Excalibur

[Ema Snow]

„ – Nu, nu e doar asta. Ea… ea nu mai e buna… Chrillana s-a aliat cu fortele Dimensiunii Intunecate”
Vocea Emei tremura in nesiguranta numelui, iar propozitia suna mai mult ca o intrebare.
„ – E un fel de capetenie pe acolo si… ah! Dar nu conteaza!”
Isi incrucisa bratele la piept, lucru putin cam dificil tinand cont de incarcatura protectoare pe care o purta in acel moment.
Soimeanca spera ca prin acest gest punea capat discutiei. Nu isi mai dorea sa se gandeasca acum la acel subiect. Stia instinctiv ca va veni ziua in care Chrillana se va arata iar, pregatita sa se ia la harta cu oricine are ghinionul sa-i iasa in cale.

[Dawn Snow]

Stia ce insemna incrucisatul mainilor in cazul Emei, in acele circumstante. Punct. Final. Atat si nimic mai mult. Deci sora ei nu mai dorea sa povesteasca despre cea care obisnuia sa-i fie prietena in copilarie. Nu mai dorea sa zica un cuvant despre orice insemna Chrillana. Nu pentru moment, e sigur.
Dawn trebuia acum sa se gandeasca la alte evenimente. Un subiect ce ar face-o pe Ema sa-si schimbe directia gandurilor. Un subiect ce eventual ar enerva-o. Si exista unul! Dawn stia prea bine ca sora ei are ‚tentative de pudicitate’. Era o caracteristica definitorie.
„ – Hey, Ema, ia spune-mi! Esti interesata de cineva?”

[Ema Snow]

Ohoho! Ema stia ce inseamna acel ton. Aprecia ca sora sa vrea sa-i duca mintea in alta parte, dar recunostea ca Dawn putea alege alt subiect. Baieti! Clasica discutie a adolescentelor.
„ – Nu”
Raspunsese sincer, cel putin asa crezuse, dar de indata ce a raspuns isi dadu seama ca mintise.
Exista acel cineva in mintea ei. Si-l putea imagina in Biblioteca, stand aplecat deasupra unei mese, cu parul sau uimitor reflectand lumina lampii, iar ochii lui stralucitori…
Rosii, desi isi scutura capul. Numele lui parea sa fie singurul cuvant ce i-ar fi atras atentia intr-o discutie monotona, de fundal.

[Dawn Snow]

„ – Mincinoaso!” rase Dawn. „ Cine e? Il cunosc?”
Ar fi urmat alte inrebari, dar trebuia sa o ia usor. Dar raspunsurile nu veneau asa repede cum se astepta Dawn. Nu-i placea sa-si descoasa sora, sa scoata de la ea cuvintele cu clestele. I se parea… necivilizat. Nepoliticos, de-a dreptul lipsit de intimitate.
„ – Haide, Emm, vorbeste! E dragut macar? Sigur ca e! Hmm… De obicei ai gusturi bune.. Sper ca nu ai facut o exceptie de data aceasta!”
Isi ridica amenintator aratatorul spre ea, de parca ar fi putut sa controleze emotiile Emei.
Afisa apoi cea mai inocenta fata si astepta.

[Ema Snow]

Ema ofta.
„ – Nu…” minti ea. „ Si a fost doar o iluzie, nu se va intampla nimic intre noi. Stii tu, a fost doar o ‚ridicare adolescentina’.”
Soimeanca stia prea bine ca sora ei avea sa fie dezamagita. De asemenea, se astepta la un nou atac in curand. Nu putea sa o infrunte, nu acum. Asa ca Ema decise sa treaca la altceva, dar mintea ei era goala. Nu gasea un subiect care sa-i atraga atentia lui Dawn.
’ In curand… Un ultim pas…’
De fapt, acum nici nu mai avea nevoie de un alt subiect.
„ – Vocea” anunta Ema. „ Am auzit-o iar.”

[Dawn Snow]

„ – Ohoho! E aproape, pot sa o simt!” rase Dawn, desi era un ras precaut.
Padurea se schimba la fiecare pas. Trecerea intre felurile de vegetatie era destul de brusca. Copacii seculari erau lasati in urma, facand loc incantatoarei vegetatii luxuriante, asemanatoare celei prezente in jungla sau in zonele cu climat cald si umed.
Era misterioasa aceasta schimbare, era …. magica.
Ochii fetei cercetau fiecare frunza. Si Dawn nu regreta acest lucru, caci avea sa zareasca altceva.
„ – Acolo!” striga Soimarita.

[Ema Snow]

Acolo zacea, invelita in matase neagra. Era pazita de cercurile de plante cu tepi si de santuri adanci de cativa metri. Le-ar fi fost imposibil sa treaca. Asta, daca nu ar fi rezistat atata drumului si nu si-ar fi trecut testele. Ema stia cumva ca nu mai trebuie sa se teama. Dar mintea ei nu statea acolo, verificand cat erau de in siguranta. Nu, fata era prea uimita ca aceasta sabie exista cu adevarat. Era ceva fara logica. Daca ar fi stiut ca nu exista, nu ar fi pornit in calatorie. Inca de cand sarise in acea sala de sub Biblioteca stia ca la finalul drumului o va astepta Excalibur. O stia cum isi cunostea propriul nume. Infruntase alaturi de sora sa orice piedica, orice obstacol, crezand cu tarie in existenta sabii legendare. Fiecare pas facut ii intarea aceasta convingere. Iar acum, cand statea doar la cativa metri de ea, stralucind pe alocuri in lumina soarelui, nu-i venea sa creada.
Excalibur avea un maner lucrat cu migala, imbracat in piele si decorat cu panglici de hotel. Ovalul din coada purta un dragon gravat, aducand aminte celor ce-l priveau de istoria acestei sabii si cum fusese ea creata. O sabie otelita in suflarea unui dragon. Cat de impunatoare era aceasta idee!

[Dawn Snow]

Parca se uitau la icoane facatoare de minuni. Dawn se simtea atat de mica si amarata in maretia atmosferei. Sfarsitul calatoriei lor era la doar cativa pasi. In curand vor fi acasa. Gandul acesta o bucura enorm. Mai avea doar un pic de asteptat.
„ – Ei? Ce mai asteptam?” zambi Dawn si pasi spre sabie.
Vorbise prea redepe si se inecase. Nu apuca sa faca al doilea pas, oprindu-se sa tuseasca violent. Scotea niste sunete asemanatoare mieunatului unei pisici bolnave…. Sau o pisica ce se ineaca cu ghemotoace de blana… Dupa ce tusea inceta, ii veni in minte o parte dintr-o carte, o parte in care personajul principal vorbea despre omul in care avea incredere.
” Naiba sa-l ia, credeam ca vorbeste serios si incepusem sa ma las convins, pana ce-a explodat in mieunatul ala, care aproape ca m-a bagat in sperieti.”
Da, inca isi amintea si cartea, cu lux de amanunte. Era ceva ce nu va uita prea curand, in ciuda faptului ca trecusera aproape sase ani de cand citise acea poveste.

[Ema Snow]

Ema rase scurt de ‚momentul’ surorii ei, dar isi continuara drumul. Nicio planta nu parea sa le ameninte, nici un hau nu parea sa le pandeasca.
” – Faceti bine si cunoasteti forta sabiei impreuna” se auzi iar vocea soptita.
Soimeanca ingheta, ascultand. Cum adica sa cunoasca forta sabiei impreuna? Asta o bulversa destul de tare. Trecusera prin atatea si se impiedicau acum, la final.
Se apleca cu bagare de seama si ridica sabia, dezvelind-o de mantia de matase. Asa cum statea acum in mainile ei, rece si stralucitoare, era cea mai impresionanta arma existenta. Lama ii era decorata cu simboluri din Vechea Religie, scrise cu fire de aur batute in otelul neatins de vreme. Nu exista nici macar un defect, oricat de mic si neinsemnat era.
Soimeanca o lasa sa alunece in mana, balansand-o. Cand s-a intors, sabia ii scapa din mana cu cativa centimetri. Nu se intamplase nimic grav, dar acum Ema se putea mandri cu o minunatie de taietura deasupra genunchiului. Ignora evenimentul, caci nu era nimic mai mult decat o zgarietura curata. Sangele ii pata pielea palida, dar ea se concentra pe altceva. Avea sa-si faca griji in legatura cu rana mai incolo.

[Dawn Snow]

Dawn i se alatura. Tataii cand sora ei se taie, dar din moment ce Ema nu acorda mare importanta, nici ea nu isi batea capul. Isi dori sa ia sabia in mana, dar vocea o opri din nou.
„ – Cu adevarat v-ati convins ca Excalibur mai sta in paza, amintind de maretul ei stapan. Cu adevarat stiti acum ca este in siguranta, vegheata de spiritele celor mai mari vrajitori ai timpului. Luati cu voi o dovada si amintiti-va mereu aceasta zi”
Soimeanca nici nu statu sa se gandeasca. Ii sopti Emei cu un zambet sa pastreze cartea de traduceri ca si dovada.
Privi in jur si se intreba ce avea sa urmeze. Padurea parea plina de viata, desi nu intalnisera nicio creatura. Cel putin, nu o creatura in carne si oase, caci de soldati din lemn si frunze taioase avusesera suficiente amintiri.
Isi puse mana protector in jurul umerilor Emei si zambi, asa cum numai o sora putea face. Intinse mana si atinse sabia, dar nu apuca sa isi dea seama de greutatea ei, de tais. Totul disparu in intuneric.