Courtyard Apocalipse

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer mergea usor pe culoarul Castelului gandindu`se pe cine altcineva ar putea sa roage.Nu intelegea ce se intamplase intre ea si Eveline, dar ii parea rau ca nu mai erau ca inainte.Spera ca odata si`odata vor fi ca inainte, cele mai bune prietene si mai ales si verisoare.Ofta lung.

Tresari usor auzind vorbele lui Eveline.Era prima data cand o auzea spunand asa ceva, dar inauntrul ei tot Eveline de dinainte era.Si ce era cu milogitul?!Nu Jennifer o puse pe Cercetasa sa se milogeasca de nimeni, si pentru ce se va ura toata viata, ca isi va ajuta verisoara? Isi dadu usor ochii peste cap intorcandu`se usor cu fata inspre Eveline.Vazu cum aceasta nu se uita inspre Jennifer, ci avea privirea atintita inspre geam.

-Eve, nu te`am pus sa te milogesti de nimeni, spuse Jennifer un pic enervata.Si multumesc mult ca te vei ura toata viata doar pentru ca iti ajuti verisoara, continua aceasta accentuand ultimele cuvinte..

Nimic nu mai era la fel si poate ca si Eveline isi dadu seama de aceasta.
-Esti schimbata..sau mai bine spus relatia dintre noi doua, prietenia dintre noi doua nu mai este la fel..murmura Jennifer oftand.

[Evelyn Steel]

Eveline isi intoarse privirea inspre Jennifer.O privi fix in ochi si simti cum nervozitatea creste in ea.Ce stia ea despre schimbari?Nimic.Nu o cunostea indeajuns de bine pe Eveline incat sa-si dea seama daca era schimbata sau nu.Nu avea nici un drept sa ii reproseze ca se schimbase.Si totusi o facea.Nu avea idee cat rau provoca.Doar prin niste cuvinte.Si era oare ea singura care se schimbase?Tinea sa creada ca nu.Cu regret se uita acum la Jennifer si isi dadu seama ca numai e cine stia ea ca e.Numai ramasese nimic din vechea Jennifer in ea.Si ea ii reprosa lui Eveline ca se schimbase?Nu avea de gand sa ii spuna motivele pentru care o facuse.Isi pierdea increderea in Jennifer cu fiecare cuvant pe care aceasta il spunea.Si o durea.

- Eu m-am schimbat!? sasai Eveline privind-o cu repros.Nu sti nimic Jennifer.Pentru ca daca ai sti,nu mi-ai mai reprosa ca m-am schimbat.Nu sti nimic si nici nu ma chinui sa-ti explic,pentru ca oricum nu vei intelege.Nu eu m-am schimbat ci tu.Pentru ca numai esti aceeasi.Si este mare pacat.Poate ca daca nu eram verisoare ramaneai aceeasi,eu stiu? ii zise Eveline.Nu avea de gand sa stea si sa dea ascultare acuzatiilor lui Jennifer.Nu avea de gand sa mai taca.Se schimbase.Si poate nu in bine.Iar ea,care nici nu ii stia cauzele .. cum indraznea sa vorbeasca asa!?
- Nu spun ca nu te ajut zise Eveline calma.Nu spun ca ma milogesc de cineva desi cam asta a sunat.Si faza cu uratul - metafora.Jennifer daca mai vrei ajutorul meu,acum ar fi bine sa vorbesti zise Eveline scarpinandu-si absenta antebratul.

[Jennifer L. Campbell]

O durea ingrozitor de rau vorbele lui Eveline.Cum putea sa numai aiba incredere in ea?! Stia foarte multe despre Eveline, dar totul acum era schimbat.Da, nu stia motivul schimbari sale, dar mereu va fi langa Eveline sa o asculte, sa o ajute, chiar daca nu mai este nimic ca la inceput.Si Jennifer cu ce se schimbase?Da e adevarat, se enerva un pic mai repede ca inainte, dar atata tot.Moartea tatalui sau ii schimbase viata la 180 de grade aproape..si nu stia daca Eveline intelegea asta.O lacrima ii cazu pe obraj, avand noroc ca Eveline nu observa nimic.Nu vroia sa isi piarda prietena, dar cum spunea si Eveline, nu va sta sa se milogeasca de nimeni.

-Nu este vorba ca suntem verisoare, spuse Jennifer uitandu`se atenta in ochii lui Eveline.Si stii ceva?Daca mi`ai spune si mie ce se intampla cu tine as intelege, dar vad ca ti se duce increderea, si nu stiu motivul..si recunosc..si eu sunt schimbata..dar nu farte rau..si stii foarte bine motivul ! spuse Jennifer de data asta simtind in venele sale nervozitatea.Nu era vina ei ca pierderea unei persoane foarte dragi o schimbase..

[Evelyn Steel]

Eveline se incrunta.Jennifer tot nu raspunsese la intrebare.Vroia ajutor sau nu?Pai daca il vroia de ce amana atat si nu spunea odata ce era cu ea?Da,se vedea foarte clar ca si increderea sa in Eveline era dusa.Eveline se stramba si privi in alta parte.Cu coada ochiului vazu cum o lacrima ii curge lui Jennifer pe obraji si asta ii facu furia sa ii mai scada.Nu facu nici o remarca despre acest lucru pentru ca Jennifer credea ca nu o vazuse.Si ea plansese mult pentru prietenii sai si nu numai.Dar acum nu era timpul pentru chestii deastea.Jennifer vroia sa stie adevarul.Antebratul incepu sa o doara iar Eveline il simti ca de plumb.Gandul ca facuse ceva atat de josnic ii aducea ei acum lacrimi in ochi.

- Vrei sa sti ce se intampla? intreba Eveline intorcandu-si privirea inspre Jennifer.Foarte bine.Isi ridica antebratul drept.Acolo era un trandafir care mai avea doar trei tepi si petale.La incheietura antebratului drept Eveline facu sa apara o stea.Privi inspre Jennifer ce se uita uimita la acele tatuaje.
- Nu sunt tatuaje zise Eveline intuind ce avea sa spuna.Asta - indica inspre trandafir - este semnul pe care eu si Lily il avem in comun.Cand vor cadea tepi trebuie sa ne confruntam cu un psihopat.Iar asta - indica spre stea - este ceea ce Melisse si eu avem in comun.Ne protejeaza.Eveline ridica bratul stang.Acolo era ceva ce ar fi semanat cu Semnul Intunecat.Insa nu era decat un sarpe.
- Asta e din cauza lui Cap-de-Mort.Cand am promis ca voi face orice sa-mi ajut familia.Iar ori de cate ori sarpele se misca un Devorator apare si trebuie sa fac ceva pentru ei.Altfel familia mea e in pericol zise Eveline,lacrimile curgandu-i siroaie pe obraji.Poftim,acum sti si motivul schimbarii mele continua ea cu calm,lasandu-si manecile in jos si stergandu-se la ochi.

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer se uita atenta la trandafir.Nu stia nimic depsre acesta, sau ce avea sa ii faca lui Eveline.Stia doar de steaua pe care ea si Melisse o aveau, si care le proteja.Asculta atenta vorbele verisoarei sale, oftand lung dupa aceea.De ce nu ii spuse nimic?Vroia ca totul sa fie ca inainte, sa nu isi mai ascunda nimic una alteia..si va incerca cu toata puterea sa sa reuseasca acest lucru.

Se uita in ochii lui Eveline din care curgeau lacrimi fierbinti.Chiar in acel moment Jennifer nu se mai putu abtine si isi lasase si ea lacrimile in voie.Nu putea sa isi vada suferind verisoara, si mai ales ca se purtasera amandoua ca niste copii mici care se cearta pe o punga de bomboane.

-Eveline..imi pare rau..n-n-am stiu decat despre stea..acum te inteleg..doar ca vrea ca totul sa fie ca inainte..eu si tu nu mai suntem la fel..dar putem remedia aceasta si increderea sa vina la loc.Stii, eu inca nu mi`am piedut`o..termina monologul oftand dupa care isi lua verisoara in brate strangand`o strans.Ii fusese dor de ea.Lacrimile fierbinti ii curgeau inca pe fata sa palida, curgand in voie.

[Evelyn Steel]

Eveline ridica din umeri cand verisoara sa isi ceru scuze.Nu avea nevoie de scuze pentru ca intr-un fel o intelegea.Si ea ar fi procedat la fel.S-ar fi purtat la fel.Insa era ciudat ca ii aratase totul lui Jennifer atat de repede.Dorinta sa era ca cu cat stiau mai putine persoane despre semnele ei,cu atat era mai bine pentru ca nu erau in pericol.Insa Eveline nu vedea cum ar fi Jennifer in pericol.Amandoua il infruntasera pe Cap-de-Mort cu cateva luni in urma si daca reusisera asta,nu prea mai avea de ce sa le fie teama.Insa Eveline tot era putin speriata.Nu vroia ca cineva sa ii faca rau lui Jennifer.

Fata o stranse pe Eveline in brate iar Eveline ii raspunse la imbratisare.Se simtea mult mai bine acum ca numai existau secrete intre ele.Dupa un timp fetele isi dadura drumul,stergandu-se amandoua la ochi.Eveline se incrunta amintindu-si de ce o cautase Jennifer.
- Deci imi spui pana la urma cu ce vrei sa te ajut? intreba ea cascand.

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer zamb usurata vazand ca Eveline ii raspunse la imbratisare.Se simtea atat de bine cand nu se certa cu Eveline.Ura sa se certe cu prietenii, cu persoanele la care tina, dar cateodata acest lucru era inevitabil.Dupa cateva momente se despartisera din imbratisare, si stergandu`si lacrimile de la ochi.Jennifer se gandi ca era foarte bine ca nu fusese data cu rimel azi, ca altfel acum ar fi fost neagra pe fata.Isi ridica privirea spre Eve auzind intrebarea care ii fusese pusa.O trase usor de mana pana pe scarile din lateralul lor, aceasta luand un loc pe jos, Eveline asezandu`se langa ea.

-Pai vreau sa ma inveti sa creez un patronus, spuse Jennifer uitandu`se in ochii caprui ai verisoarei sale.Am avut un vis care ma dat cu totul si cu totul peste cap..

[Evelyn Steel]

Eveline o urma pe Jennifer pe scarile principale ce dadeau la etajul urmator,in jos.Jennifer se aseza si Eveline ii urma exemplul.Eveline asculta ce vroia Jennifer sa faca si desi stia ca avea sa o ajute,i se paru ciudata toata treaba.Cumde nu invatase Jennifer sa creeze un patronus?Doar era in anul VI.Niciodata nu era prea tarziu,desigur insa Eveline credea ca Jennifer stia deja sa creeze unul.Isi aduse aminte de ea cand invatase in anul IV.Fusese multa bataie de cap pana cand reusise.Iar cum Dementorii aveau darul de a-ti provoca rau prin amintirile cele mai groaznice,Eveline nu credea ca va reusi,amintindu-si incontinuu plansetul mamei sale la inmormantarea surorii sale.Insa reusise intr-un final.

Eveline se ridica de pe scarile de piatra si privi inspre ferestre.Stia locul perfect unde sa exerseze.Iar fiindca era si noapte,era tocmai bine.Niciodata nu stiai peste ce puteai da acolo.
- Pai cred ca stiu unde putem sa exersam zise Eveline si ii facu semn lui Jennifer sa se ridice.
Cele doua pornira prin castel,Eveline verificand cat era ceasul.Mai aveau o jumatate de ora pana la ora noua.Inca se puteau plimba prin castel.Insa dorinta lui Eveline era sa iasa din castel.Si reusi,fara probleme.Pe domeniile intunecate,Eveline se gandi sa-i spuna si lui Jennifer unde mergeau.
- Vom merge in Padurea Interzisa.Acolo vom putea exersa in voie ii zise ea in timp ce se apropiau de coliba lui Hagrid.

[Jennifer L. Campbell]

Jennifer se mira ca Eveline nu se interesa mai mult despre ce era visul, dar din tot ce spuse Jennifer, era de asteptat ca intelese tot.Si poate ca asa era si cel mai bine, mai ales ca nu era foarte incantata sa isi aminteasca.Jennifer vazu cum Eveline se scula usor dupa marmura rece, spunand ca stie un loc unde ar putea sa exerseze.Cercetasa se scula si ea dupa piatra, cele doua pornind usor inspre iesirea din Castel.Coridoarele nu erau foarte agomerate, elevii strangandu`se deja in camera.

Iesisera usor afara, vazand cum luna punea usor stapanire pe cer.Stelele incepeau si ele sa apara de zor, stralucind pe apa cristalina a lacului.Eveline ii spuse ca merg in Padurea Interzisa, acolo fiind cel mai potrivit loc.Jennifer aproba usor din cap, gandindu`se la poienita in care isi petrecea ea timpul cateodata cand simtea nevoia sa fie singura.Nu mai fusese de mult acolo, frecventand alte locuri, dar se gandi sa ii impartaseasca si lui Eveline gandurile sale.

-Stiu eu un loc perfect, o poienita.Ce zici, mergem acolo? intreba jennifer intorcandu`si privirea spre Eveline.

[Evelyn Steel]

Eveline dadu usor din cap iar Jennifer zambi si prelua comanda,conducand-o pe Eveline inspre o poienita anume.Eveline numai fusese de ceva timp in Padurea Interzisa si,desi nu credea ca o va spune vreodata,ii era dor sa vina acolo.Chiar daca padurea adapostea tot felul de creaturi,care mai de care mai sinistre,adapostea si creaturi bune.Eveline cunoscuse cativa centauri si toti erau de treaba.Si vazuse - insa numai pentru o secunda - un unicorn.Viteza cu care trecuse prin fata ei fusese uimitoare dar apucase sa il vada.Si stiuse ca era cel mai frumos lucru pe care il vazuse vreodata.Auzise de sangele lor ce te tinea in viata.Insa cine omora un unicorn,era blestemat pe viata.O pedeapsa benefica pentru fapta josnica de care ar da dovada cel ce ar face`o.

Eveline isi ridica privirea inspre cer.Erau doar cateva stele in acea seara si nu era nici un nor.Luna inca nu aparuse.Eveline isi indrepta privirea inapoi inspre padure,cercetand-o.Era linistita si singurul lucru ce se auzea era zgomotul pasilor fetelor in timp ce inaintau si fosnitul frunzelor in timp ce cate o mica pala de vant mai venea.Era o seara potrivita pentru a invata ceva noi.Gandurile lui Eveline zburara,fara sa vrea,la Dominik.Nu il mai vazuse de ceva timp si ii era dor de el.Oare ce mai facea?Eveline spera ca era bine si ca nu patise nimic.Dar daca avea sa pateasca ceva,ar fi stiut-o.
- Mai avem mult pana ajungem? intreba Eveline iesind din propriile ganduri.