give me a reason to believe

[Veronique A. Dupont]

Ronnie & Salathiel

So give me all your poison and give me all your pills
And give me all your hopeless hearts and make me ill
You're running after something that you'll never kill
If this is what you want then fire at will

• Incepuse sa ploua. Cu fiecare secunda pe care-o petrecea in fata vitrinei lucioase a magazinului picaturile de apa deveneau mai abundente. Obrazul rosu si inca fierbinte ii era constant biciuit de vantul napraznic ce parea sa aibe o problema cu dansa. Ii era frig si vroia sa se adaposteasca. Ura faptul ca hainele ii erau imbibate cu apa si ca parul ii statea lipit de frunte. Era imbracata destul de subtire, iar puloverul pe care-l purta era atat de ud incat apa ii ajunsese pana la piele. Se gandi minute la rand sa intre in magazin si sa se alature veseliei generale ce nu parea afectata de vremea mohorata de afara. Stia, insa, ca-i promisese baiatului ca se vor intalni in acel loc. Nu-l mai vazuse de cand il lasase singur in Aleea Diagon dupa ce se luptasera cu niste cercetasi. Stia ca intalnirea lor nu avea sa fie placuta, dar avea sa suporte consecintele actiunilor sale.
  Se lasa pe spate pe zidul unei case si incerca sa-si stranga parul in asa fel incat sa nu i se mai scurga toata apa ce se stransese in suvitele sale ciocolatii pe piele. Spera ca viperinul sa aibe niste haine in plus pentru ca era o zi foarte friguroasa si nu avea de gand sa raceasca. Stramba din nas intrebandu-se cat mai trebuia sa astepte ca acesta sa-si faca aparitia. Nu intarziase, dar viperina ajunsese prea devreme dupa cum ii statea in fire si astepta acolo deja de vreo douazeci de minute.
  Auzi niste tipete venind de undeva din stanga sa si isi intoarse privirea catre locul de provenienta. Vazu niste elevi din anul IV sau V alergand prin ploaie cu pelerinele puse deasupra capului pentru a se proteja. Intrara in prima ceainarie pe care o vazusera, iar strada deveni din nou pustie. Hogsmade-ul, in zilele de excursie, obisnuia sa fie plin de copii care chicotesc, canta si alearga pe strazile inguste ale acestuia. Ii placea, insa, linistea si paceea pe care ziua aceea ploioasa le ofereua. Dar, oricat de goale ar fi fost strazile, magazinele erau mereu pline cu elevi ce se ingramadeau sa cumpere dulciuri sau diferite nimicuri. Zambi multumita gandindu-se cat de bine alesese acea zi in care nimeni si nimic nu i-ar fi putut ataca pentru ca erau inconjurati de atatea suflete ce le-ar si putut sari in ajutor daca incepea vreo lupta.

[Salathiel Donnerkrieg]

Statea in genunchi, in spatele unei baraci, sub ploaia rece si necontenita. Bagheta ii zacea aruncata cine stie unde, dupa ce se dovedise inutila. Palma dreapta ii era crestata de taiaturi adanci, dar mica sfera de argint infipta adanc in ea nu parea afectata. Picaturile i se prelingeau pe mana, apoi se amestecau cu sangele visiniu inainte sa cada in balta noroioasa si rosie de desubt.
Cu urlete de durere, baiatul incepu sa loveasca scurt, dar tare cu un colt vechi si tocit de basilisk, facand sangele sa tasneasca si mai tare din rana. Nu ii mai pasa de durere insa, voia doar sa-si indeparteze blestematul obiect din mana.
Cu cateva ore in urma mama sa murise intr-o padure intunecata, nestiuta de nimeni, si singurul lucru care mai putea ramane din ea era horcruxul esuat pe care baiatul fusese obligat sa-l poarte in mana dreapta pana atunci. 'Asa voi fi tot timpul cu tine!' ii zambise ea inainte de a-i spinteca palma si a pune mica sfera acolo.


Picaturile se prelingeau pe antebratul dezgolit al lui Sal, trecand peste semnul intunecat si scurgandu-se in mici siroaie printre degetele rasfirate, nu inainte de a mangaia usor marginea cicatricii din mijlocul palmei.
Isi uitase manusa, dar nu mai conta acum. Isi uitase multe lucruri, incluzand bagheta, si se afla acum pe una din ulitele din Hogsmeade imbracat doar intr-un tricou negru si stramt pe sub roba prevazuta cu o vraja Impervio. Pasea rar prin baltoacele ce oglindeau cerul plumburiu, incercand sa isi tina roba sa nu fie umflata de vantul obraznic.
O zari, langa una dintre vitrine, si se indrepta intr-acolo. Incerca sa n-o priveasca direct, pentru ca nu stia ce ar putea sa denote expresia sa in momentul acela. Probabil repulsie, si nu era corect, pentru ca ea n-avea nicio legatura cu asta. Ea doar il lasase, ca toti ceilalti.
Era uda si ii era frig.

"Stii, exista vraji pentru uscat hainele." i se adresa Sal, inca neprivind-o.

[Veronique A. Dupont]

• Abandona lupta cu parul sau ravasit si continua sa priveasca strada. Il vazu indreptandu-se catre ea, dar nu se clinti din loc. Nici macar nu stia daca mai putea sa se mistea. Frigul ii intrase in carne provocandu-i o mancarime ingrozitoare, dar promitandu-i in acelasi timp ca pentru o perioada nu va mai putea simti nicio rana usturand-o. Era ingrijorata pentru ca, pentru prima data de cand se afla sub influenta blestemului, ranile n-o dureau. Se imbratisa singura pentru a diminua senzatia de frig si astepta ca viperinul sa vina langa ea.
  
  'Nu sunt foarte buna la astfel de vraji' raspuse vrajitoarea incercand sa fie sincera.
  Vroia sa-i arate ca putea avea incredere in ea si ca nu avea de gand sa-l minta. Il privi pret de cateva secunde asteptand ca si el a faca acelasi lucru. Nu-i placea faptul ca evita sa se uite la ea si simti ca si tonul pe care il folosise cand i se adresase fusese unul dur si rece. Vroia sa-i recastige increderea si sa-i promita ca nu va mai face acel lucru niciodata, dar cuvintele acelea nu-i parasisera nici pentru o secunda mintea. Nu putea fi sigura pe sine ca va renunta la vechiile obiceiuri. Nu-i placea sa se ataseze de cineva pentru ca stia ca toti pleaca mai devreme sau mai tarziu, asa ca prefera sa fie ea cea care pleaca pentru a nu fi ranita din nou.
  'Mi-e frig' spuse soptit uitandu-se la poteca pietruita de sub picioarele sale.

[Salathiel Donnerkrieg]

Era la fel ca de obicei intre ei doi. Ea aparent distanta si retrasa, el neincrezator, dar asteptand orice indiciu pentru a fi alaturi de ea cand avea nevoie. Nimeni n-ar fi zis ca asta se numea prietenie. Poate nici nu era, desi crezuse in lucrul acesta destul de mult.
Se apropie totusi de Ronnie, privind in jos.

"Scuze, mi-am uitat bagheta impreuna cu alte lucruri, eram...grabit. Asa ca va trebui sa fac vraja fara."

Ii vorbea ca unui copil mic, explicandu-i tot ce facea, poate pentru ca atunci cand era aproape de ea ii venea sa vorbasca mult ca sa ramana calm. Ii puse mainile pe umeri si se concentra, apoi indeparta putin mainile in timp ce aerul cald usca hainele vrajitoarei. Cand ajunse la par, facu greseala de a ridica privirea spre chipul ei, iar pupilele i se dilatara involuntar. Intoarse repede capul, sperand ca ii terminase de uscat si parul, dar inainte sa poata opri vraja aceasta ii scapa de sub control si un jet de aer sparse vitrina din apropiere.

"Ar trebui sa intram undeva..." murmura Sal, privind in jur.

Nu voia sa mai pastreze acele ganduri in minte, nu voia nici sa se gandeasca ce nepotrivite erau. Luptand cu gandurile, o apuca de mana totusi pe Ronnie si isi aduna curajul de a o privi in ochi.

"De ce?"

[Veronique A. Dupont]

• Faptul ca avea hainele uscate din nou ajuta si la diminuarea senzatiei de frig. Mancarimea disparea treptat, iar in locul sau reaparea durerea provocata de rani. Scapase de blestem cu ajutorul Helenei, dar urmele acestuia aveau s-o urmareasca tot restul vietii sale. Se ura in acel moment mai mult ca niciodata pentru ca stia ca aproape fiecare parte din pielea sa era crestata de niste cicatrici albe ce nu aveau sa se vindece niciodata.
  Isi dadu parul pe spate pentru ca inca mai era putin ud si incerca sa ignore reactia viperinului. Stia ca avea toate motivele sa fie suparat pe ea, dar nu intelegea de ce evita sa-i priveasca chipul.
  'Reparo' zise fata scotandu-si bagheta din geanta pe care o purta cu ea si indreptand-o catre vitrina sparta.
  'Unde ai vrea sa mergem?' intreba ea incercand sa faca atmosfera putin mai prietenoasa.
  Ii stranse mana intr-a ei si se abtinu sa nu fuga. Nu credea ca va mai primi o nou sansa daca avea sa plece si sa-l lase singur din nou. Isi ridica privirea pentru a se uita in ochii lui si vazu ca si el incerca sa faca acelasi lucru.
  'De ce, ce?' intreba Ronnie putin incurcata.

[Salathiel Donnerkrieg]

Nimic nu putea, in opinia lui Sal, sa fie distrus mai usor ca o prietenie abia inceputa. Mai mult chiar, din experienta lui baiatul nu stia vreun mod in care o noua prietenie ar putea sa nu fie distrusa. Bineinteles ca trata cu atentie toate relatiile sociale pe care le incepea, dar cand venea vorba de deznodamantul lor, acesta nu era o supriza pentru baiat si niciodata nu se astepta la altceva. Cu Ronnie insa incepuse un mugure de speranta de fiecare data cand erau aproape, retezat mereu de plecarile ei.
Sal isi scutura capul, incercand sa nu mai lase nici muguri si nici alte metafore ale sperantei sa apara nicaieri.

"Am putea merge la Capul de Mistret..." spuse incet, aproape soptit.

Nu mai fusese acolo de mult, mult timp. Era de altfel prima data cand i se oferea ocazia sa mearga cu Ronnie intr-un loc ce nu implica pericol, tipi care doresc sa-i omoare, vraji periculoase si intuneric. Hotari sa ignore intrebarea viperinei. Daca nu stia la ce se refera nu avea rost sa mai deschida subiectul. O trase de mana usor spre el, pentru a o convinge sa se miste de acolo. Nu voia sa fie nevoit sa ii usuce hainele din nou.

[Veronique A. Dupont]

• Il urma in liniste gandindu-se la ce ar fi putut insemna acel de ce. Nu vroia sa insiste, dar o deranja foarte tare faptul ca nu-i raspunsese la intrebare. Nu-i placea sa fie ignorata si ura cand i se ascundeau lucruri. Acea situatie putea parea putin paradoxala, dar toata viata sa era astfel.
  'Capul de Mistret suna bine' rapunse aceasta dupa un minut sau doua.
  Isi aminti de ultima data cand fusese acolo impreuna cu Daniel, un alt viperin. Nu obsnuia sa frecventeze acel loc, dar atunci fusese trimisa de devoratori intr-o misiune ce implica foarte multi viperini si slujitori ai intunericului. Isi amintea vag ca il placuse pe Daniel cu adevarat, dar misiunea era prea importanta pentru ca sentimentele sale frivole s-o pericliteze.
  Se trezi brusc din visare cand auzi zgomotul infernal produs de un tunet. Simti ploaia imbibandu-i la loc hainele si incepu sa mearga mai repede. Ura vantul si modul in care ii ravasea parul, si asa foarte incurcat. Ura mai tot ce o inconjura si stia undeva in interior ca nu era bine ceea ce facea, dar ajunsese intr-un punct in care se uita in jur si nu putea gasi niciun detaliu cat de mic care sa-i placa.
  
  Isi desprinse mana de cea a viperinului si o lua la fuga catre intrarea in local. Se arunca pe podeaua prafuita apropape imediat ce intra si se trase langa semineul vechi de piatra in care ardeau lemne pe toata perioada iernii. Isi duse manile catre foc pentru a se incalzi si incepu incetul cu incetul sa-si simta din nou carnea ce pana atunci ii statuse amortita pe oase.

[Salathiel Donnerkrieg]

Capul de Mistret arata la fel ca atunci cand Sal mai fusese aici, desi mai aglomerat si mai calduros, poate si in contrast cu ploaia, vantul si frigul de afara. Mesele rotunde si groase din lemn, separeele delimitate de cortine purpurii si mirosul de berezero, murdarie si diverse mancaruri completau atmonsfera creata de masivul semineu si flacarile lui jucause. Cateva capete se intoarsera spre el si incepura sa susoteasca de indata ce Sal isi folosi mana dreapta pentru a-si aranja parul imprastiat de vant. Cicatricea si semnul intunecat dadeau toate informatiile de care ar fi avut nevoie cineva care cunoastea lumea Devoratorilor, asa ca baiatul pasi linistit catre Ronnie, care statea lipsita de griji langa semineu si ii puse mana pe umar, pentru a-i atrage atentia.

"Sa mergem sus, e o atmonsfera mai primitoare si o companie mai putin suspecta. Ah, si poarta-te ca si cum ai fi cu mine, vreau sa ma amuz de zvonurile care vor circula dupa asta printre Devoratori." o ruga el, pasind spre scara ce ducea la etaj si intinzandu-i mana.

[Veronique A. Dupont]

• Admira flacarile rosiatice in timp ce mistuiau lemnele uscate. Se simtea bine din nou. Isi recapatase buna dispozitie si era gata sa accepte acea senzatie de protectie pe care spatiul inchis al localului parea dispus sa i-o ofere. Isi inchise ochii si inspira adanc, iar apoi simti mana cuiva atingandu-i umarul. Isi deschise pleoapele lenes si isi ridica privirea catre cel ce o atinsese.
  'Sus e bine' spuse ea ridicandu-se lent si apucandu-i mana intr-a ei. Nu avea de obicei o opinie bine definita cand venea vorba de detalii nesemnificative si prefera sa-i lase pe altii sa decida in locul sau daca avea acea oportunitate.
  O lua putin inainte lui, tragandu-l dupa ea pe scari. Se uita fara vreun fel de expresie pe chip la toti devoratorii ce-i priveau mirati. Nu vroia sa iasa din gratiile lor, dar se saturase de purtarea lor execrabila ce o aveau fata de tanar viperina la toate intrunirile lor. Orice ce facea parea sa nu fie de ajuns pentru ei si gaseau cele mai neinsemnate maruntisuri pentru a dovedi ca tot ceea ce facea era gresit. Renuntase la familia sa, la prietenii sai si la viata sa pentru a-i multumi, dar tot nu era suficient. Stia ca avea sa fie criticata daca era vazuta in compania lui Sal ce nu era devorator, dar simtea ca doar asa le-ar fi putut oferi o mica doza din amaraciunea pe care-o purta in suflet de fiecare data cand primea smerita criticile lor.

[Salathiel Donnerkrieg]

'Ah, viperinele!' exclama Sal mental, pentru ca daca ar fi spus cu voce tare ceva probabil s-ar fi rostogolit pe scari la vale, printre vrajitorii intunecati si neintunecati care priveau cu interes la perechea ciudata ce urca scarile: un fiu renegat de devoratori ce folosea magie neagra si o devoratoare singuratica marginalizata de semenii ei. Se vazusera si lucruri mai ciudate in vechea carciuma, dar in ultimul timp nu avusesera loc evenimente importante pe aici, asa ca lumea nu avea ce discuta si tocmai aparuse un nou subiect de barfa.
Intorcand spatele multimii pestrite, Sal o urma la etaj pe viperina si patrunse in prima camera care parea curata si goala.

"Incepem sa punem farmece de protectie pe aici sau crezi ca de data asta o sa avem parte de liniste?" rase Sal catre vrajitoarea de langa el.