Give me everything ... [ Privat ~ Byung Hun & Jasmine ]

[Katharina van der Wall]

Îşi îndreptă nevoită privirea spre el , căci nu avea cum să se împotrivească , şi îl privi în ochi , lăsând pandantivul să - i cadă pe piept . Îl privi zâmbetul câteva clipe , apoi reveni cu privirea asupra ochilor lui , ce parcă zâmbeau şi ei . Îşi scutură capul uşor , crezând că are vedenii , iar când o întrebă de ce era roşie şi ardea , o blocă de - a dreptul . Ce ar fi putut să - i răspundă , având în vedere că nici ea nu ştia ? Simţi un mic fior pe şira spinării când văzu cât de profund o priveşte şi înghiţii în sec , având în vedere poziţia nu tocmai confortabilă , ea fiind încă întinsă pe jos . Clipi uimtă când îşi puse mâna pe obrazul ei , micşorând distanţa dintre chipurile lor . I se părea că nu vede bine , dar era şi el roşu , asemeni ei .
- Tu de ce eşti roşu , hă ? întrebă , vocea ei sunând uşor răguşită , iar când îi spuse că era drăguţă , făcu ochii mari , simţindu - şi obrajii arzând şi mai rău . Înjură în sinea ei , continuând să - l privească atentă , aşteptându - şi răspunsul la întrebarea ce i - o pusese .

[Lee Byung Hun]

Râse la reacţia ei, dar aştepta nerăbdător o alta. Ea se făcu mai roşie când auzi că o făcuse drăguţă. A zâmbit, înghiţind în sec când ea micşoră distanţa dintre chipurile lor. Era mai puţin de un centimetru între chipurile lor, şi nu ştia ce să facă. Dorea să o sărute, dar i se părea puţin cam devreme pentru a face asta şi nu ştia ce fel va reacţiona, aşa că se opri aici, însă nu se îndepărtă nicicum.
-De ce sunt roşu? Acelaşi motiv ca al tău, răspunse rapid şi scurt, direct chiar. De obicei nu ar fi reacţionat aşa, dar ea... ea părea puţin mai specială decât alte fete. Şi îi plăcea de ea, în sfârşit, a doua fată de care îi plăcea, după atâţia ani. Şi-a coborât mâna pe gâtul ei, privind-o la fel de profund în ochi, sorbind-o oarecum. Îi plăcea orice detaliu micuţ de-al ei. Cu toate că hotărâse să se oprească aici, o trase şi mai mult, buzele lor atingându-se oarecum, dar nimic mai mult. Se îndepărtă apoi, realizând că nu ar fi putut să se oprească aici şi ar fi sărutat-o de-a binelea.
-Scuze, m-a luat valul, minţi el şi se aşeză lângă ea, întinzându-se pe iarbă. Ar fi fost fain ca mai devreme să apară vreun profesor şi să-i vadă aşa.

[Katharina van der Wall]

- Genial , murmură când acesta îi răspunse , fără să - şi ia privirea de la el . Asta mai lipsea , să se îndrăgostească de el , că în rest le făcuse pe toate . " Da ' de unde ? Dacă eu le - am făcut pe toate , heh , Jasmine , nu şti cum s - o dai la întors . " , gândi şi văzu că el nu avea de gând să se depărteze . Deşi ar fi trebuit să o facă ea , nici măcar nu încercă , realizând oarecum , că nu o deranja . Tresări scurt când mâna lui coborâ încet pe gâtul ei , privirea lui , făcând - o să se cutremure . Îi simţi doar puţin buzele peste ale ei , iar imediat după aceea el îi dădu drumul , aşezându - se lângă ea . Îşi duse o mâna pe chip , dându - şi seama că ardea mai mult decât ar fi crezut şi îşi muşcă buza , simţind că avea nevoie neapărat de aer .
- Hmm , hai ... hai să ne plimbăm , spuse oarecum , confuză şi se ridică aranjându - şi hainele . Îşi ciufuli uşor părul , în aşa fel încât să arate bine totuşi şi - şi duse un deget la buze , privind în jur . Începu să meargă încet , bucurându - se când aerul începu să bată , răcorându - i chipul . Trase aer în piept .

[Lee Byung Hun]

Roşeala din obraji îi dispăruse încetul cu încetul, obişnuindu-se cu atmosfera dintre ei şi cu ceea ce tocmai făcuse. Avea orgoliu, şi până la urmă, era băiat. Nu trebuia să se înroşească aşa repede. Nu era o fată.
Se ridică atunci când o văzu că ea făcu asta şi o urmă tăcut, dar la un moment dat îşi duse mâna după gâtul ei. Începuse să bată vântul cam puternic şi el tremură încet, iar trupul ei îl încălzea cât de cât.
-Ţi-e frig? întrebă, privind-o atent de sus, el fiind mult mai înalt decât ea, adică, nu chiar atât de mult, dar tot era mai înalt. A zâmbit şi o trase mai aproape de el. Îi plăcea aşa, deşi abea o cunoscuse, dar chiar nu-i păsa. Nu era genul de băiat care să-i pese de asta. Îi place de ea? Da, ce contează că a cunoscut-o ieri, acum sau acum cinci minute? Nu contează deloc pentru el.
-Şi totuşi, ai de gând să-mi spui tu, cu cuvintele tăle, de ce te-ai înroşit? Să ştiu dacă am răspuns corect, spuse, întorcându-şi privirea către copacii din jur.

[Katharina van der Wall]

Începu să privească în jur , şi - şi opri privirea asupra cerului , uşor fermecată de frumuseţea lui . Luna , măreaţă ca întotdeauna strălucea , aruncându - şi razele îngheţate asupra pământului . Se trezii din reveria ce o cuprinsese în momentul în care el îşi puse mâna după gâtul ei , trăgând - o mai aproape . Clătină scurt din cap . Nu - i era frig , trupul ei fiind destul de cald . Îşi duse mâna la chip , dându - şi câteva şuviţe după ureche şi răsuflă uşurată când observă că nu mai ardea . Îl privi cu coada ochiului , muşcându - şi buza . Îi putea spune de ce se înroşise , riscând ori să râdă de ea , ori cine ştie , să - i spună că , hmm , simte acelaşi lucru ? " Visezi prea mult . " , o mustră conştiinţa , dar ea nu o băgă în seamă , decizând să meargă pe risc . Avea să - i spună şi apoi vedea ce va face în funcţie de răspunsul pe care avea să - l primească .
- Păi să vedem . Cred că , hmm , te plac . Ei bine , da reuşise să o spună , iar dacă mai devreme obrajii ei îşi reveniseră la paloarea obişnuită , acum parcă luaseră din nou foc, făcând - o pe ea să înjure în gând . Închise câteva clipe ochii , apoi îi redeschise , privind cerul .

[Lee Byung Hun]

Era curios dacă îi va spune că îl place, sau poate avea alt motiv, dar ce alt motiv ar fi putut avea? Niciunul. Pe chip i se mări zâmbetul încetul cu încetul, lăsând să i se vadă dantura perfectă. /Cred că, hmm, te plac./ Era sigur de asta, dar tot se bucură de parcă abea acum şi-a dat seama. A hotărât să nu îi spună că şi el o place, dorea să ajungă să o cunoască mai bine şi să nu grăbească prea mult lucrurile. O strânse mai tare lângă el, dar în final ajunse să o ţină de mână. Dacă era atentă la lucrurile care le făcea, îşi putea da seama instantaneu că o place.
S-a răzgândit mai apoi. Până la urmă, e doar o atracţie fizică, de ce ar trage mai mult de timp? Ar fi patetic. O să creadă că nu îl place şi aşa o să strice tot. S-a oprit, întorcând oarecum capul către ea.
-Ştii... voiam să zic că de fapt şi m-. Nu termină să spună ceea ce avea de spus, căci văzu câteva umbre. Păreau să fie nişte profesori, aşa că trebuia să se ascundă imediat. O trase pe fată până la trunchiul unui copac şi o lipi pe ea cu spatele de el, iar el în faţa sa, ghemuit. Se sprijini cu mâinile de-o parte şi de alta a capului ei, iţiindu-se puţin ca să vadă dacă mai sunt acele persoane. Mai erau, şi se apropiau din ce în ce mai mult. Şi-a pus un deget pe buzele ei, semn că dorea ca ea să nu scoată niciun cuvânt.

[Katharina van der Wall]

Simți cum o trage mai aproape de el și clipi mirată , ca mai apoi să - i simtă degeele împletindu - se cu ale ei . Ei bine , seara luase o întorsătură oarecum ciudată , dacă o întrebai pe ea . Se orpi imediat ce el făcu același lucru și îl privi curioasă , când vru să - i spună . Însă nu mai apucă , auzind pași și murmură o mică înjurătură , cât pentru ea . Îl urmă fără să se împotrivească și îl privi când se uită să vadă dacă mai sunt . Se încruntă scurt , iar când îi puse degetul pe buze , își scoase begheta , apucându - l de mână . Murmură ceva și dispărură de acolo , apărând înapoi în tunelul prin care ieșise . Îi dădu mâna la o parte și îl privi .
- Sunt două posibilități . Ori se întâmplă ceva , ori și - au dat seama că nu suntem în paturile nostru , spuse calmă și - și ciufuli părul . Trebuiau să ajungă rapid în Camera de Zi , iar apoi puteau sta liniștiți . Să mergem , spuse și se întoarse cu spatele la el , dând să se îndrepte spre ieșirea din pasaj ce ducea pe același corindor lung și întunecat .

[Lee Byung Hun]

Se cam ofticase când ea folosise magia pentru a scăpa de acolo. Ştia că aşa e cel mai bine, dar dorea să facă faţă şi fără magie. Se strâmbă într-un mod copilăros, urmând-o, preferând să nu zică nimic. Ar fi vrut să o oprească acum şi să o sărute, dar nu, nu e momentul potrivit pentru asta. O luase înaintea ei, dorind să pară că acum ştie pe unde să o ia şi nu dorea să o vadă pe ea prima în caz că era cineva pe-acolo. A deschis uşa, ieşind şi o aşteptă şi pe ea.
-De aici nu mai ştiu drumul. Oricum, tu vrei să te culci sau să mai stai cu mine? întrebă, schiţând un mic zâmbet în colţul gurii. El de obicei adormea târziu de tot, şi acum că o cunoscuse pe ea, dorea să stea mai mult împreună. Ar fi fost o bună şansă de a se cunoaşte mai bine. Şi în plus, trebuia să continue de unde se oprise când erau afară. Trebuia să îi zică [,] că şi el o place, să nu înţeleagă greşit.

[Katharina van der Wall]

Îl privi când o luă înaintea ei iar când ieși din pasaj se opri pentru o clipă , privind în jur . Închise ușa , făcându - i semn fetei din tablou să tacă și avu noroc , căci nu comentă nimic , având uneori glasul mult prea strident . Îl privi când o întrebă dacă vrea să mai stea cu el și clipi des . Nu o deranja , dar trebuiau să ajungă în Camera de Zi a Viperinilor .
- Nu mi - este somn . Dar mai bine am sta în Camera de Zi a casei noastre , căci așa nu se pot face nimic , spuse dând din umeri ușor . Îl privi atentă în ochi , analizându - i trăsăturile și îi zâmbi ușor . Îi făcu semn să o urmeze și se întoarse pe călcâie , luând - o spre scările ce duceau la subsol . Spera doar să nu se întâlnească cu vreun profesor sau cu supraveghetorul , căci ar fi încurcat - o rău de tot , primind și detenție și pierzând și puncte . Clipi și privi atentă tablourile . Se abținu să își " aprindă " bagheta , căci ar fi trezit persoanele din tablouri și astfel ar fi știut tot castelul că doi elevi sunt pe hol la ora aceea .

[Lee Byung Hun]

De obicei adormea foarte greu şi târziu, aşa că acum că o cunoscuse pe ea, i-ar face şi mai mare plăcere să stea până târziu. Bineînţeles, doar dacă şi ea poate sta până la acele ore târzii şi nu este foarte obosită. A zâmbit suptil urmând-o din spate până când ajunseseră în Camera de Zi. A răsuflat uşurat că nu au fost văzuţi de nimeni şi îşi duse o mână la ceafă. Atmosfera devenise iar un pic cam ciudată, el neştiind ce să zică.
Se aşeză pe jos, ridicând privirea către fată. Era mai drăguţă la lumină, şi asta îl făcu să zâmbească tâmp. De obicei nu zâmbea aşa când vedea o persoană, ea era a doua fată care îl văzuse zâmbind aşa. Un zâmbet care exprima multe lucruri în acel moment.
Şi-a lăsat capul în jos, plesnindu-şi obrazul uşor şi murmurând printre dinţi:
-Oh, de ce zâmbesc ca un idiot? Îşi promisese că nu mai vrea să se îndrăgostească de vreo fată, dar acum tocmai ce încălcase promisiunea ţinută atâţia ani.