Mostenire de familie [remix...pardon, remake]

[Salathiel Donnerkrieg]

'Ei?' se intreba in gand baiatul, fara insa a spune vreun cuvant. Intra la fel de tacut in celula intunecoasa si analiza interiorul. Nu ii trebui mult timp sa descopere ceva.
'Miros de sange. Aici a fost ucis cineva, probabil nu prin magie dupa cantitate.' isi zise el ingrijorat.

Patronusul nu oferea destula lumina celulei, asa ca intinse bagheta si lumina podeaua, apoi peretii. In treacat o vazu pe Ronnie tremurand si se ingrijora. Nu voia ca fata sa isi piarda cunostiinta inca o data.
Se duse incet spre ea si o cuprinse cu ambele maini intr-o imbratisare, sperand sa nu o surprinda prea mult, deoarece tanara statea cu spatele la el si evident se gandea la multe lucruri.

"Sa presupunem ca tremuri din cauza frigului, iar eu incerc sa te incalzesc ca sa nu iti pierzi cunostiinta si sa raman fara vreun Patronus." sopti el.

[Veronique A. Dupont]

• Isi scutura capul pentru a-si sterge toate acele amintiri din memorie si continua sa priveasca fix pata de sange uscata. Nu intelesese niciodata de ce devoratorii actionasera in modul brutal in care-o facusera folosind cutite in loc de o vraja simpla ce nu implica durere.
  'Oare ce s-a intamplat cu corpurile?' spuse cu voce tare intrebandu-se mai mult pe sine. Si-ar fi dorit sa le poata gasi ca sa le inmormateze, dar gasirea lor era un lucur minor pe langa gasirea Helenei. Un fior ii strabatu corpul si incepu sa tremure si mai tare cand realiza ca se referise la parintii sai ca la niste corpuri.
  Camera se lumina brusc si isi dadu seama ca Salathiel intrase si el in celula facand lumina. Era liniste deplina si nu auzea mai nimic decat pasii viperinului care se indreptau incet catre ea. Ii simti mainile traversandu-i spatele si apoi o cuprinse intr-o imbratisare. Isi misca brusc mana in care-si tinea bagheta si care pana atunci ii o avea lipita de piept si o stranse puternic in pumnul sau osos. 'Cruci...' se repezi sa spuna, dar se opri. Nu era doar blestemul care o impiedica sa faca acel lucru, ci si faptul ca acum erau prieteni. Obisnuia sa le imbratiseze pe Bell, pe Bella, chiar si pe Isa cand acestea se aflau intr-un moment prost. Nu era chiar un lucru atat de neobisnuit.
  'Iar eu am sa presupun ca nu am gandit pentru secunda sa te omor' sopti la randul sau vrajitoarea.

[Salathiel Donnerkrieg]

Salathiel incheie scurta imbratisare bagandu-si bagheta in buzunar si prinzand pumnul tinerei care se inclestase mai inainte pe bagheta ei alba intr-al lui. Trecu apoi in fata ei, incercand sa ii ocupe cumva campul vizual. Nu dorea ca Ronnie sa mai fie atenta la ceva din celula aceea pana nu avea sa-i spuna ce se intamplase si ce dorea sa afle. De una singura era limpede ca nu reusea decat sa-si raneasca si mai mult sufletul.

"Cruciatus n-ar fi facut decat sa-ti aduca tie discomfort" spuse el. "Sunt obisnuit de mic cu blestemul acela. Antrenament pentru ca sa nu dezvalui secretele Devoratorilor in caz de capturare. Daca l-ai fi folosit te-as fi strans mai tare in brate doar." adauga amuzat.

O privi direct, incercand sa fie cat mai prietenos si convingator posibil.

"Spuneai ceva de corpuri mai inainte? Nu de altceva, dar sunt expert in corpuri."
Nu mintea. Pe vremea cand parintii lui traiau, el era insarcinat cu debarasarile sau cautarile de cadavre. Era singura slujba pe care putea sa o faca fara sa fie nevoit sa ucida oameni nevinovati.

[Veronique A. Dupont]

• Viata ta chiar a fost nasoala' gandi viperina, dar se decise ca mai bine sa-si pastreze comentariul pentru ea. Ce inseamna sa fii expert in corpuri? se intreba pe sine, dar in continuare nu scoase niciun cuvant.
  Il lasa sa-i stranga mana in pumnul sau si il privi atent in ochi cand acesta se muta in fata sa. Era pentru prima data cand chiar se uita la el. Il cunoscuse cu ceva timp in urma, dar nu-i daduse mare atentie. Pentru ea era doar un alt elev, un alt viperin. Clipi putin mai lung si il privi pe sub gene tinandu-si tot timpul capul ridicat in sus din cauza diferentei de inaltime colosale. Mereu fusese mica, dar baiatul reusea in acele momente s-o intimideze cu inaltimea lui mai mult decat o facuse oricine altcineva pana atunci. Clipi inca o data pentru a-si lipezi mintea si isi pleca capul catre podea.
  'Parintii mei au fost ucisi in acest loc in urma cu un an si doua luni' incepu viperina povestea inca uitandu-se la podea, neindraznind sa-i intalneasca privirea baiatului. Ii era frica de ceea ce avea sa vada. Toti aveau ochii inundati de amaraciune cand le povestea partea aceea din viata sa, iar mila era ultimul lucuru pe care ar fi dorit sa-l mai indure in acea noapte. 'Sora mea a reusit sa scape. Nu stiu cum, dar sunt sigura ca este in viata si se ascunde pe undeva' continua fata.

[Salathiel Donnerkrieg]

Nemiscandu-se din fata ei, Salathiel facu sa apara in palma un manunchi de flacari argintii ce luminau incaperea, dar si fata vrajitoarei.

"As vrea sa spun ca stiu ce simti, dar adevarul e ca n-am cum. Doar imi pare rau."

Ii lasa pumnul in pace si ii puse in schimb mana pe umarul stang, incercand sa o determine sa-l priveasca.

"Probabil te asteptai la o reactie mai puternica, dar cred ca amandoi am vazut multe astfel de drame si tu esti afectata de aceasta doar pentru ca e personala. Tot din cauza asta eu pot sa iti spun ceea ce tu n-ai realizat inca: aici nu e nimic. Cei care au facut crima asta au fost priceputi in a se descotorosi de cadavre sau a curata in urma lor. Dupa cat sange e aici m-as fi asteptat sa gasim ceva urme pe coridor, dar cand am intrat nimic de afara nu oferea vreun indiciu despre ce s-a intamplat aici."

Continua dupa ce se asigura ca Ronnie asimilase tot ce spunea el.

"Trebuie sa plecam, acum. Singura sansa de a gasi vreo urma e sa folosesti o creatura magica cu un nas de milioane care nu e atat de usor de obtinut. Alminteri nu are vreun rost sa mai stai in locul acesta. Ceea ce vrei sa protejezi e in prezent, nu in trecut. Nu uita asta."

[Veronique A. Dupont]

• Ii parea rau. Era exact lucru la care se asteptase fata, mila. Nu intelegea comentariile de complezenta ce nu reflectau niciodata ceea ce simtea cineva. Ofta scurt si se hotari sa nu deschida o intreaga dicutie pe tema aceea.
  'Cred ca ar fi o cale' spuse viperina gandindu-se la ceea ce tocmai sugerase baiatul.
  Se dadu cativa pasi inapoi si se incepu sa se uite ingrijorata in jur. Nu mai facuse acel truc de foarte mult timp si isi cam iesise din mana. Desigur, inca isi amintea cele doua luni petrecute in Padurea lui Dean in forma animala.
  Poti s-o faci, isi spuse catre sine si se concentra ca vraja sa-i iasa. Se apleca putin mutandu-si privirea in fata si facu un salt mic. Ateriza apoi pe toate cele patru picioare noi aparute. Ti-am zis ca ai sa reusesti, ii spuse vocea din capul sau in timp ce aceasta incepu sa se plimbe prin camera adulmecand mirosurile parintilor sai.
  Era mandra de ea, de faptul ca putea sa se transforme cand dorea intr-un leopard de zapada a carui balana alba era patat din loc in loc cu negru. Ochii stralucitori de culoarea smaraldului isi pastrasera aceeasi intensitate chiar si in forma animala, lucru care o reprezenta.

[Salathiel Donnerkrieg]

'O...k?' gandi baiatul vazand transformarea vrajitoarei. Cand pomenise de animale cu un nas de milioane in nici un caz nu se gandise la Animagi. Daca se gandea totusi mai bine, Ronnie era profesoara de transfigurare si era normal sa fie specialista in acest domeniu.
Sal astepta ca vrajitoarea sa spuna ceva, dar apoi isi dadu seama ca animalele nu vorbesc. Asta insemna ca acum trebuia doar sa o urmeze, iar baiatul spera din tot sufletul ca Ronnie sa nu descopere ceva care sa o socheze. Stia din experienta ca daca incerci sa afli ce au facut Devoratorii dupa o crima vei descoperi doar alte crime.

[Veronique A. Dupont]

• Adulmeca pata se sange ce se uscase si apoi incepu sa miroasa cu grija podeaua intregii camere. Urmad mirosul iesi pe coridor si incepu sa alerge. Simtise ceva, nu stia ce, dar era sigura ca avea mare legatura cu parintii sai. Se opri subit la o rascurce de drumuri unde un coridor intalnea un altul si de uita dezorientata cu ochii sai de felina in jur. Mirosul de oprea acolo, dar nu putea vedea nimic care sa-i indice ca prin imprejurimi se aflau ramasitele celor doi adulti. Si acum? se intreba in gand si incepu sa-si roteasca privirea sperand ca va gasi un indiciu cat de mic. Se duse catre un perete si incepu sa-l adulmece. Nu simtea nimic, iar urma pe care-o descoperise mai devreme era de negasit.
  'Ceva nu este in regula' spuse viperina revenind in forma umana.
  Nu-si dorea sa renunte. Continua sa mearga cu pasi mici fiind atenta in jurul sau la detalii, dar nu avea niciun pic de succes. Coridorul era gol, iar usile celulelor pe care jura ca le vazuse cu cateva momente inainte disparusera cu desavarsire.
  'Nu cred ca o sa gasim ceva aici' spuse aceasta abatuta privindu-si unicornul care o urmase in tot acel timp.

[Salathiel Donnerkrieg]

Nici in cele mai nebune visuri nu ii trecuse baiatului prin gand sa se antreneze pentru a alerga dupa un leopard, desi acum i-ar fi fost de folos. Partea cea mai proasta era ca Patronusul vrajitoarei care tocmai plecase de langa el cu viteza unei masine de formula unu putea sa tina pasula cu rapida felina. Desi urma sa se afle intr-o bezna totala, Sal stinse flacarile argintii pe care le purta in palma si astepta. Era destul ca Dementorii il puteau simti, nu mai avea nevoie sa il si vada.
Avea dreptate sa nu se panicheze, deznodamantul era acelasi. Puse mana pe gratiile celulei si simti o mica pojghita de gheata, in timp ce aerul dimprejur devenea din ce in ce mai rece. Se retrase incet in celula, inchise usa si o incuie la intamplare cu o vraja minora. Se aseza in fundul incaperii, rezemandu-se de un perete, apoi inchise ochii.
Nu stia oclumantia decat la nivelul cel mai rudimentar, cel in care isi golea mintea de orice si ramanea o fiinta aparent lipsita de constiinta. Departe de a fi priceput la asa ceva, ii folosise de cateva ori, dar niciodata impotriva unui dementor.
Incepu prin a isi stabili doua ganduri in minte: se va intoarce Ronnie si cum e dupa moarte. Acum varia intre ele, gandindu-se cand la una, cand la alta. Deodata se opri din a se mai gandi si ramase doar cu ideea unui gand, oprindu-se de fiecare data cand voia sa gandeasca efectiv ceva, dar totodata fiind constient de existenta gandurilor. Incet, incet un sunet imaginar fu singurul lucru asupra caruia isi opri vointa. Voia sa auda acel sunet, dar nu se gandea ce e, nici nu stia cum e pentru ca nu-l putea auzi. Toata atentia lui se indrepta spre un intuneric gol si monoton imbibat intr-o nota inexistenta.
Intre timp siluetele intunecate aparusera in capatul coridorului, profitand de plecarea Patronusului.

[Veronique A. Dupont]

• Continua sa mearga inapoi catre celula 666 tinandu-si aproape patronusul pentru a nu fi atacata de catre un dementor. Devoratorii incepusera sa aibe o realtie destul de proasta cu acele creaturi lipsite de suflet de la marea confurntare de la Hogwarts cand intunericul fusese invins.
  Isi sterse rapid gandul din minte pentru ca nu stia exact ce sa simta in legatura cu acel eveniment. Pe de-o parte era suparata din cauza ca devoratorii pierdusera, dar in acelasi timp stia ca Hogwartsul n-ar mai fi fost la fel sub comanda Lordului Intunericului.
  
  Cand ajunse in fata celulei observa ca mai multi dementori se stransesera in fata gratiilor de fier uitandu-se la ceea ce se ascundea dupa ele. Isi trimise unicornul in fata sa pentru ca sa-si faca loc, iar cele cateva umbre intunecate se imprastiara pe loc cand vazura lumina argintie.
  Merse in spatele animalului si intra precauta in celula. Il vazu pe viperin stand intr-un colt pe podea si se apropie de el. 'Scuze' sopti viperina realizand ca-l lasase singur si fara patronus printre toti acei dementori. Nu stia inca de ce unicornul o urmase, dat fiind ca atunci cand vrajitorii se aflau in forma animala nu puteau fi simtiti de catre gardienii inchisorii.
  'Trebuie sa plecam' zise Ronnie atingandu-i obrazul cu degtele sale osoase si lungi. Respira greu nestiind ce sa faca ca sa-l scoata din transa, dar fiind sigura in adancul sufletului sau ca vor reusi sa iasa vii si nevatamati din acel loc uitat de lume.