Excalibur

[Ema Snow]

Ema incerca sa fie inventiva. Rasfoii de zor, dar nu gasi absolut nimic. Asa cum ii statea in fire, se incapatana si mai cauta inca o data.
„ – Nimic” ofta ea dupa un timp.
Trebuia sa existe o metoda pe care nu o vedeau in acel moment. Asta nu era nici pe departe sfarsitul calatoriei. Nu era posibil… nu?
Soimeanca se rezema de trunchiul unui copac, cautand o alta perspectiva. Pe malul celalalt, vegetatia ii aducea oarecum aminte de jungla. Existau plante lungi si rezistente, dupa cum se parea, asemanatoare lianelor.
„ – Aa… Dawn! Ce-ar fi daca am folosi Accio ca sa aducem varfurile de liane aici? Am putea sa le impletim si am obtine un fel de pod. Ar trebui sa reziste greutatii noastre”
Nu zambea, dar isi imagina ca avea sa mearga.

[Dawn Snow]

„ – E o idee” aproba Dawn.
Isi scoase bagheta, desi a avut cateva probleme cu asta, tinand cont de … armura festiva.
Se aseza langa Ema, cu un zambet urias pe fata. Se uita in jos la ea, bucurandu-se ca sora ei nu mai crescuse in inaltime. O facea sa se simta inalta, matura. Si cu toate astea, oricine le stia pe cele doua, si-ar fi dat seama de contrariu . Ema era cea tacuta si protectoare, in timp ce Dawn afisa o atitudine mai indrazneata. Ea spunea totul pe sleau, fara sa se gandeasca la cum se simt ceilalti. Dar Soimeanca avea niste puncte in plus. Castiga incredere prin indrazneala, iar firea ei mai… baietoasa o facea imuna la suferintele mici, in timp ce Ema se framanta la orice lucru.
„ – Haide sus, pui de urs. Accio”

[Ema Snow]

Ema se stramba la faza cu ‚hai sus, pui de urs’, dar facu si ea vraja Accio.
Parea sa functioneze. Mai exact, functiona intr-o anumita masura. Lianele se apropiau de ele, dar oricat de mult ar fi incercat sa-si rasuceasca baghetele, nimic nu se intampla. Nu exista posibilitatea de a forma un pod.
„ – Dawn, ce spui daca tu le tragi spre pamant si eu le fixez?”
Intrebarea Emei era insotita de un ton vag de incapatanare. Asa se intampla de fiecare data cand nu ii convenea situatia, dar de cele mai multe ori vorbea prea incet ca sa-si dea cineva seama de emotie.
Se uita spre sora ei, pregatita sa rupa vraja proprie atunci cand Dawn va putea prelua.

[Dawn Snow]

Soimarita dadu din cap, iar Ema lasa la o parte vraja Accio. Acum era acum.
Prima oara incerca sa le aduca pe toate deodata, dar unele liane erau atat de departate fata de altele, incat Dawn nu se putea concentra cum se cuvine. Aborda altfel situatia. Liana cu liana, le aducea in raza de actiune a surorii ei. Totul parea sa decurga conform planului.
„ – Nu mai avem multe, Emm” zambi Dawn, ridicandu-si bagheta pentru o noua vraja.
Incerca sa traga si alte liane. Vroia sa fie sigura ca avea sa fie sigur. Ar fi fost de-a dreptul ironic sa cada acum, atat de aproape de final.
Stia ca erau aproape de final. Se simtea in atmosfera, asa cum simti ca vine ploaia.

[Ema Snow]

Ema se putea mandri. Sora sa mai mare facuse treaba buna.
Pasi usor pe asa-zisul pod. Il zdruncina prin cateva sarituri.
„ – Ok, o sa reziste” chicoti Ema, intorcandu-se spre sora sa. „ Ar trebui sa pornim, sa nu mai pierdem timpul.”
Si asa au si facut. Soimeanca o lua inainte, desi era mai mica decat sora ei si ca varsta, si ca inaltime. Ar fi preferat ca Dawn sa ramana la capatul podului pana cand Ema ar fi ajuns pe celalat mal. Daca aea sa se rupa lianele, macar stia ca Dawn nu va cadea.
Aproape ca nu-i venea sa creada cand a pasit iar pe pamant.

[Dawn Snow]

Dawn o batu pe Ema pe spate.
„ – Vezi, n-a fost asa rau!”
Rasul ei putea deveni enervant.
Dupa un timp, linistea la inceput placuta se transformase in ceva agasant. Sora ei nu scotea nici macat un sunet, iar povestile lui Dawn nu prea se potriveau momentului. Nici macar un pic. Se uita spre Ema si se stramba.
„ – Te macina ceva, surioara?”

[Ema Snow]

Fara sa vrea, gandurile ei alunecasera in alta directie. Ema se gandea la evenimentele de acum cateva zile, cand statuse cu o prietena draga in camera Oglinzii lui Erised. Ce se intamplase acolo fusese diversificat si nebunesc. Dar din toate intamplarile, numai unul umbrea inima Emei. Prietena Incuiata ce nu era de fapt si de drept Incuiata..
„ – Te macina ceva, surioara?”
Intrebarea lui Dawn o facu sa realizeze brusc unde se afla.
„ – Nu” minti Ema cu seninatate.
Spera doar ca sora ei sa nu-si dea seama de minciuna.

[Dawn Snow]

„ – Da… sigur…”
Dawn isi dadu ochii peste cap. Nu o macina nimic pe Ema. Buna poanta! Pentru o clipa, se ingrijora ca sora e este o actrita atat de proasta, dar se gandea ca e posibil sa fie doar pentru ea asa. O stia pe Ema mai bine decat oricine. Stia cand mintea de cand fusesera pe Aleea Diagon, in primul an la Hogwarts al lui Dawn.

” – Vrei si tu o astfel de carte, Emm?”
„ – Nu, multumesc”
Si totusi, micuta Snow tanjea dupa pozele colorate ale manualului de Ierbologie.

„ – Nu mai face pe interesanta!” protesta Dawn amuzata. „ Spune ce ai”

[Ema Snow]

Era dezarmata si nu avea incotro. Oricat de mult ar fi refuzat, Dawn ar fi devenit atat de enervanta incat Ema i-ar fi spus numai ca sa aiba un moment de liniste.
„ – Iti mai amintesti de Chrillana? Am fost colege in scoala Incuiata”
Dawn aproba din cap destul de nesigur.
„ – E vrajitoare… A venit la Hogwarts acum ceva vreme. In tot timpul acesta… A avut acces la Lumea Magica si nu m-a cautat, desi stia unde sunt eu. Iar acum pur si simplu ma uraste…”

[Dawn Snow]

„ – Nu cred ca te uraste!” protesta Dawn. „ De ce sa o faca? Ce ar avea de castigat?”
Surorii ei ii lua ceva timp ca sa pregateasca raspunsul.
Intre timp, Dawn se gandea la Chrillana. Draguta fata blonda si buclata, cu ochi caprui intunecat. Da, sigur aceea era Chrillana. Dar cum de era vrajitoare si nimeni din familia Snow nu stiuse de asta. Cum de se intampla asa ceva? Din moment ce ea stia ca Ema este o vrajitoare, de ce nu a cautat-o? Putea sa trimita o bufnita, ar fi gasit-o.
Isi puse mana pe umarul Emei.
„ – Nu e doar asta. Spune”