Taking over me

[Dave O'Donnel]

• O privi nesigur, continuand sa ezite; nu stia daca asta era intr-adevar ceea ce gandea.
  
  "-Nu vreau sa ramai cu mine din mila, Nessie" spuse el, cu o voce ragusita. Avea vaga senzatie ca asta se intampla. Si era probabil ultimul lucru de care avea nevoie.
  
  Se indeparta de ea, incepand sa mearga cu pasi apasati. Nu avea de gand sa mai ramana; voia doar sa plece, sa se indeparteze si sa uite de tot. O lua la fuga, zgariindu-se de crengile ascutite ale unor arbori in drumul sau spre libertate. Se opri insa cand auzi tipatul panicat al fetei, cu inima bubuindu-i in piept.
  

[Vanessa Benford]

• Il privi indepartandu-se, cu inima tresaltandu-i in piept. Voia sa ii spuna sa nu plece, sa ramana cu ea si sa accepte ca astea ii erau gandurile. Dar stia ca nu avea cum sa il convinga; nu putea sa ii spuna ca de fapt il voia pe el, oricum era. Atata timp cat era acolo, pentru ea, nimic nu mai conta. Dar Dave se dovedise a fi incapatanat de prea multe ori de-a lungul timpului; nu mai avea alta solutie decat sa mearga dupa el si sa il dispere pana cand avea sa accepte adevarul si nu presupunerile mintii sale - probabil devenite deja permanente.
  
  Dar silueta unui paianjen aparu in calea ei, facand-o sa se opreasca; ii privi ochii mari, bulbucati, si simti cum ii piere sangele in obraji. Nu reusi decat sa scoata un ultim tipat cand se vazu in tentaculele acestuia. Al naibii de dragut mod de a sfarsi - macar de ar fi fost ceva mai palpitant. Avand in vedere si faptul ca nu fusese niciodata masochista de genul ei.
  

[Dave O'Donnel]

• O lua la fuga, intorcandu-se pe acelasi drum; ajunse curand la locul unde o lasase, marcat de trunchiul cazut de copac, dar Nessie nu mai era acolo. Incerca sa isi potoleasca respiratiile si sa gandeasca limpede, dar in mare parte nu reusi. Era prea speriat. Si poate pentru a mia oara in acea seara simti teama ca cel mai puternic sentiment din interiorul sau.
  
  Auzi insa in urmatoarele minute un alt strigat si incerca sa se ia dupa ecou; incepu sa fuga iar, ferindu-se de crengi sau radacini noduroase de deasupra solului. Se opri insa cand ajunse la marginea unui luminis, cu ochii mariti de groaza. Era partea aceea din padure dominata de paianjenii uriasi, adusi de Hagrid - care bineinteles, il avusese pe Aragorn. Daca Nessie era prinsa acolo, era posibil sa aiba nevoie de ajutoare.
  

[Vanessa Benford]

• Privea mirata in jur, atenta la orice detaliu; totusi, bagheta ei era bagata in fundul unui buzunar, deci nu avea cum sa se ajute prea mult de ea. Iar intunericul nu era nici el cel mai dragut lucru in acel moment. Ofta zgomotos, in timp ce isi simtea corpul strans in plasa albicioasa. Cu ce gresise sa ajunga acolo?! Incepea sa o apuce disperarea.
  
  Vazu insa o lumina slaba la marginea luminisului; era Dave. Trebuia sa fie el. Era singura ei salvare, pentru ca nu mai stia nimeni ca se afla acolo, la acea ora. Daca se gandea mai bine, ar fi putut avea mari probleme.
  
  Te rog... sopti ea, simtind cum lacrimile i se aduna in ochi; era speriata. Iar ea nu era genul acela de om care sa se sperie din orice. Insa acum realizase cat de grava era situatia.
  

[Dave O'Donnel]

• Nu stia ce putea sa faca; prima idee care ii veni in minte fusese Meredith. Poate era patetic, dar ea era prietena lor. Si era sigur ca i-ar fi ajutat - mai ales ca era vorba de Vanessa, la care tinea ca la sora pe care nu o avusese niciodata.
  
  Flutura usor bagheta, creand patronusul vorbitor si oftand; ghepardul zbura repede prin intunericul dens, lasandu-l din nou singur. Se intoarse, privind catre poenita scaldata intr-o lumina slaba. Luna plina se reflecta in plasele paianjenilor, dand locului un aspect fantomatic. Trebuia sa o salveze pe Vanessa; dar mai intai avea nevoie de un plan.
  
  "-Oh, haidee" mormai el, cand vazu cei doi paianjeni uriasi apropiindu-se de Nessie. Tocmai atunci isi gasisera si ei.
  

[Meredith Swann]

• Inchise cartea si o aseza pe masuta din fata ei; era aproape miezul noptii si hotari ca era timpul sa mearga la culcare. Se ridica de pe canapeaua din camera de zi si incepu sa urce scarile cand o lumina puternica ii aparu in fata. Recunoscu patronusul lui Dave si vocea acestuia. Asculta mesajul, cu ochii mariti de groaza, dupa care o lua la fuga inapoi pe scari si iesi din incapere. Tranti usa in urma sa si ajunse curand in holul de la intrare.
  
  Iesi prin usile masive de la intrare si incepu sa alerge spre Padurea Interzisa; ajunsa la marginea ei, incepu sa se ghideze dupa indiciile date si ajunse in cele din urma la marginea luminisului de care pomenise astropuful.
  
  "-Dave" sopti ea, cu respiratia intretaiata, cand il vazu.
  

[Dave O'Donnel]

• Ofta usurat cand vazu silueta astropufei apropiindu-se de el si incerca sa afiseze un zambet.
  
  "-Scuze" spuse el, pentru inceput. "Trebuie sa o salvam pe Nessie de acolo" continua acesta, aratand cu mana spre luminisiul plin de paianjeni. Era curios cum de nu ii observasera inca, dar multumea cerului ca nu facusera asta. Stia cat de periculosi erau, iar sarcina lor era sa o scape pe Vanessa din ghearele lor, nu sa ajunga si ei in aceeasi postura. "Iti explic totul dupa" remarca Dave, vazand expresia confuza de pe chipul fetei.
  
  Nu era prea sigur in legatura cu asta; ce putea sa ii explice? Ca el o voia pe Vanessa si o mintinse pe ea pentru ca voia in acelasi timp sa ramana prieteni? Era cam complicat - situatia devenise putin stupida. Putin mai mult.
  

[Meredith Swann]

• Nu prea intelegea situatia, dar se baza pe faptul ca avea sa primeasca o explicatie dupa ce Vanessa revenea printre ei. Incerca sa scruteze intunericul si sa vada daca era in regula, dar nu deslusea decat o silueta chircita intr-o plasa argintie. Incepea sa se ingrijoreze - chiar daca stia ca mai era o sansa.
  
  Vanessa ii fusese mereu sora pe care nu o avusese niciodata; i-ar fi fost greu sa o piarda si era constienta ca nu si-ar fi putut reveni niciodata. Reusise sa treaca peste asa numita "pierdere" a lui Dave. Dar pe el inca il avea ca prieten; si probabil nu era chiar atat de groaznic. Dar Nessie...Nessie era singura persoana care o intelegea in orice situatie.
  

[Dave O'Donnel]

• Observa linistea dubioasa care se asternuse intre ei si se intoarse spre Meredith.
  
  "-Trebuie sa ne apropiem din partea aia, ca sa ii luam prin surprindere. Avem totusi avantajul ca ei nu stiu ca suntem aici, deci suntem cu un pas inaintea lor" spuse el, incet. Facu o scurta pauza, ridicandu-si bagheta si stingand-o. "Plus, vom avea nevoie de asta. Sper ca ai luat-o si pe a ta" continua Dave.
  
  Meredith o stinse la randul sau si ofta ingrijorata. Nu parea prea sigura de faptul ca aveau sa o salveze pe astropufa. Mai bine incerca sa se controleze sa nu o ia la fuga. Parea mult prea speriata.
  

[Meredith Swann]

• Avea mici dubii in ceea ce privea locul in care se afla. Pe de o parte, ii venea sa o ia la fuga si sa nu se opreasca decat in camera sa calda din Turnul Astropufilor. Dar pe de cealalta parte realiza cat de grava era situatia. Poate ar fi trebuit sa aduca si mai multe ajutoare - dar stia ca daca se afla ca cei doi erau in Padure la miezul noptii, ar fi intrat in probleme poate la fel de mari. Gresit - nici pe jumatate la fel de mari. Nimic nu putea fi comparat cu asta. Paianjenii pareau infometati - sau cel putin asta putea spune ea din clestii care se loveau violent unii de altii.
  
  "-Ok, deci...care e planul?" intreba ea, cu o voce usor tremurata.