Excalibur

[Ema Snow]

Ema isi ridica privirea. Musca din mar si chiar ii placea. Avea acel gust pur, nepatat de chimicalele orasului.
Dawn avea dreptate. Intr-adevar erau mai acre, dar Emei ii placea acreala. Nu comenta in fata acestui fapt, chiar se bucura. Merele de ‚padure’ erau mai tari, mai greu de rupt. Dupa doar doua muscaturi, dintii Soimaritei protestau moale. Ii placea foarte mult mirosul. Curat, dulceag, proaspat. Ii amintea de un parfum anume, insa nu stia numele.
Mancara cate doua mere de persoana, iar Dawn lua unul pentru mai tarziu.
Sa inainteze devenise mai usor. Soimeanca nu mai risca sa se impiedice de vreo radacina; sau cel putin, nu mai risca atat de mult. In general, nu avea astfel de probleme, dar era prea tensionata ca sa se gandeasca la asta. Avea prea multe pe cap. O macinau ganduri in privinta testelor ce vor urma. Cate vor mai fi? Cum le vor trece? Ce o sa testeze? Tarie? Inteligenta? Abilitati de lupta? Iar apoi, mai era si incercarea de a-si controla limbajul corpului. La fel ca si ea, Dawn stia sa citeasca in cele mai mici gesturi. Stia spre ce se indreapta gandurile Emei atunci cand isi incrucisa bratele. Era doar o simpla intrebare: Dawn stia toate acestea pentru ca studiase comportamentul uman sau pentru ca ii era sora? Nu conta acum.

[Dawn Snow]

Nu dupa mult timp de mers, cele doua au ajuns la apa curgatoare ce se auzea. Era un rau lat de cativa metri. Torentul nu parea prea rapid, dar Dawn nu vroia sa riste. Stia cat de inselatoare poate fi apa. Cauta din priviri un loc pe unde sa-l poata trece in siguranta, dar casca ochii, zarind un pod din lemn. Nu, nu podul din lemn o surprindea, ci ce se afla la intrarea pe pod. O masa taraneasca, rotunda, din lemn, cu doua scaune mici.
Vocea se facu iar auzita.
„ – Numai cei care merita vor trece pe acest pod. Daca nu aveti inimi curate, atunci totul este fara rost. Luati loc…”
Dawn se aseza fara sa se mai gandeasca. Pe masa isi facu aparitia un pocal scund, plin pe jumatate cu ceva ce parea a fi apa.
Isi ridica sprancenele, ironica. Era cat pe ce sa spuna ca e o prostie, dar ii veni in minte ideea de test. Da, acesta trebuia sa fie un test. Acum nu trebuia decat sa astepte ca Ema sa se aseze si sa afle restul indicatiilor. Nu parea sa fie nevoie de lupta. Cel putin, nu genul de lupta fizica. Poate ceva de gandit, o problema, dar nu lupta fizica. Devenea mai convinsa de asta cu fiecare secunda ce se scurgea.

[Ema Snow]

Soimeanca lua loc, iar un alt pocal isi facu aparitia, identic cu primul.
„ – Intr-un pocal se afla o otrava mortala, in celalalt un lichid inofensiv. Cele doua cupe trebuie golite, dar fiecare poate bea doar dintr-una. Daca nu aveti inima curata si mintea limpede, nu aveti de ce sa va continuati calatoria.”
Ema clipi des.
„ – Ce test ridicol mai e si asta?” murmura ea si isi sprijini coatele de masa, incercand sa gaseasca o solutie.
Trebuia sa existe un ocolis. In curand, realiza ca totul era foarte simplu. Una avea sa moara, cealalta sa supravietuiasca. Acum se punea problema cum sa-si dea seama care cupa e otravita si sa poata astfel sa o bea. Trebuia sa o faca ea, caci nu s-ar fi iertat niciodata daca Dawn patea ceva. Dawn avea experienta in familie, iar Heather era acasa. Sora ei cea mica va lua in curand locul Emei. Da… I-ar fi placut daca ar fi ajutat-o putin cu tot ce urma sa se intample… Dar nu conta. Heather avea sa se descurce.

[Dawn Snow]

Trebuia sa existe o chichita in acele cuvinte. Trebuiau sa ascunda un raspuns, o rezolvare.
„ – Daca am face astfel: eu beau prima, si daca e otravita, atunci tu poti s-o bei linistita pe a ta. Daca nu e, atunci eu o voi bea si pe a ta. Problema rezolvata!” zambi Dawn si dadu sa ia primul pocal.
Privi expresia Emei si intelese unde gresea. Fiecare trebuia sa bea dintr-o singura cupa. Ok, planul acesta pica. Trebuia sa existe altceva.
Soimeanca trebuia sa ia in calcul si alte probleme. Ema nu ar fi lasat-o sa bea din pocalul otravit, dar nici ea nu-si permitea contrariul. Sora ei avea o viata lunga in fata. Stia la fel de multe ca si Dawn si inca mai putea invata o gramada. Si in plus, Ema se intelegea mai bine cu Heather. Ele prinsesera de la inceput sa stea la Hogwarts impreuna. Dawn li se alaturase mai tarziu. Aveau sa se descurce impreuna. Deci ea era cea sortita pieirii, de dragul Emei si a familiei Snow. Putina suferinta nu va mai conta peste ani si ani de zile.
Revenea la prima problema: care era pocalul otravit?

[Ema Snow]

Ema batea un ritm lent in masa.
„ – Stiu!” spuse ea senin, poate prea tare.
Nu poate. Sigur. Ecoul ei se facu auzit in doar cateva zecimi de secunda. Ii zambi surorii ei si se apleca usor peste masa, in timp ce-i explica ideea.
„ – Daca am turna lichidul intr-un singur pocal? Atunci am stii ca este otravit. In felul acesta, eu il beau si terminam povestea. Tu te duci mai departe, gasesti sabia si te intorci la Hogwarts, oricat de departe vine asta.”
Zambetul ei triumfator putea fii maret. Isi lasa muschii sa se incordeze in voie si ignora cu desavarsire golul din stomac.
Fusese de atatea ori in situatii de moarte, incat nu o deranja acum ceva. Era sa moara de mii de ori, numai de cand incepuse scoala, fara sa fie constienta de celelalte ocazii. Moartea devenise un subiect neinteresant. Nu o fermeca sa asculte cum isi doresc altii sa moara sau la ce spera sa fie dincolo de asta. Ea ar fi fost norocoasa daca s-ar fi stins repede. Dar acum, situatia era onorabila. Sa moara pentru sora ei. Cat de perfect!

[Dawn Snow]

„ – Buna idee. Asa vom face atunci” aproba Dawn cu sinceritate.
Isi controla grijulie fiecare gest. Nu vroia sa-i dea Emei de banuit. Zambi trist. Incepuse chiar sa se mire ca sora ei nu reactiona. Pe bune? Chiar credea ca o va lasa?
Dawn facu ochii mari.
„ – Uite!” icni ea, aratand spre padurea de partea cealalta a raului.
Stia ca fusese rea cu chestia asta si ca probabil era cel mai vechi si mai rasuflat truc, dar merita. Ema nu s-ar fi gandit la o pacaleala in astfel de circumstante.
Soimeanca profita de acele doua secunde pretioase. Turna lichidul intr-o singura cupa si zambi multumita, ridicand-o.
„ – Noroc!” zise ea, atragandu-i atentia surorii ei si bau totul din pocal.

[Ema Snow]

Ema clipi des. Mana ei aluneca deageaba spre Dawn, incercand sa-i prinda incheietura. Era prea tarziu.
„ – Ce ai facut?” intreba ea sugrumat.
Astepta ca sora sa se prabuseasca la pamant din clipa in clipa. Astepta sa se intample ceva rau. Astepta ca Dawn sa moara.
Si totusi, asteptarea se transforma in nedumerire. Normal ca nu vroia ca sora ei sa se stinga, dar daca asta nu putea fi evitat, isi dorea sa nu sufere. Soimeanca din fata ei statea in continuare la masa, la fel de nedumerita ca si Ema. Nu cadea intr-o parte, nu se ineca si nici nu tusea convulsiv. Pur si simplu statea, cu sprancenele ridicate, intrigata de ce se intampla. Ce nu se intampla, mai bine spus.
„ – Esti in regula?”
Intrebarea Emei avea un ton ciudat. Daca nu era vorba de surpriza, putea fi interpretat ca ‚nu mai mori odata?’. Clipi des.

[Dawn Snow]

„ – Aaa… Nu am nimic… Adica sincer, ma simt foarte bine” raspunse Dawn, surprinsa de intamplare.
Nici macar nu vedea in ceata. O fi fost o otrava ce isi facea efectul mai lent? Cele doua nu mai rostira nimic. Stateau intr-o asteptare tensionata. Parca era mai grea tensiunea decat ideea. Dawn numara in minte secundele. 1…2…3… 60…100….267… Pe la 500 si ceva se plictisi. Nu aparuse nicio schimbare, nu o durea nimic.
„ – Ori am murit si sunt o fantoma” spuse ea pe un ton meditativ, „ ori ceva nu e in regula cu bautura.”
Vocea ce incepea sa devina enervanta se facu auzita din padure.
„ Nici una dintre voi nu va muri acum, caci nu acesta este scopul. Aveti mintea limpede, caci ati gasit solutia, aveti inima pura, caci v-ati sacrificat. In pocale nu a fost nimic mai mult decat apa. Sunteti libere sa va continuati drumul”
Ei, asta de usurare! Se bucura enorm pentru ce tocmai auzise, desi nu o arata.

[Ema Snow]

Masa si scaunele disparura fara urma imediat ce s-au ridicat. Nu o deranja prea mult acest lucru, insa privi uimita inspre rau. Cu doar cateva secunde inainte, fusese si podul acolo. Iar acum, disparuse asemenea obiectelor ‚ de test’. Injura printre dinti si se uita in jur.
„ – Nu-l putem trece inot. Prea lat, torent prea puternic. Trebuie sa existe alta cale”
Ema incepuse sa mearga incolo si incoace, gandindu-se la tot felul de improvizatii si vraji. Mergea repede, incat ar fi trebuit sa se intrebe cum de nu facuse potecuta pe iarba moale.
Ok. Aveau un rau. Nu aveau pod. Nu mai aveau pod. Trebuia sa existe o cale. Daca podul era invizibil?
Soimeanca zambi si isi scoase bagheta. O indrepta spre locul unde ar fi trebuit sa se afle constructia si incepu sa turuie cateva incantatii. Nimic special nu se intampla. Incerca chiar sa pipaie lemnul, dar mana ei nu se opri de nici un obstacol.

[Dawn Snow]

„ – Asta e stupid!” izbucni Dawn. „ Stii Emm, poate ar trebui sa ne intoarcem”
La ce se gandise oare cand intrebase asa ceva? A, da! La nimic. Logic ca sora ei ii arunca o cautatura urata. Luptasera atat si sa se retraga acum? Poate erau la jumatatea drumului, poate erau mai departe de atat. Dar la fel de bine puteau sa fie in primul sfert al calatoriei. Era un sentiment enervant sa nu stii incotro te indrepti, sa nu stii ce te asteapta.
Dawn se intreba de ce fusesera avertizate cu testarea. Nu era ca si cum ar fi fost nerecunoscatoare pentru asta, dar totusi… Tocmai trecusera un test, iar acum se aflau in fata unei infundaturi. Asta nu era ceva normal! Nu era logic!
„ – Ema, nu poti crea un pod cu carticica aia a ta? Cred ca am gasit-o cu un motiv.”
Pana la urma, de ce le-ar fi incredintata o astfel de carte daca nu aveau sa se foloseasca de ajutorul ei? Ca doar nu era printesa vrajita ce avea nevoie de protectie.