Melancholy

[Isolde du Maurier]

Just me and Lucas Sasha Neitzke


Era o dimineata frumoasa de toamna. Frunzele ingalbenite ale copacilor formau un minunat covor pe pamantul rece, pregatit deja pentru iarna ce urma sa vina. Din cand in cand, vantul adia, facand ramurile copacilor sa-si scuture ultimele frunze, formand o ploaie de petice colorate, de-ti era mai mare dragul sa iesi din casa. Afara era cald, razele blande ale soarelui auriu incalzind fiintele care se bucurau de bai de soare. O pisica cu blana alba ca zapada isi legana lenesa coada stufoasa. Toata aceasta atmosfera nepasatoare te indemna sa nu faci nimic, doar sa fii un martor tacut la spectacolul naturii.
India era unul din acesti martori tacuti. Asezata pe iarba ruginita, cu picioarele zvelte, de balerina sub ea, scria de zor intr-un caiet cu coperti de catifea verzi. Din cand in cand isi ridica privirea, pentru a se asigura ca e singura, apoi reincepea sa scrie. Statea rezemata de trunchiul unui stejar, imbracata cu o rochie mov, colanti negri si tutu de balerina. Dupa cateva minute, cand ploaia de frunze reincepuse, se ridica si incepu sa danseze in mijlocul ei, oferind un spectacol sensibil si incantator. Insa nimeni nu-i urmarea spectacolul, intrucat nimeni nu se afla prin preajma sa o vada.
Si India continua sa danseze in ninsoarea de frunze, pe acordurile line ale unei melodii de balet...

[Lucas Sasha Neitzke]

Isi duse mana la gura pentru a opri un cascat cat se poate de lenes, nu avusese o seara prea draguta, avand in vedere ca bause o zi intreaga, cel putin isi terminase noua sa carte si trebuia doar data la editura pentru a fi clonata si vanduta in librarii, era despre...ei bine, despre o tanara care cauta sprijin in sufletele celor suferinti..sincer vorbind era despre o fata pe care o intalnise in una din calatoriile sale in Franta. Casca inca o data, toata energia sa scurgandu-se prin acea deschidere inofensiva a gurii. Ochii sai cercetau un loc in care si-ar putea odihni picioarele si mintea...si..sa admire bineinteles un adevarat spectacol al unei domnite cu parul negru si ochi, ochi...nu vedea ce ochii are, zambi. Se apropie mai mult de ea privind-o foarte bland si cu afectiune, ii contempla o idee in legatura cu noul subiect al urmatoarei carti. Inghiti in sec, ii era putin mila sa strice un dans atat de fermecator precum era acela insa se hotari sa o verifice..in ce fel? ei bine, sa vada daca nu se jeneaza de felul in care se misca, din punctul sau de vedere, miscarile ei ondulate ale corpului erau atat de plapande, specifice firei feminine, incat ar fi lasat pe oricine cu gura cascata, insa ce crede ea despre asta? Sa stii ca dansezi foarte bine. Ii spuse el cu sarcasm in glas si destul de tare ca sa fie auzit, totusi nu exagerase cu ironia, nu intentiona sa o jigneasca.

[Isolde du Maurier]

"Sa stii ca dansezi foarte bine" se auzi o voce in spatele ei.
Ingrozita, dansul Indiei se strica, fiindca aceasta calca stramb si cazu in fund, cu parul negru si des invaluind-o. Cu obrajii in flacari, se uita la strainul care ii deranjase prostioara, si ramase uimita. Se inrosi iar, si se blestema in gand pentru gandurile pacatoase care-i veneau. Se ridica rapid, si cu maini dibace, isi aranja rochia, scuturand frunzele care i se agatasera in par.
"Iti multumesc", se auzi ea cu o voce rece si neutra.
Ar fi vrut sa-l intrebe ce cauta aici, cum a descoperit acest loc, insa pur si simplu nu putea, si se blestema iar in gand. Ajunsa inapoi la copac, vru sa-si ia caietul, si sa plece, insa trecand pe langa necunoscut, ceva o opri. Se uita in ochii lui pentru cateva secunde, dupa care isi intoarse jenata privirea. Ramase asa, intepenita, si vru sa se miste, insa nu putea.

[Lucas Sasha Neitzke]

Domnita isi pierdu brusc echilibrul cazand pe pamant cu o bufnitura usoara a unui fluturas care se aseaza incet pe pelala florii..se holba uimit la ea, ar fi jurat ca nu vazuse pe nimeni dansand mai bine ca ea si cand deodata aceasta scazu mult in ochii sai dezamagindu-l intr-un fel. Zambi, dracesc ar putea spune, deoarece altfel pr si simlu nu putea, nu se misca din loc pentru a o ajuta sa se scoale vazand ca aceasta se descurca minunat si fara sprijinul sau. Ii urmarea in detaliu fiecare miscare, ii auzea bataile inimii care ii spargeau ca un ecou timpanul, era incordata, foarte incordata, insa intrebarea era, cine, sau mai bine zis, ce o facuse sa se schimbe atat de subit? Ascunse incet, fara miscari bruste caietelul care, il sterpelise de langa copac in timp ce ea se distra. Stia cum sa fie un nesuferit, insa sa si negocieze putea...deci o sa-i ceara un nou dans pentru a-l inapoia. Defapt...nu, o sa-i ceara altceva, doar daca ea o sa observe lipsa.
Cu placere... Ii zise el serios, dupa care izbucni intr-un ras, nebunesc. Se opri repede, concentrandu-se asupra ei. Ce te-a facut sa te opresti?Ii sopti cu o voce de psihopat evidenta...defapt nu ca ar fi unul, insa voia sa-i vada reactia si la asta...ii placea sa studieze mintile indivizilor din punct de vedere psihologic. Inghiti in sec...privindu-i ochii frumosi...da, avea ochi frumosi. Oare facuse din nou o greseala? isi varsase toata durerea si dispozitia rea pe aceasta fetita inocenta...ce-i facuse ea lui? nimic...avea si el momente la proaste si motiv pentru care sa fie astfel.

[Isolde du Maurier]

Nu stia ce, dar cu siguranta ceva o deranjase. Poate privirea lui nebuneasca, poate rasul lui, poate el. Dar, enervata, nu se lasa calcata in picioare si ii arunca o privire chiorasa. Vru sa se repeada la el, dar se stapani. Bunul simt ii spunea ca nu e frumos sa te iei de oameni necunoscuti. Sau mama spunea asta? Nu conta.
" Vrei sa stii ce m-a oprit? intreba ea cu o voce patrunzatoare. "Individul din fata mea! Nu stiu ce faci, dar iti merge. Asa ca ...", dar se opri.
Reusi intr-un final sa se dea din fata lui, si se indrepta spre copacul unde statuse mai devreme, insa constata ca jurnalul cu coperti de catifea verde nu se mai afla la locul lui. 'Nu se poate!' se gandi tanara, uitandu-se in directia necunoscutului cu o privire enervata. Epuizata, se aseza pe pamantul rece, rezemata de trunchiul stejarului, si se uita la el insistent.
" O sa astept pana termini de citit, daca te intereseaza" , spuse ea calma, cu o privire si mai calma

[Lucas Sasha Neitzke]

Avea curaj, pustoaica, avand in vedere ca era evident mai mica decat el avusese indrazneala sa ii spuna verde in fata ce o deranja fara sa se sfiasca de nimic, si poate chiar era un pic cam prea atenta, si putin cam proasta daca ea credea ca el o sa o lase in pace cu una cu doua. Se asigura ca ascunse bine jurnalul inainte de a reveni cu picioarele pe pamant, uitandu-se crucis la ea, nu se putea citi o blandete in ochii lui. Intoarse capul in partea dreapta apoi in cea stanga, evident cautand ceva, sau pe cineva..Apoi isi atinti din nou privirea spre fata ridicand uimit din sprancene, acesea aproape pierzandu-se in parul sau ciufulit si pufos, ei bine, poate nu era chiar pufos, nu-i placea sa fie pufos..dar nu conta acum. Individ? hmm...ciudat, nu vad pe nimeni aici. Esti sigura ca esti bine...se pare ca caderea ti-a facut ceva rau...nu te-ai lovit la cap? Facu o expresie a fetei ingrijorata pe care o chimba brusc dupa cealalta replica.
De citit?...sa ma intereseze?Ridica scurt o spranceana parand nedumerit si total neinformat in legatura cu situatia. Despre ce vorbesti, draguto? Zise el, hotarit sa nu o lase sa puna mana pe propriul jurnal prea devreme, sau asta depindea doar de cazul in care se purta frumos cu el, pentru ca asa ii placea, sa se comporte frumos domnitele cu el si nu mentiona niciodata ca el ar fi raspus la fel, sau cel putin o face si el cand are chef.

[Isolde du Maurier]

Ofta, dar tot nu-si schimba pozitia. Se uita fix la el cateva minute, simtind ca innebuneste. Asa ca, nerabdatoare, se ridica incet, cu miscari lente si in reluare. In acelasi timp, un vant caldut incepu sa adie, iar soarele iesi dintre norii voiosi si senini.Casetofonul micut de langa ea, care ii cantase mai devreme, era inca acolo. Apasa pe butonul de play, si o melodie lenta incepu. India incepu sa danseze gratios, apropiindu-se incet incet de el. Ajunsa in dreptul lui, incepu sa danseze imprejur, ametindu-l. Insa cum figura nu-i prea reusea, se prefacu ea singura ametita, si "cazu" in bratele strainului.
"Vai..." spuse ea, pe un ton prefacut a fi inocent. "Presupun ca asta face un spectacol sa fie mai bun",continua India fara sa se sinchiseasca macar sa se ridice. Era constienta de farmecul ei si vroia sa se foloseasca de el. Cat putea.

[Lucas Sasha Neitzke]

Reusi sa afiseze o expresie a fetei putin inacrita, insa ce putea face in legatura cu faptul ca pur si simplu asa era el, mereu inacrit si nemultimit de toti cei din jur, inclusiv si sine. O prinse in bratele sale fara mare dificultate crezand la inceput ca intr-adevar avusese o problema cu echilibrul sau se lovise la cap. Zambi cand ii auzi replica tinand-o in continuare in mainele sale insa lasandu-se un pic in jos peste ea, de parca incheea un dans si tinand femeia de talie ii dadea drumul usor in jos. O privea in ochi..fiind perfect serios....mai jos...mai jos, iar buzele sale erau din ce in ce mai aproape de ale ei, iar cand se asigura ca distanta de la trupul ei pana la pamant nu era destul de mare, ii dadu brusc drumul, lasand-o sa cada in voie printre frunzele uscate. Nu merge asa, draguto. Isi puse mainele in piept indepartandu-se de ea considerabil. Bineinteles ca ar fi ajutato sa se ridice, sa-si ceara scuze...si alte chestiii, insa era cam demodat acest fel de a se comporta cu o domnisoara. O privi pentru ultima oara, si se intoarse indiferent gata sa paraseasca acea atmosfera simpatica de toamna inlocuind-o cu una mai sumbra. Ridica mana dreapta facandu-i semn, insa nu se intoarse ci ii striga cu ironie in glas.Dansezi bine.

[Isolde du Maurier]

Cand tipul se apropiase de ea, inima Indiei mai ca sari din piept. Nu isi dadu seama cand inchise ochii, asteptand marea clipa, apoi...Nimic. Cazu la pamant, printre frunzele in care dansase mai devreme, facand ochii mari. Vazu cum se indeparta, si vru sa il opreasca, dar nu stia ce sa ii spuna. Ar fi parut o idioata daca s-ar fi enervat si l-ar fi implorat sa ramana. Se ridica usor, incercand sa nu faca zgomot, si merse in urma lui, pana isi facu curaj si il trase de maneca.
"Ai ceva ce-mi apartine." ii sopti, inainte ca glasul sa i se franga. "Si nu stiu ce tot faci, dar te rog sa ramai". Pentru ultimele cuvinte ii trebui un curaj imens, pana isi dadu seama ca se facuse de ras. Asta e, se facuse de ras. Si in fata cui? In fata unui strain, unui necunoscut, care o atragea in nu stiu ce maniera. Asa o enerva cel mai rau.

[Lucas Sasha Neitzke]

Un zambet siret isi facu aparitia pe chipul sau mai multumit ca niciodata..fata voia ca el sa ramana, ceva nou..de obicei multi nu-l doreau in compania lor, ca fiind un ciudat si nebun ai carui loc este la o casa de zguduiti. Se opri o secunda pentru a asculta ce-i spunea mai exact fetiscana aceea, incerca sa inteleaga de vrea ea ca el sa-i fie alaturi..sa ramana..pacat ca nu intelese pana acum ca nu era o idee tocmai buna sa o faca, iar el pleca doar pentru binele ei. Totusi, avea un motiv, si el stia care era acel motiv. Jurnalul, oare ii era atat de drag? de ce sa nu verifice acest lucru. Cum am mai spus...nu stiu despre ce vorbesti. De intoase spre ea cu tot corpul smulgandu-si dur mana din insfacarea ei si aruncandu-i o privire taioasa, plina de ura si dispret, zambetul pierindu-i de pe buze.
Facu cativa pasi in urma ca se se indeparteze de ea pastrand o distanta cat de cat decenta. Lua caietelul din buzunar pozitionandu-l in fata sa si deschizandu-l imediat. Ce vei face ca sa ma opresti?Nu avea de gand sa citeasca...nu-l interesau prostioarele unei domnite insa il interesa cu totul altceva.