eveline nu schiţă nici un gest de bucurie, faţa ei fiind în continuare dominată de frică şi confuzie. Elizabeth nu înţelegea de ce nu era fericită. Îşi amintea că atunci când găsise jurnalul surorii sale fusese foarte bucuroasă .
"Dar e minunat! " Zise ea zâmbind deşi fruntea ei era încruntată.
"Ba nu. Nu e! Sora mea e moartă!" Zise Eveline pe un ton serios, dar confuz. Elizabeth deschise gura uimită şi se uită spre sora prietenei sale. Ridică bagheta gata să atace. Nu ştia cum de apăruse sora ei, sau ce era ea, dar nu avea de gând să fie luată pe nepregătite.
Totuşi nu înţelegea cum putea să fie acolo dacă murise. Era o fantomă? Nu , nu avea cum. Fantomele erau translucide, iar ea părea solidă. Dar cum putea cineva mort să revină la viaţă? Scoase un mic icnet şi se uită la Eveline. Îşi amintise ce era acel semn de pe piatră.

[Evelyn Steel]

Eveline se cutremura involuntar.Deci asta era.Dupa atatia ani,dupa atatia elevi care i-au trecut pragul acestei scoli nimeni nu o gasise.Fusese lasata exact acolo unde fusese scapata pentru ca fostul sau posesor nu dorise sa o mai caute.Pentru ca pentru el totul avea sa fie bine.Nu avea de ce sa mai aduca inapoi mortii.Si in plus din cate stia Eveline nici ei nu ar fi incantati sa vina inapoi.Eveline nu putea crede ca asta era real.De cate ori venise in acea padure.De cate ori probabil ca trecuse pe langa acel loc.Si nu o vazuse.Nici ea nici ceilalti elevi care au pasit pe langa ea.Era total de necrezut.

O auzi pe Elizabeth cum scoate un mic icnet in spatele sau.Isi daduse si ea seama ce era cu acel simbol.Isi daduse seama ca ceea ce tinea in mana Eveline era chiar Piatra Invierii,unul dintre legendarele Talismane ale Mortii.
- Esti aici zise Eveline usor si Elizabeth tresari.Sora sa mai inainta putin.
- Sunt aici zise ea.Eveline facu cativa pasi inspre ea.Sora sa intinse mana.Eveline facu acelasi lucru.Mainile li se intalnire dar Eveline nu o putea atinge.Simtea cum lacrimile amenintau sa ii cada.
- Ma bucur ca ai ajuns aici.Si ca ai aflat ce esti zise ea zambind.
- Si eu ma bucur ca tu nu mi-ai spus cat timp .. Nu as fi crezut-o zise Eveline.Nu vroia sa spuna "Cat timp erai in viata" pentru ca o durea prea tare.Sora sa zambi.
- Daca ti-as fi spus totul nu ai mai fi descoperit cat de minunat e locul asta cu adevarat.Asta e magia.Si e minunat cand vi aici fara sa sti nimic si descoperi tu singur.Eu asa am facut.Si am vrut sa o faci si tu ii zise sora sa.Eveline simti lacrimile cum curg pe obraji.O mana calda o apuca pe a sa si o simti pe Elizabeth cum se apropie.Se bucura ca era aici cu ea,pentru ca avea nevoie.

[Effy K. Dietrich]

Prima dată crezuse că sora ei era o ameninţare şi nu o scăpase din ochi. Era foarte suspicioasă în acea seară şi găsea în aproape orice lucru un pericol. Dar poate că totuşi exagera. Când o văzu pe Eveline că înaintează spre ea lăsă încet bagheta jos, dar rămase totuşi încordată. Încet, încet încruntătura îi dispăru de pe faţă lăsând loc unui zâmbet. Nu era cine ştie ce zâmbet larg şi extaziat, dar era sincer.
"Eşti aici" zise Eveline, iar Elizabeth tresari.
"Sunt aici" zise ea.Eveline făcu caţiva paşi înspre ea.Sora sa întinse mana.Eveline făcu acelaşi lucru.Mâinile li se întâlniră, dar Eveline nu o putea atinge.Elizabeth simţea un mare regret. Îi părea rău că Eveline nu putea nici măcar s-o atingă după cât suferise şi probabil că încă suferea. Dar poate era mai bine aşa. Poate că dacă ar fi reuşit s-o atingă rana avea să se adâncească.
"Mă bucur că ai ajuns aici.Şi că ai aflat ce eşti" zise ea zâmbind.
"Şi eu mă bucur că tu nu mi-ai spus cât timp ... Nu aş fi crezut-o" zise Eveline.Din tonul ei Eliza îşi dădea seama că nu voia să rostească acele cuvinte: erai în viaţă. Probabil ar fi durut-o prea tare.
"Dacă ţi-aş fi spus totul nu ai mai fi descoperit cât de minunat e locul ăsta cu adevarat.Asta e magia.Şi e minunat când vii aici fara să şti nimic şi descoperi tu singur.Eu aşa am facut.Şi am vrut să o faci şi tu" îi zise sora sa. Elizabeth se apropie uşor şi îi puse mâna pe umăr privind-o cu blândeţe şi înţelegere. Dorea să-i fie alături, s-o ajute să treacă peste. Plus că vorbele sorori Evelinei o emoţionase. Putea simţi cât de mult o iubea pe Eveline, şi cât de mult îşi iubea şi ea sora. Se uită la ea şi văzu că privirea surorii sale zăboveşte o clipă asupra lui Elizabeth , apoi se întoarse spre Eveline.

[Evelyn Steel]

Eveline o vazu pe Serena cum ii arunca lui Elizabeth o scurta privire apoi isi intoarse ochii inspre ea.Eveline vazu tristetea in ochii sai.Dar pe langa tristete era si fericite.Era fericita sa fie si ea in locul care il considerase casa si sa o vada pe Eveline.Dar era trista pentru ca ea numai apartinea de mult acestei lumi.Ea trebuia sa fie cu ai sai iar Eveline numai avea nici un drept sa o tina acolo.Nu suporta sa o vada nefericita.Isi indrepta privirea inspre piatra din mana sa apoi inspre Elizabeth si in cele din urma inspre sora sa.

- Numai am niciun drept sa te tin aici ii zise Eveline.
- Numai am de ce sa raman ii zise sora sa zambind.Asta e tot ce mi-am dorit.Sa te vad la Hogwarts,fericita si stapana pe ceea ce esti cu adevarat continua Serena.
- Eu .. incepu Eveline dar nu stia ce sa mai spuna.Probabil ca Serena intelesese pentru ca zambi.
- Sa ai grija de tine Eveline.Si .. spune`i mamei ca o iubesc zise Serena zambind din nou.Eveline dadu usor din cap.Apoi arunca piatra in iarba de langa copac.Serena disparu lasand in urma sa o dara stralucitoare.
- E mai bine asa .. ii zise Elizabeth.
- Stiu.Iar piatra va ramane aici.Harry a lasat-o aici iar noi nu avem nici un drept sa o luam zise Eveline privind in iarba deasa de langa copac.Sa mergem continua Eveline si ii facu semn lui Elizabeth inspre adancurile padurii.

[Effy K. Dietrich]

"Numai am niciun drept să te
ţin aici" îi zise Eveline surorii sale. Elizabeth credea că îi era tare greu să spună asta, să-şi ia "la revedere".
"Numai am de ce să rămân" îi zise sora sa zâmbind."Asta e tot ce mi-am dorit. Să te văd la Hogwarts, fericită si stăpână pe ceea ce eşti cu adevărat" continuă Serena. Cercetaşa era sigură că, în ciudat faptului că era moarta, pe Serena o durea la fel de mult despărţirea. De asemenea era convinsă că cele două fuseseră foarte apropiate şi încă se iubeau mult una pe cealaltă şi asta pentru că iubirea era mai presus de moarte.
"Eu ..." începu Eveline . Elizabeth îi puse mâna pe umăr văzând prin privirea sa că nu mai ştia ce să spună.
"Să ai grijă de tine Eveline. Şi .. spune-i mamei că o iubesc" zise Serena zâmbind din nou.Eveline dădu uşor din cap. Apoi aruncă piatra în iarba de lângă copac.Serena dispăru lăsând în urma sa o dâră strălucitoare.
"E mai bine aşa ..." îi zise Elizabeth uşor încurcată de situaţie. Niciodată nu se pricepuse la consolări. Îşi duse o mână după gât privind spre Eveline
"Stiu.Iar piatra va rămâne aici.Harry a lăsat-o aici iar noi nu avem nici un drept să o luăm" zise Eveline privind în iarba deasă de lângă copac. Elizabeth o aprobă deşi prima dată se îndoise de acest lucru. Putea să o găsească oricine, dar dacă stătuse atât timp ascunsă probabil că nu era chiar aşa cum gândea."Să mergem" continuă Eveline .

O linişte se lăsase peste cele două de când plecaseră de lângă piatră. Şi asta nu pentru că nu aveau ce discuta. Elizabeth nu dorea să o deranjeze pe Eveline. Îi putea fi alături şi fără a comunica. Era aproape sigură că avea nevoie de linişte, poate să mediteze la ceea ce se întâmplase. Sau poate fiindcă încă era prea afectată. Oricum era, păstra tăcerea. Din când în când se uita cu coada ochiului la prietena sa şi zâmbea când îi "prindea privirea" , dar nu scotea nici un sunet.

[Evelyn Steel]

Eveline mergea alaturi de Elizabeth fara sa vorbeasca ceva.I se parea de ajuns comunicarea care se afla acum intre ele,caci chiar daca nu vorbeau cu voce tare,fetele se gandeau la acelasi lucru.Eveline si-ar fi dorit sa nu fi venit in padure.Insa isi aminti de cosmarul avut si ofta usor.Tare si-ar fi dorit sa faca ceva.Sa isi verse nervii pe cineva.Acum parca ii revenise spiritul de aventura ce statea ascuns in sufletul sau.Insa ar putea iesi rau.Era periculos.

Eveline se intreba de ce nu vazuse inca pe nimeni.Nu se referea la oameni ci la animale.Centauri,paianjeni uriasi,orice.Acum parca in padure nu erau decat ele doua.
- Unde or fi centaurii? intreba Eveline spargand linistea.
- De ce? intreba Elizabeth usor.
- Curiozitatea.Ai zice ca suntem singure aici .. mormai Eveline.
- Dar padurea e destul de mare.Si sti ca nu suntem singure zise Elizabeth privind in jur.
- In momentul asta tare mi-as dori sa se intample ceva zise Eveline usor.Dorea sa se intample ceva care sa ii ia gandurile de la evenimentul petrecut mai devreme.

[Effy K. Dietrich]

Liniştea i se părea un pic prea apăsătoare , singurul lucru care se auzea mai tare fiind paşii celor două, dar dacă Eveline nu simţea nevoia să vorbească Elizabeth nu dorea s-o oblige. Trecuse şi ea prin astfel de momente, când îşi făcea ordine printre gânduri şi "arunca" la gunoi ceea ce trebuia uitat şi ştia ce enervant este să te sâcâie cineva. Şi fiindcă Eliza era prietena Cercetaşei avea să-i fie alături cum putea, dar fără să o deranjeze.

"Unde or fi centaurii?" întrebă Eveline spărgând liniştea. Cercetaşa nu îşi dădea seama dacă pe Eveline chiar o interesa subiectul sau era doar un pretext de a-şi scoate din minte întâmplarea de mai devreme. Totuşi avea o vagă bănuială că a doua variantă este corecză.
"De ce?" întrebase Elizabeth uşor.
"Curiozitatea.Ai zice că suntem singure aici ..-" mormăi Eveline.
"Dar pădurea e destul de mare.Si şti că nu suntem singure" zise Elizabeth privind in jur. Acum că venise vorba îi părea cam pustiu locul. Dar poate că animalele dormeau cine ştie? Eliza încerca să gândească optimist , deşi nu prea era de acord cu propriile-i gânduri.
"În momentul ăsta tare mi-aş dori să se întâmple ceva" zise Eveline uşor . Elizabeth aprobă din cap. Chiar era mult prea calm locul, putea spune calmul de dinaintea furtunii, pentru că acel sentiment de nelinişte nu dispăruse din trupul şi mintea sa.

[Evelyn Steel]

Cele doua Cercetase continuara sa mearga in liniste.Dupa schimbul lor de cuvinte nimeni numai zise nimic.Eveline avea vaga senzatie ca erau urmarite.Stia ca si Elizabeth gasea aceasta liniste linistea dinaintea furtunii.Se temea ca avea dreptate.Ceva avea sa se intample cat de curand si Eveline si vroia si nu.Dorea sa se intample ceva pentru a actiona dar nu vroia sa iasa cineva ranit.Mai ales Elizabeth.Stia sa isi poarte de grija pentru ca o vazuse in actiune dar tot se temea pentru ea.

Un tunet le facu pe amandoua sa tresara.Amandoua erau pierdute in ganduri si tunetul sparsese linistea ce se acumulase.
- Am vaga senzatie ca suntem urmarite zise Eveline usor.
- Si eu care credeam ca mi se pare mormai Elizabeth.
- Poate ca pana la urma e cineva in padurea asta ce nu are ce cauta aici ii impartasi fata teoria sa.Elizabeth nu spuse nimic,parand sa se gandeasca la ce spusese Eveline.Fata parca vazu o silueta intinsa pe jos.Nu era aproape de ele dar se vedea.Parea un barbat.
- Elizabeth.E cineva intins acolo chitai Eveline scotandu-si bagheta.

[Effy K. Dietrich]

Elizabeth o privea din când în când cu coada ochiului pe Eveline, parcă temându-se că ar putea dispărea din senin. Era un gând prostesc, dar aşa simţea. Plus că avea vaga senzaţie că nu sunt singure, şi aici nu se referea nicidecum la animale sau insecte. Poate doar i se părea totuşi. Se mai uită o dată la colega sa. Şi ea părea neliniştită, dar poate că era doar din vina întâmplării de mai devreme. Voia să considere false orice temeri, dar instinctele nu o lăsau.

Un fulger brăzdă cerul, urmat de un tunet. Acest lucru parcă le reanimă pe cele două.Elizabeth tresări puternic şi se uită înspre cer, de parcă ar fi vrut să îi reproşeze ceva. Strâmbă din nas şi îşi întoarse privirea spre Eveline.
"Am vaga senzaţie că suntem urmărite" zise Eveline uşor. Eliza se încruntă şi strânse bagheta în mână pe sub roba sa neagră.
"Şi eu care credeam că mi se pare" mormăi Elizabeth. Ar fi vrut să se înşele atunci când simţise încă o prezenţă. Dar nu era de bine că aveau amândouă acel presentiment. Învăţase că nu există coincidenţe, mai ales în cazul acestelei păduri. Existau doar planuri foarte bine puse la punct, care să strecoare paranoia în tine.
"Poate că până la urmă e cineva în pădurea asta ce nu are ce căuta aici" îi împărtăşi fata teoria sa.Elizabeth nu spuse nimic, doar se gândi la ceea ce spusese prietena sa. Dacă se gândea bine nici ele nu aveau ce căuta acolo. Poate că era doar un alt elev dornic de aventură.
"Elizabeth." Tresări şi se uită spre Eveline atunci când aceasta o strigă."E cineva întins acolo" continuă ea şi îşi scoase bagheta. La auzul acestor cuvinte toată teoria de mai devreme se spulberă. Elizabeth îşi scoase repede bagheta şi se apropie uşor de acel loc , la fel făcând şi Eveline. Eliza îl atinse uşor cu bagheta, dar omul nu reacţionă. Cercetaşa se dădu un pas în spate şi strânse din pumni stresată.
"Crezi că e mort?" Întrebă Elevine.
"Nu ştiu. E foarte posibil să fi leşinat doar." Răspunse ea printre dinţi şi se încruntă.