Soldier to my emptiness

[Lexie Stryder]

• Lexie incuviinta la vorbele lui Victor. Da, din punctul lui de vedere era logic.
  Era putin confuza, amuzata si speriata in acelasi timp. Nu stia ce sa creada despre acel baiat, care, se parea ca nu era foarte normal. Insa instinctul sau ii spunea ca s-ar putea sa fie prieteni.
  Asa ca ramase pe loc, cu roba pe spatarul scaunului de lemn, cu un pahar de suc de dovleac in fata ei, si bagheta iesind cativa centimetri din cizma.
  Zambi.
  "Deci asta e scopul tau in viata? Visul tau? Sa creezi fiinte inumane?" intreba fata.
  Scutura din cap, ca si cum ar incerca sa isi alunge acel gand din minte.
  Ok, asta chiar era ciudat. In plus, care ar fi motivul lui sa faca astfel de creaturi? Pentru ce? Ce voia sa faca cu ele, odata create?

[Victor A. Olivier]

• Dadu din umeri la intrebarea ei, nestiind ce sa raspunda. In realitate, scopul lui era sa vada daca asemenea creaturi pot fi facute, insa o data ce isi va indeplini scopul...
  "Poti spune si asa, insa dupa ce imi voi indeplini scopul asta, va trebui sa ma gandesc la altul. E cam urat in lumea asta sa traiesti fara vise. Asa gol, si...visele ar trebui sa fie hrana oricui."
  O fixa pe fata cu privirea, ochii lui negri ramanand nemiscati si atintiti asupra ei vreme indelungata. Isi lua in maini ceasca cu cafea calda pe care tocmai o comandase si o duse la buze, sorbind din ea, savurand lichidul care-i incalzea stomacul. Se intreba ce avea fata asta de gand sa faca dupa ce termina cu Hogwarts-ul.
  "Dar al tau, Lexie? Care este visul tau?"

[Lexie Stryder]

• "Te avertizez ca nu e atat de ingenios ca al tau," glumi viperina, cu un suras cristalin. "Sincer nu m-am prea gandit la asta. Uneori as vrea pur si simplu sa devin casnica si sa am o familie frumoasa si fericita. Alteori am planuri mai mari, de exemplu sa devin Vrajitor-Sef al Vrajustitiei."
  Lexie rase nervos la ultima propozitie. Nu prea era pasionata de minister, sau regulile aplicate vrajitorilor, insa nici nu voia sa fie un devorator al Mortii, pentru ca acestia au despartit-o de familia ei cand avea doar 5 ani.
  
  Ii zambi trist lui Victor.
  "Ai vrea sa devii un Devorator al Mortii? Eu mi-am dorit asta pana cand chiar ei ne-au distrus familia. Acum ne-am reunit, insa am crescut fara parinti si sora, intr-un orfelinat de Incuiati, fiind nevoita sa imi ascund talentele magise," spuse ea, flacara furiei aprinzandu-i-se in ochi.

[Victor A. Olivier]

• O asculta tacut, zambind in momentul in care ii pomenise de idealul sau in viata. Sa gateasca, sa aiba copii si sa faca curatenie era pur si simplu normal. Asta ar fi trebuit sa faca toate femeile, nu sa isi bage nasul lor ala mare peste tot, in toate treburile care nu le priveau. Clatina din cap cand auzi de Devoratori, si, dupa cateva minute de gandire, raspunse.
  "M-am gandit de multe ori la asta. Insa nu prea ma atrage nici Ordinul, si nici Devoratorii. Lupta pentru putere mi se pare o absurditate, si nu am nevoie de asta ca sa ma asigur ca sunt bun sau rau. Prefer sa fiu neutru si sa privesc de pe margine cum vrajitorii se distrug reciproc ca niste idioti."
  Vocea ii era calma, linistita si senina. In doar cateva minute, exprimase tot ceea ce credea el despre acest lucru.

[Lexie Stryder]

• Lexie rase nervos cand Victor vorbise despre distrugerea reciproca a vrajtorilor. Era adevarat, si se gandise si viperina la asta uneori. Ce rost avea? Pentru ce? Pentru cine?
  La niciuna dintre acele intrebari nu stia sa raspunda, si era constienta de ceea ce insemna asta.
  "Da, ai dreptate," spuse ea, cu voce tare.
  In ochii ei se citira aprobarea. Ii placea mentalitatea acestui baiat nebun.
  "Stii, nu am mai stat de vorba pana acum cu nebuni, insa nu e atat de rau pe cat credeam," spuse, razand.
  
  Avea sentimentul acela ca vor fi buni prieteni.
  Sa nu se inteleaga gresit: prieteni nu altceva. Viperina se cutremura la acel gand. Nu ca ar fi revoltator, sau ca Victor nu ar arata bine, insa era ceva in ea care avea impresia ca sa aiba sentimente pentru Victor ar fi fost echivalent cu sa aiba sentimente pentru propriul sau frate.

[Victor A. Olivier]

• Incepu sa rada cand ii auzi vorbele. Era nebun, trebuia s-o recunoasca, dar se hranea cu nebunia lui si reusea sa se pastreze destul de intreg in asa fel incat sa nu se piarda de tot in ea.
  "Imi pare bine ca am spulberat ideile comuniste despre nebuni pe care le aveai, Lexie."
  Se gandi ca, desi a stat in compania ei pentru doar cateva minute, nu a luat-o peste picior deloc, si nici nu a ingrozit-o cu ideile lui. Asta era bine, pentru un individ care nu petrecuse prea multa vreme in compania cuiva, si care nu stia cum e sa ai prieteni si pe cineva care sa fie dispus sa faca ceva pentru tine, indiferent ce.

[Lexie Stryder]

• Lexie rase si ea.
  "Nu sunt sigura ca le-ai spulberat pe toate," glumi.
  Rase in continuu cateva secunde, insa se opri, avand inca un zambet sincer pe buze.
  Se uita in jur. Isi aminti unde era. Era la 'Capul de Mistret' si abia atunci isi daduse seama cat de neobisnuit era pentru ceilalti sa vada acolo doi tineri, care nu faceau planuri, ci pur si simplu radeau si glumeau.
  
  Simtea brusc cum toti ochii erau atintiti asupra ei, chiar daca majoritatea, din politete, si-i ascundeau cu o gluga, sau se intorceau in cealalta directie, sorbind din cesti sau pahare.
  Inca mai era nepoliticos sa te holbezi la cineva, nu? gani viperina, putin revoltata. Ofta, gandindu-se la asta putin. De ce era locul asta atat de lipsit de viata?

[Victor A. Olivier]

• Zambi, constient ca, fara sa vrea, isi facuse o prietena. Sau cel putin, asa credea el ca este sa ai un prieten. Cineva cu care sa razi, sa-ti pierzi vremea, sa impartasesti opinii, ganduri si pareri, si sa ai siguranta ca poti spune ceva fara sa-ti ia cineva capul sau sa se supere pe tine. Asa se simtea in compania lui Lexie.
  Fata observa ca oamenii se uitau curiosi la ei, si Victor ranji, cu un zambet nebun pe fata.
  "Oh da, asa ma simt mereu cand ies in lume. Ca si cum oamenii astia nu au mai vazut oameni ca mine. Holbatul in exces te poate face sa te simti putin iesit din minti. Dar mie imi place sa o fac."
  

ooc:scuze, nu am vazut ca ai postat X_X

[Lexie Stryder]

• Lexie rase, insa de data asta vizibil deranjata de privirile insistente ale celorlalti. Detesta cand cineva se uita in felul acela la ea. Insa incerca sa ii ignore, auzind vorbele lui Victor.
  "Grea viata duci. Nu imi pot imagina cat de oribil ar fi ca oamenii sa se holbeze in halul asta la mine mereu," spuse Lexie, destul de tare incat sa o auda si oamenii mai apropiati de ei.
  Acestia isi indreptara privire repede in alta parte si Lexie chicoti.
  
  Era putin imbujorata, suficient cat sa ii faca fata sa arate ca de protelan, iar parul sau statea acum putin ciufulit, contrastand cu pielea de un rozaliu deschis.
  In local era o lumina destul de slaba, portocalie, dand parului lui Victor niste nuante ciudate de saten. Vazu ca si el o privea. Avea o privire ciudata.
  "Sper ca nu vrei sa faci ceva experimente pe mine, geniule," spuse viperina, cu un zambet.

[Victor A. Olivier]

• Continua sa o fixeze cu privirea, ochii sai negri, intunecati, ramanand nemiscati timp de mai multe minute. Mintea i se golise, si nu mai putea gandi nimic, din cauza galagiei care se facuse in camera. Oamenii devenisera prea vorbareti, din cauza bauturii care probabil li se urcase la creierele facute probabil din sunca presata. Cutele telencefalului probabil ca se pliasera de tot, si nu mai reuseau sa gandeasca normal.
  "In acest moment, imi vine sa impusc pe toata lumea din aceasta incapere." spuse el, parca in transa. Chiar avea aceasta impresie, si dorinta, insa nu din cauza faptului ca se holbau la el, ci pentru ca erau mult prea galagiosi. Ii placea mai mult linistea, si singuratatea. Clatina capul, alungand gandul, stiind de ce ar fi fost in stare, apoi o privi pe Lexie.
  "In afara de tine, tu esti mult mai tacuta."