Give me everything ... [ Privat ~ Byung Hun & Jasmine ]

[Katharina van der Wall]

" - Facem cu ala bala și alegem locul . Mie una mi - e indiferent unde mergem , afară să fie , spuse ușor mirată de cât de repede își schimbase atitudinea ostilă pe care o avusese față de ea când se întâlniră . Privi holul lung și pustiu și șopti clar " Nox ! " , iar bagheta se stinse . Se mulțumea cu lumina dată de afară . Își puse bagheta pe coapsă unde o ținea de obicei , apoi îl privi pe băiat . Se întoarse pe călcâie și îi făcu semn să o urmeze , căci nu avea de gând să iasă afară pe ușa principală ca să îi vadă toți . Se apropie de un perete și murmură ceva în reptomită , iar un tablou cu o fată se deschise . Își dădu ochii peste cap , când aceasta comentă , obișnuită deja cu protestele ei . " Haide , ieșim pe aici și nu ne vedem nimeni , că apoi o încurcăm . " Intră în tunel și se opri apoi , așteptându - l și pe el , pentru a putea închide ușa . Pasajul acela nu - l știa decât ea și două fete tot de la Viperini , fiind locul pe unde ieșeau după ce se dădea stingerea . Își ciufuli părul din cauza plictisealii , bătând cu unghiile în peretele de piatră .

[Lee Byung Hun]

Se pare că ea folosea acele vrăji des, pe când el, le folosea chiar foarte rar. Îi plăcea să fie puţin mai normal decât ceilalţi. Încă nu se acomodase prea mult aici.
O urmă fără să scoată un cuvânt, dând din cap în semn că da la orice zise ea. Ştia mai multe locuri din castel decât el. Pfft, a ajuns o fată să mă întreacă la orice? What is this?! se întrebă în gând, intrând în tunel şi închise uşa după el, împingând-o uşor pe fată ca să se mişte mai repede. Astăzi nu ieşise deloc afară şi abea aştepta să iasă, să poată respira aerul curat şi să se plimbe sau să stea rezemat de trunchiul unui copac. O privi aşteptând ca ea să îi spună pe unde ar trebui să o ia acum. În final, îi veni o idee. Avea să se joace puţin cu ea. Îi plăcea să facă asta, era amuzant.
O prinse de antebraţ, oprind-o. Pe chip îi apăru imediat un zâmbet malefic. Mai devreme se gândise că ar face bine să se comporte frumos, ca să nu o piardă aşa uşor, dar probabil prin această joacă , o va supăra şi... sau poate va intra în jocul lui doar pentru a vedea cât de departe ar putea ajunge.
-Nu îţi e frică [,] că aş putea să-ţi fac ceva, având în vedere că suntem numai noi doi într-un spaţiu închis? întrebă, păstrându-şi acel zâmbet malefic pe chip.

[Katharina van der Wall]

Se încuntră când o împinse , murmurând ceva nemulțumită , apoi facu doar câțiva pași . Îl așteptă să închidă ușa , dar când să pornească spre ieșirea din castel , acesta o prinse de mână . Ridică o sprânceană când îl auzi și cu greu se abținu să nu râdă . În schimbă afișă un zâmbet machiavelic , arătându - și gropițele .
" - Dacă ai de gând să devi statuie în curtea castelului , n - ai decât să încerci , dar te - aș sfătui să stai potolit , ca un băiat bun și cuminte ce ești " , spuse și își păstră zâmbetul pe chip , apoi își trase ușor mâna din a lui , având grijă să nu se rănească . Își scoase bagheta și spune " Lumos ! " , pentru a vedea pe unde merge . Începu să meargă încet , fără a se grăbi , spre ieșirea din pasaj , abia așteptând să ajungă afară . Își abținu un căscat din cauza plictiselii și continuă să meargă , sperând ca băiatul să fie în spatele ei , căci nu avea chef să - l caute prin tot tunelul . " De la ce Casă ești ? " întrebă calmă și își întoarse doar puțin privirea , uitându - se în spatele ei cu coada ochiului . Deschise ușa când ajunse lângă ea și trase aer în piept , zâmbind larg , căci ieșise în sfârșit afară .

[Lee Byung Hun]

Strâmbă din buze, ofticat că ea nu îi intrase în joc. De fiecare dată când încerca ceva, era ameninţat cu magia. Oh wow, prefera ca fetele de-aici să nu îl poată vrăji şi să-l lase să facă ce vrea, dar nu, nu trebuia să fie aşa. A oftat şi o urmări, umflându-şi obrajii şi îşi îndoi buza inferioară. Era chiar adorabil, şi cu toate că nu era copilăros de fel, acum se comporta în acest fel pentru prima dată.
-Viperini, cum de nu mă ştii? Era sigur că şi ea era tot la Viperini, o mai văzuse o singură dată, dar nu o băgase în seamă până acum vreodată.
Într-un final, au ajuns la capătul tunelului, şi ea deschise uşa ieşind afară. Dori să facă şi el acelaşi lucru, dar ea rămăsese cât de cât în faţa uşii, el împingând-o astfel din nou, dar uşor, mai uşor ca prima dată, asigurându-se că nu o atinge pe unde nu trebuie, nedorind să ajungă statuie în faţa castelului, deşi frumos era, şi sigur ar fi arătat bine acolo.
-Pariu că nu m-ai fi transformat în statuie? întrebă, nedorind să o provoace, fiindcă chiar prefera să poată merge în loc să rămână statuie.

[Katharina van der Wall]

Îl fulgeră cu privirea când o împinse din nou și apoi închise ușa . Își dădu ochii peste cap , jucându - se cu pandantivul de la gât , ce reprezenta o panteră . Avea o legătură strânsă cu Ra , fiecare simțind dacă unul pățea ceva .
- Chiar crezi că - i știu pe toți ? întrebă și dădu din umeri , apoi privi în jurul ei . Se înoptase deja și știa că ora stingerii se dăduse , dar nu - i păsa . Se întoarse spre el când vorbi din nou și chicoti ușor . Ce crezi că m - ar putea opri ? Regulie ? Conștiința ? Sau ce ? întrebă și râse scurt mai apoi . Nu era genul care respecta regulile , de fapt niciun Viperini nu o făcea , deci de ce ar fi făcut ea o excepție ? Se întoarse pe călcâie și începu să se plimbe , îndreptându - se spre lac . Își prinse părul într - o coadă lejeră , pe care o lăsă pe umărul drept , în timp ce se juca liniștită cu bagheta , făcând mici scântei verzi ce erau purtate de vânt , dnd impresia unor licurici . Clipi des și se așeză lângă un copac , privind cerul câteva clipe . Era atât de liniște în jur , și probabil nu mai era nimeni afară înafară de ea și Byung Hun .

[Lee Byung Hun]

I se părea destul de romantic să se plimbe noaptea pe afară, sub clar de lună. Bine, doar plimbatul acesta era romantic, nimic altceva. Nu vorbeau nimic interesant, iar ea se tot juca cu acea baghetă de parcă zici că era un ursuleţ de pluş. Îşi îndoi buza inferioară, ducându-se către ea. O privi cum se aşeză lângă un copac, el venind în faţa ei. Îi luă bagheta din mâna sa, şi începu să se joace el cu ea, zâmbind uşor în colţul gurii.
-Sunt drăguţ, de aia, răspunse el la întrebările care le puse mai devreme. Cine l-ar face o statuie, când el e atât de drăguţ? Bineînţeles, e narcisist, poate prea narcisist, dar chiar avea dreptate aici.
A scos limba la ea, aşezându-se mai apoi lângă ea, stâlcind firele de iarbă cu greutatea corpului lui. Duse mâna cu bagheta ei la spate şi afişă un zâmbet malefic pe chip.
-Vin-o şi ia-o, zise făcând cu ochiul într-un mod seducător, aşa cum ştia el mai bine. Îşi aduse aminte că acum un an nu ştia deloc să facă cu ochiul. Când dorea să facă asta, închidea şi celălalt ochi, strâmba şi din nas şi de asemenea şi din gură. Era amuzant, dar acum era mai drăguţ decât acum un an.

[Katharina van der Wall]

Îşi ridică privirea spre el când îi luă bagheta şi se strâmbă uşor într - un mod oarecum , copilăresc . Nu - i plăcea să i se ia bagheta , căci avea impresia că era lăsată fără puteri . O mai păţise odată când îşi uitase bagheta în camera din castel şi ieşise să ducă o scrisoare la Turnul Bufniţelor şi fu cât pe ce să fie omorâtă de un Dementor .
- Şi foarte narcisist , da , am prins ideea , spuse amuzată şi râse scurt când îl auzi , apoi îl privi calmă , în momentul în care se aşezase lângă ea . Îşi privi bagheta aflată încă în mâna lui şi se încruntă într - un mod adorabil , gândindu - se cum ar putea lua bagheta . Lăsă un mic bot , apoi se ridică în genunchi , întinzându - se ca să - i poată prinde mâna în care avea bagheta ei . Ai grijă cum faci să dai foc pădurii , spuse căci deobicei o baghetă nu " asculta " de altcineva decât de cel care o alesese . Îşi puse o mână pe umărul lui , apropiindu - se ceva mai mult de acesta , în încercarea - nereuşită , ce - i drept - de aş lua bagheta .

[Lee Byung Hun]

Îl bufni râsul când o văzu cum încercă să ia bagheta din mâinile lui. Oricum nu ar fi putut să i-o ia, orice ar face. Şi profitând de faptul că ea se sprijinea de umerii lui, se lăsă rapid pe spate, astfel ea căzând peste el. Ştia că se va ajunge la asta, de fapt, plănuise totul în mintea sa, atent şi analizând orice detaliu micuţ, orice variantă şi mişcare. A afişat un zâmbet în colţul gurii, dar cum chipurile lor erau la un centimetru distanţă, se înroşi uşor. Nu obişnuia să se înroşească, dar acum era mai diferit. Nu simţea nimic atunci când o fată se apropia atât de mult de el, asta datorindu-se acele "iubite" ale lui. A oftat şi îşi puse din instinct mâinile pe spatele ei. Nu era deloc grea, ci chiar foarte-foarte uşoară. Era destul de scundă, deci nu se mirase prea tare.
-Un eşec total. Ai sincerele mele regrete, honey, zise, punând accent pe ultimul cuvânt, şi îşi îndreptă chipul mai mult către al ei, aproape atingându-i buzele, dar se opri. Nu ar fi sărutat-o. Nu încă. Nu îi plăcea atât de mult de ea încât să facă asta. Sau poate, îi plăcea, dar nu dorea să fie rănit din nou. Îi era frică de asta. Era groaznică ideea că ar ajunge să fie rănit din nou.

[Katharina van der Wall]

Făcu ochii mari când se lăsă pe spate , căzând odată cu el . Îşi simţi obrajii calzi , văzând apropierea atât de mică dintre ei , iar când vru să se ridice , îi simţi mâinile pe spatele ei . Se cutremură scurt când se apropie şi mai mult de chipul ei , buzele lor aproape atingându - se şi îl privi în ochi , parcă paralizată . Nu mai reuşea să zică sau să facă ceva , ci doar îl privea , conştientă că probabil chipul îi luase foc . Îşi reveni până la urmă şi îşi puse palmele pe pieptul lui , ridicându - se . Îi luă bagheta şi o băgă în suportul prins pe coapsă , apoi se aşeză înapoi unde stătea iniţial , de data asta , întinzându - se pe iarbă . Părul ei se răsfiră pe pământ , iar fata privi cerul printre crengile copacului , ridicându - şi picioarele în el , balansându - le uşor . Încă mai era roşie în obraji , şi tot încerca să facă să dispară acea roşeaţă , tocmai deaia nu se uita la el . Îşi prinse pandantivul cu unghile roşii , şi îl privi . Ochii panterei străluceau uşor , fiind făcuţi dintr - o piatră preţioasă verde .

[Lee Byung Hun]

Îi putea simţi respiraţia fierbinte, putea vedea clar orice mic detaliu al chipului ei, dar păcat că nu durase prea mult. Strâmbă uşor din buze, dar acea mică strâmbătură se transformă într-un zâmbet blând şi dulce când îi văzu roşeala din obraji. Era chiar drăguţă, mai ales cu roşul acela aprins în obraji. Aşa arăta şi el practic, dar nu îşi dăduse seama. Îşi dădu seama rapid că ea tot îi evita privirea, aşa că, s-a dus mai aproape de ea şi îi prinse bărbia cu două degete, ridicându-i chipul către al lui. A încercat să-şi păstreze o expresie serioasă, dar pur şi simplu colţurile buzelor lui se tot ridicau, formând un zâmbet pueril.
-Ştii că arzi? Eşti super-mega-ultra-extra-hecta roşie şi frigi mai tare decât mine. De ce? întrebă, privind-o atent în ochi, profund chiar, examinându-i orice detaliu. Reveniseră iar la acea mică distanţă, acum fiind mai sigur pe ceea ce face. Îşi duse cealaltă mână pe obrazul ei, simţindu-l şi de această dată cât de fierbinte este.
-You're cute, zise, dintr-odată, nedorind a se îndepărta încă. Avea să se mai joace puţin cu ea.