Missing the childhood

[Rosalie Vivienne Alden]

Ramasese putin pe loc,dar Tamara avusese grija sa nu o lase de izbeliste in fata unei usi care parea oarecare,dar care ei nu ii aducea aminte deloc de intamplari placute. Zambise dandu-si seama ca are o buna amica aproape, care cu siguranta ar ajuta-o in orice situatie,exact cum ar face si ea pentru Astropufa. Incuvintase discret apoi inaintase pe holurile pustii si cu un miros inchis ale spitalului. Incepea sa se gandeasca serios ca nu trebuia sa vina aici fara motiv,dar dupa aceea scuturase usor din cap fiind dispusa sa alunge acest gand care o facea sa se indoiasca de deciziile sale. Jurase sa nu mai fie nehotarata.
"Uneori ma simt destul de bine aici ..", rostise fosta Soimeanca luand-o in surprindere pe Astropufa. Asa si era. Spitalul acesta avea un iz invechit, care o aprofunda in amintiri, care mai de care mai frumoase sau din contra: triste.

[Ema Snow]

" - Numele?" intreba femeia pe un ton plictisit.
" - Ema Snow"
" - Nu exista asa nume in fisier" comenta ea dupa un minut lung, timp in care se uitase pe o lista din calculator.
" - Grace Snow?"
" - Domn'soara, nu e pe ghicite"
Vorbele femeii din spatele biroului o lasara rece pe Soimeanca. Nu se chinui prea tare ca sa-i explice ca asta era numele ei. Nu era nimic pe ghicite. I se parea o regula stupida aceasta 'masura de precautie'. Daca doreai sa vizitezi un bonav, trebuia sa-i spui numele si sa prezinti un act de identitate. Numele tau avea sa fie verificat in baze de date, doveindu-se ca exista o legatura de rudenie intre tine si pacient. Soimeanca isi dadu ochii peste cap, batand usor din picior.
" - Domnul Anthony Cale este verisorul dumneavoastra?"
Ema aproba din cap. Daca isi deschidea acum gura, avea sa urle. Imediat ce afla locatia, o zbughii spre scari. Trebuia sa ajunga cat mai repede la etajul cinci. Culoarul era intuneric. Ema inerca sa gaseasca o sursa de lumina, dar becurile se aprinsera inainte sa se miste. Vazu o silueta cunoscuta in fata.

[Rosalie Vivienne Alden]

Tamara simtise un strigat puternic dinspre cineva , deci plecase foarte repede. Aveau sa vorbeasca mai tarziu sau poate alta data. Cand Rosalie ramasese dezamagita ca a ramas singura in imensul spital Sf.Mungo o silueta se profila in fata sa. O evaluase in tacere incercand sa inteleaga cine era. In urmatoarea secunda observase o roba cu inscriptia Ochilor-de-Soim, parul foarte usor ondulat jos , iar in rest mai drept si avea inaltimea ..
"Ema!", strigase fosta Soimeanca dandu-si seama cu stupoare ca avusese dreptate. I-a fost dor de ea. Nu o mai vazuse de atat de mult timp. Dar oare ce cauta ea aici? Nu venise pentru un subiect anume, dar fosta sa colega nu parea sa aiba aceleasi ganduri.
"Ce s-a intamplat?!", intrebase uimita si in acelasi timp speriata.

[Ema Snow]

" - Rose?!" clipi Soimeanca des, atunci cand se auzi strigata.
O imbratisa usor derutata.
" - Nimic grav. Verisorul meu a avut o raceala ce s-a agravat. Oricum, nu are nicio problema cu exceptia gatului. Nu prea mai poate vorbi, iar ai lui s-au ingrijorat. Are o voce harsaita, de parca ar fi fumat de cand s-a nascut"
Ema o evalua si zambi cu jumatate de gura.
" - Intreaga familie va fi multumita ca Tony va trebui sa taca pentru o vreme. El este ruda vorbareata" chicoti ea slab.
" - Dar tu ce cauti aici? E totul in regula?"
O privi din cap pana in picioare, cautand un bandaj sau ceva. Rasufla usurata cand cautarea ei nu dadu rezultat.

[Rosalie Vivienne Alden]

Rosalie chicotise pentru inceput, dar apoi incepuse sa rada de-a dreptul tinand cont de ceea ce spusese despre verisorul sau. Ei bine, era clar ca desi parea vorbaret era cu siguranta foarte activ, adica foarte .. haios. Doar cand si-l imaginase incepuse din nou sa rada, dar de data aceasta nu mai putuse sa se opreasca pana Ema nu ii pusese o intrebare pe un ton grav. Se uitase la ea fiind foarte atenta, dar si socata in acelasi timp, deci isi cautase repede cuvintele pentru a o linisti pe amica sa care parea destul de ingrijorata. Probabil si pentru ea. Chicotise,apoi murmura:
"Ah, eu sunt foooooarte bine. Am venit sa imi aduc aminte de .. unele perioade mai vechi!"
De data aceasta parea ca se linisteste.

[Ema Snow]

Se bucura ca Rosalie nu avea vreo problema. Acum putea sa zambeasca in voie.
" - Unele perioade mai vechi?" zambi Ema, ridicand o spranceana.
Ah, desigur! Rosalie avea calitatile unui Vindecator! Chipul Soimencei probabil era unul rar intalnit in acea clipa. Avea acea ciudata combinatie intre liniste, amuzament si 'picatul fisei'. Parca si auzea zarnaitul unei monezi pe o podea, dar asta era un sunet din mintea ei. Intr-o secunda de joaca, isi imagina micuta roata valoroasa tremurand si saltand pe ciment, cu o viteza mica. Incerca sa vada fiecare detaliu. Din cine stie ce motiv, pe moneda se afla chipul unei regine.
Isi scutura capul si reveni cu toata concentrarea asupra fostei Soimence.
" - Asta e bine, daca amintirile sunt placute"

[Rosalie Vivienne Alden]

Cand ascultase vorbele Soimencei tremurase si tresarise. Atatea sentimente o cuprinsera brusc. Daduse dezaprobator din cap preferand sa nu ii spuna ca avusese si niste amintiri nu prea placute, dar trecuse peste deci nu era cazul sa vorbeasca despre asa ceva. Ema o privise cu o spranceana ridicata inca. Era clar ca nu putea sa ii ascunda mai nimic si asta demonstra inca odata ca erau prietene foarte bune. Isi daduse ochii peste cap, dupa care batuse din picior nerabdatoare.
"Ei bine, ai castigat. Ba da . Sunt si amintiri neplacute, dar .. am trecut deja peste ele mai devreme. Acum sunt aici sa ma bucur de cele frumoase prin care am trecut aflandu-ma aici. Au fost multe momente de bucurie pentru mine in acest spital,desi pare ciudat ..", spuse melancolica Rosalie.

[Ema Snow]

Ema isi legana usor umerii, ca un fel de premiu al victoriei. Isi puse mana delicat pe umarul lui Rose si o privi in ochi.
" - Dar desigur ca sunt amintiri frumoase intr-un spital si nu pare deloc ciudat!" spuse ea hotarat. " Aici sunt salvate zeci de vieti! Zilnic! Cum poate fi ceva rau in asta?"
Inaintara putin pe micul culoar. Aerul parea putin mai inchis. Se simtea vag mirosul clorului. Soimeanca isi aminti de profesorul ei de chimie din scoala Incuiata. In fiecare saptamana ii teroriza cu o poveste despre copii Indieni ce murisera in laborator, cu o stical de clor gaurita. Desigur, Ema il crezuse atunci. Mai tarziu facuse cercetari si descoperise ca nu exista un asemenea caz. Asta avea sa fie o lovitura in orgoliul profesorului, dar Soimeanca nu scapase aceste cuvinte niciodata.

[Rosalie Vivienne Alden]

Ramasese blocata pe moment dandu-si seama abia atunci ca avusese mare dreptate Ema in vorbele sale. De fapt asa si era. Aproape zilnic, daca nu era asa .. o viata era salvata. O viata de Vrajitor sau de vrajitor in devenire. Chicotise la acest gand , apoi inaintase cu Soimeanca langa ea. Nu se mai vazusera de ceva timp si ceea ce era curios era faptul ca mereu se intalneau in diferite situatii. Acum .. nu era una groaznica ca si majoritatea de pana acum. Pur si simplu venise aici sa se desprinda de lumea de la castel, dar prezenta fostei sale colege o facea mereu sa zambeasca sincer. Se uitase catre Ema,dupa care murmura:
"Da, sa stii ca ai dreptate. Fiecare are o amintire placuta in acest loc .. probabil stiind ca aici a fost scapat de la moarte sau aducandu-si aminte ca o ruda apropiata a fost salvata .. sau un prieten!"

[Ema Snow]

" - Ingerii mereu stau prin acest loc" zambi Ema, fiind si ea de acord.
Cate minuni nu se intamplasera in aceasta cladire? Dar oamenii nu le vedeau de obicei, poate din cauza bucuriei sau poate din cauza ca li se parea ceva normal. Nimeni nu statea sa se gandeasca - sau foarte putini o faceau - ca ruga lor le-a fost ascultata si ca cineva, acolo sus, ii iubeste si ii ocroteste. Cati nu se intorsesera dintre morti ca sa le zambeasca iar prietenilor si familiei? Minunile erau la tot pasul in spital, dar nu multi le analizau din aceasta perspectiva. Minune era chiar si cand cineva murea; un om care se chinuise vremea lunga cu o boala gasea in sfarsit pace si liniste in moarte.
" - Desigur, exista si necazuri pe aici, iar doamna cu coasa pandeste mereu, dar in fond, nu exista bine fara rau. Asta e o regula a naturii"