Reintoarcerea

[Salathiel Donnerkrieg]

Numele ajunse sec la urechile baiatului. Il cunostea si se astepta sa-l cunoasca. Dar atitudinea fetei si modul de a fi nu amintea de un Devorator, cel putin nu de unul activ. Pe de alta parte faptul ca era absolventa putea insemna ca stie sa se si prefaca destul de bine. Salathiel simti un fel de simpatie pentru vrajitoarea de langa el, un fel de legatura nevazuta ce il facu pentru o clipa sa ia in considerare faptul ca tanara era sincera.
Intinse usor mana catre antebratul ei, deasupra locului unde probabil se afla semnul, si intreba:
"Inca esti?"

[Veronique A. Dupont]

• Nu observa nicio schimbare pe chipul baiatul cand aceasta se prezenta, dar ii simti mana acestuia apucandu-i bratul. Era bratul sau stang, locul in care isi avea tatuat sarpele, semn la devoratorilor. Isi apuca cu degetele lungi si subtiri panglica neagra cu care isi infasurase ambele maini pentru a nu da de banuit. Isi musca in treacat buza inferioara si se astepta ca aceasta sa sangereze, dar nu se intampla asa. Ii era foarte frica ca identitatea ei sa nu fie dezvaluita, asa ca-i impinse gentil mana baiatului. El ar fi putut fi unul dintre viitorii sai elevi, nu-l putea lasa sa-i descopere adevarata natura.
  'Ce sa fiu?' intreba aceasta nedumerita incercand sa para inofensiva.

[Salathiel Donnerkrieg]

Salathiel isi pierdu o parte din hotararea pe care o avea inainte de replica vrajitoarei. Poate judecase gresit situatia, poate parintii ei nu o bagasera in asta, la urma urmei in toti anii care ii petrecuse ascunzandu-se doar zvonuri despre alti vrajitori intunecati ajunsesera la urechile lui. Si totusi micile miscari ale corpului ei il facura sa continue. La urma urmei nici nu mai avea unde sa dea inapoi.
Isi apropie fata de tanara, lasand parul lung si negru sa i se prelinga peste obraji, si sopti:
"Ceea ce eu incerc sa nu fiu"

[Veronique A. Dupont]

• Fata se dadu cativa centimentri inapoi pentru a pastra o mica distanta intre ea si individul din fata sa. Il auzi dandu-i acel raspuns prin de intelesuri si-si inabusi un raset.
  'Nu poti fugi. Viitorul ti-a fost deja aranjat. Viitorul tuturor a fost deja scris. Crezi ca mie-mi place cee ce sunt? Nu, dar daca fugeam o faceam degeaba, m-ar fi gasit oricum, mereu o fac' explica vrajitoarea zambind cu o urma de amaraciune in coltul gurii.
  Inainte tot ceea ce-si dorea era sa fie devoratoare, dar acum realiza ca decizia sa fusese destul de pripita. Desigura, era de abia in anul V cand se alaturase devoratorilor si o facuse la ordinul tatalui sau. Era doar un copil pe atunci, un copil ce nu putea distinge lucrurile cu adevarat rele de cele bune. Oricum, probabil ca si daca ar fi avut alternativa sa nu se alature, tot ar fi facut-o pentru ca pe atunci asta credea ca-i de cuviinta de facut. Acum, insa, avea alte idei. Si-ar fi dorit sa fuga si ea, dar degeaba o facea, de fiecare data o gaseau.

[Salathiel Donnerkrieg]

Nu intuise bine, chiar nu intuise bine deloc. Nu era un Devorator obisnuit, ci unul lipsit de speranta, unul care, socotea Salathiel, era deosebit de periculos tocmai prin faptul ca nu vedea posibila alta cale decat cea pe care se afla. Totusi baiatul nu era gata sa renunte la discutie.
"Nu fugi de ei, fugi de tine. A fi sau a nu fi Devorator tine doar de principiile tale si de modul tau de a fi, nu de felul in care esti catalogata. Un semn nu te poate constrange, un nume nu te poate obliga sa fii ce nu esti. "

Ar mai fi continuat, dar se opri brusc si o privi in ochi. Era o straina si el tocmai incepuse sa ii vorbeasca despre lucruri pe care nu le spusese nimanui pana atunci, in mijlocul unui peron aglomerat.

[Veronique A. Dupont]

• Era pierduta. Se pierduse din nou in locul acela din capul sau in care putea fi singura. Datorita acelui loc reusea de multe ori sa se calmeze si sa-si pastreze sanatatea mintala. Nu vroia sa accepte ceea ce tocmai spusese baiatul pentru ca pur si simplu nu era adevarat. Nu fugea de ea insasi pentru ca se pierduse pe sine cu foarte multa vreme in urma. Nu mai putea da inapoi acum. De fiecare data cand incerca sa fuga si sa se ascunda o gaseau. Nu mai avea unde sa se duca. Pusese prea multa lume in pericol si trebuia sa accepte orice ii se crerea pentru ca macar singura ei ruda in viata sa nu plateasca pretul greselilor sale.
  Rememora atent imaginea parintilor sai cand ii vazu pentru ultima data si chipul Helenei ce-o urma oriunde s-ar fi dus. Stia ca pentru ea trebuia sa lupte, pentru ca ele sa fie din nou impreuna.
  'Nu stii nimic. Dupa ce ai intrat nu te mai poti intoarce' zise Ronnie cu o voce absenta uitandu-se ca o nebuna la un punct fix din fata sa.
  Isi aranja fara bagare de seama buclele ciocolatii si apoi le dadu drumul pe spate si pe maini, acoperindu-si fata intre suvitele stralucitoare. Ochii verzi probabil ca ii sticleau inuman pe sub cascada de par, dar nu avea sa se opreasca. Nu stia cum.
  'Ar trebui sa pleci. Trenul nu o sa te astepte' spuse zambind automat.

[Salathiel Donnerkrieg]

'A doua greseala pe ziua de astazi' isi zise Sal cand expresia tinerei se schimba din nou. Prea multe rani, prea multe cicatrici si cu siguranta prea multe minciuni. Si nimic din ce putea el rezolva. Vrajitoarea avea dreptate, el nu fusese Devorator nici macar o secunda, mintea lui nu acceptase asa ceva vreodata. Nu stia.
Se ridica, privind drept inainte.

"Un om considerat nebun a spus odata ceva. El e probabil mort acum."
Sal ofta, privindu-si varfurile pantofilor, apoi privi inapoi spre tanara ramasa pe banca.
"Aleg sa mor ca un om bun decat sa traiesc ca un ticalos."

Facu un pas in fata si isi dezveli bratul drept, lasandu-si manusa lunga sa alunece, in asa fel incat vrajitoarea sa ii poata vedea semnul, apoi continua.
"Nu cunosc si nu am auzit de niciun vrajitor cu semnul acesta care sa moara de moarte naturala."
Incerca sa o priveasca din nou, pentru a-i vedea reactia. Probabil era crud ce facea el, dar nici vorbele tinerei nu fusesera mai prejos.

[Veronique A. Dupont]

• Vorbele tanarului ii reaminteau cu ce scopuri devenise devoratoare. Obisnuia sa creada ca ceea ce fac ei este corect si sa toti incuitaii, sange-malii si tradatorii de sange trebuiau sa moara pentru ca dezonorau pretiosul cadou al magiei. Inainte dorea sa devina o vrajitoare intunecata si sa ajunga sa-i conduca pe devoratori. Fusese obsedata de ideea de putere.
  'Un om mort, mort ramane. Pe cine poti ajuta asa?' il intreba pe baiat intrebarea pe care si-o pusese de nenumarate ori. Ar fi vrut si ea sa renunte, dar stia ca devoratorii ar fi gasit-o si ar fi omorat-o. Nu-si putea permite asta, trebuia sa o gaseasca pe Helena si sa aibe grija de putinii sai prieteni care erau inca in viata.
  'Toti murim atunci cand ne este scris' concluziona varjitoarea uitandu-se visatoare la ceasul ce arata ca trenul avea sa plece in doar zece minute.

[Salathiel Donnerkrieg]

"Am sa iti spun doua nume" incepu Salathiel privind-o direct in ochi " si te rog sa imi spui daca moartea vreunuia dintre ei nu a ajutat pe nimeni."
Stateau acolo de ceva timp, si probabil mai era putin pana cand trenul avea sa plece, asa incat baiatul se gandi sa evite o conversatie prea lunga. Unele lucruri insa cer timp, iar acum discutia lor parea ca nu mai tine cont de niciun fel de dimensiune temporala.
Privind acum spre trenul ce incepuse sa se umple, Sal continua:
"Lily Evans, pe care probabil o stii cu numele de Lily Potter, si Albus Percival Wulfric Brian Dumbledore"
Respirand, baiatul simti ceva ca o gheara strangandu-i inima. Anumite evenimente din trecut il marcasera mai mult chiar decat cele pe care le traise el.

"Iti mai spun un nume, daca imi permiti." Salathiel se intoarse spre ea. "Severus Snape. Nu ai inteles ce ti-am spus? Devorator poti fi numit sau nu, dar a fi sau a nu fi Devorator nu tine de nimic extern. "
Vrajitorul isi intinse mana dreapta, desi exista acum pericolul ca toti sa ii vada semnul, spre pieptul tinerei si il atinse usor putin sub gat, soptind:
"Suflet..."
Dar regreta imediat gestul si isi retrase mana, gata sa se piarda in multime.

[Veronique A. Dupont]

• Asculta cu atentie numele pe care le spuse baiatul si afisa un zambet amar.
  'Lily a murit pentru copilul ei...' zise fata gandindu-se ca singura persoana pentru care ar muri ar fi sora sa. 'Dar Harry a fost destul de puternic sa supravietuiasca. Cei pe care-i lasam noi urma, de foarte putine ori reusesc sa ramana in viata fara ajutor' explica amintindu-si ca promisese si facuse orice ii fusese cerut ca devoratorii sa-i crute parintii, dar acesti nu respectasera pactul.
  Este inca tanar si n-a trecut prin multe, isi spuse viperina uitandu-se la Salathiel. Credea ca stie totul mai bine decat el si ca trecuse prin mult mai multe evenimente nefericite, dar se putea insela cu usurinta. Pana la urma, nu stia nimic despre el sau despre trecutul sau. Tot ceea ce auzise vreodata legata de familia lui n-avea nicio legatura cu el.
  'Sa fi devorator nu e cel mai rau lucru. Macar noi stim ce cale am ales si o respectam. Este mai nobil decat cei ce oscileaza intre cele doua lumi asteptand sa vada care oferta e mai avantajoasa' zise ea soptind, sperand ca n-o auzise nimeni.
  Apasa usor mana baiatului cu care o atinsese si spuse pe un ton calm: 'Suflet...Cine a spus ca noi n-avem suflet? E greu sa judeci din afara'.